Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

SIBIU - CAPITALA CULTURALĂ  EUROPEANĂ

Rodica Elena LUPU

 

 

Trecând Carpaţii prin strâmtoarea Turnu Roşu, lăsând în urmă ceea ce străinii numesc Valahia, vizitatorul intră într-o nouă lume - Transilvania. Primul lucru care îţi atrage atenţia este arhitectura. Satele saxone au case de piatră, cu acoperişuri de ţiglă, perfect aliniate de-a lungul străzilor şi cu grădini în spate. Este o tradiţie asociată cu Europa Centrală, total diferită de ceea ce se găseşte în restul României.

Munţi cu păduri de conifere si foioase, dealuri cu păşuni, fâneţe şi livezi de pomi fructiferi, câmpii, râuri repezi de munte, lacuri cu ape dulci şi sărate, dătătoare de sănătate - sunt tot atătea daruri cu care natura a binecuvântat judeţul Sibiu, situat în partea sudică a Transilvaniei. Această varietate a reliefului, ca şi a climatului moderat de nuanţă central-europeană, care contribuie la menţinerea zăpezilor în munţi 5-6 luni pe an, favorizând practicarea sporturilor de iarnă, au făcut din judeţul Sibiu un loc de atracţie atât pentru turiştii români, cât şi pentru cei străini. De un deosebit interes se bucură, din acest punct de vedere, zona Făgăraşului, care cuprinde un important sector montan al masivului Făgăraş, lacuri glaciare, un relief abrupt cu privelişti spectaculoase spre Ţara Loviştei. La intrarea în defileul Oltului se păstrează ruinele Turnului Spart, cu zidurile şi clădirile vamale ce marcau fosta linie de graniţă între Ţara Românească şi Transilvania.

Reşedinţa judeţului cu acelaşi nume, în care vechiul aspect de burg medieval se armonizează cu stilul modern al noilor edificii sociale şi culturale, m-a fascinat de fiecare dată când am vizitat acest oraş, ceea ce face ca pe bună dreptate în anul 2007 Sibiul să fie Capitală Culturală Europeană. Situat deasupra aşezarilor neolitice, şi păstrând urme ale aşezării romane Cedonia, Sibiu este menţionat în documente începand cu secolul 12 sub numele de Cibinium. Când saxonii s-au stabitit aici, populaţia româna era organizată, ca în întreaga Transilvanie, în propriile sale forme politice. Saxonii au numit aşezarea Hermannsdorf şi apoi Hermannstadt, în timp ce populaţia româna ia dat numele amintind de cel original: Sibiu.

În secolul 14, Sibiul era un puternic centru manufacturier. Documente datând din 1376 menţionează 19 bresle ai căror membrii practicau 25 de meserii. Aceste bresle aveau relaţii active cu statele româneşti de la est şi sud de Carpaţi. Bazându-se pe puterea economică a meşteşugarilor săi, Sibiul s-a dezvoltat continuu, evoluţia sa urmând dezvoltarea caracteristică oraşelor medievale. Vechiul târg a făcut loc modernului oraş. Iată câteva date importante din istoria acestei bijuterii a Transilvaniei: 1192 - Sibiu – Cibinium - este pentru prima dată menţionat într-un document oficial; 1292 - a fost inaugurat aici primul spital din România; 1300 - s-a deschis prima bibliotecă; 1367 – pentru prima dată este meţionată într-un document prima breasla din Sibiu, cea a tăbăcarilor; 1494 - prima farmacie din ţară; 1528 - prima tiparniţă din Transilvania; 1543 - prima moară de hârtie din Principatele Româneşti; 1788 - este înregistrată prima manufacură, cea de mătăsuri; 1790 - Samuel Brukenthal fondează cel mai vechi muzeu din ţară; 1841 - este deschisă prima bancă germană din Sibiu; 1861 - este fondată ASTRA; 1868 - este înfiinţată prima casă de economii şi credit din Transilvania; 1872 - este dată în exploatare calea ferată Sibiu - Copşa Mică; 1875 - Andreas Rieger inaugurează prima fabrică de construcţii de maşini din Transilvania; 1894 - este deschisă oficial prima staţiune montană din ţară, Păltiniş; 1898 - are loc prima proiecţie cinematografică (la trei ani după premiera mondială); 1904 - primul tramvai electric.

