Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

DARURI DE CRĂCIUN (POEZII)

Paraschiva FLORESCU

 

Paraschiva Florescu, este un nume binecunoscut printre educatoarele cu preocupări literare din Timişoara. Născută la 31 octombrie 1949, în satul Răchita din judeţul Timiş, este absolventă a Institutului Pedagogic de 2 ani din Timişoara, promoţia 1971. Lucrează ca profesor suplinitor, educatoare, inspector şcolar de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar al judeţului Timiş, fiind şi director al Grădiniţei P.P. nr.22 din Timişoara. Deţine numeroase premii şi distincţii drept recunoaştere a meritelor sale profesionale, din care enumărăm doar cateva: „Meritul pentru învăţământ clasa I”; „Diploma de excelenţa”; „Diploma M.E.C. pentru participarea şi organizarea celei de a XV-a Olimpiade Internaţionale de Chimie”. Este pasionată de şah, literatură şi emisiuni de ştiinţă.

 

Are o bogată activitate publicistică, fiind prezentă cu articole de specialitate în „Revista de Pedagogie”. Concepe şi coordonează revista pentru învăţământ preşcolar „Sensul unui surâs” în care publică articole pe probleme de învăţământ. Colaborează la revista „Şcoala fără catalog”, editată de Gabriela Pârva şi la revista „Didactica Nova” sub coordonarea prof. dr. Andrei Gherghina. Colaborează la „Programa pentru învăţământul preşcolar” (Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti, 1987, sub coordonarea prof. univ. dr. Anatolie Chircev) şi colaborează la editarea „Culegerii de jocuri educative pentru preşcolari” (sub coordonarea inspectorilor şcolari A. Crişan şi A. Baumhof )

 

Este o cunoscută autoare de carte didactică, cum ar fi: „Proiecte didactice pentru învăţământul preşcolar” (1983 si 2002), „Culegere de dansuri populare şi gimnastică artistică pentru copii” (1987), „Culegere de poezii pentru preşcolari” (1985), „Culegere de texte literare pentru copii” (1989 - sub coordonarea Ministerului Invăţământului şi a Inspectoratului Şcolar-Timiş), „Antrenament grafic” (1998), „Proiectarea activităţii didactice” (1998), „Piticii matematicieni” (2002), „Ghidul educatoarei” (2003), „Decupăm, lipim” (2002), „Colorici învaţă să scrie” (2003), „Călătorie în ţara desenelor” (2003), „Piticot ştie tot” (2004)

 

Ca autoare de versuri pentru copii îşi pune semnătura pe următoarele volume:

 

- „Sensul unui surâs” – Editura Mirton, Timişoara, 1998

- „Monica-Marilena” – Editura Mirton, Timişoara, 1998

- „Dincolo de iubire” – Editura Mirton, Timişoara, 2001

- „Coco-Cocolino” – Editura Excelsior, Timişoara, 2002

- „Poveste de Crăciun” – Editura Excelsior, Timişoara, 2003

 

Cornelia TURLEA - CHIFU

Corespondent AGERO

 

****************************************************************************************************

 

DE  CRĂCIUN

 

Focul pâlpâie în sobă

Şi bunica împleteşte

Doi ciorapi, spune o vorbă,

Chiar povestea se iveşte.

 

Într-o seară de Ajun,

Printre case risipite,

Un batrân atât de bun

A venit să ne colinde.

 

Darurile ni le-mparte

Dintr-un sac îndestulat

Şi-a adus câte o carte

Celor care l-au rugat.

 

Cu poveşti şi zâne bune,

Feţi Frumoşi ,aşa ca voi,

Cu desene dintr-o lume

În care nu sunt nevoi.

 

 

RUGĂMINTE  PENTRU  MOŞ CRĂCIUN

 

Într-o sanie bătrână

Şi-n cojocul lui de lână,

Moş Crăciun, tot vine, vine,

Anii nu-i mai ştie nimeni.

Se aşează lângă sobă

Să asculte snoave, o vorbă,

Că afară-i tare ger…

-Moşule, mai stai niţel,

Laptele să-l bei cu miere

Ca să pot si eu a-ţi cere:

-Rogu-te,adă-mi o minge

Că cea veche-i spartă, plânge,

Surioarei ,dă-i păpuşi,

Un fular, nişte mănuşi,

Iar prietenului meu,

Tigrii câţi o vrea, un leu,

Ori mai bine-o bicicletă

Să mă plimb şi eu cu ea

Dacă nu s-o supăra.

