Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

INTERVIU CU PETRU FILIP

 PRIMARUL MUNICIPIULUI ORADEA, INGINER, CONFERENŢIAR UNIVERSITAR

 

Dimitrie BĂLAN

Grafica de Roca

 

 

„Ca primar ai impresia că eşti într-un clopot de sticlă

 şi toată lumea se uită  la tine…”

  

Originar din Vechiul Regat, Petru Filip s-a născut în Slobozia, judeţul Ialomiţa, în 23 ianuarie 1955. Tatăl său a fost „ceferist”. Soţia este medic primar pediatru, având funcţia de director medical la Maternitatea din Oradea. Fiica, Roxana este economistă. Petru Filip a făcut şcoala primară şi liceul în Călăraşi unde tatăl său a fost şef de gară. A terminat Facultatea de Mecanică din Timişoara în 1979 şi este, din 1991, doctor în inginerie mecanică. Trecând prin trepte universitare, actualmente este conferenţiar şi predă la Universitatea din Oradea, precum şi la Universitatea „Agora” din acelaşi oraş. Şi-a început cariera de inginer la Întreprinderea Mecanică din Oradea, apoi la Firma „Mecord” din Oradea. Între 1992 şi 1996 a fost primarul municipiului Oradea. Între 1997 şi 2000, a fost consultant pentru România la  Urban Institut – Washington (SUA) şi, în aceeaşi perioadă a fost consilier municipal la Oradea. Din anul 2000 şi până acum, este din nou primar al municipiului. A fost, între 1997 şi 2001  membru în Consiliul de Administraţie al BCR. Este membru al Partidului Democrat din 1994, ocupând diferite funcţii de mare importanţă pe plan local şi naţional. De asemenea, este membru în Delegaţia României la Congresul Puterilor Locale şi Regionale de la Strassbourg (1994 – 1996 şi 2004 – 2006). E şi membru în Comitetul Director al Federaţiei Municipiilor din România şi vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România şi vicepreşedinte al Federaţiei Autorităţilor Locale din ţara noastră. A publicat numeroase lucrări de specialitate şi două cărţi, „Măsurarea şi testarea echipamentelor  electromagnetice” şi  „Managementul administraţiei publice” . A participat şi a absolvit aproape douăzeci de cursuri de specialitate şi perfecţionare profesională din ţară şi din străinătate.

 

 

- În  CV-ul dvs.,  aveţi patru repere geografice: Slobozia, Călăraşi, Timişoara şi Oradea. Aş începe cu primul oraş.

 

- M-am născut la Slobozia. Apoi ne-am  mutat la Călăraşi, tatăl meu fiind numit şef de gară acolo...

 

- CFR-ul era ca o armată…

 

- Exact, mai ales sub aspectul disciplinar. Ai primit ordin să te muţi, trebuia s-o faci. Am trăit în locuinţa de serviciu din gară. Privesc retrospectiv cu multă nostalgie vizavi de viaţa în gară pentru că acolo se desfăşoară foarte multe lucruri interesante. Era ca într-un port maritim. Dintr-o gară, permanent, vin şi pleacă destine, pleacă visuri. Am avut o copilărie fericită. Tata ne asigura o existenţă confortabilă, chiar frumoasă.

 

- Mergeaţi la Dunăre fără să ştie părinţii?

 

- Am învăţat să înot  prin clasa a V-a, a VI-a şi sigur că precum băieţii teribilişti, treceam înot Dunărea. De fapt Călăraşul e pe malul Borcei, care e unul dintre braţe, iar ştrandul este  pe o insulă, unde ajungeam înotând. Am fost în general un copil poate puţin prea serios pentru vârsta copilăriei. În familie a fost o atmosferă propice pentru formarea mea. Mama era aromâncă, iar bunicii ei sunt chiar născuţi în apropiere de Grecia, veniţi pe la 1900 în ţara noastră şi stabilindu-se în Dobrogea. Bunicul din partea mamei se trage din zona Râmnicu-Vâlcea. Tatăl meu era din Bucovina, de prin partea  Fălticenilor. La Călăraşi am stat până în 1970. Am făcut o şcoală foarte bună acolo, o şcoală care a dat oameni deosebiţi, actualul director al Bursei Române, Stere Farmache sau Doru Purcărea, care e profesor universitar şi a fost preşedintele Consiliului Concurenţei, precum şi secretar de stat. După admiterea în 1973 la Facultatea de Mecanică din Timişoara, înainte de începerea cursurilor, am făcut şi un an de armată TR.  Am terminat facultatea în 1979 şi am luat, prin repartiţie, un post în oraşul de pe Bega, unde am lucrat aproape un an jumate.

