Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Din volumul "Cântecele vietii"

În curs de apariţie

 

Julia Maria Cristea - Viena

 

             

Etnolog pasionat si colaborator al Agero, doamna Julia Maria Cristea întruneşte calităţi  certe şi în ceea ce priveşte creaţia literară. Autoare a mai multor volume pe teme de  tradiţii, obiceiuri, folclor si mai ales de călătorii, personalitate cu erudiţie şi constanţă profesională, doamna Cristea surprinde plăcut cu un volum de poeme. Această carte de versuri, din care v-am mai oferit o selecţie inedită sub titlul "Cântecele noptii", nu este doar deosebită privind-o prin prisma sintetizării trăirilor intense, din care autoarea îşi concretizează forţa existenţială, ci şi prin discernerea esenţei şi sensului unei vieţi împlinite. O felicităm sincer! Lucian Hetco, Agero

 

Cântec pentru puiul meu - Lulişor

 

S-au adunat la sfat în fapt de seară,

Ursite, zâne bune, lângă un geam, afară,

Să-ntâmpine în viaţă, micuţul nou-născut.

Urându-i numai bine, la drumul început.

 

Rosti întâi Sorana, din toate mai frumoasă:

- Ca mine blândă, dulce, să fie-a ta mireasă.

Să fii frumos ca mine, plăcut mult de femei,

Să ai noroc în toate, şi-n tot ce faci – temei.

Să  ai un suflet blând, senin şi generos,

Să ignorezi urâtul, să vezi doar ce-i frumos.

 

Veni şi Aurora, a doua zână bună,

Cu zâmbetul timid, urarea să şi-o spună:

- Să porţi în suflet veşnic, doar cerul cel senin.

Întunecat vremelnic şi însorit din plin.

Să mergi pe druml drept, nicicând căi ocolite,

Şi visele să-ţi fie, dorinţe împlinite

 

Sosi la rând şi Roza, frumoasa zân-a florilor,

Cu braţe doldora de flori, deschise-n faptul zorilor,

Şi le-aruncă pe leagăn, rostind încet descântul

-În drumul tău copile, să fie tot pământul,

Un câmp uriaş de flori, mireasmă şi culoare,

Fără de spini, abrupturi, noroaie – doar petale.

 

Se apropie de leagăn, Credinţa – zâna bună:

- În sufletu-ţi copile, nicând să nu apună,

Încrederea în tine, în cei din jurul tău,

Să crezi că e în viaţă, mai mult bine ca rău.

Să crezi în prietenie şi să o ai din plin,

Să crezi în fericire, al vieţii cald senin,

Şi să te bucuri sincer că nu te-ai înşelat,

Că tot ce ai crezut e fapt adevărat.

 

Veni apoi Liana, pădurilor zeiţă,

Înveşmântată-n frunze, cu ramuri în cosiţă,

Să creşti înalt, puternic şi veşnic ca Segoja,

Să fii un vârf în toate şi toţi ţi-asculte voia,

Să ai mereu în viaţă, doar fruntea sus, spre cer,

Să nu cunoşti înfrângeri şi nici îngenuncheri,

Şi să vibrezi ca frunza la vise şi trăire,

Să scoţi tumult din suflet, trecând în nemurire

 

Cu-n zâmbet blând iubirea, se –apropie încet,

- Să fii iubit de semeni, dar şti-vei un secret?

De vrei mereu în viaţă, iubit doar să rămâi,

Să dăruieşti iubirea, mereu, tu cel dintâi,

Căci floarea să se nască, întâi trebuie sădită,

Iubită, îngrijită, apoi va fi-nflorită.

Să porţi comori în suflet, preţioase nestemate,

Iubind să dăruieşti şi vei primi din toate.

 

Bătrână, gârbovită, a şaptea zână bună,

Păşi şovăitoare, urarea să şi-o spună,

Eu dăruiesc gândirea şi-nţelepciunea vieţii.

Să-ţi fie gândul limped ca zorii dimineţii.

Să ştii să cerni în viaţă, bob bun de rea neghină,

Minciuna de-adevăr şi vina de nevină,

Să ai vederi de şoim şi să citeşti în semeni,

Din vorbe, din privire din gesturi şi din inimi,

Să ştii să-ţi faci din toate, un scut de apărare,

De-o fi ca valul vieţii, cândva să te doboare,

Dar tot el să te-nalţe, puternic spre lumină.

