Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

 

Costel Macovei

Anotimpurile iubirii

Motto: Să-ti fie dat să trăiesti în timpuri interesante

 

Impresii si pareri personale in FORUM

 
 

 

Te caut

Incerc să regăsesc pacea eternă
Te caut si te strig neâncetat
Dar zbuciumul zadarnic se prefiră
In vise si în rugi de renegat.

Din nou pornit-am în întâmpinare-ti
Si un nou veac curînd îl săvârsesc
Mi-s cuiele mâncate de rugină
Iar crucea-mi putrezeste-n omenesc.

Nu merit încă a ta iertare?
Pamântul urlă de păcatul omenesc?
Te caut ridicându-ti rugă mută
Dar nu e timpul încă. Pribegesc.

Eu stiu că mila ta-mi îndură pasii
Si stiu că sunt iertat de la-nceput
Dar pentru a putea să îti văd fata
Mai am de îndurat, întâi să mă purific,
Si pentru toate astea Doamne-ti multumesc.

Te caut (2)

Te-am căutat în noaptea înstelată
Si stelele-au fugit de întrebarea mea,
Te-am căutat în floarea parfumată
Răspuns parfumul n-a putut să-mi dea.

Te-am căutat în ape plângătoare
Si jalea trecătoarei vieti nu m-a-nteles
Te-am căutat în sunet si culoare
Si ca lumina, iată pribegesc.

Te-am căutat în lumea negândită
Si gândul nenăscut m-a înfiorat
Te-am căutat si încă te mai caut,
Te-am căutat si te voi căuta
Să mă topesc în pacea si lumina
In bunătatea si-n iubirea ta.

Rugă

Te rog să-mi dai un strop din măretia
Si neânchipuitul tălmăcirii tale,
Pentru a putea să-mi modelez cuvântul
Ce tainic se închide-n odă de închinare:

Tatăl nostru, trist si singur,
Răstignit de-al hoardei val,
Te-ai retras tăcut în ceruri,
Huiduit din mal în mal.
Fie ca sfintitu-ti nume
Să ocrotească acest pământ
Să ne ierti păcatul, tată
De ati ucide fiul sfânt.
Vie-a ta împărătie,
Printre noi ca o iertare,
Si-n a soarelui lumină
Facă-se a ta întrupare.
Scapă-ne de răul tainic
Ce in lutul nostru roade
Si precum în cer e pace
Pe pământ fă să coboare.
Pâinea noastră, rea sau bună,
Ratie la colt de zi,
Dăne-o nouă. Si ne iartă,
A greselilor tăi fii.
Iartă-i Doamne si pe aceia
Ce-încă se codesc să ierte
Si cu ispitire surdă,
Mai voiesc ca să ne certe.
Multumim de-a ta iertare
Pavăză la rău. Si scut
Izbăviti fiind de rele
Putem trece-n necuvânt.

In numele Tatălui: ce-a fost si rămâne
In numele Fiului: martir, om si sfânt
In numele Sfântului duh ce adie
Amin ! e pecetea pe sfânt legamânt.


Incantatie

Focule ! Ia-mă cu tine
Urlă rugul, piedestal
Jalnic, soclu siluetei
Ce-a sfidat calul troian.

Focule ! Ia-mă cu tine
Susură lutul sfârsit
Ce-a închis pentru o clipă
Spiritul. Un infinit.

Focule, ma iei cu tine ?
Spulberă în vânt cenusa
Cărtilor ce-n veacuri negre
Aruncat-au brav mănusa.

Focule, vino cu mine,
Strigă dragostea curată
Să lăsăm cărare lunii
Pentru o noapte fermecată.

Focule ia-mă ! focule vino !
Rugi mai tandre sau mai dure,
Insă focu-abia mocneste
In putreziciunea lumii.


x x x

Sloboade Doamne
Prin gura mea
Suvoi de foc
Purificator.
Mă voi mistui
La dogoarea lui
Mântuind
Libertatea din mine.

x x x

Să fie lumină !
A spus Dumnezeu.
Si omul,
Aprinse lumina
La Hirosima
Calcinând sperantele
Multor secole.

