Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

“De-a Baba Oarba”

Debut absolut - Adriana LISANDRU

Cu o întâmpinare de Melania Cuc, redacţia Agero

 

 

Recent, am primit prin posta clasică, un volum de poeme, cu numele unui autor pe care nu-mi aminteam să-l mai fi întâlnit în paginile revistelor literare. Adriana Lisandru a ieşit în lumea cuvintelor fermecate cu placheta intilutală DE-A BABA OARBA,o  lucrare editorială cu o grafica roamnţioasă, amintindu-ne de lirica feminină,şi în contrast evidet cu textele fruste uneori, alteori calde dar cu acea încărcătură emoţională care pe şi pune pe gânduri odată cintindu-le. Volumul a apărut la Editura Arania din Braşov.

Nu numele poetei, ci textele m-au determinat să o contactez, să o felicit pentru cartea din inimă . ,,Viaţa asta m-a legat la ochi / şi m-a trimis să-mi caut/ paşii desculti, scrie ea pe coperta a IV-a . Numai că, Alexanda Lisandru este un poet care scrie cu ochii mari deschişi către lumea pe care o transpune în literatură  cu sinceritate şi forţă lăuntric.

 

Deşi se află la debut absolut, se simte  în poemele sale, un exerciţiu al scrisului bine strunit, o lăcomie de cuvinte care este atenuată cu atenţie şi bună cuviinţă chiar, pentru ca versul  să se contureze aproape perfect. Născuta în 5 septembrie 1971, într-o comună din judeţul Neamţ. Începe să scrie poezie de la 9 ani, cu stângăciile inerente vârstei. În anul 1988 debutează în paginile revistei Ateneu din Bacău. În 1989 absolvă Liceul Sanitar din acelaşi oraş. Studentă a facultăţii de biologie din cadrul Universităţii Ovidius, Constanţa, în acelaşi an.În 1993 abandonează facultatea la jumătate, din considerente financiare, şi emigrează. Revine în ţară în anul 2000, se stabileşte în Brasov şi îşi deschide propria firmă de bijuterii din argint. În 2005 se reîntoarce spre poezie, după o pauză de 12 ani . Publică pe diverse situri literare şi, la îndemnul cititorilor, se hotărăşte să adune textele într-un volum. Debut editorial în iulie 2007 cu volumul “De-a Baba Oarba”, apărut la Editura Arania, Brasov. Nu activează (încă) în cadrul cenaclurilor literare, nu a participat la concursuri de poezie. Bine ai venit la AGERO, Adriana!

 

Melania Cuc

Redactor AGERO

 

Pe când un consens?

  

astăzi îmi stă moartea în gât

( sau viaţa, totuna )

strada îşi scrie  foiletoanele singură

trecătorii au ochii albi, le-au rămas irişii

lângă telecomandă şi mouse

înghit poeme, le beau fără metafore

poate mi-o trece într-un târziu greaţa asta cu iz de

trandafiri desompuşi

 

Trebuie să fim romantici

Trebuie să fim cinici

Trebuie să fim ironici binevoitori nonşalanţi

albi dezinvolţi  mimoze arpegii însă întotdeauna

sub scut

în formă de cactus ori sculptaţi în inimioare de

turtă dulce

unde mai găsim timp

să ne fim?

 

moartea fermentează precum strugurii

iar caii şi câinii tot n-au ajuns

la o-nţelegere.

 

Plâns acaju

 

cât de muşcătoare a fost ziua de azi

cum îmi sângera în lumini adevărul

copile esti singur urla eşti singur şi verde

ca un măr ca un păr

ca un lujer de crin

în măduva şoaptei ţi s–a-nfipt şi se coace

un spin

 

ia-mă de mână te-aş fi rugat pentru o clipă

soră cu totdeauna

mi-e soarele cenuşă iar în nopţile albe

îmi dau în clocot târziul şi luna

du-mă femeie-n tăcerile tale

răcoare

vezi timpul mi-a aţipit ghemuit

într-o spaimă-chilie

vâscoasă şi moale celenterată chihlimbarie

dezbracă-mă de el

am aflat

n-o să învăţ să mor niciodată

iar viaţa mi se şterge de piele

în glumă

învelindu-mă-n atingeri mieroase de nuiele şi humă

 

spune-mi tu ah te rog spune-mi tu

cum faci să crească în fântâna nimicului

flori acaju?