 

***

Oraşul Sibiu are o atmosferă distinct medievală. Dacă nu ar fi maşinile de pe stradă sau magazinele luxoase, ar fi uşor să-ţi imaginezi că te-ai întors în timp. Situat pe valea Cibinului, pe locul actualului oraş, începând din epoca hallstattiană, a existat o aşezare rurală locuită de agricultori şi păstori, atestată şi în epoca romană, precum şi în timpul migraţiunii popoarelor. Aici au fost aşezaţi pe la mijlocul secolului 12, peste populaţia băştinaşă, colonişti germani. Menţionat pentru prima dată în documente cu numele Hermannstadt în 1366, oraşul a cunoscut în evul mediu o însemnată dezvoltare meşteşugărească şi comercială, întreţinând legături intense şi neîntrerupte cu Ţara Românească şi cu Moldova, unde negustorii sibieni îşi desfăceau cea mai mare parte a mărfurilor lor.

În secolul 19 oraşul Sibiu  a fost un important centru economic, politic şi cultural al românilor din Transilvania, în timpul revoluţiei din 1848-1849, aici s-a aflat sediul „Comitetului naţional român” şi s-a înfiinţat, în 1861 „Asociaţia transilvană pentru literatura română şi cultura poporului român” - Astra. Aici au apărut numeroase gazete şi reviste româneşti: Telegraful român, Transilvania, Tribuna.

Oraşul Sibiu adăposteşte un bogat tezaur de monumente istorice: importante resturi din sistemul de fortificaţii medievale: Turnul olarilor, Turnul dogarilor, Turnul fierarilor, Bastionul roşu, biserica evanghelică, valoros edificiu în stil gotic, în care se păstrează picturi murale din 1445, monumente funerare şi obiecte de artă religioasă, orga renumită, Turnul sfatului, vechile prăvălii din piaţa mică, palatul Brukenthal, important edificiu în stil baroc în care este instalat complexul muzeistic cu acelaşi nume, unul dintre cele mai vechi muzee din Europa, cu valoroasele sale obiecte de artă.

 

Samuel von Brukenthal, născut în anul 1721, la Nocrich, în germană Leschkirch, în maghiară Ujegyhaz, judeţul Sibiu, decedat în anul 1803, în Sibiu, în germană Hermannstdt, guvernator al Trnsilvaniei, provine dintr-o familie de funcţionari care a fost înnobilată în anul 1724. El a studiat dreptul, filosofia, Ştiinţele politice şi administrative la universităţile din Halle şi Jena. A obţinut la Viena funcţia de cancelar provincial şi tot aici a început să-şi creeze diverse colecţii şi o bibliotecă valoroasă. În anul 1777 a fost numit guvernator al Transilvaniei, singurul sas transilvănean care a ajuns la o funcţie atât de înaltă iar în anul 1779 a construit la Sibiu palatul care astăzi îi poartă numele.

 

Consilier intim al Mariei Tereza şi guvernator al Transilvaniei între 1777-1787, Samuel Brukenthal, s-a opus reformelor împăratului Iosif al II-lea, concepute în spiritul absolutismului luminat. Muzeul Brukenthal, muzeu cu profil republican, are la origine colecţia baronului Samuel Brukenthal, organizată muzeistic şi inaugurată în 1790. După ce colecţia a intrat în patrimoniul statului, ea a fost îmbogăţită cu un important număr de lucrări de artă din secolele 19-20: Aman, Grigorescu, Luchian, Pallady. Printre cele mai valoroase opere ale muzeului se numără picturi de Rubens, Van Dyck, Tiziano, Cranach şi de alţi pictori flamanzi, olandezi, germani, francezi, spanioli. Este bine reprezentată şcoala de pictură austriacă din secolele 16-19, ca şi pictura transilvăneană din secolele 18-19. Muzeul complet renovat şi reorganizat, cuprinde şi o importantă secţie de artă populară, colecţii de etnografie, de artă din epoca orânduirii feudale, secţii de istorie, precum şi o bibliotecă deosebit de bogată în incunabule, documente şi tipărituri vechi.