Mos Nicolae

Mos cărunt ce-n barba sură
Porti troiene ne-ntinate
Tu ne-aduci azi bucuria
Darurilor nesperate

Sufletul chircit sub gheturi
Il lăsăm seara ofrandă
Pentru ca suflarea-ti sfântă
Să-l invie, să dea roadă

Te rugăm ca-n bunatatea-ti
Să ne ajuti, să ne îndrumi
Prin nămeti de griji si ură
Laolalta să ne-aduni

Tu a cerului tărie
O desfaci doar pentru noi
Si vestesti nasterea sfântă
Intr-un staul, printre oi

Suntem tină si duh sfânt
Răstignind dumnezeirea
Mosule să ne ajuti
Sa ne regăsim menirea

Am uitat de mult porunca
Ce ne-ndeamnă la iubire
Iarna urii ne-nvrăjbeste
Nimicind orice pornire

Darurile nesperate
Peste noi le risipesti
Si-an de an tu bucuria
Printre noi o răspândesti.


URME PE NISIP

Eu

Sunt demon, sunt blestem,
Sunt înger, sunt minciună,
Sunt vis şi ideal
Mocirlă şi gunoi.
Comprim infinitatea
In vorbe şi minciună
Mă simt bătrân de veacuri
Copil ce sânu-şi cere.
Sunt abis, sunt cădere
Sunt iarnă sub omăt
Sunt dulcea germinare
Sunt putred, sterp,
Sunt vânt nebun,
Sunt mort.


Noi


Prevăd un foc demonic
Ce ne va răstigni,
In patru puncte cardinale
Unindu-ne,
In infinitul mic
Sau mare.
Ameţitoare masă
Ce-şi taie cele două axe
Si unde, întotdeauna
Există o mână moartă.
Vom fi pecetluiţi
Pe rugul,
Ce stiveşte depărtarea
Vom fi ca apa
Ce dă must în bob.
Vom fi uniţi, o roată
Strivită-n Ursa Mare
Vom fi eroii
Unei piese scrise
Pentru noi.

Voi

Sunteţi polii nebuniei
Nori goniţi pe cer senin
Ape prinse între diguri
Ce în aburi se desprind.
Sunteţi vise, idealuri,
Ancoraţi în laş noroi
Drojdia unor canoane
Vă arată sluţi şi goi.
Aveţi taina tinereţii
Pescăruşi plutind în zări
Spargeţi zidul ce vă-ncinge
Revărsaţi-vă iubirea
Germinaţi-vă ograda
Simţămintelor divine.
Scoateţi capul din nisipul
Calcinat de ura lumii
Reâncarnaţi-vă ca Pheonix
Pârjolind durerea vremii,
Aruncaţi-vă în hăuri
Fiţi perechea de-nceput,
Răsădiţi-vă iubirea
Intr-un nou, curat pământ.
Dănţuiţi prin iarba-naltă
Strivind roua în amor
Reântregindu-vă iubirea
Veţi murii păgâni de dor.

Dorinţa

Să fim stele-n Ursa Mare
Să fim steiuri pe Pământ
Valuri ce se-aleargă-n zare
Să fim adieri de vânt.

Tu, să fi eternitatea
Eu să-ncerc să te cuprind
Tu eşti Alfa, eu Omega,
Inceput, trăiri, sfârşit.


Incantaţie


Tu eşti înger, eu sunt demon.
Tu răsari, eu asfinţesc,
Prin cenuşa fină a vieţii
Diamante strălucesc.
Lacrimile se înnoadă
In şirag, mărgăritar,
Cercul nostru se închide
Mii de cercuri noi apar.
Fericirea este scumpă
Viaţa e tarif suprem.
Pâlpâim o viaţă-ntreagă
Strălucind, eşti curcubeu.
Unii zguduie tăria,
Alţii-n muşuroi sfârşesc,
Fericirea este jertfă,
Este dar dumnezeiesc.
Arzi pe rugul biruinţei
Flăcările muşcă-n trup
Veacurile de-ntuneric
Cad în zdrenţe şi se rup.
Arăţi lumii goliciunea
Suflet sterp, muşchi fără vlagă,
Prometeică-i iubirea
Ceri scânteii să te ardă.
Suntem polii nemuririi
Rătăcim, dorind chemarea
Piese vechi din jocul vieţii
Căutând pe cer cărarea.