Să ai noroc în toate! Să-ţi fie viata plină

 

Cântec de leagăn. pentru Cătălin

 

Cătălin, dulce copil

Dragostea mea, floare de-april

În ochii tăi, sunt numai lumini

tot cerul senin,

Ai deschis o poartă spre vis

Şi-ai ţesut un basm din lumină,

Sufletul meu, tu mugur de cânt

Înspre soare răsfrânt.

 

Puiule, cântecul meu

E-mpletit din şoapte de dor,

Şi-n somnul tău, ţi-aduce mereu

Al viselor zbor

Vreau să-ţi dau culoarea din flori

Să-ţi culeg văpaia din sori,

Şi-n calea ta să aştern senin

Speranţe ce vin.

 

Leagăn lin, petale de flori

Împletit cu raze din zori,

Somnul să-ţi poarte blând

Dezmierdat de aripi de cânt.

Tu eşti ce mi-am dorit

visul drag împlinit

Dormi viaţa meu, dormi uşor

Al dragostei rod, scump odor,

 

Dormi îngerul meu, crezul meu

Sunt lângă tine mereu,

Drumul să-ţi fie mai lin

Dormi sufletul meu, Cătălin

 

Cântecul dragostei nesfârşite

 

Dragostea ta, poem nesfârşit,

Cer şi pământ, tot ce tu mi-ai dăruit

În privirea ta m-oglindesc doar în lumini.

Un cald, nesfârşit senin e visul drag, împlinit,

 

Dragostea ta mi-a deschis porti de vis,

Lumea de dor, şoapta cald-a nopţilor,

Liniştea ta e-un izvor de nostalgii,

Şi când îmi zâmbeşti mi-aduci, nesfârşite bucurii

 

Când ades în drum anii, se revarsă în tristeţi,

Doar cu-o vorbă-mi dai totul, zorii primei noastre dimineţi,

Chiar dacă e greu pasul, de potrivnicul vânt

Eu ştiu că dragostea ta e lumină şi cânt

 

Cântecul vieţii

 

Să-ţi faci din viaţă o grădină,

De bucurii şi soare plină,

Să vrei, să lupţi, să speri, să crezi,

Increderea nicicând s-o pierzi,

In noi e forţa, e puterea,

E bucuria şi durerea,

Şi ce-i urât, şi frumuseţea,

Şi dragostea şi tinereţea,

Căderi, infernul,  paradisul,

Speranţa sau iluzia, visul...

Şi ofiliri, şi infloriri,

Şi foc cumplit, şi pâlpâiri...

Sunt stele-n constelaţia vieţii...

Dar veşnic, zorii dimineţii,

Alungă noaptea prin lumină.

După furtuni, vremea-i senină...

 

Să-ţi faci din viaţă o grădină...

 

Cântecul singurătăţii

 

Singurătatea mea e ca o stâncă

Nălţată-n margine de-abis şi solitară,

Priveşte din înalt prăpastia-adâncă

Şi tristul ei destin o înfioară.

 

Singurătatea mea e floare rară,

Crescută sus pe culmi de neatins,

Şi drumul înspre ea te înfioară

Şi stâncile-s urcuş de neînvins.

 

Singurătatea mea e ca o fiară,

Ce urlă a pustiu în nopţi târzii

Nelinişte şi zbucium mă doboară

Şi-aş vrea ca s-o s-o sfârşesc, oricum ar fi.

 

Singurătatea mea, blestem al firii

E disperarea, e cumplita despărţire,

E ora, e momentul împlinirii

Unei chemări stranii, de risipire.

 

Cântecul vietii

 

O luptă este viaţa,

Te zbaţi sau eşti înfrânt

Şi-o clipă poate să umbrească zorii

Un zbor spre culmi, abisuri,

Tristeţe sau un cânt

Un drum deschis in calea aurorii.

 

Lumină şi culoare sau ceaţă şi furtuni,

În calea ce-o străbaţi cunoşti mereu,

Învaţă de la floare când iese din genuni,

Că nu-i nimic în lume mult prea greu

 

Privirea către soare mereu să o îndrepţi

Şi-al păsării crez - liber fie-ţi zborul

Chiar când surâsul doare, învaţă să aştepţi

Şi zâmbetul din ochi ţi-alungă norul.

