HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

SF. GHEORGHE DELTĂ - RAPORT DE VACANŢĂ

Cristache Gheorghiu

 

Am fost câteva zile la Sfântul Gheorghe Deltă să mă plimb pe canale, să mănânc peşte, să fac baie în mare şi să pictez. Am făcut două băi în mare şi restul la vânt (apa era prea rece). Am schiţat câteva tablouri, nu prea multe, tot din cauza vântului, care mi-ar fi transformat şevaletul în corabie cu pânze. M-am cazat la o gazdă, recomandată de cineva care mai fusese acolo, pentru calitatea preparatelor din peşte. Cel mai bun a fost oul (de găină) prăjit ce ni-l dădea la micul dejun.Cu siguranţă că excursia mea ratată nu interesează pe nimeni. Transformarea localnicilor odată cu evoluţia localităţii merită însă atenţie şi despre asta vreau să vorbesc acum, mai ales pentru că ea este un exemplu local a ceea ce poate fi cu mult mai general. Mă refer la cei rămaşi în sat, fiindcă majoritatea a plecat, ceea ce se vede după numărul mare de locuinţe părăsite. Până nu demult, Delta Dunării era o ţintă turistică nu numai pentru pescarii amatori, ci şi pentru orăşenii dispuşi să renunţe pentru câteva zile la confortul urban, în schimbul contactului cu natura neafectată de om, plimbări cu barca printr-un peisaj mirific, dar şi a unor festinuri pe bază de peşte, preparat „ca la el acasă” de către specialişti. Serviciile turistice  să le zicem aşa  erau oferite de către pescari, bucuroşi să câştige un ban în plus, dar şi din ospitalitate. Îmi amintesc de o excursie în Deltă, efectuată cu mulţi ani în urmă, când, un pescar, dintr-un sat izolat, din dorinţa de a ne oferi ceva deosebit, ne-a dat salam în loc de peşte. Sărmanul om, îl comandase de la oraş special pentru noi; vizita noastră îi fusese anunţată, iar el se străduise să ne primească cum putea mai bine. A fost cândva! Astăzi, asemenea obiective sunt posibile doar cu cortul, în locuri izolate şi cu festinul limitat la priceperea personală în arta culinară. Explicaţia este evoluţia localităţii, cu bunele şi cu relele ei.

 

 

Eu am ales satul Sfântul Gheorghe, care oferă în plus şi o plajă cu nisip fin la malul Mării Negre. Acest avantaj este şi unul dintre motivele evoluţiei mai rapide a localităţii, preconizată să devină în curând oraş. Dacă, în prezent, se poate ajunge acolo doar cu vaporul, sunt convins că, în viitor, va exista şosea asfaltată până la malul mării.  Unele lucruri m-au încântat. Printre ele o plimbare pe malul Dunării, chiar în zona unor vile şi  mai ales  una cu barca în rezervaţia de păsări. Desigur, imaginile se pot vedea şi la televizor, dar atunci când păşeşti, aşa cum am făcut noi, cu piciorul prin nisip, dar şi prin găinaţ de păsări, depus în straturi de grosimi apreciabile, totul pare altfel. Chiar şi băile în mare, aşa puţine câte au fost, le am încă în memorie, împreună cu o observaţie interesantă, chiar dacă măruntă: în timp ce pe plajele marilor staţiuni, de gen Mamaia, o parte dintre femei aleg să-şi bronzeze sânii, la Sf. Gheorghe moda toplessness nu se practică, ceea ce dovedeşte că turiştii, adepţi ai acestui spaţiu, au alte concepţii.


Sursele dezvoltării localităţii sunt două: investiţii ale magnaţilor din marile oraşe şi încercările unor localnici de a-şi adapta casele necesităţilor turismului modern. Prima este benefică, chiar lăudabilă, în contrast cu înstrăinarea banilor în străinătate. A doua este însă discutabilă. Faptul că oamenii se schimbă ar fi, teoretic, foarte bine, dacă rezultatul nu ar fi negativ, iar cauza acestui rezultat este mentalitatea. Iată câteva mici exemple: un scaun de W.C. la şase dormitoare, care nu este dezinfectat niciodată, este mai puţin igienic decât cel vechi, pe vine, în grădină. Pentru că oamenii au astăzi frigidere, peştele nu mai este proaspăt, ci din congelator; se prepară dimineaţa şi se încălzeşte pentru prânz şi cină, iar ce nu s-a mâncat într-o zi, va fi oferit în zilele următoare, eventual transformat în plachie sau saramură. Ciorba de peşte este, de fapt, una de zarzavat cu iz de peşte şi se adaugă peste cea veche, pe tot parcursul sezonului. Festinul cu peşte „ca la el acasă” a devenit o amintire.

 

 

 

În trecut, pentru siguranţă, pescarii îşi luau vâslele acasă după o zi de muncă. Vâsla era o prelungire a braţului lor şi nu riscau să le fie furată. Acum au bărci cu motor. Motorul este mai greu însă şi ar fi incomod să-l ducă în spate. Ca urmare, au apărut hoţii de motoare. Dacă o pereche de vâsle nu costa mare lucru, un motor costă, iar furtul lui a devenit, pentru nostalgici, un motiv de condamnare a societăţii moderne. Nu s-ar fi ajuns aici, dacă oamenii ar fi cooperat şi ar fi amenajat un spaţiu păzit. Altfel, bărcile lăsate printre boscheţi, în zone întunecoase, sunt pradă uşoară, iar recuperarea motoarelor furate aproape iluzorie, fiindcă poliţia veghează doar asupra intereselor statului, nu şi ale oamenilor.  Evoluţia pare a fi un joc cu suma nulă; ce se câştigă într-o parte se pierde în altă parte. Fapt este că Sfântul Gheorghe nu mai este ce-a fost.


Ar fi putut să nu se întâmple aşa, dacă mentalitatea ar fi fost cea care s-ar fi modificat prima într-una favorabilă progresului. A intervenit însă rapacitatea. Şi nu numai rapacitatea, ci pur şi simplu neadaptarea la schimbare. Ar fi fost cu mult mai bine dacă, în loc să se repeadă la câştiguri, ar fi întrebat, s-ar fi informat asupra soluţiilor optime etc. Investiţiile lor ar fi fost mai sigure şi mai eficiente.  Spuneam că unele observaţii locale pot fi generalizate. Venind dintr-o zonă urbană dezvoltată, mi-a fost uşor să identific erorile pescarilor din Sf. Gheorghe, ce încearcă să se ridice la nivelul celorlalte localităţi ale ţării. România, la rândul ei, încearcă să se integreze spaţiului european. Oare nu cumva, la nivel naţional, facem şi noi greşeli similare? Cu siguranţă, da. Cum nu-mi propun să dau soluţii - oricum, nu le-ar lua nimeni în seamă - mă opresc aici.

 

Cristache Gheorghiu

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com