Intrebare

Ce te faci dacă mor ?
Intreabă soarele.
Nu ştiu !
Ce te faci dacă dispar ?
Intrebă luna.
Nu ştiu !
Ce te faci dacă tăcem ?
Intreabă păsările, vântul.
Nu ştiu !
Ce te faci dacă eu mor ?
O întreb.
Am să plâng,
Sau poate am să râd !
Dacă nu cumva
Am să fiu moartă.
Răspunse.

ANOTIMPURILE IUBIRII


Primul sfert


Anotimp al nebuniei
Ce dezmăţul îl invoci,
Iarba naşte altă iarbă
Mugurii sparg în boboci.
Printre boabele de rouă,
Ce sclipesc în jarul zilei
Reânvie amăgirea
Ca sărutul unui mâine.
Sufletul cere clemenţă,
Trupul se-ncordează arc,
Si săgeata nebuniei
Se aruncă peste veac.
Suntem oameni. Animale
Ce pândesc cu raţiune,
Bolta zilelor de mâine
Focul dragostei nebune.
Suntem lebede pe marea
Omenescului destin,
Suntem ură şi iubire,
Suntem lacrimi si venin.
Suntem aspri ca pământul
Răsturnat în brazde noi,
Răspândind în zări sămânţa
Amintirilor din noi.
Inverzim ca primăvara.
Lacrimi spală de noroi,
Petrecuţi suntem de jarul
Amăgirilor din noi.

Primăvara

Stau între brazde,
Sunt omăt
Si luna se oglindeşte
In ochii mei,
Căutându-te.
Iţi apropii suflarea
De sufletul meu,
Si bobocii îţi îngheaţă
Pe buze.
Du-te, pasăre călătoare
Udă-ţi aripile
In soare
Si vino.
Te aştept,
Sunt un biet
Suflet mort.



Echinocţiu

Copacii, îşi plâng tristeţea
In fiecare primăvară.
In frunzele lor,
Arde seva iubirii
La soare.
Noi,
Suntem trişti.
Noi,
Suntem uscaţi.
Nicicând,
Nu va mai germina
Iubirea cene apasă.
E trist,
E iarnă,
Ne-am ascuns sub zăpadă
Si plângem.
Plângem
Toate frunzele,
Ce-au murit în noi.



 

Vis de mai

A vrut să îşi ia zborul
Stârnind pustiu de aur
Cu aripile arse
Căzu învins, plângând.
Tristeţea îl ucide,
Durerea îl doboară,
Vedenii îl încearcă
Doreşte acum să moară.
O mână i se-ntinde
N-o vede. A orbit
Un ultim vers pe buze
Se pierde în şoptit.
Ar vrea să urle-n beznă,
Să muste din pământ,
E jgheab eternitătii
E flacără în vânt.
Pe ruguri, de milenii
Au ars cutezătorii
Dar lacrima se stinge.
Nebunii-s daţi uitării.
Sub frunţile tembele
Miasme otrăvesc,
Nebunii sunt candizii
Ce ard pentru un vers.
Suntem Isuşi pe stepa
Umanei rătăciri,
Golgota e în suflet
Blestem şi izbăviri.
O cruce-i conştiinţa
Purtaţi suntem de ea,
Iubirea ne petrece
Prin ani, pe aripa sa.
Cândva am furat mărul
Etern blestem păgân
Prin Edenul de vise
Nebunii-şi fac tărâm.

Jumătate

Soarele se-aruncă-n mare
Inecând ţărmul pustiu
Valurile se alungă
Răscolind nisipul viu.
Suntem blânde muşuroaie
Mestecaţi de sarea vieţii
Spulberatele castele
Pe nisipu-ncins al mării.
Lumea s-a născut din ape,
Si de apă va muri
Apa lacrimilor noastre
Taina sfintelor iubiri.
O iubire, o chemare,
Spartă de furia mării
Cioburile ei sărate
Un suspin în briza serii.
Stelele, pândesc cărarea
Nesperatelor iubiri
Si nisipu-ncet foşnşte
Versul crudei izbăviri.
Sărutările se-nnoadă
Intr-un fir de curcubeu
Soapta patimii mocneşte
Ca o vatră stinsă ieri.
Ţestul sfintei revelaţii
Aluat etern dospeşte
Peste buzele jilave
Glasul vietii izbucneşte.


