Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

 

DORU ROMAN - DOINE PRINTRE DINŢI

Dumitru Velea

 

Poezia lui Doru Roman urmează un drum ce se deconspiră a fi circular, în ceea ce priveşte obiectivitatea. Din volumul Pasajul filigranului (Ed. Fundaţiei Culturale „Ion D. Sîrbu”, Petroşani, 2002), volum ce trebuia să apară, în urma unor „nevinovate” modificări, la „Cartea Românescă” înainte de ’89, poetul înlăturase orice urmă de subiectivism, sfidând narativitatea şi metaforismul gratuit, în favoarea şlefuirii obiectului poetic într-un mod parnasian, de directă tăietură barbiliană. Se trecea, astfel, prin individualurile tarate ideologic, în orizonturile unei obiectivităţi reci, uneori sculpturale, graţie predispoziţiei poetului spre o lume populată de pietre preţioase, adevărate locuri privilegiate ale imaginarului său. Un safir este omul în bucata de steril social. Cu al doilea volum, 1907 (Ed. Contrafort, Craiova, 2007), se avansează pe aceeaşi linie a experienţei poetice, de şlefuire şi decantare a limbajului, însă atitudinea nu mai este de retragere de sub presiunea ideologică, nici de înfruntare, ci de retracţie faţă de gesturile şi subiectivităţile excitate la schimbarea de paradigmă socială. La o sută de ani de la reprimarea răscoalei din 1907, în pofida tăcerii generalizate, Doru Roman găseşte de cuviinţă să aducă ofrande celor unsprezece mii de ţărani ucişi. Micropoemele din acest volum se constituie, după arta haiku-ului, ca scăpărări ale locului unde sufletul se atinge de obiect şi subiectivitatea face o breşă în partea de eternitate a lumii. Aura ei se vede de cei din ochii cărora picură lacrimi de sânge. Al treilea volum, Doine printre dinţi (Ed. Contrafort, Craiova, 2011), este o întoarcere sau recuperare a obiectivităţii prin subiectivitate. Lumea, în ceasul ei prim de răsturnare de paradigmă, s-a subiectivizat, alunecând, pe întinse laturi, în zonele maladivului. Doru Roman scrie, acum, în „vremuri maladive”, poeme ca doine de jale şi le rosteşte „printre dinţi”. Ele poartă asupra omului ajuns cu rădăcinile tăiate, prăvălit perfid la condiţia de „marfă”.   (Dumitru Velea)

 

 

DOINE PRINTRE DINŢI

 

CHEMARE

 

Floricica inului

ochişorii cerului

în ştergar ţesută

cu lumină multă

şi cu fir de lună

candelei cunună

vină de lumină

cu iz de grădină

şi de busuioc

floare cu noroc!

 

 

GLASUL CERBULUI

 

E galbenă pădurea şi frunza e rărită

din ceaţă gerul ţese nou veşmânt

şi luna nu răzbate de nouri umilită

doar cerbu-şi urcă glasul pe aripă de vânt

 

de cremene stejarii stau şi-ascultă

cum curge-o simfonie învoaltă din izvor

şi ciutele de abur se-alungă prin lumea împietrită

de frigul care curge din zdrenţele de nor

 

mai deasă înserarea se coboară

pe culmile de neguri şi văile adânci

flămânde haite de lupi se-aleargă iară

şi încolţesc cerboaica pe intuite stânci

 

târziu de tot, în întunericul din mine

un colţ confuz de cer s-a dezvelit

şi glasul cerbului tot urcă din ruine

iar frunzele de sânge se-aştern spre infinit

 

 

 

 

FATA MORGANA

 

Fata morgana

pustiul o ţese.

pe-ntinsul ocean

planetar

flota română

adese

strigoi fără trup

pluteşte-n zadar

şi nu-şi găseşte

odihna

şi bântuie-n gând

şi nimeni nu ştie

cum s-a topit

doar umbra-i adastă

pe talazuri blând

şi flota română-i

azi mit

uşuraţi respiră

prin crâşme codoşii

căci amintiriea flotei

e fum risipit

şi fantomaticele nave,

deşi-au cântat cocoşii,

ne-aduc în pragul serii

risipitul mit

 

Campionul absolut al prestidigitaţiei este Ministerul Transporturilor din România postdecembristă care a reuşit să facă să dispară fără urmă întreaga flotă comercială şi de pescuit oceanic a României într-un timp record.

