Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Inedite din Kitul roşu

Poeme de Emil Albişor

 

Referinţe de Eugen Evu

 

 

Emil ALBIŞOR : S-a născut la 25 mai 1954 în Izimşa, Mehedinţi. Licenţiat în filozofie la Facultatea de filozofie Bucureşti. – 1979. În 1985, obţine licenţa în Drept. Lucrează din 198o până în 1993 în cultură. Din 1993 lucrează în Justiţie. A debutat în 1969 cu poezie. A colaborat la cam toată presa literară românească, printre care: Luceafărul, Amfiteatru, Tomis, Orizont, Ramuri, Steaua, Provincia Corvina. A debutat editorial în 1990 cu placheta de versuri „Călătorind”. Într-adevăr, scrisul este pentru el o călătorie iar ţinta este acea întoarcere la sinele ce s-ar răzleţi. Plasticitatea imaginilor surprinde prin polisemantism şi apeluri la oximoron. Un romantic disimulat în parabole, istorisiri ce îşi diversifică „ magic” noimele,o propensiune naturală spre naraţia şi eseismul ce denotă o savoare de a se confesa. Uimitor cum interferează eposul arhaic în „ sincretismul” artefactului, cu zona ştiinţifică. Filosoful Emil Albişor este un justiţiar deci un moralist aparent anacronic, iar practicianismul artei lui  este complinit de marile teme esenţiale recuperate egal în exprimare poetică precum  şi  epică. Abordează cu dezinvoltură, pe constanta aceloraşi obsesii şi aspiraţii etice  - recognoscibil prin amprenta stilistică – poezia, eseul, romanul, proza scurtă.     

În peisajul liric şi revuistic  românesc actual, Emil Albişor surprinde printr-un energetism neobişnuit, parcă sporind din arderile mito-poetice proprii, de la o carte la alta. Asimilările livreşti şi filosofice s-au ramificat pe structura de rezistenţă a unei persoane grav- ludice, un scriitor ce „ istoriseşte” între epic şi poetic itinerariul regresiunilor în memorie, dar şi al unui edificiu misterios, în care se rosteşte oracular un sacerdot şi un semiotician. Spontaneitatea enunţului liric izvorăşte totuşi limpede, deoarece substraturile sunt consolidate pe cultură şi echilibru. Revista Paradigma XXI este una dintre cele mai interesante din noul peisaj media-litera din ţară, deschisă generic şi substanţial spre mileniul III. Ceea ce este o fericită excepţie – imprimată şi revistei, este spiritul cooperant şi exigenţele pe care le impune prin colegiul şi semnatarii ei, fără complexe provincialiste.

 

 Din 1997 este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

 A iniţiat şi condus revistele literare: Lumina literară şi Caligraf. În prezent este redactor şef la revista  lunară „Paradigma XXI ,  deschisă lăudabil promovării tinerilor de valoare.

 

 A publicat cărţile:

 

     - Călătorind - versuri

     - Arcane  - versuri

     - Compania de sunete – versuri

     - Cântec dus – versuri

     - Sud – versuri

     - Nunţile – versuri

     - Manechinul de pluş – versuri

     - Labirintul de fum – roman

     - Ape şi oglinzi – roman

     - Nopţile Moranei - versuri

-            -   Mărturisirile Automatului von Newman

 

Referinţe de Eugen Evu

 

 Inedite din Kitul roşu

 

Despre vânat

Nimic n-am pierdut. Nici o bătălie
N-a curs în izvoarele sângelui meu,
Nici un nerv aripă nu-i…

Caldarâmul acelaşi,
Aceeaşi lentoare;
La fel mi se-ncheie procesul verbal
Când prind în celule uitata uimire.
La fel, în câmpie,
Vântură hoituri de zgură.

Dansatoarea aceiaşi
Dezmierdare îmi curge sub piele,
Umedul bot îmi muşină umbrele.
Acelaşi trandafir
Vântului şuier cuprind

Doar voi, din vârful săgeţii,
Credeţi vânatul
Orbit în zăbrele.


Când trece lişiţa

Simt arşiţa şi râd
Uimit că mai trece marfarul.
Nunta de aripi
Îmi tulbură pielea
Ca un fum,
Ca un fum…
Nu ştiu dacă El
Ori vânatul
E ochiul acesta din care zâmbesc.

O, sunet al mării !…


Plini de răni

Umblam prin iubire
Ca vulturul zoritor
În desişul văzduhului.
Nimic nu ştiam;
Eu calfă – tu joc
Pieritor în mulţime de fluturi
Nimeni în jur – nimeni!
Aşa umblam –
Plini de cuvinte.

Ca albele păsări
Sărutate de grindină.

Engramă cu pictori

Uite că este, spui risipit între două culori,
Este vremea ca taina să curgă din rame:
Îngeri albaştri sărutaţi de ispite,
Degete lungi, descărnate trupuri în febra
Cuvintelor…

Şi muntele, muntele prăbuşit către cer.
Rana!
Sângele alb fulgerat într-un colţ: sfera, lumea
Somnoros devorată precum
Inima unui munte sărutat de ninsoare.

Oarbă cuprindere spui, oarbă
Reglare de conturi e trupul Mariei.

