Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

 

Interviu cu Camelia Dobrota

 din Hooghalen/ Drenthe, Olanda
 

Impresii si pareri personale in FORUM

Ileana Jeca, Assen, Olanda

 

Trăiri româneşti în imigraţie

 

Ileana Jeca: De cata vreme traiesti in Olanda, Camelia?
Camelia Dobrota: De un an si doua luni. Locuiesc impreuna cu prietenul meu, Wilfred Hellendoorn, in Hooghalen, un sat situat langa Assen.


IJ: Descrie te rog Hooghalen-ul...
CD: Ce sa-ti spun, este un sat cu un supermarket, o benzinarie, o brutarie, o cresa, o scoala primara si doua biserici de confesiuni diferite... Avem de jur imprejur campie cat vezi cu ochii, pasc oi, vaci, cai... Asa, e pitoresc cand vii in vacanta, dar...

IJ: Dar...?
CD: Ajungi sa te plictisesti dupa o vreme, cel putin eu, care m-am nascut si am trait in Romania intr-un oras mare, in Sibiu. Drenthe este o provincie pitoreasca, cu sate mici si cochete, cu pajisti si paduri, ape, tot ce vrea un iubitor de natura. Dar cine cauta contacte sociale, evenimente culturale si , mai ales, cine vrea sa evolueze pe plan profesional nu prea are ce face aici. Bine ca noi avem masina! Iti trebuie neaparat asa ceva, ca sa reusesti sa ai o viata sociala normala, adica sa navetezi de fapt zilnic intre comuna ta si cel mai apropiat oras.
Camelia Dobrota- foto.


IJ: Cu ce te ocupi, Camelia Dobrotă?
CD: Pana acum am urmat un curs de limba olandeza organizat de primaria orasului Assen ca parte a unui program de integrare a strainilor in Olanda. Astept cu nerabdare rezultatul examenului ( sustinut in perioada 4- 5 martie la Groningen, n.m. ). De curand am obtinut un loc de munca la o gradinita internationala, ca educator suplinitor de limba engleza, dar inca nu am profesat nici o zi acolo; doar am fost anuntata ca am obtinut postul.

IJ: Felicitari! Oo-o! Este o realizare, avind in vedere de cit de putina vreme esti in Olanda! Este in Assen gradinita, cum se numeste?
CD: Gradinita tine de fapt de “The Helen Sharman British School”din Assen.

 

IJ: Postul acesta este sau nu este chiar ceea ce iti doreai tu?
CD: Da, este, cum sa nu! Imi doream sa lucrez la o astfel de gradinita, fiindca inainte sa ajung in Olanda am lucrat 3 ani ca profesoara de engleza la o gradinita din Japonia. Experienta din Japonia m-a convins ca lucrul cu copii prescolari imi poate aduce satisfactii profesionale si personale deosebite, pentru ca imi plac foarte mult copiii.

IJ: Ce crezi ca i-a determinat pe cei din conducerea scolii sa te selecteze pe tine? Ce anume, in mod special: experienta ta internationala, creativitatea ta? Concizia din scrisoarea ta de motivatie?... ( Cred ca ti-am vazut la un moment dat o scrisoare de motivatie catre alta scoala.)
CD: Imediat dupa interviul de selectie de acum citeva luni mi-au spus ca sunt supra-calificata, cu gradul meu de MA... Dar mai tarziu m-au sunat sa ma intrebe daca nu mai sunt totusi interesata de postul respectiv. Cred ca am facut o impresie destul de buna la interviu, cu experienta mea cu copii japonezi si olandezi ( Camelia a lucrat in trecut si ca au pair in Olanda, n. m. ); au mai contat incredibil de mult recomandarile. Angajatorii mei au primit pentru mine recomandari de la gradinita din Japonia si de la familia din Olanda la care lucrasem ca au pair. Nu in ultimul rand, a contat si pregatirea mea.