 

 

PREZENT INCANDESCENT

 

Prin colţuri înfloreşte sărăcia

şi foamea se răsfaţă pe maidan

boschetele sunt flori în România

şi şcolile închise copilului sărman

 

bisericii-i e dată neputinţa

şi mila omului de rând

mai marii, ca-n povestea cu-arginţii,

se scaldă-n sângele flămândului plăpând

 

şi să mai dreagă busuiocul şchiop şi hâd

se zbat să pună impozit pe curvie

de deznădejdea mamei îngenuncheate râd

trist e-n decembrie, biată Românie!

 

 

ÎN LOCUL PLOPILOR TĂIAŢI

 

Pe marginea

şoselelor

în rânduri

despuiate

în locul

plopilor tăiaţi

stau florile

mizeriei înşirate

momeli

de-ademenit

bărbaţi.

Pe-un blid

de linte

şi-o copeică

trupul

prea tânăr,

suveică,

îşi siluiesc

să aibă apoi

din gunoiul omenesc

ce duce la cină

copilului firav.

Vă-ntreb deschis,

Boieri dumneavoastră,

ce le-aţi învăţat?

câte locuri de muncă

în fabrici le-aţi dat?

câte servicii decente

cinstit plătite

au refuzat?

când le-arătaţi

cu degetul,

ce le rămâne

să facă?

să-omoare,

să fure în drum?

cum să-şi crească,

micuţul de-acasă?

cum, domnilor

ce creştineşte

aruncaţi cu ocara

în opera

voastră

de-acum?

ele-s priceperea voastră

de-a cârmui ţara,

ele-s oglinda voastră

la margini de drum!

 

 

NEDUMERIRE

 

Livezile-s tăiate

şi viile pârloagă

bărăganul – iar înţelenit

ciulini victorioşi

cresc nestingherit

bătrâni sfrijiţi

mai ară ici, colo,

cu câte-o mârţoagă

tractoarele din S.M.T-uri

sunt vândute

silozurile tăiate

la fier vechi

pe temelii defuncte

mişcă din urechi

şi cugetă măgarul

la vremile trecute:

Cu ce erau de vină

ogorul şi irigaţiile de pe el?

cu ce-au greşit

livada şi strugurii din vii

ce rod curgea

în toamnele-arămii?

De pedepsit trebuia

doar cel mişel!”

Şi-apoi cu ochii

două luminiţe

grăieşte zărilor cu un oftat

şi plin de elocvenţă

dă din coadă

scriind cu copita

ca orice nătărău să vadă

„Trădarea de la daci se trage

şi-i cel dintâi păcat”

 

 

SPADASINII NOŞTRI

 

Zdarove, prosit

se ciocnesc la Malta

paharele

cu ambrozie şi nectar

pe harta lumii

cu plaivasul

se ticluieşte

nou hotar

şi noul Iudă

cu arginţii

premiului Nobel

în dar

ne-a vândut

ca ieri la Ialta

azi la Malta

pe-un dinar.

 

 

FUNERARIUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ROMÂNESC

 

Maestrul

funerariul ni-l ţese

din funii

funeruite cu ghes

pe grumaz spânzurători

ne-ntreţese

şi plinul cu goluri

îl umple-n exces

spânzurătoarea-i unealta de aur

cu care suspendă

ştiinţa în laţ

cu săpun de Auschwitz

meşterul faur

ne unge funia-mpletită

din zaţ.

 

 

ÎNSERARE

 

În livada defrişată

căprioarele stau gloată

în zadar ţipă fazanul

fără adăpost sărmanul

 

sus pe ceruri răstignită

zace luna priponită

de regretele tardive

de-aşa vremuri maladive

 

cine merii-i duşmăneşte

şi-i doboară mişeleşte

din livada socialistă

n-a rămas nici de-o batistă.

 

 

REMINISCENŢE

 

Ştergarul la icoană

din fir de borangic

relicvă dulce ochii îmi apasă

şi ochii sfântului lacrimi lasă

ca apa mării lină la Balcic

 

şi cerul mării mai albastru

spuzit cu stele-mi

inundă ochii

şi sufletul

cu jar

şi-n rotocol de viscol

porneşte iar

să-mi năboiască fluturi şi castele.

 

 

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

 

Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero, Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu (Rumănien). Redakteure: Ion Măldărescu, Cezarina Adamescu (Rumănien)