 

Am avut deosebita plăcere să vizitez muzeul, - nu ştiu pentru a câta oară – chiar în acelee zile când saloanele baroc ale celebrului Bruckenthl, găzduiau, într-o atmosferă de elevată sărbătoare a minţii, o inedită colecţie de gravură ce conţinea piese originale din opera gravorului german Albrecht Dürer. Lucrări originale mai mult sau mai puţin cunoscute publicului erau prezentate în cadrul unui eveniment cultural fără precedent, pentru această parte a Europei. Operele făceau parte dintr-o colecţie personală întemeiată, potrivit organizatorilor, într-o perioadă de peste 20 de ani de către un doctor german din Osnabruck, cel care a şi donat mai târziu mapele cu lucrări de Dürer Fundaţiei Niedersachsen din Germania. Ca şi piesele gravorului, întreaga poveste a colecţiei personale Liebmann, prezentată la Sibiu, a fost una fascinantă.

 

Prinţul Dominik von Koenig, reprezentantul Fundaţiei Niedersachsen, care a însoţit colecţia în România şi a făcut vernisajul expoziţiei de la Sibiu, îşi amintea de propria-i surprindere în faţa mapelor deschise ce conţineau zeci de piese, după ce dăduse curs unei invitaţii primite de la, aparent, un cetăţean obişnuit al oraşului Osnabruck. Dorinţa donatorului a fost aceea de a pune la dispoziţia concitadinilor săi posibilitatea de a vedea lucrările lui Albrecht Dürer, iar mai târziu, colecţia – completată şi cu alte piese din alte surse – a devenit una dintre principalele atracţii ale Muzeului de Artă din oraşul german. Organizatorii germani ai expoziţiei au ţinut să remarce faptul că lucrările sunt expuse a doua oară în străinătate, după Cracovia, Polonia şi că ambianţa deosebit de selectă a Palatului Brukenthal de la Sibiu accentuează farmecul unor lucrări ce te transportă – ca privitor – în lumea pestriţă a Evului Mediu târziu occidental. La Sibiu a fost expus în acele zile însuşi Dürer, personajul extravagant al unor vremuri puţin potrivite unui asemenea stil de viaţă, cel care frecventa deopotrivă înaltele cercuri ale societăţii germane a vremii şi străzile pline de noroi şi promiscuitate ale oraşelor occidentale. În cadrul unui eveniment expoziţional unic, erau expuse aici lucrări din toate perioafele de creaţie ale artistului german, exponente ale tuturor influenţelor ce au marcat creaţia gravorului: Renaşterea secolului 15 şi frământările unei perioade de adânci schimbări religioase şi politice.

 

Complexul de clădiri al Primăriei Vechi (numit şi Casa Altemberger - Pempfflinger), compus din opt corpuri de clădire, este poate cel mai important ansamblu de arhitectură civilă gotică din Transilvania. Prima clădire a fost construită de către Thomas Altemberger, primar al Sibiului (1470-1491) şi jude regal. După ce clădirea a fost achiziţionată prin licitaţie de către municipalitatea sibiană, în anul 1545, cu suma de l 922 guldeni şi 64 dinari, de la urmaşii lui Marcus Pempfflinger, cel care cumpărase casa în 1521, în scopul transformării sale în primărie, au fost făcute noi modificări. În perioada secolelor 16-17, ansamblul Primăriei Vechi s-a amplificat cu încă două corpuri de clădire, situate în sud şi est, ambele fiind însă neesenţiale din punct de vedere stilistic. Complexul de clădiri a primit astfel un plan aproximativ dreptunghiular şi a servit drept primărie a oraşului Sibiu până în anul 1945 urmând ca, în anul 1988, în clădire să fie inaugurat Muzeul de Istorie din cadrul Muzeului Naţional Brukenthal.

 

Nucleul actualului muzeu de istorie l-au constituit colecţiile numismatice şi de antichităţi romane ale lui Samuel von Brukenthal. Fondul de antichităţi, apreciabil ca număr, cuprinzând o serie de statui, arme, obiecte uzuale descoperite întâmplător, nu a fost sistematizat. De multă atenţie s-au bucurat colecţiile numismatice: monede antice greceşti şi romane, medievale - ungureşti, transilvănene, germane şi din alte ţări, care spre sfârşitul secolului 18 conţineau circa 35.000 piese, iar în cursul secolului 20, prin asimilarea colecţiilor de arme ale Societăţii Carpatine Transilvănene şi a colecţiilor de istorie ale muzeului ASTREI, numărul total al bunurilor din patrimoniul secţiei de istorie a crescut considerabil. La toate acestea s-au adăugat atât materialele rezultate din numeroasele cercetări arheologice ale ultimilor ani, cât şi din donaţii şi achiziţii. In acest fel, structura actuală a fondului arheologico-istoric constă din circa 60.000 monede, 39.000 piese muzeale cu caracter arheologic, la care se adaugă alte 82.000 fragmente de piese rezultate din săpături arheologice, aproape 14.000 obiecte de breaslă şi artă decorativă şi circa 1900 de arme.

