Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

IN MEMORIAM:

POETUL ŞI POEMUL FĂRĂ SFÂRŞIT

ION CHICHERE

Grafica de Roca

 

 

Spirit înfocat, născut anume pentru a înviora lentoarea existenţei celorlalţi, deopotrivă incomod şi blajin, exuberant ori circumspect la provocările celorlalţi, încrezător peste măsură în puterea cuvântului de a dezmorţi şi mişca lumea, Ion CHICHERE s-a putea să ne mai facă şi alte surprize în viitor(…) Personaj boem al locului, Chichere reuşea să adune împrejuru-i oameni feluriţi, cărora le împărtăşea, până la saturaţie, din preaplinul sufletului său”

 

Costel Stancu

Reşiţa, septembrie 2007

 

„Într-adevăr, cartea post-mortem editată de confraţii lui, primită de la Doamna Ileana Chichere, este Vie, este scormonitoare şi este un semn accentuat al unui destin asumat cu totala dăruire a arderii întru misterul existenţial, revelatoriu. „în timp ce se împart teritorii inexistente/ eu bat, uşor, cu degetul,/ în cochilia unui melc”.

 

Cochilia lui Ion Chichere este şi craniul lui Yorik, dar şi petroglifa unei galaxii… Des- morţire, etimonic, adică dezvăţare de moarte, în Poemul fără sfârşit. Poetul reşiţean m-a bucurat  cu prietenia lui, am corespondeţe valoroase şi cel mai frumos pentru el este gestul permanent de a sprijini noua generaţie! El aparţine poeţilor arderii totale, ca Labiş, Rimbaud, Stelaru, amintindu-ne versul lui Blaga: „poeţii, toţi poeţii, sunt un popor…”; şi continuă să ne încânte-descânte, să ne desmorţească în modul cel mai alinător. „A fost” în cazul lui Ion Chichere, este un verb neverosimil, absurd ca şi moartea.

 

Eugen Evu

Hunedoara, noiembrie 2007

 

„Atunci, demult, cândva, când nu voi fi”… Iată, Ion Chichere care îmi scria nu demult, cu acea kaligrafie unică, înălţată, severă, de trestie aliniată într-o parte, căutând parcă răsăritul de mâine… prietenul cu care am făcut câteva schimburi de… tineri poeţi, ca să-i încurajăm sub azimutul fiecăruia, însă prin magnetismul special al empatiei… nu mai este. Şi mereu se întreba în numele fiecărui om, dar în felul lui hărăzit, adică însemnat cu Har şi simţ al tragicului - unul înstelat, - cine suntem, de unde venim!? Eventual să afle mai devreme prin intuiţia fiinţei, unde vom pleca. A fost Ion Chichere un poet al Stigmei? Dacă da, stigma este cea mioritică, cea din doina de jale, răsadul cromozolial.

 

Dacă un Ţone a fost în eroarea de a-i reproşa că are şansa unuia dintre cei mai mari poeţi ai României, dar scria şi publica prea mult(!) - nu a înţeles nimic: numai cei adevăraţi înţeleg. Chichere a ars mai mult, a trăit modulat interior cumva invers proporţional cu durata proprie… Un presimţ superior îl arunca mereu pe propriul rug, fiinţa din el ştia că esenţa cere ardere şi cuvintele vii dacă sunt strecurate sau încetinite din moarte, cum îl iluzia ninsorii, se răzbună. „Atunci, demult, când nu voi fi”... Odinioară, adineauri, odată ca niciodată… Se repetă acel nedesluşit dor acel inefabil care ne muşcă inima spre a regenera cumva dorul de celălalt, al Sinelui de Sinea. Cei care ard mult, mor mult. Cei ce trăiesc în felul lui, trăiesc cumva şi pentru alţii – însufleţind verbul fertil - cărţile devin seminarii transsubstanţiale  - metaforele seminţe – dar cumva mor şi din moartea altora. Din cea de cu zile.

 

Obsesiile poetului sunt: fiinţa, omul, originea, timpul, moartea, dragostea şi urâtul (în sensul de singurătate cosmică) re-proiectată din entitate în universal. Arta lui poetică interferează cu ipoteza sau intuiţia superior-ştiinţifică. Dar nici atunci când pare nichitian, nici când este labişian, nu striveşte „corola de minuni a lumii”. I-am încurajat graba de a recupera editând, de a experimenta riscând tot ce se mai putea: boem şi născut, ci nu făcut, deja se retrăgea „înaintând spre moarte cu spatele”. Dar moartea e un concept ce redevine cascada inversată, căzând spre ceruri, iar lira lui a îmblânzit-o şi pentru unii dintre noi.

 

Eugen Evu

în decembrie 2007

 

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

POEMUL FĂRĂ SFÂRŞIT

 

 

POEZIA MEA

 

Poezia mea este o gimnastică a morţii,

O repetiţie zilnică a verbului „ a fi”

Până când se şterg diferenţele

Dintre timpuri.

 

De fapt acesta e sensul:

Să stai tot timpul cu uşa deschisă.

 

Sora mea moartea

Bea cât bea

Din viaţa mea,

Apoi îmi adoarme, cuminte,

Pe umăr.

 

 

ILENEI CHICHERE                                    

 

Câteva clipe aidoma

Păsărilor tăcute, o

Parte ascunsă a norului,

Vântul limpede şi

Picioarele goale. toate

Cuvintele la un loc.

Câteva clipe. Scaieţii roşii

Ai unei copilării uitate

Demult. Pânza albă pe

Geam. alte glasuri, alte

Încăperi. Copilul mic

Cu o lumânare în mână

Şi plânsul ca singura

Mea avere.

