Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

AM NEVOIE SĂ PRIVESC PE FEREASTRĂ

Brenda Stress

POEME

Impresii si pareri personale in FORUM

 

Brenda Stress

Locul meu nu e nicăieri

Locul meu nu e nicăieri…
Sunt doar o lumânare albă
Care se topeşte
Fără să fi cunoscut focul.
Locul meu nu e nicăieri…
Sunt un brad
Care nu e brad.
Sunt bradul de Crăciun
Neîmpodobit!
Locul meu nu e nicăieri…
Sunt lacrima
Care nu se prelinge
Pentru că nu poate cânta.
Locul meu nu e nicăieri…
Sunt steaua
Care nu poate răsări
Pentru că s-a născut prea târziu.
Locul meu nu e nicăieri…
Sunt pruncul
Căruia nu i se închină nimeni
Pentru că e doar pământ.
Locul meu nu e nicăieri…
Sunt cântecul
Care nu se aude
Pentru că nu spune nimic.
Locul meu nu e nicăieri
A doua oră
dintr-o noapte de Crăciun
S-au deschis cerurile
S-au deschis cerurile!!!
Pentru toţi,
Şi pentru mine.
Atunci, de ce mă simt
Ca pe o cruce fixă
Care mă opreşte să mă mişc?!
Sunt firul de păr
Care s-a rupt
De dragul mângâierilor
Şi-a poposit
Pe-o haină
În dreptul inimii tale.
Sunt un fir
Din ţesătura ta
Şi-o să te încălzesc
Sau o să te răcoresc
să te alint
Şi o să-ţi cânt
Ca să visezi
Şi te voi săruta
Cât mă vei voi…
Şi după aceea,
Fără să ştii,
Ca o părere de boare
De şoapte de iubire
Voi fi
Şi aşa …
Şi aşa…
Până când vreodată
Inimii tale
Îi vor tremura pleoapele
La amintirea mea.
S-au deschis cerurile!!!
Pentru mine,
Şi pentru toţi.
Într-un alt al doilea ceas
din aceeaşi noapte de Crăciun

Lacrima

Lacrima mea
A aprins o lumânare albă
Şi mi-a luminat sufletul!
De ce plângem
Când trebuie să ne bucurăm?
De ce întoarcem spatele
Când trebuie să deschidem braţele?
De ce ne astupăm urechile
Când muzica trebuie să ne inunde?
De ce închidem ochii
Când vedem lumina?
De ce ne înghiţim vorbele
Când avem ce spune?
De ce nu mirosim floarea
Care se deschide pentru noi?
De ce ne temem
Că pierdem Iubirea?
EA este-n noi
Chiar dacă ne vindem sufletul!
E curcubeul pe care-l aude orbul,
Muzica pe care-o vede surdul,
Poezia pe care-o dansează mutul,
Sculptura pe care-o cântă şchiopul,
Hora-nvârtită de versurile ciungului…
E lacrima rouă
Flacără a lumânării,
Albă, mereu albă,
Ce-mi va lumina veşnic
Sufletul…
TU.
În a treia parte a celei de-a doua ore
dintr-o noapte de Crăciun

Sunt un om

Omul e pământul
Jos e apa
Sus e cerul
Omul e apa
Jos e cerul
Sus e pământul
Omul e cerul
Jos e pământul
Sus e apa
Şi omul nu e numai atât!
Când focul cerului
Luptă pe pământ
Cu furia apelor
Te naşti Tu
Iarăşi…
Şi iarăşi…
Şi de fiecare dată
Eu
Vreau să-ţi fiu
Şi mamă,
Şi soră,
Şi iubită
Ca Tu
Să mă transformi în copil
Şi să mă-nveţi
Să văd,
Să aud,
Să simt
Ca să pot merge
Cu picioarele prin apă,
Cu pântecul prin pământ
Şi ochii îndreptaţi către cer.
Sunt un om.
În al treilea ceas
al unei nopţi de Crăciun
Noaptea de Crăciun
E o noapte
Ca un răsărit de lume,
Cu vărsare de sânge
Şi cutremure.
Când se va închide rana,
Nu ne vom aduce aminte
Decât
Că a fost.
Şi ce bine c-a fost
Ca să putem fi!
E o noapte
Fierbinte ca un miez de zi,
Când izvoarele seacă
Şi păsările înoată-n catran.
Când lacrimile
Ne vor potoli setea de cântec,
Ne vom aduce aminte
Doar
De ploaie
Şi de stelele ivite din ea.
E o noapte
Ca un apus nins
De nisipul atâtor renunţări.
Când vântul speranţei
Va împrăştia toate temerile,
Vom fi iar copii
Şi-atunci
Va fi o noapte
Ca o zi…
Va fi noaptea de Crăciun.
Înainte de a patra oră
dintr-o aproape dimineaţă de Crăciun