 

Şi dacă o răscruce în drum vei întâlni,

Să nu eziţi, să cauţi calea dreaptă,

E drumul ce te duce, oricând făr-a-obosi

Spre culmile ce-n viaţă te aşteaptă.

 

Cântecul întrebărilor fără răspuns

 

De unde vii?

Cum ai ajuns în viaţa mea?

Nu te-am chemat

Şi nu credeam că poate fii aşa...

Şi n-am sperat

Cândva să fii...

 

Şi cine eşti?

Un freamăt...sau un uragan?

Doar gândul meu?

O bucurie, efemer liman?

Mă-ntreb mereu...

Sau...doar poveşti?

 

Ce te-a adus?

Singurătatea şi tristeţea mea?

Ce te-a oprit?

Din drumul tău să-mi fii alăturea?

Dar te-am primit

Cu drag nespus...

 

Prin tine timpul

Azi îl măsor in veşnicii...

Tu n-ai ştiut, nici n-ai să ştii

Că zi de zi

Eu mă trezesc cu tine-n gând

Şi că de dorul tău, adorm...plângând

 

Cântecul noii primăveri

 

Dac-ades în viaţă ţi-este greu

Şi în drum te-prăbuşeşti mereu

Nicio clipă fruntea n-o pleca

Nu fii laş, n-abandona aşa

 

Va fi iarăşi primăvară şi în suflet vei păstra

Toate florile speranţei, cerul clar şi liniştea,

Va fi iar senin şi soare, vei fii iarăşi mulţumit,

Viaţa îţi oferă totuşi, înc-un vis împlinit

 

Dacă omul drag te-a părăsit

Şi speranţe-n van s-au irosit

E cumplit, dar timpu nu-l opri,

Poate totusi fericit vei fi

 

Dacă urci pe-un drum şi-apoi cobori,

Dacă sunt mulţi spini ascunşi în flori

Dacă zâmbetu-i de lacrimi plin

Nu uita - va fi din nou senin

 

Este-o nouă primăvară, ce-a venit în viaţa mea,

Chiar de anotimpul vieţii, a-nceput a în-ierna

Şi-n minunea re-nfloririi, mă-nsoţeşti la orice pas

 Tu... om drag, când eşti cu mine, fericirea prinde glas

 

Cântecul celei de a doua primăveri

 

Bine-ai venit iubire, tu primăvara mea,

Cât am dorit din nou să sorb otrava ta,

Să mă îmbăt  de vise, să râd, să plâng, să cânt,

În lumea-ţi efemeră, desprinsă de pământ

 

Mi-ai toropit simţirea, dulce-amărui parfum,

Iţi mulţumesc o clipă de te-ai oprit din drum

Să ardă focul tău cărbune-n diamant,

Să zbor spre lumi celeste, sau să mă pierd în neant.

 

Iubire zbuciumată ca valurile mării,

Molcom îmbrăţişate cu ceru-n largul zării,

Sau spartă în talazuri, mereu la nesfârşit

Uriaşe stânci de ape, pierdute- infinit.

 

Iubire abisală, ca văile adânci,

În care nu ajungi decât zdrobit de stânci,

Iubire ce te-nalţă ca Icar-ul în zbor,

Ca să te prăbuşească în ne-mplinitul dor,

 

Iubire, leit motiv a tot ce-i omenesc

Sfânt elixir, speranţa şi iadul sufletesc,

Iubire, cântec magic. Pios, adânc mă-nchin.

Ofrandă ca să fiu, pe-altarul tău divin.

 

Cântecul cascadei noastre dezlănţuite

 

Clocot de ape, tumult sălbatic,

Căderi nesfârşite, în freamăt dramatic,

Şi-a deschis zăgazul inima pământului,

Să-nţelegem poate, tainele adâncului.

 

Dănţuie puhoaie, cad la infinit

Se revarsă-n clocot. Sau stropi duşi de vânt

Rătăciţi haotic, poate spre pământ,

Sau pierduţi  în hăul fără de sfâşit.

 

Ce spectacol tragic, jocu-acest divin

Câtă răvăşire, şi câtă chemare,

Strop cu strop s-atrag, se unesc  sublim.

Şi înlănţuiţi, se prevăl în mare.

 

Să fim şi noi stropii ce ne regăsim?