 

- Anii de liceu şi de studenţie, desigur sunt legaţi şi de primele iubiri…

 

- Bineînţeles că mi-aduc aminte cu mare plăcere de prieteniile şi iubirile din anii de liceu, pentru că anii de liceu sunt cei mai frumoşi pentru că nu sunt legaţi de interese. Sunt prietenii sincere, care au rămas şi astăzi. Mai ţin legătura cu foştii mei prieteni, ne mai auzim din când în când la telefon. Şi o dată la câţiva ani, ne mai vedem în fel de fel de situaţii. Iar anii din Timişoara, sigur că reprezintă  o perioadă în care m-am format. Este acolo o şcoală bună. Chiar  Facultatea de Mecanică, înfiinţată de Traian Lalescu în anii 1920, conferea diplome recunoscute pe plan internaţional. Profesorii de atunci  aveau vocaţia să fie profesori. Din păcate acum profesorii sunt obligaţi să facă şi altceva pe lângă activitate didactică.

 

- Timişoara, ca oraş?

 

- Datorită multor naţionalităţi de acolo are un aer cosmopolit. Păstrez de acolo, poate nu neapărat nostalgii, dar sigur amintiri foarte plăcute Am şi lucrat acolo, la „Electromotor”, până la 1 ianuarie 1981. M-am transferat la Oradea. M-am căsătorit în studenţie. Nevastă-mea e bihoreancă, e de la Sâmbăta, de lângă Beiuş. Ea era studentă la medicină. Deşi nu sunt de aici, datorită soţiei, am optat pentru Oradea. În plus, un frate şi o soră de-a mamei erau aici.

 

- E un oraş frumos. Nu e atât de cosmopolit pe cât este Timişoara, dar totuşi are şi el vraja lui.

 

- Sigur că are, dar la alte dimensiuni. Oricum e mai mult decât o simplă provincie şi asta m-a făcut să mă adaptez mai uşor. Am avut posibilitatea şi prin intermediul lui Horia Cosma şi prin intermediul unuia dintre unchii mei de aici, doctorul Alexandru Crişan, să mă adaptez mai uşor în acest loc. El e căsătorit cu sora mamei şi în casa lui i-am cunoscut pe mulţi dintre intelectualii orădeni de la Radu Enescu, Miron Raţiu, de la doctorii Alexandru Mătuşan şi Sandu Georgescu, la o mulţime de oameni deosebiţi cărora le plăcea cultura şi arta. Stând în preajma lor, sigur că am văzut, auzit şi învăţat mult despre ceea ce înseamnă valorile existenţei şi sigur că a fost o mare şcoală perioada respectivă. Pe Puiu Cotruş l-am cunoscut foarte bine încă la Timişoara pe vremea când eram student, prin intermediul unuia dintre prietenii de familie la care am stat în gazdă. Ţinea un fel de cenacluri literare formidabile, desigur într-un spaţiu privat, erau seri de o mare elevaţie intelectuală. 

 

- Cum a fost altminteri studenţia?

 

- Facultatea de Mecanică din Timişoara, pe care am absolvit-o în 1979, a fost o facultate dificilă dar de mare prestigiu, cu profesori de modă veche dar de înaltă ţinută morală şi ştiinţifică, de o seriozitate formidabilă la care nu mergeau pilele, relaţiile, intervenţiile. Absenţele de la cursuri, seminarii şi lucrări de laborator erau excluse.

 

- De care dintre dascăli vă simţiţi mai legat?

 

- Profesorul Buteanu, la rezistenţa materialelor; am făcut organe de maşini cu Nae Gheorghiu, TCM cu Micşa, electrotehnică cu Heller. Am avut o pleiadă de profesori formidabili. L-am avut la tehnologia materialelor pe  profesorul Aurel Nanu, care acum are 85 de ani. L-am avut pe profesorul Drăuceanu cu care am şi făcut doctoratul la maşini unelte. Acolo nu se întâmpla să nu vină un asistent la laborator  sau să nu vină profesorul la curs.