Zidită într-o nucă

Şuvoiul de lacrimi
scurse în mine
Secatu-mi-a
gura
de săruturi…
Dincolo de lacrimi,
dincolo de moarte,
e CLIPA,
Clipa după urmă
a cărei sămânţă
zace în lutul
Lucrării dintâi
Vrăjită, însetată
de certitudine,
în încercarea disperată
de-a trăi Clipa,
Iubirea-mi,
Floare albă de nuc,
s-a închis în fructul
ce va să vină
şi s-a ascuns în palma ta fierbinte.
Să nu uiţi
că toată sfânta lumină
a încăput în nuca argintată
de razele lunii pline
din binecuvântat miez de noapte!
Să nu uiţi…
O vei pierde
când vei întinde mâna
spre altă mână…
Şi chiar de vei uita…
Şi chiar de m-ai uita
zidită într-o nucă,
în Bradul de Crăciun
ca fulg m-aş aşeza,
Oglindă-a Lunii,
cu atâta dor
să-ţi întâlnesc privirea,
iar ochii-ţi, stropi de suflet,
să VADĂ-n negrele adâncuri,
renăscându-mă
din lacrimi şi săruturi…

Ce sunt?

Scoica
Uscată
De arşiţa
Golului lăsat de
Perla furată?
Albia
Secată
A râului
Care face să cânte
Alte pietre?
Copacul
Trăsnit
De fulgerul
Fermecat de cântecul
Privighetorii?
Muntele
Prăbuşit
Peste pădurea
Născută din el
Pentru a-i da viaţă?
Umbra
Din nisip
Ştearsă
De spuma albă
A valului îndrăzneţ?
Ulciorul
Zdrobit
De preaplinul
Lacrimilor adunate?
Scâncetul
Copilului
Ce nu a putut fi
Conceput?
Lumânarea
Blestemată
Să se topească
Fără flacără?
Vântul
Care nu cântă
Când atinge
Fluierul?
Ce sunt?
Sunt pasărea
Din colivie
Care o să uite
Că începuse
Să înveţe
Să zboare…
în noaptea care nu vrea să cunoască ziua

Noaptea – centrul cercului

În Noaptea
Cea neagră de-atâtea artificii
Eram singură.
Dintre umbre
S-a apropiat o voce
Care m-a prins de mână
Să-mi arate cerul…
Era în Noaptea
Când Luceafărul te lasă să-i citeşti
În ochii ca ai noştri.
Şi astfel învârtindu-ne
În cercul născut din triunghiul sfânt
Fiecare dintre noi eram
Credinţă, speranţă şi iubire.
La sfârşit de noapte dintre ani

Am nevoie să privesc pe fereastră

Am nevoie să privesc pe fereastră.
Dincolo
Este ceea ce ne lipseşte nouă
Sau ce am uitat că avem:
Este albul imaculat al zăpezii
Precum jocurile noastre de copii,
Este verdele crud al ierbii
Precum visele noastre de adolescenţi,
Este galbenul zemos al perei
Precum trupurile femeilor care iubesc,
Este coaja brăzdată a copacului
Precum sufletele celor care au uitat să spere.
Am nevoie să privesc pe fereastră.
Dincolo
Sunt peştii
Care vorbesc fără să omoare
Şi rândunica
Ce zboară fără să trădeze
Şi cârtiţa
Care construieşte fără să distrugă,
Eşti tu
Cel ce mă iubeşti doar adăugând.
Am nevoie să privesc pe fereastră.
Dincolo
Văd pădurea care mă învaţă
Să ascult
Şi ploaia care mă îndeamnă
Să cânt,
Vântul care mă ajută
Să uit
Şi pământul care-mi arată
Rădăcinile.
Am nevoie să privesc pe fereastră.
Să văd întunericul
Ca s-alerg spre lumină,
Să văd curgând lacrimi
Ca să ştiu să zâmbesc,
Să văd bătrâneţea
Ca să fiu mereu copil,
Să văd copilăria
Ca să caut înţelepciunea,
Să văd Coloana fără de Sfârşit
Ca să simt Poarta Sărutului.
Am nevoie SĂ PRIVEŞTI pe fereastră.
Prin ferestrele casei sufletului meu
Au intrat
De dincolo
Toate câte am fost în stare să primesc…
Mi-am deschis
Toate ferestrele sufletului
Atunci când te-am simţit acolo
Sus
Şi te-am lăsat să intri prin toate
Deodată
Ca să te poţi roti
În cele patru vânturi
Şi să afli
Că te iubesc dintotdeauna
Şi că mă-ndrăgostesc de tine
Cu fiecare clipă care curge,
Oriîncotro m-aş îndrepta.
Am nevoie să privesc pe fereastră
Şi dinăuntru,
Şi dinafară,
Ca să-mi umplu sufletul cu Tine.

Vezi?

Vezi
În ochii căprioarei
Şi-ai leoaicei,
Ai unui iepure
Şi-ai unui vultur,
Ai delfinului
Şi-ai rechinului
Vezi …
Întotdeauna jivinele
Luptă cu timpul lor
Împotriva morţii
Care nu vrea să le lase
Să iubească.
Vezi
Pe cerul bisericilor din noi
Cum lumina luptă cu întunericul
Umplându-l de stele
Vezi…
Sunt aştrii care s-au născut
Arzând
De iubire de om
Dintr-un alt om.
Vezi.
De Crăciun,
după ceasul al treilea din Noapte

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor şi redactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]