În căderi şi zboruri să ne contopim?

Clocot şi furtună, asta ne dorim?

Curcubeu s-apară, când ne întregim?

 

Cântec pentru cel care pleacă

 

A fost un joc, ne-am prins ca doi copii,

Ce scapă, un răstimp, de ochii ce-i păzesc,

Ne-am avântat năvalnic, naivi ce nu gândesc,

Că totul se sfârşeşte, atunci când nici nu ştii.

 

Icari am fost, spre ceruri ne-am înălţat în zbor,

Şi am atins lumina şi stele-n infinit

Ne-am bucurat intens, cum de ne-am întâlnit?

Cum transformat-am clipa, în arzător fior?

 

Şi m-am lăsat purtată de iluzoriu cânt,

Ce s-a-ncrustat în suflet, sau ars cu fieru-ncins

Şi am plutit în vise, desprinsă de pământ,

Şi m-am crezut iubită, iluzie de ne-nvins.

 

Tu, te-ai jucat cu vorbe, ce-nalţă şi ucid,

Şi  lasă răni în suflet, ca dup-un uragan,

Şi gânduri ce te-năbuş, apăsător noian,

Şi în întreaga fiinţă, imensul hău şi vid

 

Am fost doar o păpuşă, în mâni de păpuşar,

Ce a ştiut să tragă de sfori, să-mi deie viaţă,

Apoi, te-ai plictisit şi ai plecat hoinar,

În drumul tău, aşa-ntr-o dimineaţă,

 

Mi-ai spus  senin, vom depăşi uşor,

Problemele mărunte, resurse-avem din plin,

In fond, a fost un joc, de bine ne gândim

Un rebus de cuvinte, nici dor şi nici fior.

 

Din când în când, arar, să ne reamintim,

C-a fost frumos, ne-am întâlnit în vis,

Dar zorii îl destramă. Nu  este Paradis,

Şi nici eternitate, de bine ne gândim...

 

Şi-ai dispărut. Sunt tristă. Dar tot îţi mulţumesc,

Că m-ai făcut mirajul din nou să-l  simt din plin

Intensa primăvară, din nou s-o retrăiesc.

Te du în drumul tău...cu sufletul senin...

 

Cântecul visului neîmplinit

 

Tu ai venit de nicăieri şi ai plecat niciunde,

Ca Olandezul Zburător, rătăcitor pe unde,

Să te opresc? Cum aş putea să ţin din zboru-i vântul?

Să strâng culoarea de pe cer, să-ţi prind în suflet gândul?

 

Un foc uriaş de artificii, ce noaptea o trezeşte,

Doar pentru clipe-apoi se stinge. Dispare. Nu-ncălzeşte.

Un uragan care surprinde şi care te-n spăimântă,

Dar îl doreşti să spargă-n cioburi, tăcerea prea adâncă.

 

Şi laşi pustiu în urma ta, ca iarna care-ngheaţă.

M-ai răvăşit. Iţi mulţumesc că m-ai trezit la viaţă.

Mi-ai dat şi freamăt şi furtuni şi dor şi reverie,

Prin tine am trăit intens miraj şi poezie.

 

De rămâneai, te ignoram. Iubim Morgana Fată,

Născută-n vis şi nebulos. Mereu îndepărtată.

Iubim iubirea, pentru clipe i-ai îmbrăcat veşmântul,

În gândul meu, i-ai prins conturul şi farmecul şi cântul.

 

Eu te-am primit de nicăieri, dar ai plecat niciunde,

Nu te-am oprit, eşti doar un vis, ce-n noapte se ascunde,

Ţesut din umbre şi lumini, ai dispărut cu zorii

Poem nescris, gând inefabil, ca farmecu-Aurorii...

 

Cântecul dorului napraznic

 

Ştii tu ce-n-seamnă dorul, când sufletul îţi frânge,

Când lumea se prăvale, întreaga-ţi fiinţă plânge?

Ştii tu ce-abis e timpul, ce haos  aşteptarea

Când totu-i fără rost, şi tot aştepţi chemarea?

 

Şi tot mai speri că poate nu e sfârşit de drum

Că va mai fi un mâine, sau un cândva, odată

Vei reveni, acelaşi, minunea-nfiripată

Miraj şi poezie, nu au murit de-acum.