Du-te astăzi şi-n piaţă,

Că doar barba nu-ţi îngheaţă,

Mere să cumperi, devreme,

Le mănânc eu, nu te teme,

Ori mai bine ciocolată,

Las-o la fereastră, toată,

Şi un coş cu savarine,

Să mă satur până mâine,

Iar părinţilor de vor

Ia-le cărţi, pe gustul lor,

Să-mi citească bunul, buna,

Toată seara câte una.

De-am uitat ceva, mă iartă,

Câinelui, adă-i o zgardă,

Şi un os mare cât blocul,

Că-i flămând, bată-l norocul!

Să nu uiţi cumva, stilou,

Nu vreau unul vechi, ci nou,

Ca să-ţi scriu câte-o scrisoare,

Colo-n luna februarie,

Timp să ai, acolo-n cer,

Să îmi cumperi tot ce-ţi cer.

 

 

POVESTE  DE  CRĂCIUN

 

Stau grămadă,într-un colţ

Zdrenţuite foi şi-o carte,

Mama, le adună-n şorţ,

Grija încă să le-o poarte.

 

Peste ele-şi uita mâna,

Mângâind slovă cu slovă.

Fermecată-i, bat-o vina,

O poveste lâng-o sobă.

 

Că-n Ajunul de Crăciun

Un moşneag, cu suflet mare,

S-a oprit la noi în drum,

Cu saci doldora-n spinare.

 

Sacii-s grei, bată-i norocul,

Doar sunt plini cu jucării,

C-a ştiut moşul, sorocul,

-Moşule, şi mâine vii?

 

 

DE VORBĂ CU MOŞ CRĂCIUN

 

Moş Crăciun m-a întrebat

Dac-am fost cumva cuminte,

I-am răspuns, am învăţat

Să scriu câteva cuvinte.

 

Dar acum, te rog frumos,

Să îmi dai o jucărie,

De eşti bun, neândoios,

Tu mi-o laşi pe datorie.

 

Şi promit să-ţi mulţumesc

Dacă vii pe la bunici,

Pân’ la  anul poate cresc

Şi jucăm un “Păcălici”.

 

 

SCRISORI PENTRU MOŞ CRĂCIUN

 

Moş Crăciun, tu ce-ai aflat,

Azi, copiii au mâncat,

Îi ascultă pe părinţi,

Poezii ştiu, sunt cuminţi,

Vreo minciună au scornit

Ori de ieri s-au lecuit?

Dacă afli că sunt buni,

Daruri multe să aduni

În desagă şi să vii

Unde crezi şi unde ştii.

Nu de alta, dară vântul

Mi-a şoptit că ştiu colindul,

Iar sub bradu-mpodobit

Sănii trei ţi-au pregătit,

Cu vreo şapte reni de pluş,

Să nu cazi pe derdeluş.

            

              *

 

Dragă Moşule,să ştii

Că am multe jucării.

Unele,tu le-ai adus,

Altele-s pe raft, în plus.

Mă gândesc să ţi le dau,

Să le-mparţi celor ce n-au.

Uite-ţi dau o bicicletă

Cu trei roţi şi-o trotinetă,

O papuşă-ntr-un căruţ,

Ursuleţul brun, micuţ.

Iţi mai dau câteva cărţi

Poate, Moşule, mă ierţi

C-am uitat să-ţi mulţumesc

Pentru tot ce eu primesc.

 

                 *

 

Moş Crăciune, să nu uiţi

Să treci munţii mari, cărunţi,

Până-n satul unde stau,

Un dar, Moşule, să-ţi dau.

Unul mic, neânsemnat,

Dar de mâna mea lucrat.

Un desen ca un colind,

Cu steluţe mici zâmbind,

Ape sub zăpezi şoptind

Şi brazi argintii pe coastă,

Satul nostru să-l păzească.

Nu vreau să te rătăceşti

Pe cărarea din poveşti,

Că te-aştept de-atâta timp

Şi nu-ţi cer nimic în schimb.

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)