În gara de Est o poetă îşi spală picioarele
În mama ei de literatură ( fii dom’ ne decent,
unele lucruri se fac
nu se scriu: poezii, bidiviu, mineral, saturnal)
Până în clipa în care iubita sărută icoana
Întru pasărea gol care licăre, licăre…

Ritual

Tata mă luă şi mă duse-n lumină.
Până la capăt rupse tata bolta senină
Sprijinindu-mă ori eu sprijinind
Voalul să treacă deasupra-i
Cum sprijină soarele bobul de grâu
Să-şi ducă-nvelişul.

Născuţi putrezim unul din altul.

Scurtă prelegere despre nimic

Împărţim între noi
Porţiunea de drum;
Ochiul, pânzele, şevaletul,
Frânghia mişcătoare de buze,
Şoaptele ninse,
Fructul gălbui –
Gustul acrit între două
Gutui.

Şi aripa, aripa
Plină de carii…

Între noi prăbuşim…

Ţipăt

Să fim singuri, Amanda,
Singuri în cercul de flăcări
Cum singură noaptea
Smulge edecul
Prăbuşindu-se,
Ridicându-ne…

Călător

Privesc umbra pădurii
În umbra asfaltului
Cum tu mă priveşti
În amurgul mărunt
Dinspre somnul plăpând
Al fecioarei.

Trecere sunt; trecerea
Textului care-şi îndeasă amanţii
În buzunarele versului.

Bună seara, iubito,
Cântă argotic buzele mele
Senzaţia tremurătoare de plumb.

Clar obscur

Un ochi ne sângeră sub pleoapă
Altul în fluvii cade şi în fluturi,
Polen de-argint strivindu-ne
Aleargă
Uitat în gări de pluş ori mucavale.

Doar Dumnezeu mai face încă tumbe
Rotind uşor parfum de tâlcuri –
Mirare sunt, mireasmă, ambră
Ori zoaie putrede ce-ndeamnă
Urcarea sânilor peste alamă.

De nuri e Gloria tot plină
Şi barul geme, horcăie drezina
Sub fald căzut, dulce sulfina
Uitată-n dor a-nebunit lumina.

Eternităţi

Văzându-şi chipul în tăcere
El, primul, marele, ocnaşul
Ce sapă-n flori
Pistil de purpuri
Vroi pe aripa-i în griuri
Ochiri de ape
Cruguri, bârne
Ori alb ştiubei
Ca dulce pulbere-n zefiruri
Drept semn păros şi arătare.

Desenul sân se rupse
Şi-n adâncuri
Privirea limpede simţi
Cum arde.

Geometrie

Dimineaţa, ca o mâzgă
Pe obrazul fierbinte al asfaltului,
Ascult muzică rap. Aşa ascult eu muzica -
Privind în vitrină expozeul doamnei.
Eu?!...
Examinez unghia, urma sărutului
Sub axila dreaptă
(multă vreme confundam axila cu acvila
motiv pentru care uram
nepăsarea femeilor)
Mângâi cu aerul sferelor
Mulajul albastru al sânilor –
Geometrie perfectă, interfaţă strunită;
Decolteul uşor asimetric
În iarba sporadic cosită
(duritatea consoanelor mă apasă
cum ochiul ei gol pielea-mi pătrunde)
Nu mai simt decât lungi, grele semnale.
Trandafirii coboară umbrela
Nimeni nu poate deschide fermoarul,
Fiecare sunet cuibăreşte
Marea de fluturi –

Colcăie viermii sub lentoarea
Oglinzilor…

Spaimă

Întru celălalt
Şişul înfig închipuindu-mi
Sângele pur din care
Coboară fântâna.


Pierdute vocale

Simt
Clopotul de ceară
Sub care alunecă
Urma tăcerilor tale.
(Nu ştiu de unde vine,
Dar vine!)
Mă întreabă unde ţin
Cheile iazului. Gesticulează …
Opreşte-te!… -
Clopotul sună
Sunet, sunet, sunet…
Lumea musteşte de atâtea
Cuvinte.

Opreşte-te!…

Aprinzi lumina,
Intri în cofetăria albastră.

Priveşti. Geana
În crinul sprâncenei propteşti.

Sărută-mă! – zici.
Dans dănţuieşte
Trupu-ţi de ambră
Până ce, istovit, urma tăcerilor tale
Sărut…

Sens

„Fluturaş de lună verde
Peste buze mi se pierde…”

Banal, proto, desuet
Trage bătrânul verdictul
Din rotunjimea sânilor ei.
Banal! –
Grea meseria de a înflori
Sfârcul destinului !
Vecinul îşi pune eghileţii,
Mângâie lung epoleţii –
Culege din raft ediţia princeps
Pessoa
Ora
Îşi linge secundele,
Aripa visului lunecă;
„Prinde-mi tu coapsa.”-
Râde ea
Cu inima răsfirată-n oglindă:

„Sângele tău în petale desfir
Fluturaş de lună verde”.

Geneză

Urcam trupul zemos al tăcerii
Cu mâinile înfipte în peretele
Garsonierei.
Eram singur. Într-o geană de stradă
Zâmbea
Muşcătura şerpoaicei.
Larma sângera nevăzut
Şi nimeni venele vântului
Semn nu lovea. Mergeam.
Mai mult a lunecare
De-a lungul apuselor plaje
Clisă verzuie, spasm –

Întrebam…

Spaimă peste
Vălurirea nisipului.

Cine
Buzele-mi cuvântă?...
 

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)