IJ: Tu ai o dubla formatie, sau gresesc cumva? Ai urmat mai intai un liceu pedagogic ( la Sibiu ) si pe urma ai facut studii de anglistica – tot la Sibiu - incheiate cu gradul de master. Ma intereseaza cat de mult ti-a folosit aceasta dubla pregatire pe unde ai lucrat in strainatate.
CD: Licenta mea a contat la obtinerea job-ului in Japonia si am fost uimita sa vad ca diploma mea din Romania este recunoscuta acolo. Intr-un liceu pedagogic stii cum e, ai auzit: faci psihologie, pedagogie, metodica si mai faci si practica pedagogica in gradinite si scoli. Toate astea m-au ajutat sa comunic bine cu copiii tinind seama de nivelul lor.

IJ: Si totusi, te intreb eu: nu iti privesti munca asta de educator doar ca pe un inceput aici in Olanda? Pentru ca vei fi intr-adevar o educatoare supra-calificata... Imi spui cateva cuvinte despre episodul tau japonez?
CD: Privind in retrospectiva pot spune ca a fost o experienta extraordinara si o sansa poate unica sa iau contact cu o cultura atit de diferita de cea de la noi din tara. La inceput mi-a fost mai greu; nu cunosteam pe nimeni acolo... japonezii nu stiu engleza sau o vorbesc foarte prost. Am avut insa noroc sa lucrez la o gradinita unde se preda engleza, deci stiai din start ca interesul pentru straini este mare acolo. Cea mai mare satisfactie in Japonia mi-au adus-o, bineinteles, copiii: erau cuminti, politicosi, inteligenti, prietenosi si prindeau engleza foarte repede. Pacat insa ca mai tarziu in scolile lor nu se invata engleza, decit de pe la 12 ani, si ca se fac putine ore de engleza. Ai deci toate sansele sa uiti ce-ai invatat in gradinita. Si pe urma, cand reiei, nu o faci deloc “in forta”.

IJ: Am inteles ca lucrasesi deja si in Romania cativa ani in invatamant.Daca ar fi sa compari cele doua sisteme de invatamant; sa luam numai ciclul prescolar.

CD: Copiii intre 5 si 6 ani in Japonia stiu deja sa citeasca si sa socoteasca fara sa aiba ore speciale in care sa invete asta. Citesc carti pentru copii incepind de la ( ceea ce numim noi ) grupa mijlocie. Cei mici invata de la cei mari si numai cind sunt probleme intervine educatoarea si le da explicatii sau lucreaza cu unul ori cu altul individual. Copiii japonezi sunt invatati sa se ajute intre ei si sa lucreze independent de cadrul didactic. In plus, citesc mult din proprie initiativa...

IJ: Cumva pentru ca si adultul din Japonia citeste mai mult? Nu stiu; te intreb. Sa functioneze aici modelul parintilor?
CD: N-as putea sa spun daca japonezul mediu citeste zilnic mai mult decat europeanul mediu. Dar parintii copiilor cu care am lucrat eu erau instariti ( puteau plati taxe mari la o scoala particulara ) si pareau oameni instruiti; in privinta lor pot sa ma pronunt.

IJ: Pe Wilfred cum l-ai cunoscut?
CD: Wilfred e varul unori buni prieteni de-ai mei olandezi. Pe verii lui i-am cunoscut in anul in care am fost au pair in Olanda. Dupa aceea a urmat Japonia, 3 ani, timp in care am revenit in vacante in Olanda sa-mi vizitez prietenii. Intr-una din aceste vacante l-am cunoscut pe Wilfred si am pastrat legatura prin scrisori. A urmat o vacanta in Olanda in care am stat la el si atunci ne-am hotarit sa locuim impreuna. M-am reintors pentru scurt timp in Japonia, pina cind am primit viza si mi-am incheiat contractul de munca acolo, etc. si din ianuarie 2004, locuiesc in Olanda impreuna cu Wilfred.


IJ: Spune-mi ce hobby-uri ai.
CD: Fotografia ( fac poze cu lucrarile lui Wilfred ), cititul, muzica, jazz-ul mai ales, artele plastice ( sa zicem ca “privitul” ), schiul, dansul...

IJ: Unul si unul! La schi, uite, chiar nu ma gandisem dinainte, desi as fi putut: stiam ca esti din Sibiu. Acuma... povesteste putin si cu ce se ocupa Wilfred...