 

-Studenţii erau şi ei serioşi, acum când facultatea a devenit „organizaţie de masă”…

 

- Era altceva. În anii ’70 venise moda cu părul lung. Şi în anul II făceam matematici speciale cu Octav Gheorghiu şi prima oră de curs consta în apelul general. Băieţilor le spunea: „Dumneata rămâi în picioare, dumneata te aşezi”, după caz. Şi apoi, se întorcea el către noi şi zicea: „Vedeţi cum sunt tuns? E ora 9, la ora 11 veniţi toţi tunşi ca mine. Dacă n-aveţi bani (era 3 sau 4 lei tunsul) atunci mergeţi la frizeria din strada Bega, chiar în spatele Mecanicii. Acolo spuneţi să treacă plata în contul lui Octav Gheorghiu”.  El stătea într-o casă chiar lângă facultate, şi nici un student  nu cârâia... La seminar venea împreună cu asistentul Filipescu, azi e profesor. La cursurile şi la seminariile lui era obligatoriu să fii la costum şi cravată. Era o rigoare cu adevărat academică.

 

- Văd că acum este la modă examenul scris.

 

- Noi aveam de regulă oral. Uneori scris şi oral.

 

- Acum regula e scrisul. Ca examinatorul să aibă ceva la mână.

 

- Pe atunci prestigiul şi autoritatea dascălului nu erau sub semnul întrebării. Nu exista elementul de contestaţie pentru că lucrurile erau foarte serios făcute.

 

- Cum era viaţa de tânăr inginer?

 

- Eram la IMPS. Directorul Horia Cozma a ţinut foarte mult la tinerii ingineri, a fost unul dintre directorii care gândeau că tinerii pot contribui la  bunul mers al firmei. IMPS avea  5.000 de angajaţi, cu activităţi în mai multe subunităţi. Cozma a fost un mentor care mi-a influenţat pozitiv  viaţa, în primul rând viaţa de inginer, dar şi pe cea de om.

 

- De altfel s-a angrenat foarte bine în structurile noi, adică în ideile capitaliste.

 

- Sigur, el provenea dintr-o familie bună, dintr-o familie de vechi ţărănişti. Avea miniştrii şi deputaţi în familie, încă din timpurile vechi. Era un om extraordinar de complex. În acest context, după patru ani de la venirea mea acolo, am fost  promovat ca  şef al serviciului de control tehnic de calitate, iar în 1990 director tehnic, unde am stat până la sfârşit de aprilie, început de mai 1991, când am devenit  primar. În 1990 m-au pus preşedintele la Frontul Salvării Naţionale pe întreprindere. Eram ca un paratrăsnet, în sprijinul  oamenilor, vizavi de oameni, de nemulţumirile lor. Sigur, Cosma era un tip suficient de autoritar ca să se poată impune, dar era şi o perioadă tulbure la vremea respectivă. Aduceţi-vă aminte, mulţi dintre directorii din întreprinderi care au fost scoşi: Cristea, Oros, Măduţa, Maxim. Deci, din punctul ăsta de vedere la IMPS totuşi lucrurile au continuat şi după 1990. Iar Cosma a rămas în IMPS până la pensionare. Ba chiar şi după…Şi am intrat în această structură a FSN fără să mă gândesc că voi face politică. Ba chiar ziceam: „Domnule eu politică nu vreau să fac, eu vreau să-mi văd mai departe de meserie…” În politică ştii sau nu ştii cum intri, dar nici cum ieşi din ea…În politică lucrurile nu depind sută la sută de tine. Totuşi în 1992 am candidat ca primar independent pe listele FSN-ului. Apoi s-a ajuns la scindarea FDSN-ului iar eu am rămas în zona Partidului Democrat. Venind în Primărie, am intrat în zona administraţiei, care  are foarte multe legături cu structura şi sistemul în care m-am format. De fapt, în administraţie trebuie rigoare, trebuie să-ţi stabileşti priorităţi, strategii şi aşa mai departe, deci, foarte multe lucruri de management din economie. Deci, e un alt tip de „producţie” dar pe fond, principiile sunt absolut identice. Administraţia va deveni o activitate economică productivă cu foarte multe elemente luate din partea de producţie. Este sistemul pe care administraţia americană l-a adoptat în anii ’70. Nixon a fost unul dintre primii care au adus în administraţie oameni care proveneau din economie. Ulterior am trecut prin diferite cursuri şi schimburi de experienţă privind perfecţionarea în domeniul administraţiei.

