HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

SĂRBĂTOAREA NARCISELOR

Prof. dr. Elena Trifan

 

În fiecare an, în preajma Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, în  localitatea Vad, comuna Şercaia din judeţul Braşov, are loc Sărbătoarea Narciselor. O mulţime de oameni, fie cu maşina personală, fie în căruţe, fie  pe jos se îndreaptă către Poiana Narciselor străjuită pe de o parte de mesteceni ocrotitori, pe de altă

 

 

parte de măreţia Carpaţilor  cu vârfurile încă acoperite de zăpada ce străluceşte în lumina soarelui. Prima parte situată pe un tăpşan, printre mesteceni, are aspect de târg sau de bâlci, cu tarabe pline cu mărfuri de tot felul şi miros îmbietor de mici. Impresionează afluenţa participanţilor la sărbătoare, persoane de toate vârstele: copii, tineri, adulţi, bătrâni, fete şi băieţi, femei şi bărbaţi, români şi de alte etnii. Toţi par a se fi desprins din tumultul vieţii cotidiene şi sunt dornici să pătrundă într-un alt univers, unde măcar pentru câteva ore să îşi petreacă timpul în alt ritm, să se poată bucura de puritatea, bogăţia şi generozitatea naturii.

 

 

Pe o alee ce se continuă în dumbravă,  ca într-un ritual sau un pelerinaj al florilor, în timp ce unii oameni se îndreaptă spre pădure, alţii se întorc deja cu buchete de narcise în mâini, cu bucuria şi mulţumirea întipărite pe feţe. Iniţial suntem nemulţumiţi de jaful făcut în natură, dar pe măsură ce ne apropiem de poiana din pădure, asemenea celorlalţi devenim nerăbdători să vedem narcisele, să ne bucurăm de farmecul şi mulţimea lor. Tot înaintând în pădure, avem impresia că ne afundăm într-o gură de rai, că ne întoarcem în mult visatul paradis originar unde printre copaci măreţi şi vajnici, cu forme armonioase şi inedite, printre arbuşti ale căror flori albe contrastează cu verdele pădurii, florile de narcise, albe şi pure ca şi zăpada de pe vârful muntelui şi ca şi trunchiurile albe ale mestecenilor, îşi trăiesc ultimele clipe. Oamenii adunaţi aici se supun ritmurilor vieţii din natură, sunt mai calmi, mai buni, mai blânzi, dar  viaţa lor pare a avea un singur scop, culegerea de narcise. Pierduţi în iarbă, printre zborul fluturilor din poiene, în lumina soarelui, izolaţi de restul lumii, cu gesturi tandre şi gratuite culeg ultimele narcise, bucurându-se de roadele pământului mamă. Ne alăturăm lor umplându-ne mâinile şi sufletul de mulţimea, de frumuseţea narciselor şi a altor flori de pădure.

 

 

Ne retragem uşor şi suntem uimiţi de mulţimea oamenilor care se afundau în pădure în căutarea frumuseţii, a liniştii, a libertăţii de a culege flori, de a fi fericiţi măcar pentru o clipă. Pe tăpşanul ce abia îl părăsiserăm, o mulţime de oameni în picioare sau aşezaţi pe iarbă se bucurau de spectacolul dat pe o scenă improvizată în aer liber de către elevii şcolii din localitate şi de grupuri de artişti amatori. Ne îndreptăm spre ieşire şi suntem uimiţi de coloana de maşini fără sfârşit ce se îndrepta înspre Poiană, mulţumiţi că am putut participa la o sărbătoare unică pe meleagurile acestui pământ în care omul s-a cufundat  pentru o clipă în marea taină a naturii.

 

Elena Trifan

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com