Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Georgeta RESTEMAN

 TABĂRA DE CREAŢIE LITERARĂ ŞI ARTISTICĂ DE LA SĂCUIEU - VLĂDEASA (MUNŢII APUSENI)

 

Grafica de Roca (Agero)

 

 

Zămislită la poalele Carpaţilor de Apus, sub măgurile pline de dor ale masivului Vlădeasa, de când mă ştiu m-am simţit atrasă de-aceste locuri binecuvântate, care au acţionat ca un magnet asupra sufletului meu... Copilăria minunată ce-am petrecut-o în toată splendoarea şi curăţimea satului natal, verile parfumate de mireasma fânului cosit şi îmbrăţişarea codrilor sub cel mai frumos cer senin din câte am văzut vreodată, sau iernile cu zăpada imaculată în care înotam pâna la brâu, fără a simţi vreodata frigul, sunt amintiri vii care vor face parte întotdeauna din viaţa mea...

 

 Acolo am deschis ochii către lume, acolo am desluşit taina literelor si-a cifrelor şi am învăţat că pentru a putea străbate sinuosul drum al vieţii trebuie să fii cinstit, sa fii drept, să iti iubeşti obârşia şi să respecţi valorile materiale şi spirituale ale neamului nostru... şi câte si mai câte n-am învăţat în mijlocul acelor oameni minunaţi şi cărora şi astăzi, cu plecăciune  şi recunostinţă, le mulţumesc pentru ca există...

 

Săcuieu – un sătuc autentic de munte, la 72 de km de capitala legendarului Ardeal – Cluj-Napoca şi 22 de km faţa de cel mai apropiat oraş, Huedin, este aşezat într-o minunată zonă montană, la o altitudine medie de 700 m şi  mărginit de frumoase dealuri şi piscuri semeţe răsfirate la poalele muntelui Vlădeasa, ale cărui culmi ce se înalţă între 1200 şi 1700m, aduc jertfă altarului străbun până la cota 1836 m, de unde poţi cuprinde cu mintea şi sufletul întreaga panoramă a unor frumuseţi nebănuite, în îmbrăţişarea măgurilor Ţicleului, Runcurilor, Cărmazanului cu dealul Benţii şi Dealul Oarzelor. Măgurile Sebeşului, Tranişului şi Vişagului, străjuite de păduri seculare de brad şi presărate cu poieniţe în care măiestria creaţiei divine te duce cu gândul că trăiesti într-o lume mirifică născută-n arc de curcubeu, întregesc frumuseţea peisagistică a unor locuri în care natura-şi revarsă din plin bogaţiile.

 

Atestată documentar din vremea romanilor cuceritori ai Daciei, care au ridicat castrul roman Resculum-Bologa de astăzi – localitatea işi trage denumirea de la „Secu” (Valea Seaca) - prima aşezare în sat fiind atestată cu toponimul de rezonanţă în Râtul Romanului, purtând numele „secătura”. Multiplele frământări ce-au fost în Transilvania de-alungul veacurilor au generat tot felul de opinii în privinţa atestării documentare a aşezărilor din aceasta parte de ţară, însă dovezile arheologice descoperite chiar pe teritoriul localităţii Săcuieu stau drept mărturie vie a rădacinilor sale dacice şi dăinuirii neamului românesc aici, unde ţăranii au fost dintotdeauna proprietari asupra pământului lor, chiar dacă prin forţa armelor le-a fost furat ulterior de cei care-au cotropit întregul ţinut transilvan.

 

De-alungul vremurilor, chiar dacă umilinţele la care au fost supuşi locuitorii acestor meleaguri au lăsat urme adânci în sufletele lor, la Săcuieu, tradiţia româneasca a fost păstrată cu sfinţenie şi oamenii locurilor şi-au crescut pruncii cu dragoste de neam şi credinţă în Dumnezeu, iar astăzi, deşi în plin progres al societăţii româneşti, aici te simţi într-o oaza de linişte, într-un loc aproape rupt de civilizaţie, în care valorile naturale şi spirituale au ramas nealterate. Aş putea vorbi la nesfârşit despre sătucul meu şi oamenii lui minunaţi şi nu m-aş sătura să descriu tot ce poate oferi pentru suflet şi minte; frământările mele din ultimii ani au avut însă ca obiect găsirea unor mijloace de promovare a frumuseţilor locurilor ce m-au dăruit cu dragoste de oameni şi de pământul pe care am văzut lumina zilei.

 

Nu este uşor ca într-o lume în care strălucirea banului îngrădeşte trăirea sufletului să reuşeşti să găseşti o modalitate prin care să atragi, să promovezi , să convingi că şi acolo, în simplitatea gospodăriilor ţărăneşti, prin grija celor pentru care viaţa a fost o luptă continuă pentru supravieţuire, se pot petrece zile miununate, se pot cunoaşte locuri şi tradiţii deosebite şi mai ales, se poate deschide o poartă spre îmbrăţişarea unui nou si plăcut mijloc de trai pentru locuitori, turismul rural. Spre deosebire de alte zone favorizate într-un fel sau altul de căile de acces mai facile, de apropierea de marile oraşe, de interesul mărit manifestat de către administraţia locală faţă de dezvoltarea acestora, arealul munţilor Vlădeasa a rămas mereu „în conservare”, la fel ca şi rezervaţia naturală bine cunoscută din cadrul lor, drumul spre practicarea turismului rural autentic fiind plin de mai multe coborâşuri decat urcuşuri...

