HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

Altfel de scrisoare

Angela BACIU

 

pe creştetul nostru crescu o altă lume….

 

singurătatea de când s-a dus n-a mai ţipat n-a mai urlat nici nu a mai dat cu pumnul în duşmanii de ieri aceştia nu mai există ... prea multă lume

 

mult prea multă iţi povesteam odată cum am murit eu şi moartea aceea mică şi firavă mă ţinea de mână şi-mi spunea poveşti „va fi bine” zicea „doamna mea, nu mai plângeţi” - ce muzici frumoase şi mă gândeam că nu voi mai cunoaşte drumul că mă voi rătăci precum fetiţa din poveste care lăsa firimituri de pâine în urma ei să nu uite drumul spre casă ... cumpărasem o mască veneţiană şi tare mă mai uitam la ea visam la acea seară pierdută între chipuri necunoscute pe străduţe mici înguste sunt încă tânără frumoasă pândind tinereţea s-o prind de mijloc şi să dansez cu ea în picioarele goale o polcă ... desfrânată

 

mă aştepta de multă vreme alesesem viaţa mea precum un spectacol ce se derula în atâtea acte câte doream eu nu se repetau zilele atât de viu prezentul o nesfârşită vară senină îmi picura pe frunte imaginea lui la malul mării în patul meu atât de mare în lumini albastre beam acea licoare nemaîntâlnită gustul de absint ne învăluia pe întuneric acelaşi geamăt acelaşi suflet două rânduri de aripi şi ne înălţam

 

noapte de noapte zburam fără nici o rană fără nici o pată ca un om liber nu mă întreb nimic nici nu mai am vreme mă irită oamenii aceia cu zâmbete împrumutate fără rost fără noimă cu vocile lor stridente cu răutăţile lor adânc înfipte în carne nu m-am schimbat am rămas aceeaşi doar anii mei au trecut prea repede

 

fără vanităţi şi fără adolescenţă el este adolescenţa mea mă creşte cu totul îmi aduce drumul apoi vine cu geanta lui pe umeri drept semeţ trăgând un fum de ţigară cu miros de cireşe

 

„mereu mă voi întoarce” privire lipită direct pe faţa mea... norii se deschid iar şi trăiesc

 

 îmi tremură mâinile şi ştiu... într-o supunere totală vocea lui îmi striga „trezeşte-te”... iar şi iar până la epuizare

 

mă întreb ce fac oamenii fără aripi cum se descurcă oare cum trăiesc ce fericire mai mare poate fi ca atunci când cu aripile desfăcute în zborul tău liber atingi şi muntele şi piscul atingi cu mâinile înroşite de ger şi de iubire pământul simţi apa limpede din largul mării şi plânsul ia locul râsului şi cafeaua asta uite cum a devenit mai bună băută din aceeaşi ceaşcă în faţa unei lumânări aprinse cu miros de mosc poate că e şi asta un fel de a-ţi cere iertare pentru libertatea primită o parte din zăpada din noi rămâne acolo nu se va topi niciodată, ei si ce, un alt om de zăpadă îi va lua  locul celuilalt nu mai am vreme de pierdut

 

până şi hârtia de scris se termină mai repede iată  -am început alt manuscris viaţa e alcătuită din atât de multe amintiri o fotografie veche pe o cămilă, un ruj roşu cumpărat la 30 de ani o pereche de mănuşi negre de la bunica un mesaj scris pe un şerveţel apoi vine prezentul

cum înveţi să te simţi bine aşa cum eşti cum înveţi să nu pui întrebări să nu mai faci planuri să fii atât de senin şi de împăcat în iubirea ta încât ai doar o singură destinaţie: el.

 

în dreapta  sinagoga de lângă casă. întâlnesc mereu acelaşi câine privire blândă, înţelegătoare se bucură când mă vede   .....şi eu.... e atât de uşor să împarţi cu celălalt iubirea să nu-ţi mai fie ruşine să priveşti în faţă să fii mereu în timpul lui în pasul lui în mintea lui visele noastre au devenit suveniruri pe care ni le dăruim în fiecare zi la fiecare drum la fiecare călătorie...

 

ne e dor mereu unul de celălalt şi nu-s decât două ierni trecute carnea din mine îi vorbeşte de parcă am fi două lucruri separate mi-e o poftă atât de adâncă să respir să pipăi să muşc ascunsă printre cuvintele lui

 

vorbim mă trezesc devreme şi vorbim noaptea târziu vorbim pe domnească vorbim apoi vorbim când facem poze vorbim pe plajă vorbim în intimitatea patului nostru vorbim la telefon vorbim în poeme vorbim de toate trupul meu a deschis ochii şi m-a sedus cu tinereţea reinventată de el se joacă uneori în părul meu „eşti frumoasă” zice, pare că m-a aşteptat pe mine a văzut lumea tocmai să mi-o povestească  mie

 

aştept trenul care îl aduce la mine şi iar vorbim e  lume oamenii călătoresc în susul şi în josul pământului unul moţăie altul zâmbeşte o doamnă cu fetiţa se joacă pe culoar ...

 

nu mai e întuneric suntem ca doi copaci uitaţi de vreme închid ochii se aude un pescăruş flămând întorc privirea iubesc pescăruşii sunt liberi şi la 2 mai pe dâmboviţa sau  la malul dunării aceeaşi forfotă aceeaşi fericire cu el alături

 

ochii bărbatului s-au mutat pe după-amiezile şi nopţile mele pe carnea mea pe oraşul meu şi nu ne mai pierdem identitatea în sfârşit ştim cine suntem

 

ei da, mă încăpăţânez să-mi trăiesc clipa aşa cum ştiu eu fără să explic nimănui nimic nu mai trişez ştiu în jur oamenii au rămas aceeaşi nimeni nu vine la tine poştaşul nu sună de două ori telefonul e mort demult nu-mi mai pasă nu mai am vreme tristan şi isolda îşi duc povestea la capăt cerneala se prelinge căpătând forme ciudate pe foaia albă se joacă acum  cuvintele zboară din peniţă ţopăie precum un mic ieduţ în lumina soarelui de fericire...poate e mai cinstit să dai cu banul şi să afli „cap eşti fericit/pajură ai pierdut” poate că multe întrebări au rămas fără răspuns însă în faţa destinului nu mai zici nimic îl priveşti doar... cum trecea la 2 mai prin faţa unei livezi cu vişini şi vrei să-i faci o fotografie să opreşti totul în loc cum să-i spui că ai înhăţat fericirea şi nu mai vrei să-i dai drumul

aşteptam  în subsuoara lui dimineaţa priveam năvoadele pescarilor şi el uimit de atâta răsărit îşi afunda chipul în părul meu...şi gol înainta  încet spre mare...în jurul nostru liniştea era cu noi buzele mele murmurau ceva indescifrabil cerul cu apa se împreunară şi ţipau a sete a uimire valul îmi atingea picioarele şi

 

înveţi

 

că fericirea e acolo în tine te vede prin ochean vine ţi se aşează în poală şi aşteaptă

să vorbim în şoaptă să nu deranjăm îngerii ai adormit

 ai adormit în braţele mele stau nemişcată aşa fericită  ascult cum bate vântul...

 

Angela BACIU

2010

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com