 

- Din învăţăcel aţi devenit şi dascăl… la universitate.

 

- Da. La Facultatea de Ştiinţe Politice, am condus un curs de realităţi politice şi sociale post 1990. Şi am un curs de management în administraţie, la Agora. Am trecut în administraţie, poate şi prin faptul că am intrat în viaţa politică şi cred că voi rămâne în zona administraţiei pentru că acum sunt mult mai legat de realităţile administraţiei decât de realităţile inginereşti. Aşa încât, administraţia, primăria, mi-a schimbat viaţa, de parcă aş fi făcut o altă şcoală. Capacitate de a o conduce şi de a-ţi asuma  răspunderi se formează în practica profesării. În fiecare clipă, în fiecare zi, în fiecare săptămână şi aşa mai departe te întâlneşti cu evenimente pe care trebuie să le influenţezi într-un fel sau altul şi care nici unul nu seamănă unul cu altul. Ei, treaba asta nu poţi s-o ai de dinainte. Numai prin experienţă poţi să spui că devii un administrator competent.

 

- Aţi făcut şi greşeli uneori?

 

- O, cum să nu. Bineînţeles. Sunt totuşi om şi a greşi e omenesc.

 

- Şi reveniţi cu uşurinţă când vă daţi seama că aţi greşit?

 

-  Poate  că unele abordări şi decizii  pe care le-am avut în anii ’90, nu le-aş mai repeta. Poate că de multe ori nu revin aşa de uşor, dacă nu mi se aduc argumente destul de convingătoare, potrivite opticii mele. De obicei, ca primar vii în contact cu zone de interes din exterior, care au anumite argumente şi un anumit fel de a argumenta la nivelul la care eşti la conducerea unui oraş, argumentele pe care tu le ai în momentul în care ai luat o anumită decizie punctuală, este o decizie, de regulă, foarte bine chibzuită şi atunci nu poţi ceda în faţa unui grup de interese. Decizia este într-un context mult mai larg de factori. Şi atunci, de multe ori eşti tentat să nu cedezi pentru că îţi strică tot jocul de puzzle la nivelul întregului. Dau un exemplu care este cel mai recent, chestia cu impozitul agenţilor economici pe proprietate, pe clădiri. Noi am stabilit o anumită politică având o anumită argumentaţie, o anumită logică la nivelul întregului. Ei vin cu o chestiune punctuală care îi priveşte numai pe ei. În momentul în care accepţi punctul lor de vedere punctual, tu trebuie să schimbi întreg ansamblul general. Şi atunci este destul de greu de  a-ţi schimba o anumită strategie pe care ai adoptat-o. Oricum cred că  instituţia primăriei este o instituţie grea, dar care, dacă surmontezi greutăţile, îţi conferă satisfacţii. E mai grea chiar  decât un minister, pentru că ministerul este un organism  specializat şi la o decizie nu intră în contact direct cu cetăţeanul. Relaţia directă cu cetăţeanul, cu grupurile socio-profesionale, cu instituţiile publice de la nivel local, cu grupurile de interes de la nivel local te uzează.

 

- Aţi fost în multe călătorii de schimb de experienţă, de studii în străinătate.  Bănuiesc că aţi venit cu un bagaj de cunoştinţe acumulate acolo care pot fi aplicate şi la noi?