 

Am fost Fete Morgana, ne-am fugărit în joacă,

Şi ne-am atras năpraznic şi ne-am respins pe dată,

Doreai să nu mă prinzi, mereu să fiu ascunsă

Cu patima dorit-ai ca să mă las ajunsă.

 

Acel "acum" - cascade, cu prăbuşiri cumplite,

Sau rug distrugător... sau vise risipite

E-un IERI, o ţară de-unde, gonit-am fost  pe veci,

Nu ne mai regăsim. Te uiţi ´napoi...şi pleci...

 

Precum Adam şi Eva, goniţi din Paradis,

Dar fără ca să muşte din fructul împlinirii...

Şi-n urmă, plâng doar eu şi tot mai cred în vis

Şi tot aştept, doresc, mirajul regăsirii.

 

Ştii tu ce-nseamnă dorul şi ce sfâşâietor

Îţi rupe-adânc din tine, cum sufletul te doare,

Cum simţi că-ncet, încet, întreaga-ţi fiinţă moare...

Ştiut-ai doar odată, cum e să-ţi fie dor?

 

Cântec de la drum

 

Tu...plec la drum

Mă cheam-acum

Neliniştea sădită-n păsările călătoare

Dar insă, ştiu,

C-am să reviu

Adusă înapoi de tine şi a ta chemare

 

Nu te-ntrista

Nu te-oi lăsa

Te iau cu mine, peste tot, acolo unde sânt

Chiar de-oi lipsi

Cu tine-oi fi

Te port în suflet - suntem doi un singur cânt

 

Ce minunate pagini, viaţa scrie

Când sufletele noastre se-ntâlnesc

Pierdute-n vis, miraj şi poezie

Desprinse de real se regăsesc

 

Ne completăm, ne leagă dorul, ne dorim

Ne ducem lipsa, şi ne fugărim,

O viaţă a trecut să ne găsim...

Şi-atâta teamă ni-e să ne iubim...

 

Voi reveni...

Când nici nu ştii,

Ca păsările într-o nouă primăvară

În cuibul lor

Ţesut din dor

Să fim alături pentru prima oară

 

Orice ar fi

Se va-mplini

Minunea visului ce ne-a fost dat

Atât de rar

E-al vieţii dar

Să nu-l trăim cu-adevărat...

Ar fi păcat...

 

Cântecul nopţii

 

Noapte de dor, noapte divină,

Noapte fior, noapte senină,

Te-aştept să vii, punte spre vis,

Spre prăbuşire şi spre abis.

 

Noapte minune, noapte arzândă,

Noapte chemare, noapte flămândă

In gura trupului să te-ntâlnesc,

Să-ţi sorb suflarea, să te răvăşesc,

 

Noapte fantasmă, noapte furtună,

Noapte de clocot, noapte genună,

Să ne spulberăm, pe rugul iubirii,

Pierduţi unu-ntr-altul. Minunea-mplinirii.

 

Cântec fără cuvinte

 

Simt, cum pătrunzi în mine prin palme, când te-ating,

Când gându-ţi mă-nconjoară, lumina-ţi când răsfrâng,

Ne pierdem unu-ntr-altul, nu ştiu und-eu sfârşesc,

Şi unde începi tu, în tin-mă contopesc.

 

Nu suntem doi ci unul, ca o driadă-n trunchi,

Pătruns-adânc în tine, şi EU-ul meu întreg,

Şi  trupul şi simţirea şi visele-mi  mănunchi,

Irump din Eu-ul tău, şi tot ce înţeleg

 

Că n-a fost ieri, nici mâine, nici azi, ci infinit.

Suntem pierduţi în timp, oceanul nesfârşit.

Suntem un plus şi-un minus, în tot ne completăm,

Vulcan ce izbugneşte, când visul căutăm.

 

Crâmpei de fericire? Nu. Culme şi abis.

Şi lacrimi şi surâs. Şi prăbuşiri şi zbor.

Şi cântec şi tăcere. Întreg poem nescris.

Sub mâna ta vibrez, al harfei lung fior.

 

Şi ard în focul sacru, pe rugul de nestins,

Şi timpul se opreşte în hăul necuprins,

Sau... rătăcit prin sfere. Ne regăsim apoi,

Şi mulţumim minunii, ce o trăim în doi...

 

Julia Maria Cristea

Viena 2008

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumănischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)