 

Neînsemnat jurnal feroviar

  

Sunt ceva ani de când nu mai pot asculta trenurile

adolescentă fiind mă plimbam deseori fără ţel pe lângă şine adulmecând depărtarea

(îndrăgostită, fireşte, abia desfăcută din mângâierile lui ca dintr-o a doua placentă)

scaieţi şi urzici îmi lingeau picioarele pietre cărămizii ascuţite sub sandala subţire

mă fascinau pe atunci vagoane destine aşteptări nu mă uita când revii ai grijă de tine

ferestrele lor îmi ţipau gâfâind atâtea poveşti clandestine

rămânea în urmă aerul răvăşit violent ca o batistă fluturată-n neştire

şinele erau calde miroseau ispititor a orizont şi a timp înghiţit pe nerăsuflate

şi auzeam auzeam auzeam repetat aceiaşi batere ritmică simultană

roţile spuneau mai toţi nu îmi ziceam sunt inimi toţi călătorii aceştia iubesc

 

sunt ceva ani de când nu mai pot asculta alte trenuri

aud în schimb tot mai clar cum îmi vorbesc bunicii prin iarbă şi frunze prin ploi

şi tot plec şi nu se găseşte nimeni să spună opriţi odată vagoanele astea

aici e o gară o haltă sau măcar un macaz nu trage nimeni semnalul de alarmă în câmp.

 

Fereşte-te de blestemul poetului

 

 fereşte-te de blestemul poetului

vlăguite în îmbrăţişări de paianjeni vor rămâne nopţile tale

zilele – încătuşate de adevăr

legate vor fi cununiile luminilor din duminici

cu şapte noduri cu şapte şoapte cu şapte anotimpuri

fără de trepte spre cer

desculţe trece-vor cuvintele tale

prin pulberi sticloase de erezii

umbra iţi va rămâne agăţată de ploi

câinele orb al timpului te va mesteca dulceag

şi prelung

între colţii  săi

tociţi de tăceri

 

roasă până în măduva zilei de-apoi

vin şi îţi spun

fereşte-te de blestemul celui care hrană s-a dat.

 

Buzele tale spun psalmi învăţaţi pe de rost

 

tu trăieşti doar în umbra sânilor mei

în fiecare noapte, copilul cu sângele tău

îşi face loc în cuibul lor  

legat la ochi ai găsi drumul spaima ta îi adulmecă

fără  de greş

 

lacom şi singur

 

buzele tale spun psalmi învăţaţi pe de rost

iubito, iubito,

Mamă, mamă, ţipă degetele tale însângerând simţuri evocând  mângâieri

îmi răscoleşti pielea îmi muşti umerii ca un mânz

mă întorci mă dezbini

bărbat trist, neieşit din coconul vârstei de aur

nu sunt aici nu mai chema m-am învelit în alte cuvinte

şi-am plecat să-mi caut luna răsturnată

într-o fântână

 

ah cum arde hotarul dintre aşteptările noastre

pe jăratecul lui ne punem zilele la-ncălzit

nopţile la dospit

încă mai şoptesc rugăciuni în care te chem

pe tine, adevăratul

fiul gândului meu şi-al dimineţilor mele cu sâni de femeie

iartă-mă fântâna aceea e tare departe

steaua polară se leagană în crengile sudului, azi

lasă-mă  acum mă strigă cu litere roşii

o fata morgana

lasă-mă macilor

şi zăpezilor

 

dormi…

  

Mult mai înalt

 

să ne ascundem
în spatele casei noastre cineva semănase un cimitir
avea cruci scuturate
vişini iarbă aspră bujori şi o biserică
unde se mai rugau
doar liliecii
uneori trecea Dumnezeu pe acolo să culeagă sunătoare
şi fragi
să ne ascundem spunea Danu poate-l vedem
trebuie să fie înalt mai înalt decât tata
vântul îmi croşeta dantele din păpădii pe rochia scurtă
eram desculţă aveam
genunchii umezi ca muşuroaiele de furnici
părul mi-l împletise bunica murmurând
acelaşi cântec
niciodată până la capăt,
cât semeni cu maică-ta, zicea, ai ochii ei,
eu mă uitam pe furiş la femeia aceea frumoasă din poza alb-negru
dacă eşti cuminte mergem duminică la bâlci spunea bunicul
sunt scrânciobe şi vată de zahăr pe băţ
tremuram în iarba înaltă ai mei începuseră să mă strige
Adina Adina,
ecoul se strecura foşnitor printre crengi printre cruci
îi răspundea inima locului izbindu-se de colţul seninului
dacă nu or să tacă, or să-l sperie pe Dumnezeu, îmi spuneam,
Danu îmi arăta un graur îşi lustruia penele
sus
pe clopotniţa dăramată
vezi a venit ţi-am spus eu că-i mai înalt decât tata.