 

- Sigur că da, foarte multe lucruri se pot aplica. În primul rând vezi cum funcţionează instituţia. În mandatul actual am încercat şi încerc să construiesc ceva nou în administraţie, adică să  transfer responsabilitatea la nivelul structurilor de decizie  la nivelul 2 şi 3. Fiecare să-şi ştie treaba proprie, nu a altuia. Nu-i uşor şi nu este simplu pentru că în sistemul românesc a rămas de la perioada comunistă, tradiţia „proastă” că şeful trebuie să rezolve totul, de la angajarea unui funcţionar până la rezolvarea casei pentru nu ştiu cine, şi de la a stabili care stradă să se asfalteze şi  până la ce carte să se tipărească…

 

- Cred că omeneşte nici nu se poate cuprinde…

 

- Evident. Nu se poate, ca să nu mai vorbesc de faptul că astăzi un şef de instituţie, un primar cum e la un oraş mare, trebuie să aibă până la urmă timpul şi capacitatea de a stabili strategiile de dezvoltare a comunităţii, în asta trebuie să se implice şi în crearea premizelor ca această strategie să poată fi pusă în aplicare, nu rezolvarea unor lucruri care  cad în competenţa  funcţionarului, şefului de serviciu, directorului, viceprimarului şi aşa mai departe. Până la nivelul primarului sunt cel puţin patru nivele de decizie. Din punctul ăsta de vedere, sigur că încă sunt multe de făcut. Există şi în Primărie o lipsă de personal motivat să lucreze aici. Cineva care este deschis la minte, are multiple abilităţi, se întreabă „de ce să stau la Primărie, să primesc salariul mic, să stau opt ore, să mi se pună anatema că suntem corupţi şi cine  ştie încă ce?”. Şi atunci preferă să se ducă în altă parte. Au fost oameni care au venit în Primărie, care au stat doi sau trei ani, care s-au format ca oameni şi care au venit şi mi-au spus: „Domnule primar, vreau să plec”. Aceşti oameni au fost oameni de foarte bună calitate, care au înţeles că au făcut în Primărie o şcoală. Şi revin la ceea ce v-am spus. Şcoala din Primărie nu se poate face nicăieri decât în Primărie. La Institutul Naţional de Administraţie te înarmezi cu teoria…

 

-  Domnule Primar, cam câte acte semnaţi pe zi?

 

- O, foarte multe. Adagiu  cu „semnatul ca primarul” este o chestie cât se poate de reală. Pentru că  legislaţia este prost întocmită. În Occident nu mai există această obligaţie ca primarul să semneze toate documentele care ies din Primărie. Mai întâi pentru că nici nu există timpul fizic ca să şi citească tot ce semnează. În primărie lucrează aproape 600 de oameni. Parcă am  fi o fabrică de hârtii. Intră hârtii, ies hârtii. Asta înseamnă că ele trebuie să fie citite de cineva. Sigur în momentul în care intră ele au un anumit circuit, iar când ies, ele trebuie să fie semnate de primar, deşi altcineva s-a ocupat în amănunt de chestiune.

 

- Faceţi  multe nopţi albe?

 

- Îmi organizez timpul relativ bine...  Acuma nu e mai puţin adevărat că unele dintre hârtii, adeverinţe şi altele, sunt chestiuni absolut formale. Adeverinţe, diplome, certificate de căsătorie, şi aşa mai departe, pe care trebuie să le semnez în virtutea poziţiei.

 

Un certificat fals!

 

- Evident, dar volumul de muncă e uriaş. Mapa asta e cu acte la semnat. Nici nu le citesc până la urmă. Zice „adeverim prin prezenta că domnul cutare e salariatul nostru la serviciul nu ştiu care… Eliberăm prezenta pentru a-i servi la…”  Tot eu o semnez.

 

- Nu le verificaţi?

 

- Uitaţi-vă câte sunt. Şi e abia începutul zilei… Dacă veniţi la ora două o să vedeţi mai multe mape…

 

- N-a intrat societatea noastră într-un conglomerat de birocraţie, care poate ar trebui simplificat?

 

- Sigur că multe ar putea fi simplificate. Probabil vreo 30% din ele n-ar trebui făcute deloc. Oricum, nu toate ar trebui să poarte semnătura primarului. În occident, primarul semnează câteva hârtii pe zi legate de probleme foarte importante, probleme financiare, de angajare financiară a primăriei, probleme legate de procese pe rol, dar nicidecum de adeverinţe de acest gen.

 

- Cred că ar fi bine ca anumite responsabilităţi să fie transferate, cu tot cu semnătură, altor funcţionari din primărie, sau măcar şefilor de compartimente.

 

- Este clar că primarul pierde foarte mult timp pe care l-ar putea folosi într-o altă direcţie. Timpul este destul de drămuit, de aceea şi nivelul de uzură în această poziţie este suficient de mare şi apăsător.