 

 

ALBASTRU ŞI ALB

 

Acum lângă piatră

Este un cuib,

Marginile cuibului

Au căzut

Cu paie cu tot

 

În stânga e marea

Ca un ochi de

Mort, albastru

Şi alb

 

În Tată puii…

 

 

FĂRĂ TITLU

 

Într-o apă târzie,

Lângă mal,

Ţi-am desfăcut

Sandaua.

Apoi a venit

Moartea

Şi neaua…

 

 

22 SEPTEMBRIE 2002

 

Stau cu moartea mea de mână

Soră bună moartea mea

Lângă mărul din grădină

Soră bună moartea mea

 

La grădină-o o fântână

Soră bună moartea mea

Merele din măr azinoapte

Au căzut toate din ea

 

Toate merele din măr

Au căzut noaptea-n fântână

Soră bună moartea mea

Strânge-mă tare de mână

 

 

Dimineaţa-i ca o lână

Soră bună moartea mea

Mă dor ochii de lumină

Şi de soarele din ea

 

Unde omul n-are nume

Şi cerul nu are stea

Moarte moarte  soro moarte

Soră bună moartea mea

 

 

CRUCEA CU TREI BRAŢE

 

Strâns la piept de crucea

Cu trei braţe,

O să scriu din nou pentru paiaţe

O să scriu şi le doresc şi lor

Viaţă lungă după ce-o să mor.

 

Să le-ajungă inima la cap

Şi-n iubire să-şi găsească leac.

 

 

DRAGOSTE

(Ilenei Chichere)

 

Am văzut omul lipit

De pământ

Femeia lipită de cruce

Sărutul desăvârşit.

 

***

 

mecanismul ploii seamănă

cu ciugulitul păsărilor

într-o cutie de piatră

 

pri  guşile lor grâul

se întoarce în sperietori.

 

 

LITERA, STROFELE

 

Toamna a venit într-o singură zi

Strugurii, merele,

Creşte distanţa dintre cei vii,

Soarele, stelele.

 

Stau într-o cruce de drum

                   şi ascult

dangătul, clopotele,

este târziu şi este demult

freamătul, ropotele.

 

Chiar să învii acum

              este greu,

pietrele, gropile,

cineva scrie cu numele meu

litera, strofele.

 

Trec una-ntr-alta fără

                           să ştiu,

zilele, nopţile,

în cârduri  rotindu-se a pustiu,

        vieţile, morţile….

 

 

VIU

 

Viu este

Doar Hristos.

Noi păzim

Moartea.

 

 

AZI

 

Azi e în mine-o altă zi

Şi toate zilele-s una

În care rareori ajung

Să-mi port cununa

 

Şi obosit nici nu mai văd

Cum trece veacul

Azi e în mine un fel

De moarte

Şi nu-i ştiu leacul

 

 

DOINĂ

(în memoria Jagodei)

 

Murim prea aproape unii de alţii

Şi nu ştim care din noi a murit,

Cântăm pe rând

Ca degetele aceluiaşi fluier

Sub un cer neclintit

 

Aceeaşi doină a neputinţei

De a înţelege de unde venim

Şi dacă moartea este o naştere.

Şi pentru cine murim…

 

 

FĂRĂ TITLU

 

Doamne, ajută-mă să înţeleg

Ce este omul

Fiinţa lui ce este

Şi cine schimbă timpul

Din conştiinţă

Cum cerul verii

Sfâşiat pe creste

 

Şi gândul şi trăirea

Cum de pier

În zori

Când steaua nopţii

Se topeşte

 

Şi cum din amintire

Se întoarce

Altcineva decât

     cel ce trăieşte .

 

 

POEMUL FĂRĂ SFÂRŞIT

 

Nici nu ştiţi ce vă las

şi totuşi

cândva veţi vedea

cum axul stelei polare

trece prin inima mea.

 

Atunci, demult, cândva

Când nu voi mai fi,

Veţi vedea linia

Dintre noapte şi zi,

 

Tăişul îngust de spadă

Pe care privighetoarea

Cu cântecul ei a unit

Cerul şi marea,

 

Şi mâinile-n rugăciune,

Şi dragostea în cuvânt,

Şi umerii ţării,

De capul său sfânt.

 

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

* Ion Chichere, s-a născut în satul Fizeş, comuna Berzovia (Caraş-Severin). A absolvit liceul teoretic din Gătaia (1973) şi a urmat un curs postliceal de telecomunicaţii (Caransebeş, 1976). Debutează publicistic în 1971 cu poezie în revista „Orizont”, iar debutul editorial are loc în volumul colectiv „Argonauţii” (Editura Facla, 1986). Colaborează la revistele: „Apostrof”, „Arca”, „Contemporanul”, „Contrapunct”, „Convorbiri literare”, „Dacia literară”, „Literatorul”, „Steaua”, „Tribuna”, „Vatra”, „Timpul”, „România literară” etc.

 
Din volumele sale de poezii se pot menţiona: „Şansa hârtiei” (Editura „Semenicul”, Reşiţa, 1993), „Aprilie negru” (Editura „Hestia”, Timişoara, 1994), „Viziuni” (Editura „Amarcord”, Timişoara, 1996), „Abisaliile” (Editura „Marineasa”, Timişoara, 1997), „Orchestra neagră” (Editura „Vinea”, Bucureşti, 2001), „Puterea iluziei” (Editura „Mirton”, Timişoara, 2004). Ultimul volum de poezie este „Transatlanticul şi păpădia” (Editura „Marineasa”, Timişoara, 2004). Poetul a decedat in septembrie 2004.

 

Sursa: www.agonia.ro

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)