 

Maraton

 

m-aş plânge, n-am timp

 

trupul meu tânjeşte cu gura uscată

amnistia căderii,

se-mpiedică prostul în presimţiri de brazde şi germinări,

înainte, aceeaşi linie dreaptă, pe care alergi

cu sânge sleit şi genunchi de tifon

dracul ăla numit conştiinţă

îşi vâră fluierul între buzele cărnoase

şi se scălâmbăie

haide nevolnicule înverşunatule

tremurătorule,

doza de doping s-a terminat

linia de sosire s-a mutat

mai spre iad

mişcă-te, strânge-ţi carnea cu dinţii,

în cursa asta, câstigă cel care moare

vertical.

 

E zodia şopârlei (fals sonet)

 

 E zodia şopârlei, spun bătrânii,

când fără de răcoare rămân nucii,

strigoi se-ascund în umbrele fântânii

şi se topesc strămoşi sub talpa crucii

şi cumpăna amiezii a crăpat

şi macii sângerează prea curând

şi apa-şi face-n prund de albii, pat,

spre tainiţe din miezuri lunecând.

În cuib ascuns, lent şerpii se-ncovoaie

foşnind a pustiire şi-a nimic

se uscă buza pietrei după ploaie

şi râu-şi plimbă peştii morţi în dric.

Învârtoşată, luna curge-n gârlă,

fierbinte ca o piele de şopârlă.

 

 Să mai regurgităm / un poem

 

 

Când întâmplările simple trec ca un

montagne rousse

peste spinările tăcerii,

aceleaşi spinări unde memoria ta s-a prelins asemeni

unui ulei urât mirositor,

te apleci înainte îţi apeşi mâinile strâns peste buze,

ţi se înnoadă pe limbă venale cuvinte anghile,

ce departe e Marea Sargasselor,

până la ea te treieră peştii pirana

prin măduva oaselor,

hei adevărul a fost spânzurat fără proces,

lumina a putrezit în smârcuri de frică,

pielea ţi-a căpătat un iz dulceag

a minciună şi-a toamne,

ajută-ne, Doamne,

 

şi-atunci

 

îţi torni în palmele ciuturi ceva zboruri uscate de fluturi

în tâmple îţi urlă seri despicate sub limbă de cnuturi

un nebun îţi fură regina un pion îţi spulberă tura

nopţi decrepite îţi umplu cu sărutul lor gura

 

nu-i nimic

 

speranţa se vinde-n fiole, fericirea la plic,

ursoaica îşi culege din tomberoane pădurea,

ziua de ieri stă zvârlită-n pungi de gunoi pe alee,

buget ora 5 rezoluţii manele de trei ori femeie,

un alt Quasimodo se caţără-n patru labe pe soclu,

vecinul de la doi îşi bea ultima vertebră la birt,

copilul lui joacă poker cu moartea de-o viaţă,

 

deschideţi, înţelepţilor, fereastra,

s-a făcut dimineaţă,

timpul s-a macerat în ceasornic şi duhneşte a spirt.

 

neputinţa

te hăcuie-n dinţii săi ascuţiţi de rechin

pâine si circ

când nu mai e apă şi nici sfinţi s-o prefacă în vin.

 

închidem ochii,

inspirăm,

expirăm,

ne dăm cu parfum

şi mai regurităm un poem.

 

Insomnii în blocul D5

 

iertaţi-mă domnule, iertaţi-mă doamnă,
ştiu, deseori mă zbat în pereţii somnului vostru
ca un şarpe de casă
mai bine vă pun la ureche oraşul
în linul timpanului vor înverzi munţii, oftând,
sugând linişte din ţâţa ursoaicei
pe bulevard aleargă o desculţă
noapte lăptoasă
în guşa porumbeilor se înmoaie
grăunţele zilei de ieri

în curând va fi dimineaţă, domnule, doamnă,
şi iar lumina ne va decoji, cu degete umede,
neîntrebându-ne,
întunericul tandru întunericul meu
cu miros amărui de-ntrebări ascuţite
îmi va luneca fierbinte prin vene apoi
un gâlgâit şi se va pierde sec
în respiraţia acestei clădiri
numită D5
iertaţi-mă doamnă,

nu ştiţi, din întâmplare,
cum se iubeşte?
domnule, aveţi cumva o zi fericită în plus?

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)