Vara

Pământul e fierbinte,
Noi, suntem reci.
In sufletele noastre
Cresc,
Atomice ciuperci.
Frunzele cad arse
Noi toamne se nasc
Oameni de cenuşă
Se zbat sub alt teasc.
Lumea încet se trece,
Strivit cuib de cuc
Noi lumi se vor naşte,
In cadru caduc.
Sub falduri, eternul
Mai naşte un veac
Tristeţea din noi
Işi caută leac.
Strivit bob de rouă,
Secretă sudori
O ultimă lacrimă
Spală,
Tristeţea din noi.

Căutare

Undeva, pe o piatră,
Ne-am aşezat inimile.
Rădăcinile lor,
Se caută,
Cu înverşunare,
Strângându-se,
Expulzându-ne
In durere.
Frunzele anilor
Cad,
Ingropându-ne
Si pierzându-ne.
Căci noi,
Suntem de fapt
Fantomele tinereţii.


Vouă

V-am spus să vă scăldaţi în soare,
Să fiţi frumoşi în infinit,
Pe a voastră dulce sărutare
Se-aprinde-un foc ce a mocnit.

V-am spus să vă urcati la ceruri
Tăria, voi să o sfidaţi.
Sunteţi nebuni, din ochii voştri
Ploi de iubiri să picuraţi.

Speram să vă fiu demiurg
Sau poate demon, sfânt păgân,
A biruit iubirea voastră,
N-aveţi nevoie de stăpân.

Fi-ţi vouă înşivă stăpâni
Scăldaţi-vă în roua ne-ncepută
Striviţi ce-i slut. Amorului păgân
Redaţi-vă.
Iubirii,
Blestem iubirii fiţi.

Iubito

Noaptea trece,
Valuri reci
Pe nisipul meu îneci.
Scoici îţi prinzi
Râzând în plete.
Sub a lunii auroră,
Dănţuieşti,
Călcând nisipul,
Fremătând,
Ca briza serii,
Inflorind
Printre speranţe,
Ca petale roze
Merii.


Suspendare

Din plete-ţi răsare luna,
Argintind primăverile.
Lacrimile tale, spală
Păcate pierdute,
Uitate.
Te văd tot mai rar,
Ascunsă, pierdută iar,
Tintuită cum eşti
De oiştea Carului Mic.

Al treilea sfert

Vântul şoapte stinge-n barbă
Ca un faun scos la pensii,
Pomii se retrag în sine
Răspândind harem prin trestii.
Rodul dragostei, nocturne
Faţa plină îşi arată
Răsfirând povestea lumii
Cu-un băiat si cu o fată.
Frunzele, suflate-n palmă
Strâng şirag de sărutări,
Iarba-ngroapă-n nemurire
Tainice îmbrăţişări.
Mustul dragostei fertile,
Se prelinge-n infinit
El şi ea, perechea lumii
Tril şoptit,dorinţi mocnite,
Tăvălind culcuş de frunze
Ca păcate răstignite.
Luna vă surâde-n plete,
Ochii, adumbresc mirare
Căutărilor nebune
Le răspunzi c-o sărutare.
Totul este agitare,
Ca un must ce fierbe-n teasc,
Zaţul patimilor noastre,
Sentimente, jocuri nasc.
Am un măr,ai două mere,
Impreună suntem trei
Tu răspunzi c-o sărutare
Asfinţitului din noi.

Toamna

Eu, am o rădăcină.
Tu, ai o rădăcină.
Eu am o coroană
Si spinii plîng în soare,
Tu ai o coroană
Si muguri dau în floare.
Un spin din mine
Se înfige-n tine.
Sângele plânge,
Tristeţea plânge,
Tu plângi,
Natura plânge.
Ale noastre tulpini
S-au înecat, în sânge.


Constatare


Tu plângi?
Soarele plânge.
Iubirea arde
Lacrimi de sînge.
Lacrimi balsam
Cad, peste cenuşa
Sufletului meu.
Din noaptea
Unde am căzut,
Incerc, mă chinui,
Dar nu pot să-ţi răspund.


Cuneiforme

A murit frunza
Pe care am scris :
Iubire.
In ierbare,
La presat,
Alte frunze
Ale aceluiaşi copac.
Si, pe ele,
Sunt gravate
Alte poveşti.


