HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

 

 

UNDE AR MERGE UN EMIGRANT ÎN VACANŢĂ

Ioana Diana Runcan, Germania

 

Cu gândul la vacanţă, am început să ne facem din timp planuri asupra destinaţiei. După estimarea bugetului, descopăr cu bucurie că frugalitatea impusă în ultimele luni, a dat roade bogate: am suficient buget pentru o vacanţă de două săptămâni fără griji, cam în oricare destinaţie mi-ar surâde! Evident, într-o paletă în care s-ar încadra cam orice ins middle class, adica nici prea-prea, nici foarte-foarte. (În paranteză fie spus, exclud varianta în care, de pilda, urmare a unor bani puţini, aş alege o locaţie costisitoare, în care doar cazarea ar înghiţi aproape tot, fiind apoi nevoită să şobolănesc printre preţuri, practicând atitudinea window shopping, ceea ce se cheama te uiţi, dar nu atingi. Dar, cum spuneam, din precautie, nu e cazul). Bun, alegerea locaţiei... Pe parcursul anului, am avut multe idei în această privinţă şi sunt atât de multe locuri pe care mi-aş dori să le vizitez. Dar, ca un făcut, când ajung în faza concretă a organizării vacanţei, dorul de casă, bată-l vina!, mă face să aleg, fără regrete, mereu şi mereu acelaşi loc: România! Totul se petrece ca şi cum decizia s-ar impune de la sine şi tot efortul selecţiei anterioare ar păli instantaneu, până la uitarea completă.

Iar acum, rogu-vă, activaţi imaginar aplicaţia Google Earth, aşa încât, din general spre particular, aţi urmări destinaţia dorită: iată, intâi, conturul larg ca o îmbrăţişare al României, iar mai adânc Transilvania în potcoava Carpaţilor şi şi mai aproape, zărim harta întortochiată a urbei Cluj-Napoca, cu bulevardele ei largi, largi pentru tot suportul fastului fostelor parade comuniste. Îndrăznesc să vă port şi mai înăuntrul imaginii, anume la cam 40 de kilometri de metropolă, unde, la poalele de est ale Muntelui Mare, pe cursul mijlociu al râului Iara, se află aşezat satul Băişoara. Pare o destinaţie modestă pentru turistul ameţit de oferte all-inclusiv pentru hoteluri luxoase ridicate trufaş pe plaje aurii insulare. Aşa cum îi spune şi numele, Băişoara nu e decât un fost mic punct de exploatare minieră de dacit, o rocă vulcanică folosită ca piatră de construcţie, în jurul căruia s-a dezvoltat o staţiune turistică montană, îndeosebi iubită de ardeleni. Totuşi, niciunde parcă nu respir mai profund ca la aici! Să fie oare graţie faptului deja demonstrat de experţii mediului, cum că această zonă ar fi una una dintre cele mai bogat ozonate regiuni de pe bătrânul continent?.. 

 

 

Cocoţată la peste 1200 metri altitudine, staţiunea clujenilor a fost, de-a lungul evoluţiei nou-capitaliste, mai mult pe hârtie, supusă modernizării. Se vorbea la un moment dat de un proiect european, care avea să o transforme într-un fel de staţiune copy-paste austriacă, sau măcar sud-tiroleză. La aşa ceva căscau gura a mirare localnicii şi unii îndrăzneţi s-au grăbit chiar, să vândă terenuri, de pe urma cărora să se procopsească, în maniera afacerilor-bombă clasice deja contemporaneităţii româneşti. Singurul hotel din staţiune unde, pe vremuri, erau cazate taberele de copii la schi - a intrat pe mâini private şi a căpătat acoperiş nou. S-au montat tomberoane de gunoi, unde turiştii îşi pot arunca selectiv gunoiul, în funcţie de substanţa acestora: hârtie, plastic sau sticlă. (Au fost păstrate totuşi şi pubelele masive clasice,  mai ne-europene, din care răsare câteodată câte un cap de vită sau de cal, surprins într-o manieră supra-realistă).

Dar, chiar şi celui mai zăpăcit de toate acestea, i se opreşte răsuflarea de frumosul natural al locului. Aiureala regimurilor politice, care vin şi pleacă, păleşte în contextul veşnic parcă al Apusenilor.

Pentru aceasta, aleg mereu România ca loc de petrecere al concediului. Şi poate şi pentru că, revenită din ţinuturile supra-organizate ale Germaniei, unde ei au câştigat în tot ce se conjuga cu bunăstarea, au pierdut poate din intuiţie, imaginaţie şi tihnă. Ce bucurie să mă bucur eu acum de toate acestea! Sigur, adaptarea mea recenta la Germania nu a însemnat negarea totală a mentalităţii româneşti; asta ar rupe, în diferiţi timpi de reacţie, sufletul oricărui om, care nu mai trăieşte în ţara unde a învăţat să vorbească şi a mers la scoală. Eu caut să mă bucur de lucruri care par mai simple şi mai logice în Germania, decât în România - ceea ce aduce destindere psihică -, mă obişnuiesc cu oameni mai puţin supăraţi pe viaţă şi cu şi mai puţini ticăloşiţi de sărăcie,  mă bucur de mai mult verde, mai puţine costuri ascunse în te miri ce contract semnez şi îmi ţin mintea ocupată cu învăţarea unei alte limbi. (Despre aceast subiect sunt multe de spus, dar mă voi rezuma prin a parafraza cuvintele lui Mark Twain, care spunea că e mai lesne pentru un canibal să intre în împărăţia cerurilor prin urechile unui ac, decât pentru străinul care încearcă să desluşească cuvântul german). Că emigrarea e uneori ca un tăciune în inimă, asta fără îndoială. Nu ştiu pentru alte naţii cum e, dar românilor cred ca le e dor unanim de acel „miros sfios de iarbă tăiată, ca o cădere de fum din streaşini de paie”, aşa cum descrie plin de iubire un alt clujean sufletul satului, Lucian Blaga. Aceste reflecţii liniştitoare le scriu pe terasa cabanei, la mijlocul unei zile călduroase de vară, încercând să îmi păstrez mintea intreaga în episodul decisiv al emigrării mele în Germania. Şi pentru prietenii romani care vin în vacanţă acasă, nu pot sa le spun decât că, dacă au ales drumul acesta, în povestea lor de pe unde trăiesc acum, să nu stea supăraţi pe România, (că de ce au ajuns să bată străinătăţile) şi nici pe noua ţară, (că de ce nu seamană mai mult cu a lor), ci să ştie că nimic nu ne e dat mură-n gură, că natura e complicată şi dialectică şi noi se cade să o desluşim şi vom găsi răspunsul în inimile noastre. Că dacă îşi păstrează mintea întreagă vor şti să alunge „suferinţa care destramă, dar nu pe aceea care întăreşte fiinţa-ntru fiinţa”, aşa cum lauda acelaşi Blaga, privind suferinţa ca singura legătura dintre noi şi divinitate.   

 

Până la noi gânduri, să mulţumim daca avem fiecare o Băişoara şi caut să rămân fermecată şi să înţeleg lumea în care trăiesc.

Până una alta, mi-i s-a cam făcut poftă de o mămăliguţa cu tocăniţă de gălbiori şi smântână...

 

Ioana Diana Runcan

Germania

 

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com