 

 Astfel, în iarna acestui an, prin apropierea mea de domeniul cultural artistic – respectiv colaborarea cu reţele literare virtuale - mi-a venit ideea organizării unor tabere de creaţie acolo, în creierul munţilor, în conditii strict autentice, în care iubitorii şi creatorii de literatură şi artă să se reunească, să „spargă sticla” şi să-şi strângă mâinile, şi pe parcursul câtorva zile să se relaxeze şi să creeze, să se bucure împreună, şi astfel sătenii mei dragi să-şi facă cunoscută ospitalitatea şi valorile spirituale, să demonstreze că şi la noi „se poate” şi să valorifice frumuseţea locurilor în care trăiesc spre bucuria şi mulţumirea celor care-i vizitează şi spre uşurarea traiului lor.

Sătucul acesta binecuvântat a dăruit cultura româneasca cu oameni deosebiti cu care se mândreşte şi am folosit acest prilej spre a le cinsti memoria, astfel că, tabăra  am hotărât să o dedic academicianului George Potra, criticului de film Florian Potra, oameni de cultură deosebiţi. Îmi doresc ca în fiecare an, în luna august acest eveniment să se repete, să aiba continuitate şi să organizăm şi alte evenimente de acest gen.

 Este un drum greu, sinuos, pornind de la lansarea iniţiativei, apoi prezentarea ei în faţa sătenilor, obţinerea acordului autorităţilor locale de a agrea şi susţine mainfestarea iniţiată de către o persoană fizică şi nu de către o firmă specializată, şi nu în ultimul rând,  atragerea participanţilor prin lansarea iniţiativei pe site-urile de profil. Deţin brevetul de turism pentru care am urmat cursurile de profil acum căţiva ani, în dorinţa de a -l folosi exact în acest scop, însă, în măsura în care nu am avut posibilitatea să infiinţez o societate comercială de profil şi să o susţin până în momentul în care activitatea devenea rentabilă, a rămas doar „în ramă”...

 

Cu toate piedicile care n-au contenit să apară, în perioada 22-29 august 2009 , satul meu va găzdui pentru prima dată o comunitate culturală, oameni de litere, artişti plastici, muzicieni, care vor fi primiţi aşa cum se cuvine de către gazde şi pentru care ne vom strădui să organizăm excursii, drumeţii, seri culturale într-un cadru deosebit, atrăgând întreg satul în această manifestare şi dându-le curaj să folosească zestrea naturală şi spirituală cu care sunt binecuvantaţi spre bucuria vizitatorilor şi mulţumirea lor. Prin bunăvoinţa sătenilor şi dorinţa lor de a mă sprijini în organizarea taberei, am identificat 100 de locuri de cazare în gospodăriile acestora, în camere simple, dar curate, cu acces la baie şi unde sperăm ca să se simtă „ca la mama acasă” şi să le rămână ca amintire deosebită, determinându-i ca ori de câte ori vor simţi nevoia retragerii într-un loc plin de farmec şi linişte... să revină la Săcuieu.

 

Alături de locurile din imprejurimile satului, dătătoare de linişte şi adevărate izvoare de inspiraţie pentru orice artist, vom vizita obiective turistice deosebite din zonă, cum ar fi cetatea medievală Bologa, arborele Sequoia de pe Dealul Domnului, cascada Vălul miresei de la Răchiţele, satul Rogojel şi cabana Vlădeasa. Serile de la Săcuieu vor grupa în jurul focului de tabăra nu numai participanţii dar şi satenii care le vor împărtăşi din tradiţiile lor, din creaţiile populare de ieri şi de azi, într-o atmosfera caldă, prietenească si plină de spirit.

 

În cuvinte simple, aceasta este dorinţa mea, acestea sunt visele mele şi sper ca prin participarea unor oameni de cultură deosebiţi şi prin prestaţia sătenilor la nivelul aşteptărilor acestora să reuşim să facem din şederea la Săcuieu, o manifestare de care fiecare să-şi aduca aminte cu mare drag şi apoi să devină tradiţie, sau lăsându-ne imaginaţia să zboare, o tabără anuală de creaţie literară şi artistică.

 

Apelăm pe această cale la toţi oamenii cultură, scriitori, artişti, consacraţi sau începători, tineri sau mai în vârstă, din ţară, sau stabiliţi în străinătate, să dea curs invitaţiei noastre, pentru a ne bucura şi pentru a fi împreună într-o ambianţă de neuitat, într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, unde tradiţionala ospitalitate românească prevalează şi în zilele noastre...

