HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

Emilian Mirea

„ A coborât în mine Poezia”

Prezentare, Diana Popescu, Agero

 

În poemele de mai jos, gust pentru expresivitate, pentru tonuri limpezi, culoare şi mişcare, universul imaginar implică transparenţă, poetul excelează prin simplitate emoţională, dar şi prin vigoare, ele provenind tocmai din năzuinţa de a-şi semnaliza discursul liric cu lumini multicolore şi stăruitoare. Erudiţia pedantă, de multe ori voit încifrată, nu alterează seducţia pe care o exercită pentru diverse dualităţi, îndeobşte fecunde. O primă dualitate este întemeiată de pendularea între dicţia străbătută de o strălucire sumbră şi vehementă, şi stilul simplu, sobru, auster, în ultimă instanţă capabil să depăşească afectările nedorite. Iar a doua comportă oscilaţia între graţia subtilă şi dansul intelectului printre cuvinte. Arsenalul stilistic este abil instrumentat de către poet, limbajul utilizează verbe simple, substantive abstracte şi conotaţii din exprimarea colocvială. Emilian Mirea mînuieşte versificaţia cu abilitate, cu supleţe, făureşte un adevărat ecou interior, se concentrează cu o putere insolită, parcă pînă la sfîşiere, asupra discursului liric, pe care îl conturează incandescent şi incantatoriu, iubirea părîndu-i totdeauna emblematică, capabilă să lumineze împrejurările existenţei. Expresia mesajului se răsuceşte asupra lui însuşi, enunţurile se îmbrăţişează între ele, ca nişte firicele contrapuse. Aceste mărci ale structurii poemelor ilustrează opţiunea pentru scrierea laborioasă, intenţional orientată spre încifrarea sentimentelor, spre o învăluire de o eleganţă aspră. Poetul preferă numai să sugereze în treacăt scurte elemente evocatoare ale tristeţii, ale deznădejdii. Sugestia, conotaţia, impregnate de un straniu aluziv, de regulă absconse, abundă în poemele sale. (MDP)

                         

 

EMILIAN MIREA - POEME

 

am fi putut fi încă adolescenţi

 

am fi putut fi încă adolescenţi dacă tu nu îmi vorbeai

despre iubirile trecute şi eşuate

dacă tu nu mă puneai faţă în faţă

cu solzii duri ai realităţii

 m-am zbuciumat ca înainte de o compunere

 la limba română

 eram un fel de regizor al singurătăţii afişate

 un aspirator de false probleme

 iar contradicţiile mă biciuiau spartan

 şi fără o gură de apă

 

 sunt încă alăptat la sân de copilăria

 pe care am pierdut-o

 şi primul detractor al murdăriei şi al minciunii

 transformate-n iederă        

 

 

 revelaţie

 

 la o margine de râu

 revelaţia fu mare:          

 m-am văzut, în depărtare

 ca un cal scăpat din frâu –

 

 mi-e dor de părinţi, de casă

 mi-e dor de ce-am fost cândva –

 m-am însurat cu-o angoasă

 şi cu-o nebunie grea

 

 

autoportret

 

incertitudinea e viaţa mea

moale şi perfidă ca o catifea

ca un drum presărat cu furnici

ca o iubire cu parfum de bici

 

n-am moştenit nici titluri nici averi

ci numai sărăcia celuia de ieri

mi-am ucis tăcerea cu vorbăria

şi singurătatea cu beţia

 

preocupările mele sunt civile

şi se clatină pe picioroange fragile

iubirile mi se scurg printre degete ca un peşte

de plictiseală mă îmbăt cu reverii celeste

 

o tristeţe ciufulită de ploaie mă înconjoară

şi e târziu şi întuneric şi înăuntru şi afară

în fotografii sunt tot mai strâmb şi mai trecut

ca o imagine veche dintr-un film mut

 

un fel de frenezie a naturii mă cucereşte

sângele vegetal circulă prin mine împărăteşte

copilăria mea e o stână de oi

cu lupi păzitori număraţi din doi în doi

 

aici e viaţa acolo e moartea – un joc infernal

ca un corb rămas fără caşcaval

ei şi, care-i dilema, voi muri de râs sau de tristeţe

în timp ce hepaticul destin va face feţe-feţe

 