CD: Wilfred face sculpturi din lemn de stejar cu ajutorul unui fierastrau electric si al altor aparate.
E specializat in sculpturi mari, de 2,3 metri inaltime, dar realizeaza si lucrari mai mici.
Temele le alege din natura (de exemplu: ‘Berze’, ‘Berbec’, ‘Serpi’, ‘Dans’, ‘Torso’, ‘Scoici’, ‘Pasare’, ‘Haina’. ) Uneori alege si teme fanteziste: ’Copacul iubirii’, ‘Energie’, ‘Plin de iubire’, ‘Masti’.
Deocamdata e la inceput cu proiectul asta al lui, insa a reusit intr-un an de zile sa-si expuna lucrarile in diverse locuri: in sediul primariei din Beilen, in muzeul in aer liber din Orvelte, la Tirgul Tips& Trends din Martini Plaza din Groningen, la galeria Evenbeeld din Coevorden, si in multe institutii si cladiri publice din Olanda precum si la galeria artistului german Heinrich Olmes din Emlichheim, in Germania.
I-auzi! ( Localitatile Beilen, Orvelte si Coevorden sunt situate de asemenea in provincia Drenthe din NE-ul Olandei, n.m.. )
Da, Wilfred Hellendoorn este intrucatva cunoscut si in Germania.

IJ: Sa inteleg ca-i inviti si pe cititorii publicatiei  “Agero” sa viziteze site-ul tau personal, http://community.webshots.com/user/woodworld1 , pe care site sunt postate, daca nu ma insel, si fotografiile ultimelor lucrari ale lui Wilfred. Pozele respective au fost expuse de curand in sediul Primariei din Beilen, asa mi-ai spus tu atunci.
CD: Da, sigur ca da. Din pacate acest site e doar cu fotografii, e creat in webshots. Insa recent am inceput lucrul la un site adevarat, pe care sper sa-l termin cit mai repede. Pentru asta am urmat un curs de web design la biblioteca din Assen.

IJ: Deci mai aveai un hobby pe lista ta, web design-ul!Eu, una, sigur, astept acuma cu nerabdare sa “gatzi” site-ul la care lucrezi.
CD: Da, si Wilfred asteapta de mult asta si mi-o aminteste de cate ori are ocazia. Site-ul asta e foarte important pentru el, asa ca e si normal...

IJ: De fapt... “femeie de cariera” si “partenera de artist” se cam bat cap in cap... Foarte serios te intreb: cum crezi ca ai sa impaci contradictia asta? Ai sa ai o slujba foarte pretentioasa si in acelasi timp are sa trebuiasca sa fii sotie, sora, mama, muza, fotograf, psiholog pentru o personalitate de artist...
CD: Nu cred ca vor fi probleme intre noi dupa ce voi incepe serviciul. Perioada in care am urmat cursul de olandeza a fost un test bun pentru relatia noastra, fiindca amindoi eram plecati de acasa in timpul zilei si ne vedeam doar seara. Se pare chiar ca ne-a facut bine; in felul acesta fiecare si-a vazut de treaba lui, de indatoririle lui sociale, iar seara cind ne revedeam eram amindoi fericiti sa fim impreuna. In paranteza spun ca mie nu mi-a prea placut perioada de la inceput, cind a trebuit sa stau acasa fara sa cunosc oameni, fara serviciu, masina, etc.. La inceput mi-a fost tare greu, dar incetul cu incetul mi-am creat si eu un cerc de cunostinte si prieteni si acum mi-e mult mai bine. Wilfred nu e un tip posesiv si se descurca singur chiar daca eu nu sunt acasa. Amindoi ne respectam hobby-urile si timpul pe care il acordam activitatilor preferate. Eu incerc sa-l incurajez in tot ceea ce face si el ma ajuta la rindul lui mult cind am nevoie de cineva care sa-mi corecteze textele in olandeza. Sau de cineva care sa ma ajute sa trec peste momentele in care mi-e dor de familia mea din Romania... de exemplu.