 

- Practic, păreţi „ îndrăgostit” de această „profesiune”…

 

- Mi-a plăcut şi-mi place pentru că poţi să vezi rezultatul muncii pe care o faci. Cu minusuri şi plusuri. Instituţia Primarului reprezintă o activitate publică vizibilă din orice direcţie: apreciată, lăudată, blamată, acuzată. Mă rog, depinde din ce punct de vedere priveşti şi depinde cât de mult l-a ajutat sau nu l-a ajutat pe cel care te apreciază. Şi atunci sigur eşti ca într-un clopot de sticlă în care toată lumea se uită. Şi nu-ţi poate face plăcere să te simţi dezbrăcat în tot ceea ce însemni ca persoană publică dar şi, de multe ori, ca persoană privată. Dar asta e regula jocului.

 

- Cum a fost în perioada dintre cele două etape de primar?

 

- Să ştiţi că a fost o perioadă pentru mine foarte bună, a fost o perioadă în care am văzut şi partea cealaltă a baricadei. În acest interval eram cadru didactic la universitate. Apoi, mai eram şi în Consiliul Local. Am făcut o firmă de consultanţă cu cinci asociaţi şi doi principali colaboratori, pe probleme economice, pe care am „construit-o” până în 2000. După toate comentariile şi discuţiile răutăcioase care au fost, mi-am vândut părţile mele, iar acum îmi pare rău că le-am înstrăinat...

 

-  Dar legea ce zice, nu e o chestie de incompatibilitate?

 

- Nici vorbă. Nu, pentru că eram acţionar ca oricare altul, era un S.A. Dar pentru a scăpa de toată nebunia asta şi toate comentariile care şi acuma persistă, am zis, mai bine lipsă. Deci am construit acea firmă în 1997 care funcţionează şi astăzi şi zic eu, funcţionează bine, nu la nivel de nu ştiu care, dar onorabil. Apoi, timp de trei ani, am fost consultant pe probleme de administraţie publică, al unuia dintre cele mai mari institute de diagnosticare a aşezărilor urbane din lume, care se cheamă Urban Institute of Washington, care este un institut internaţional specializat cu valenţe peste tot în lume.

 

- I-aţi reprezentat aici?

 

- Nu. Am fost angajat cu contract de muncă ca şi consultant în part-time, pe proiect, în perioada 1997-1999.

 

- Şi mergeaţi până în America?

 

- Nu. Lucram aici în România pe proiecte ale Băncii Mondiale. Am lucrat pe proiecte ale USAID-ului şi lucram cu echipe mixte româno-americane, în calitate de consultant. Sigur am participat la un interviu, mi-am trimis CV-urile şi aşa mai departe. Şi vreau să vă spun că nici nu m-au plătit rău. Deci, eram la vremea respectivă unul dintre cei mai bine plătiţi consultanţi din România. Oricum eram şi în intervalul dintre cele două funcţii de primar, un om foarte ocupat…

 

- Desigur, cu satisfacţiile de rigoare…

 

- Sigur ai şi satisfacţie când faci ceea ce îţi place. Ar fi al treilea palier care m-a format. Fiecare m-a format în felul său. Am fost timp de patru ani membru în Bordul Băncii Comerciale Române. Şi acolo am participat la activităţi şi decizii deosebite la momentul fuziunii BCR cu Bancorex, sau la acordarea unor credite foarte mari unor mari firme din România, eu fiind în Consiliul de Administraţie a BCR. Şi acolo am cunoscut oameni deosebiţi, de la care am învăţat foarte multe, de la fostul preşedinte al B.C.R. până în 1999,  Ioan Ghica,  până la actualul preşedinte, sau acum director executiv, Nicolae Dănilă.

 

- Aşadar, n-a fost o perioadă prea liniştită…

 

- Perioada 1996-2000 n-a fost o perioadă goală, din contră a fost în mod cert din punct vedere material una mult mai prosperă decât cea  actuală. La fel şi  din punct de vedere al formării mele.

 

- Şi viaţa publică?

 

- Am rămas şi în viaţa publică, am mai făcut la vremea respectivă politică, eram în PD, din 1998 am fost şi sunt  preşedintele local al PD.