 

a coborât în mine Poezia

              

a coborât din nou în mine Poezia

e-un amalgam de strofe şi cuvinte

şi-un uragan de aduceri aminte

care-mi trezesc încet melancolia

 

nici n-a bătut la uşă a intrat

aşa neinvitată şi pufoasă

ca o singurătate nevricoasă

sau ca stafia albă de sub pat

 

eu sunt clientul ei, aşa se ştie

sunt norma de pe cartea ei de muncă –

e grea singurătatea şi adâncă

dar plină de atâta reverie

 

 

plimbă-te beat pe alei

                

ciuturi de nămol şi-nserare

lunecând la marginea explicaţiei goale –

să fi mort şi să simţi roua şi mirosul florii de tei –

mai naşte-te o dată şi plimbă-te beat pe alei

 

mai scutură-ţi sicriul

mai sperie-ţi gândacii

mai alungă infinitul din groapă

mai ceartă-te, mai dă afară dracii

 

răsteşte-te la oase

sau mai urlă la lună –

moartea e trecătoare

iar viaţa e nebună

 

dacă am pune sub microscop existenţa

 

ce mult mimăm viaţa şi poate că e păcat

preacurvim cu Eul eteric în pat

îl strângem de gât şi-i dăm frisoane

îl tratăm cu o blândeţe cu toane

 

îmi amintesc de o casă şi o fântână

şi de dorinţa mea tulbure de a fi fost împreună

am rămas un copil abandonat

de un înger rebel într-un câmp de păcat

 

ca un Euridice palid în oglinzi

m-am spânzurat de seninul unei grinzi

şi am o aură galbenă, hepatică aş zice

ca o înjurătură nihilistă de Nietzsche

 

dacă am pune sub microscop existenţa

i-am descoperi făţărnicia şi demenţa

am tămâia-o cu cenuşă şi jar

şi am părăsi-o ca pe-o mireasă la altar

 

   

sâmburii din măsline

 

eu nu am fost la mese deşănţate

şi nici la chefuri cu femei pe masă

eu n-am mitraliat copilăria

cu gheaţa răutăţilor sticloasă

 

eu n-am remodelat minuni

care-s oricum în a timpului zidire

nici n-am fost printre revoltaţii juni

care se zbat acum în nemurire

 

eu am tăcut mai mult şi elegant

la masa-aceea mai din colţul sălii

şi am scuipat din când în când galant

sâmburii din măsline după molii

 

condiţia fizică

 

femeia din faţa mea e durdulie

şi încărcată de sacoşe

şi nu a auzit niciodată de Feuerbach

şi pare fericită

 

mie mi-a lipsit totdeauna câte ceva –

ba curajul

ba condiţia fizică

ba limuzina luxoasă

ba hotărârea de a urca treptele Stării Civile

ba meciul câştigat cu trecutul

ba siguranţa că sunt

 

 

vodcă şi Immanuel Kant

                    

vodcă

singurătate

şi Immanuel Kant –

toate la un loc

încercând să recompună fantezia

 

…”fără cunoştinţe nu vei deveni

niciodată filozof iar cine nu poate să filozofeze

nu se poate numi filozof”…, apoi

”filozofia nu se poate învăţa pentru că ea

nu există încă”…

 

vodcă

singurătate

şi Immanuel Kant

 

                                                    

riscurile poetului

 

pericolul cel mai mare al poetului

este să creadă că e poet tot timpul

 

ca şi când poezia nu ar avea

momentele ei de respiro

clipele ei de vagabondaj inutil

momentele ei de intimitate obscenă

 