 

Georgeta RESTEMAN

restemangeta@yahoo.com

Săcuieu-Vlădeasa

20 iulie 2009

telefoane: 0740 237 242 sau 0770-696 470

 

*********************************

PROGRAMUL TABEREI

Ziua I – Sâmbătă 22 august

primirea participanţilor;

întâlnire în gara Huedin, la ora 16,00 sau direct la Săcuieu

cazarea la casele sătenilor sau, dupa caz, instalarea în tabăra de corturi
seara – BUN VENIT LA SĂCUIEU! - cina
Să ne cunoaştem mai bine!

Ziua a II-a – Duminică 23 august

mic dejun
“O raită prin împrejurimi!” - la arborele SEQUOIA din Dealul Domnului
prânzul „ca la coasă!” (slănină la frigare, asortată cu brânză, ceapă

şi stropită din plin cu pălincă de prune)
seara – FOC DE TABĂRĂ! - Din creaţiile participanţilor – seară literar-artistică

Ziua a III-a – Luni 24 august

mic dejun
drumeţie la Rogojel şi Cabana Vlădeasa
pranzul „la frigare” - prânz tradiţional - la cabana Vlădeasa
seară de poezie, cenaclu literar LA FOC DE TABĂRĂ!

Ziua a IV-a – Marţi 25 august

mic dejun
drumeţie „la stână” - cu degustare de caş, jintiţă şi balmoş
prânzul
odihnă
seara – cina – „Bograci la căldare” stropit cu pălincă de prune
Să învăţăm să ne bucurăm alături de oamenii locului - Şezătoarea „Clacă la Săcuieu!” - totul aproape de acelaşi FOC DE TABĂRĂ!

Ziua a V-a – Miercuri 26 august

mic dejun
drumeţie la Răchiţele – Cascada „Vălul Miresei” şi Valea Stanciului
prânzul – „Ce-avem prin traistă”!
Seara – cina, seară dedicată umorului românesc şi jocurilor de societate

Ziua a VI-a – Joi 27 august

mic dejun
concurs de orientare turistică – pe Valea Ordânguşa, un alt drum spre Cabana Vlădeasa
prânzul
seara – cina, „De dragoste si dor” – creaţie literară de dragoste şi nelipsitul … FOC DE TABĂRĂ!

Ziua a VII-a – Vineri 28 august

mic dejun
„Pe urmele străbunilor”! - drumeţie la Cetatea Bologa si la Moara de apă din aceeaşi localitate
prânzul – „Ce-avem prin traistă!”
seara – cina festivă -
FOC DE TABĂRĂ, cântec, joc şi voie bună, distracţie până în zorii zilei

Ziua a VIII-a – Sâmbătă 29 august

mic dejun
pregătirea de plecare, strângerea corturilor...
plecarea spre casele noastre
închiderea manifestării...

LA REVEDERE, TABĂRĂ DRAGĂ!

 

NOTĂ: Funcţie de structura grupului , programul va fi adaptat pentru toate segmentele culturale din care vom avea participanţi!

**********************************************************************

 

Informaţii despre costul participării

la Tabăra de creaţie literară şi artistică

de la Poalele Muntelui Vădeasa

22 august – 29 august 2009 (7 nopţi de cazare, 8 zile demipensiune)


În urma vizionării locuinţelor sătenilor, posibilităţile de cazare sunt de maximum 100 de persoane în gospodării în care există acces la baie şi 30 de locuri în gospodării simple, fără baie . Camerele sunt mobilate simplu, curat, în stil ţarănesc majoritatea, dar pline de căldura sufletească a gospodarilor! Sunt camere cu două sau cu patru locuri, depinde de preferinţele fiecaruia dintre dumneavoastră.

COSTURI

- 7 nopţi - cazare în gospodăriile sătenilor, cu demipensiune (două mese/ zi) la preţul de 500 lei/ persoană;

 

- serile de tabără se vor petrece în jurul FOCULUI DE TABĂRĂ, într-un loc special amenajat, unde vom avea in permanenţă grătarul încins, şi veţi putea achiziţiona ( contra cost) preparate la grătar, băuturi, sucuri, îngheţată, dulciuri, puse la dispoziţia dumneavoastră de către o firmă specializată. Pentru buna organizare a acestei manifestări am rugamintea ca până la data de 10 august 2009 să va exprimaţi opţiunile.

În perioada 1-15 august participanţii vor depune un
avans de minim 30% din cost

în contul RO29BRDE050SV15215310500 deschis la BRD Oradea, Agenţia CICERO

 pe numele RESTEMAN GEORGETA MINODORA, CNP 2600824400386

Doritorii se pot înscrie în tabără prin e-mail la adresa restemangeta@yahoo.com.

Pentru informaţii mă puteti contacta la telefon 0740 237 242 sau 0770 696 470.
Va mulţumesc şi vă aştept cu drag!

 

Georgeta RESTEMAN

Organizator TCLA

 

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com