 

Dintre numeroasele expoziţii permanente ale Muzeului de Istorie, sunt: Arheologie preistorică şi veche, Arheologie medievală, Sigilii şi stampe, Cari Engber colecţionar şi bibliofil, Breslele sibiene, Cabinetul numismatic, Arme şi armuri, Mişcarea naţională şi culturală din Transilvania în epoca modernă şi Lapidariul antic şi medieval.

                                    *   *

Un edificiu care are la parter o loggie cu patru deschideri semicirculare sprijinite pe stâlpi de piatră în forme diferite, din care cel ce pare mai nou are incizată data 1568 mi-a atras atenţia. Accesul în curte se realizează din loggie printr-un portal în arc în formă de mâner de paner. Gangul de acces, unicat în acest front al pieţei, prezintă spre curte un tronson boltit semicilindric. In această casă, din anul 1568 a funcţionat una dintre  farmaciile sibiene, “La Ursul negru”, alături de cea menţionată documentar în 1494, într-o casă aflată pe locul actualului Palat Brukenthal. In sălile acestui mic, dar foarte instructiv muzeu, se află o serie de instalaţii, instrumente, piese si preparate farmaceutice folosite în secolele 17-19. In colecţie se păstrează peste 6.600 de piese provenite din 67 de farmacii şi oficii farmaceutice, din 32 de localităţi ale ţării. Mobilierul provine de la fosta farmacie “La vulturul negru” şi a fost comandat la Viena în 1902.

 

Este cunoscut faptul că la Sibiu a activat o perioadă de aproximativ un an şi jumătate, tocmai în răstimpul în care Samuel von Brukenthal era guvernator al Transilvaniei, medicul german Christian Friedrich Samuel Hahnemann (1755-1843), creatorul homeopatiei. Interesul pentru această metodă este ilustrat şi de colecţiile muzeului sibian, care cuprind 2.900 de piese, truse, flacoane şi preparate homeopatice.

 

Muzeul de Arme si trofee de vânătoare a fost deschis pentru public în 1966 şi reorganizată în 1981 în Casa Spiess. Reflectă evoluţia ustensilelor şi armelor de vânătoare de-a lungul timpului şi pune în evidentă varietatea vânatului din ţara noastră, cât şi calitatea deosebită a trofeelor lui, trofee care au obţinut numeroase medalii cu ocazia diferitelor expoziţii din ţară şi străinătate. Colecţia numără aproape 1.500 de piese, trofee autohtone şi exotice, arme diverse şi accesorii de vânătoare, ce provin, în cea mai mare parte, din trei colecţii importante: „August von Spiess”, „Emil Witting” şi Colecţia „Societăţii Ardelene de Ştiinţe Naturale din Sibiu”.

 

Urmând tradiţiile sibiene în organizarea expoziţiilor etnografice în aer liber - prima manifestare de acest gen a avut loc sub auspiciile ASTREI în anul 1905 - muzeul a luat fiinţă din necesitatea de a conserva un patrimoniu deosebit de valoros, pe cale de dispariţie, supus vicisitudinilor vremii: instalaţiile tehnice populare. In primul sector al Muzeului Civilizaţiei Tradiţionale ASTRA se plasează „Procese şi procedee pentru obţinerea şi prelucrarea produselor animale şi vegetale, în scop alimentar”, unde se încadrează unităţile referitoare la pescuit (Cherhanaua şi gospodăria de pescar din Mahmudia - Tulcea) şi boştinărit (Gospodăria de boşti-nar-luminărar din Sebeşu de Jos - Sibiu). Aceluiaşi sector îi aparţin grupele ce prezintă creşterea vitelor şi păstoritul (Stâna de pe Muntele Puni; Gospodăria cu ocol întărit din Măgura - Braşov), apoi viticultura şi pomicultura (Zdrobitoarea şi teascul din Trainei, Răşinari - Sibiu; Crama de vie de la Bălăneşti - Gorj), instalaţiile pentru preparat uleiul (Uleiniţa cu piuă şi scripete din Arbore - Suceava; cea cu piuă acţionată de forţa animală din satul Grid - Hunedoara; Uleiniţa şi piua de haine, cu roţi hidraulice din Tălmăcel -Sibiu) şi în sfârşit grupa cea mai importantă, rezervată instalaţiilor de măcinat, o mare varietate de mori de mână cu ciutură, cu ciutură şi butoni, mori hidraulice cu roată verticală, mori plutitoare şi mori de vânt din toată ţara.