şi poetul poate înnebuni

şi nimeni nu ştie câtă poezie e în nebunie

şi viceversa

 

 

cimitirul

 

ce mare tăcere într-un cimitir

şi paznicul mereu beat

şi cavoul în care doi tineri căsătoriţi au avut un copil

 

cimitirul are şi intrare şi ieşire

dar numai pentru unii

 

    

EMILIAN MIREA

 

Născut la data de 16 ianuarie 1964 în Craiova, Dolj. Absolvent al Facultăţii de Agronomie din cadrul Universităţii din Craiova, promoţia 1990. Debut în presa literară în „CONTEMPORANUL”, în 1985, cu o prezentare semnată de poetul Radu Cârneci. Între anii 1985-1989, corespondent al publicaţiilor „CONTEMPORANUL”, „CONVORBIRI LITERARE”, „VIAŢA ROMÂNEASCĂ”, „AMFITEATRU”, „RAMURI”, „VIAŢA STUDENŢEASCĂ”. În anii 1985 şi 1986, laureat al premiilor Uniunii Scriitorilor din România şi al revistelor „CONTEMPORANUL” şi „CONVORBIRI LITERARE”, pentru POEZIE, în cadrul Festivalului naţional de poezie „Nicolae Labiş”, organizat la Suceava. În 1987, laureat al Premiului Asociaţiei Scriitorilor din Craiova şi al revistei RAMURI, pentru  POEZIE. Debut editorial în 1988 cu volumul de poezie „DRUMUL PE CARE VIN", Editura  „Scrisul Românesc” (cronici literare favorabile semnate de Nicolae Manolescu, în „ROMÂNIA LITERARĂ”, Daniel Dimitriu, în „CONVORBIRI LITERARE”,  Florian Lazăr în „STEAUA”, Florea Miu, în „RAMURI” etc. Au urmat volumele:

 

 - „DE VORBĂ CU DUMNEZEU", poezii, Editura  „Obiectiv”, Craiova, 1996;

 - „VÂRSTA CHRISTICĂ",  poezii,  Editura  „Obiectiv”, Craiova, 1998;

 - „OMUL CARE ÎŢI SCHIMBĂ VIAŢA", parapsihologie, Editura „MJM”, Craiova,  2001;

 - „AUTOPORTRET”, poezii, Editura „MJM”, Craiova, 2008 (cronici în revista de cultură „MOZAICUL”, Craiova, revista „OBSERVATORUL”, Toronto, Canada). În curs de apariţie cartea "PARAPSIHOLOGIA" – carte-dialog cu regretatul scriitor şi parapsiholog român Ion Ţugui.

 

Coautor la volumul de poezii "PARADOXISMUL", apărut în Statele Unite ale Americii, în 2002, sub îngrijirea scriitorului american de origine română Florentin Smarandache, volum editat de Universitatea Gallup, Texas, USA. În presă, am lucrat şi corespondat, din 1990 încoace, la următoarele publicaţii: INDEPENDENTUL, SITUAŢIA, REALITATEA, DEMNITATEA, CARTEL, CUVÂNTUL, BARICADA, INFRACTORUL, DRACULA, PARANORMAL, EVENIMENTUL ZILEI, RAMURI,  MOMENTUL,  ACADEMIA "CAŢAVENCU", EXPRES, GAZETA DE SUD, CUVÂNTUL LIBERTĂŢII, OBIECTIV MAGAZIN (redactor şef, timp de 3 ani),  OPINIA (redactor şef), RAŢIUNEA,  REVISTA FENOMENELOR PARANORMALE, LUMEA MISTERELOR, MEDICINA NATURISTĂ, FLAGRANT, TOP BUSINESS, RADIO  OLTENIA  CRAIOVA.  În prezent, redactor şef şi realizator al revistei de specialitate (şi nu numai) „ANIF MONITOR – ÎMBUNĂTĂŢIRI FUNCIARE”, editată de Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare RA, pe care o puteţi găsi pe site-ul ANIF RA.

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com