Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

 

 

Sărut mâinile

Prof. Ella Arbănaşi

 

Dacă prăznuirea Crăciunului ne cufundă pe toţi în copilărie, fiindcă trebuie,  precum Regii Magi, să ne facem mici pentru a îngenunchea cu daruri în faţa pruncului divin, primele zile ale lui martie le închinăm aceleia ce ţine pruncul în poală, Femeii, îngenunchind măcar simbolic printr-un mărţişor în faţa fiinţei ei în care stă tainic aţipit copleşitorul mister al Vieţii,  căci nu este o întâmplare faptul că omagiem Femeia odată cu primele, încă  îndepărtatele, de-abia simţitele, acorduri de flaut  prin vertebrele materiei  ale marii simfonii  a primăverii,  ritual de păgână sacralitate, le sacré du printemps, a cărei irumpere sufletul nostru o aşteaptă an de an întotdeauna cu mereu nedezminţită speranţă.  Aşadar Femeia şi Primăvara, Femeia şi Viaţa,  Femeia  întotdeauna „frumoasă­n dăruirea ei cu sânii goi, cu tot ce-n suflul vieţii pune harnic“.  E, sau ar trebui să fie,  clipa, din păcate efemeră ca orice clipă, când în inima lui  fiecare bărbat  îşi murmură „psalmul  de taină“ al primelor iubiri, clipa când inima lui devine receptacol al  unor dulci  regresiuni  amniotice, al unor ancestrale nostalgii de matriarhat.  Prin urmare sufletul nostru ştie, chiar dacă se preface uneori că ignoră, că la început a fost Femeia şi tot ea va fi şi la sfârşit.  „În ochii mei se naşte timpul / şi-acolo moare câteodată“ şopteşte celui iubit orice femeie îndrăgostită. Din păcate doar o clipă pe an lumea se conjugă la feminin…  Aceasta clipă  ne-ar putea  sugera  totuşi ce-ar fi lumea noastră dacă femeile ar controla şi-ar conduce lumea.  Ar fi cu siguranţă o lume mai paşnică şi mai senină, cu mai puţine războaie, mai puţine deliruri ideologice sau fundamentaliste, deci  cu mai  puţină violenţă, deoarece femeia, fiind mai aproape de rădăcinile vieţii decât bărbatul, e mai realistă,  mai tolerantă, are în cel mai înalt grad simţul relaţiilor interumane, al nesfârşitei răbdări şi înţelegeri. Sub mâna Femeii… s-ar descâlci poate încâlcitele fire ale vieţii noastre în această epocă a dezumanizării şi prăbuşiri tuturor valorilor tradiţionale. Dacă vine o vreme în viaţa fiecărui bărbat când „tot ce-i încâlcit şi tainic mână gingaşă descurcă/ şi de-a pruncilor hârjoană veşnicia se­nfioară…“, putem visa la acea vreme sosită şi în viaţa lumii.

 

Mâinile Femeii… ce poem!

Mâinile curate şi sfinte ale mamei pe care nu mi le amintesc decât muncind, mici, aspre, înăsprite de toate istovitoarele munci ale zilei, mâinile ei în făină, în clăbucul albăstriu al rufelor… mâinile ei  cosând, împletind, legând astfel într-o măiastră ţesătură firele disparate ale vieţilor noastre, sau pe câmp, inspirate ispitind rodul tainic al ogorului, legând snopi, plivind, secerând…  mâinile ei pe capul meu de copil, vindecătoare, liniştitoare, stingătoare de lacrimi, mâinile ei calde purtând în ele căldura atâtor primăveri şi veri regretate ale tinereţii mele… mâinile iubitei „subţiri şi reci “ ce singure ştiu să şteargă  fruntea palidă a îndrăgostitului răcorind-o şi aducând-o din sterile visări metafizice spre acum-ul clipei doldora de atâtea promesses de bonheur…  mâinile iubitei,  simbolul însuşi al feminităţii sau concentratul sinecdocic al întregii ei alcătuiri… mâinile bunicii cu vinişoare întunecate semănând tot mai mult de la an la an cu scoarţa stejarilor bătrâni… mâinile  atât de elocvente ale Maicii Tereza cea tăcută, bunică, literal vorbind, a tuturor bunicilor lumii, mâini fruste şi mari, „bărbăteşti“, grăbite să se adâncească în toate nevoile şi suferinţele semenului, amintindu-ne că „adevărata milostenie e o persoană mută cu mâini pricepute“… mâinile arse de acizi ale Mariei  Curie… mâinile  ce aduc „neaua graiului natal ca o răcoare peste buze“, mâinile  Poetei (Bella Ahmadulina) aprinzând o  lirică lumânare  de ceară dulce curat mirositoare  lui Puşkin, duhului neîntinat al Poeziei… mâinile Învăţătoarei care conduc mâini şovăielnice pe ductul tremurător al slovei  începătoare de destin… mâinile…

 

Câţi dintre noi  mai intuiesc sensul adânc antropologic, mitic, arhetipal al  lui „sărut mâinile“, formulă de politeţe atât de  stereotipă şi banală adresată femeii!  8 Martie, dincolo de referentul politic amintitor al campaniilor de emancipare feminină, este, iată, din nou aici cu noi să ni-l reamintească.  Căci nu doar o zi pe an se cuvine să ne slăvim iubitele, mamele, surorile, bunicile noastre;  s-ar cuveni să păstrăm în noi, în memoria buzelor noastre, în toate cele 365 de zile ale anului,  amintirea neîntinată a  unei primordiale adăpări  la divinele izvoare ale vieţii. Căci în palma Femeii e scrisă „dulcea taină a perpetuării“, acolo, pe linia Vieţii ne cufundăm mereu spre Marele Început „ca păstrăvu­n sus, spre izvor“.

 

Prof. Ella Arbănaşi

Drobeta Turnu Severin

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero, Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu (Rumänien). Redakteure: Ion Măldărescu, Cezarina Adamescu (Rumänien)