 

Sectorul consacrat “Tehnicilor şi mijloacelor de transport si comunicaţii” este reprezentat de două obiective: Podul plutitor de pe Olt, Turnu Roşu - Sibiu şi Bacul cu zbat de la Topalu - Constanţa.

 

Al treilea sector, este cel al „Proceselor şi procedeelor pentru producerea materiilor prime în vederea obţinerii materialelor de construcţie şi a obiectelor de uz gospodăresc”: lemn, piatră, minereuri, metale şi argilă. Aici sunt expuse ateliere de prelucrare a lemnului: atelier de rudar, gospodărie-atelier de rotar şi dogar, precum şi cel de fluierar. De asemenea, din acest sector fac parte complexele arhitectonice din Stolojani şi Cărbuneşti - Gorj, Călineşti şi Berbeşti -Maramureş, precum şi biserica de lemn (funcţională) din Bezded - Sălaj, construită la mijlocul secolului 18. Prelucrarea metalelor este ilustrată de Şteampul pentru sfărâmarea minereului aurifer din Abrud - Alba, Ciocanul hidraulic din Remetea - Alba, Gospodăria-atelier de fierar din Călineşti - Maramureş, Gospodăria de clopote şi fierărie din Poiana Teiului - Neamţ. Olăritul este prezent prin mai multe gospodării-ateliere de olar reconstituite în muzeu împreună cu inventarul lor: cele din Marginea – Suceava, Săcel - Maramureş, Şasea Română - Caras Severin, Oboga - Olt, Corund - Harghita.

 

Din al patrulea sector fac parte „Procesele şi procedeele de prelucrare a pieilor şi fibrelor animale şi vegetale pentru îmbrăcăminte şi obiecte de uz utilitar-gospodăresc”, iar eu menţionez doar câteva: Gospodăria din Sălişte - Sibiu, Moara cu dube din Fânaţe - Bihor, Piua din Prigor - Caras Severin, Dârstele din Moieciu – Braşov, Nistoreşti - Vrancea, complexele de industrii ţărăneşti din Gura Râului - Sibiu, Rucăr - Braşov şi din Polovragi - Gorj.

 

În ultimii ani s-a înfiinţat şi cel de al cincilea sector consacrat „Edificiilor de utilitate publică”, precum: Hanul din Tulgheş - Harghita sau Cârciuma din Bătrâni - Prahova, ambele funcţionale şi mult vizitate de public. De asemenea, funcţională este şi Popicăria din Păltiniş - Sibiu, o construcţie de lemn datată în jurul anului 1920.

 

Bazele  Muzeului de Istorie Naturală au fost puse încă în 1849, prin înfiinţarea Societăţii Ardelene de Ştiinţe Naturale din Sibiu (Siebenburgischer Verein fur Naturwiessenschaften zu Hermannstadf), din care, de-a lungul anilor, au făcut parte personalităţi marcante ale vieţii ştiinţifice şi culturale interne şi internaţionale. Paralel cu contribuţii valoroase teoretice, preocuparea societăţii a fost canalizată spre formarea unor colecţii reprezentative din domeniul ştiinţelor naturii. Astfel, colecţiilor de început, herbarul J. Lerchenfeld întocmit la sfârşitul secolului 18 cu 1.811 piese şi herbarului M. Fuss, alcătuit între 1834-1882, cu aproape 29.000 de piese, li s-au adăugat încă în cursul secolului trecut achiziţii ale unor fonduri de mare importanţă cum au fost: colecţia ornitologică F. W. Stetter (1853), care cuprindea 528 păsări indigene şi 145 exotice, colecţia etnografică din Palestina, Egipt, Sudan, Etiopia a viceconsulului Franz Binder şi colecţia de minerale Ackner.