 

- Acum vă simţiţi iarăşi acasă în Primărie? Câţi ani de primărie aveţi în total?

 

- În total, 11 ani. Sunt mulţi. Deja este principala activitate pe care am făcut-o, sau este egală cu producţia. La IMPS am avut tot 11 ani.

 

- Consideraţi că politica a fost benefică pentru dvs.?

 

- A fost benefică pentru că şi ceea ce înseamnă administraţie publică nu poate fi rupt  de ceea ce înseamnă politică. Şi un Primar până la urmă este o persoană politică chiar dacă face administraţie.

 

- Se poate să câştigi o Primărie mare ca şi independent?

 

- Chestiunea cu independentul ţine de o perioadă de început a unei democraţii, de o copilărie a democraţiei. Independent nu te naşti, independent nu mori. În viaţă nu poate să spună cineva că este cu adevărat  independent. Depinzi de cineva într-o măsură mai mare sau mai mică, cu atât mai mult cu cât într-o poziţie de primar depinzi de o mulţime de factori şi o mulţime de voturi… Până la urmă trebuie să ai o anumită susţinere politică. 

 

- Circulă zvonul prin târg că e vorba să părăsiţi primăria!

 

- Vă spun sincer, în acest moment nu ştiu ce se va întâmpla din punct de vedere politic. Deocamdată în afară de zvonuri nu este nimic concret.

 

-  Dacă ar fi să plecaţi,  o strângere de inimă tot aţi avea?

 

- În primul rând, nu-mi pun în acest moment problema plecării din interiorul mandatului. Eu am convingerea că important nu este numai omul în sine ci şi de ceea ce reuşeşte să construiască, să lase în urma lui nu numai din punct de vedere material, ci şi din punct de vedere al structurii de oameni, de modul în care a reuşit să adopte un sistem. Adică să  reuşeşti să laşi o anumită şcoală, să-ţi pui o anumită amprentă asupra unei instituţii sau nu. Eu nu sunt şi n-am fost niciodată de principiul că eu sunt cel mai bun sau dacă se întâmplă să nu mai fiu eu, moare oraşul. Au căzut imperii şi viaţa a mers înainte, nu? A venit altul mai bun sau mai rău.

 

- Alegerile nu întotdeauna reflectă exact ceea ce trebuie, sunt momente legate de afectul omului care votează, sunt conjuncturi…

 

- E adevărat dar după aceea vine ora verităţii. După ce s-a terminat cu alegerile şi tu eşti în faţa electoratului. În politică, ca şi în administraţie, actul de conducere este „la vedere” şi în faţa oamenilor nu poţi să te substitui, să te dai altul. Atunci apare elementul de apreciere de evaluare sau de blamare pe care îl poţi recepta.

 

- Sunt nişte canoane pe care trebuie să le respecţi.

 

- Dacă accepţi condiţia asta, trebuie să intri în joc. Important este să laşi şi oameni după tine care să dacă mai departe ceea ce ai construit. Chiar dacă nu să continue linia ta, măcar să nu dărâme, să nu strice premizele pe care le-ai lăsat. Eu nu sunt nici tipul răzbunător, nici tipul care încearcă să provoace cu bună ştiinţă rău pentru cineva, chiar pentru cei care de foarte multe ori mi-au făcut rău. Nu că aş fi un apostol sau aşa ceva, dar e o anumită atitudine pe care o păstrez. N-am făcut acest lucru nici după ce am venit după Sturza, n-am provocat nici un control, nici o anchetă să văd ce a făcut celălalt dinaintea mea. În occident transferul de putere de la un guvern la altul, de la o administraţie la alta se face pe cale amiabilă.  În momentul în care transferul de putere se face prin ură, cel care suferă e cetăţeanul, comunitatea, fie că e vorba de comunitate locală, fie că e vorba la nivel naţional. Să vă dau un exemplu, al unui ministru care e bihorean, din fericire sau din întâmplare. E vorba de Vasile Blaga. Acesta s-a consultat cu Rus pe probleme ale Ministerului de Interne, indiferent că a fost administrare PSD sau PD. Trebuie să existe  o anumită continuitate.

 

- Vă mulţumesc foarte mult.                                                         

 

 Dimitrie BĂLAN

 Oradea

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)