Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

 

 

 

Români în lume - George Angelescu

Lucreția Berzintu, Israel

 

Trăiește în Calgary, Alberta, Canada, de cca 22 de ani și spune cu mândrie colegilor, prietenilor și partenerilor de afaceri canadieni că este ROMÂN / Canadian. Este realizat profesional și este fericit că promovează cultura și spiritualitatea românească. Este producător executiv, regizor, scenarist, senior editor la TV Nord Americană. Vă invit să vizitați: www.c21etv.com, compania sa, și www.getvseries.com   serial educațional pe care George Angelescu l-a scris și la care lucrează acum. Fiica lui, Patricia Anghelescu, este prezentatoarea serialului educațional TV de 26 de episoade ”Global English – the grammar of spoken English”.

 

Produce de asemenea un program numit ”Alberta Weekly”, un Magazin TV săptămânal în două structuri, 60 și respectiv 30 de minute, care se difuzează de minimum 14 ori pe săptămână pe 7 canale TV, în Provincia Alberta. Uneori se difuzează și pe al optulea canal de încă trei ori pe săptămână. Programele sunt și în limba română și în limba engleză. Fiind  în engleză este important pentru cei care nu știu limba română. Astfel se poate promova cultura și spiritualitatea română în America de Nord, și în general în lume; făcând prezentări în engleză.

 

Ceea ce este deosebit de impresionant este faptul că eroul nostru, George ANGELESCU, produce programele pe propria cheltuială. O face cu mare drag pentru promovarea identității românești în cea mai bogată jurisdicție de pe Glob, care este Alberta. În Alberta trăiesc peste cincizeci de grupuri etnice, este de două ori mai mare decât Japonia, un teritoriu impresionant.

 

Puteți vedea documentarele postate pe Website-ul programului ”Alberta Weekly” la: www.albertaweekly.ca  Se pare că este singurul program TV din Diaspora care se transmite săptămânal, 7/7, și pe Internet.

 

George aduce stil, emoție, credibilitate, vibrație și profunzime revistei TV Alberta Weekly.Prin stilul său unic de producător, George  realizează televiziune, radio, spectacole live, teatru, jurnalism, programe multimedia, audio/video pe internet, contabilitate computerizată ș.a. Talentul i s-a dezvoltat din copilărie, de când a început să lucreze în industria divertismentului continuând, mai târziu, să lucreze cu nume mari, Ion Dichiseanu, Victor Socaciu, Tamara Buciuceanu, Nicu Alifantis, și foarte, foarte mulți alții. Dar, a fugit, de tânăr, de Ceaușescu, târându-se ca șarpele pe graniță, riscând glontele în cap (A părăsit Lugojul lui natal, malurile Timișului și pe cei dragi și a ajuns să scrie, să regizeze... ). Și astfel a ajuns să scrie, să regizeze și să producă în America de Nord în limba engleză, cum face și Andrei Codrescu. Probabil că sunt singurii doi români în istoria emigrației române în America de Nord care au sute și sute de ore de transmisie în limba engleză, Andrei pe Radio, George pe TV. Mai sunt și alți români, dar ca membrii în echipe, nu ca autori/regizori/producători, în engleză, ca cei doi.

 

Pregătirea profesională, cunoștințele generale combinate cu talentul său artistic i-a permis lui George să se documenteze și să producă programe de succes de televiziune, printre care: ”Vlad Țepeș - povestea adevărată a lui Dracula”, ”un imigrant”, ”100 de ani de minciuni”, și multe altele, difuzate în Canada și în străinătate.

 

Mai mult, Românul George Angelescu este autorul primei lucrări scrise și produse în format TV, numită ”Global English – the grammar of spoken English”. A ajuns un român să scrie gramatica limbii engleze vorbite: www.getvseries.com. Activitatea sa nu a trecut neobservată de către mai multe organizații naționale și internaționale, inclusiv Prim Miniștrii din Alberta, Ralph Klein și Ed Stelmach.

Îi dorim multă sănătate și succese în continuare!

 

A consemnat,

Lucreția Berzintu, Israel

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero, Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu (Rumänien). Redakteure: Ion Măldărescu, Cezarina Adamescu (Rumänien)