Busolă

Suntem frunze călătoare
Agăţate-n cuib de cuc
Zborul visurilor noastre
Ne aruncă în caduc.
Căutând Steaua Polară,
Viaţa noastră-i o busolă
Amăgind durerea tandră
Despicându-ne în două.
Jumătăţi eterne suntem,
Căutări fără sfârşit
Drumul vieţii ne închide-n
Vis, iluzii, infinit.
Suntem mici, fragile nave,
Ce plutesc pe un vis etern
Căutând Steaua Polară
Dorind miticul Eden.
Cercul lumii se închide.
Alte cercuri, lumi noi nasc
Peste amintirea noastră,
Timpul arde. Rug sau vreasc.

Echinox

Am visat iubire
Semănând durere.
Am visat tandreţe
Si-au răsărit spini.
Oameni, vă rog !
Nu mai visaţi !
Omorâţi visele
Si trăiţi.
Trăiţi vii şi goi,
Scăldându-vă în soare,
Stergându-vă pletele
Cu vântul.
Alergaţi liberi.
Cădeţi în genunchi
In faţa măreţiei
Si sălbăticiei
Naturii.


Intreg

Pentru a închide cercul
Sfertul se îmbracă-n alb,
Sub a gerului povară
Patimile noastre ard.
Sentimentele se-nnoadă
Funigei călătorind
Umbre saltă în zăpadă
Buzele ni se desprind.
Aburul suflării noastre
Cerne-n suflet, protector,
Sub omăt, iubirea noastră
Germinează viitor.
Albul ne aţâţă simţul
Vatra focului mocnit
A iubii, iubind iubire
A dorii, te simţi dorit.
Zurgălăii de zăpadă
Ne colindă-n asfinţit
Roşul gerului ascunde
Un sărut furat, şoptit.
Călători pe albe aripi
Ai iubirilor păgâne
Eu sunt Alfa, tu Omega,
Răsărit şi asfinţit,
Din culcuşul ce dospeşte
Se-nfirip-un gângurit.
Cercul pentru a se-nchide
Işi îmbracă sfertu-n alb
Peste amintirea noastră
Lacrimi de uitare cad.


Rece

In sufletul meu
Ninge,
Cu stropi de fericire.
Pe crengile crăpate
De ger,
Cu mustăţi de promoroacă
Cresc, tandre şi reci
Florile iubirii.


Iarna

Te strângi în mantia ta
Răsfirându-ţi pletele-n stele.
Piciorul tău acoperă
Tristeţea pământului,
Iar pomii amanţi
Işi plâng frunzele pierdute,
Rugina la colţ de an.
Corbul ce-ţi ţintuie
Mantia pe umăr
Croncăne a pustiu,
Secera suflării tale
Culcă amorul nenăscut.
Ce trist e
Când zăpada îşi plânge
Puritatea pierdută.

Alb

Sunt trist, sunt pustiu.
Sunt alb, cenuşiu.
Ori ninge ori plouă,
Ori susură-n rouă.
Sunt lacrimi ? E sânge ?
Suflarea din mine
E muc ce se stinge.
Te chem, nu răspunzi
Prin timp te ascunzi.
Ori încă nu eşti
De nu te-am găsit ?
Să fie un basm ?
Sunt numai poveşti ?
Visez ? Sunt eu treaz ?
Am fost doar un ieri ?
Sau mort sunt cât azi ?

Hibernare

Toamna, copacii se îngroapă
In amintirea frunzelor.
Noi, hibernăm la căldura
Atât de iluzorie a amăgirilor.


Vis

Te-am visat fugind
Cu stele prinse-n păr.
M-am arcuit,
Mângâindu-ţi genele,
Lăsându-mă scrumit
De luceferii privirilor.
Era o feerie
Sau doar copilărie ?
Dar te-am visat.
Mai trist a fost,
Când, fără rost,
M-am rupt de vis,
Si atunci cu ciudă,
De tine m-am dezis.


Final

Foşnetul de frunză arsă
Răscoleşte trista toamnă,
Hai iubito, doar noi doi
Să ne îngropăm în iarnă.
Să-mbrăcăm hlamida albă,
Germinând a primăvară
Să aşteptăm ca bobu-n glie
Soarele arzător s-apară.
Să fim holdă înverzită
S-alergăm bătuţi de vânt
Apa-n braţe ne cuprindă
Susurând cuvântul sfânt.
Să fac dragoste cu tine
Fugărindu-ne prin nori
Luna tainic ne cuprinde
Intre dese sărutări.
 

  Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Webmaster (editor) : conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]    

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.