 

Din lipsa unei clădiri corespunzătoare, s-a trecut, prin donaţii şi contribuţii ale diferitelor instituţii ştiinţifice, politice, societăţi bancare şi obşteşti, la construcţia edificiului, ridicat de arhitectul clujean, originar din Mediaş, C. W. Fr. Maetz, în anii 1894-1895, în fostul parc al teatrului.

 

Abia din acel moment valoroasele colecţii ale Societăţii de Ştiinţe Naturale au primit un adăpost corespunzător spre conservare ştiinţifică şi expunere, muzeul fiind înaugurat la 25 mai 1895. Tot aici au fost expuse la început şi colecţiile Societăţii Carpatine Transilvane.

 

Perioada de după cel de al doilea război mondial a fost deosebit de fructuoasă. Colecţiile au continuat să fie îmbogăţite atât prin neobosita activitate de colectare desfăşurată de specialiştii muzeului, cât şi printr-o judicioasă politică de achiziţii, astfel încât în 1982 au atins cifra de peste un million de piese. Au fost achiziţionate colecţii de mare valoare: colecţia entomologică Dr. Eugen Worell în 1957, cu peste 95.000 de insecte din Europa, Africa, America, Asia, colecţia de fluturi Weindel, cu circa 7.000 de fluturi în 1965, colecţia entomologică H. Hannenheim în 1964, cu 10.000 de insecte, colecţia paleontologică Breckner în 1955, cu 7.000 de piese, majo-ritatea dinţi de rechin din terţiar colectaţi din regiunea Porceşti-Turnu Roşu, colecţia botanică Nyârâdi în 1980, cu circa 152.000 piese.

 

De o mare importanţă pentru dezvoltarea muzeului au fost donaţiile făcute de adevăraţi promotori ai ştiinţelor naturii Dr. E. Bielz în anul 1953, care a donat o colecţie de minerale cu l.400 de piese, dar mai ales donaţia colecţiei de malacologie Kimakowicz, care conţine peste 250.000 de piese.

 

În anul 1972, Muzeul de Ştiinţe Naturale a fost reorganizat radical, fiind deschisă noua şi moderna expoziţie de bază “Sistematica lumii animale”. Centenarul muzeului a fost sărbătorit în luna mai a anului 1995.

 

Muzeul de Etnografie Universală Franz Binder este găzduit de o construcţie neogotică, fosta Casă a Asociaţiei Meseriaşilor, ridicată în 1867 pe locul unei clădiri care l-a avut printre proprietari pe Valentin Franck von Franckenstein.

 

Edificiul a fost restaurat şi amenajat muzeistic între 1986-1990. Expoziţia permanentă, intitulată „Din cultura şi arta popoarelor lumii” s-a constituit, începând cu secolul trecut, din piese provenite de la numeroşi colecţionari printre care Franz Binder, care şi-a donat colecţia în 1862 Societăţii Transilvane de Ştiinţele Naturii, A. Breckner, K. Meliska, Cari F. Jikeli şi alţii, apoi după 1990, colecţia Violeta şi Cătălin Rang, colecţia de cadouri a fostului preşedinte al României până în 1989, donaţii de la Muzeul Jucăriilor din Hyogo-Japonia sau donaţiile din partea Ambasadei Chinei la Bucureşti. În sălile rezervate expoziţiilor temporare sunt prezentate creaţii artizanale, provenite, în general, de la ambasadele diferitelor ţări în România.

Acestea sunt numai câteva dintre obiectivele de real interes turistic ale unui oraş – el însuşi oraş turistic. Cu străzile sale pietruite şi casele deosebite în stil saxon, oraşul transilvănean Sibiu este un muzeu în aer liber. Străbătut de istorie, acesta oferă vizitatorilor o bogăţie de obiective culturale, inclusiv turnuri de fortăreaţă medievală şi 15 biserici maiestuoase. Este foarte potrivită astfel alegerea făcută de Uniunea Europeană ca alături de Luxemburg, acesta acesta să fie cea de-a 32-a Capitală Culturală Europeană. Oraşul Sibiu a obţinut acest statut în 2007. Trecerea dintre ani a fost sarbatorită prin două zile pline de evenimente, atât pentru sibieni cât şi pentru turiştii români şi străini. Astfel, 31 decembrie 2006 a marcat integrarea României în Uniunea Europeana, iar 1 ianuarie 2007 a deschis oficial programul Sibiu - Capitala Culturală Europeană 2007.

 

Rodica Elena LUPU

 

Comentarii de la cititori

 

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)