 

IJ: Da... Ideea asta ca artistul trebuie neaparat sa fie un tip dificil, putin infantil, un mare egoist pana la urma ti se pare mai degraba un mit? Cam asta ti-a aratat tie experienta ta cu Wilfred? Si de altfel si tu ai inclinatii artistice si imi pari un om cat se poate de matur si de echilibrat.
CD: Artistii sunt prin definitie oameni complicati... Unii, ma rog, reusesc sa scoata ce e mai bun din asta. Altii sunt distructivi… Cred ca fiecare artist are momentele lui “bune” si momentele lui mai putin bune, la fel ca orice om, de altfel. Eu am noroc ca am reusit sa-l cunosc si sa-l inteleg pe Wilfred si sa-l apreciez destul de devreme.

IJ: Sincer, te-ai gandit vreodata ca poate istoria artei il va retine pe Wilfred si pe tine pe langa el?
CD: Mda, adevarul e - poate ai banuit - ca nu e prima data cind iau contact cu arta... In Romania am multi prieteni artisti, in plus, la Filologie am invatat mult despre literatura, arta, filozofie... Asa ca domeniul artistic nu mi-e tocmai strain... In Romania chiar – da - am cochetat cu pictura...


IJ: Asa, marturiseste...
CD: Am urmat 3 ani cursurile Scolii Populare de Arta din Sibiu, sectia pictura. Ma rog, a urmat o pauza... insa acum, vazindu-l pe Wilfred cum lucreaza, simt intr-adevar din nou nevoia sa ma exprim si eu artistic. Sa nu mai spun ca Wilfred chiar ma incurajeaza in privinta asta... mi-a cumparat pinze, pensule si culori solubile in ulei si acrilice. De-abia astept sa am si inspiratie suficienta...

IJ: Succes, atunci! Ca ai pictat, iarasi nu stiam ( ce cutie cu surprize esti! ); eu ma gandeam la tine in perspectiva doar ca la femeia puternica din spatele unui barbat cunoscut, poate chiar celebru. Ea insasi, sincer, tot un om de succes, dar intr-un domeniu fara sanse la aceeasi notorietate. Dar uite cum se schimba datele problemei! Faptul ca si Wilfred te sprijina pe tine mi se pare ceva cu totul deosebit. Asadar... e vorba de un menaj intre doi artisti... Ce e mit si ce e realitate din tot ce povestesc oamenii pe tema asta, as vrea sa lasam pe alta discutie, o.k.?

CD: Oricind, cu toata placerea, Jeannette!

IJ: Camelia... ce altceva mai doresti tu sa spui cititorilor revistei “Agero”? Sau cuiva anume, parintilor, rudelor tale, unor prieteni?
CD: Va doresc tuturor mult succes in tot ceea faceti si sa nu uitati ca timpul rezolva orice probleme pe care le-am avea la un moment dat. Eu pot sa spun ca am avut mult noroc in viata, desi in unele momente nu puteam vedea acest lucru. Sora mea insa imi aminteste mereu: “Nu vezi, Cami, ca ai realizat tot ce ti-ai propus pina acum?”...Filozofia mea e urmatoarea: chiar daca ceva pare a ne fi impotriva, acel ceva se poate intoarce la un moment dat in favoarea noastra.... ceva ce pare a fi negativ poate sa ne aduca pina la urma ceva bun in viata... deci totul va fi bine in cele din urma... trebuie doar sa continuam sa credem in puterile noastre si in viata!!!... La vita e bella!

IJ:Camelia, mi-a facut mare placere discutia noastra, “pe bune”! Nu ma asteptam ca, in ciuda grijilor pe care le avem amandoua in perioada asta, in ciuda faptului ca tu astepti acum un rezultat de la un examen important, sa reusim sa ne destindem si sa vorbim atat de deschis. Iti multumesc din suflet si nu numai in numele meu!
IJ: Iti multumesc si eu, Jeannette, pentru sansa aceasta de a ma face cunoscuta romanilor din Germania si chiar din Romania, atat pe mine cat si pe Wilfred... si ma bucur ca ne-am intalnit!

 

Interviu realizat de Ileana Jeca,

Assen, Olanda
 

 index revista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

WEBMASTER : Conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero :  ec.Valeriu-Lucian Hetco [ contact ]  [ Impressum ]

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.