Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Lecţia de rusă

Hanna BOTA - Poezie

 

lecţia de rusă

 

profesoara mea de rusă pavlenko tamara scria la tablă

şto etă/ kakaia etă? hanna stai în picioare! striga cu

vocea răguşită de fumatul ţigărilor carpaţi fără filtru/

cu trupu-mi slab şi fără capăt mă ridicam/ părul meu roşu scânteia

într-un semn de exclamare aşezat peste clasă/ ovidiu râdea

fericit că voi lua nota şase/ cea mai urâtă notă

în pauză mă trăgea de păr/ însă acasă mă aştepta noua carte/ aceea

care mi-a furat timpul pentru întrebările ruseşti/ iar eu

eram îndrăgostită de fiecare cuvânt din ea

 

drumurilor mele care iau formă de şase le tai înaintarea

printre voci de ovidiu părul meu încă e-o exclamare/ nu ştiu dacă tu

vei putea să-mi fii cartea care mă aşteaptă pe furiş

acasă/ dar iubesc fiecare celulă din ea

 

asemenea lui hannibal

 

călare pe elefanţi străbăteam alpii războaielor

noastre/

nu să te înving voiam/ doamne/ focurile din new delhi

m-au răsluminat descoperindu-mi credinţa

printre barbari

nu să te înfrunt/ calcutta mi-a îndoit genunchiul înţepenit

şi-am căzut supusă ca un sclav

nu să te cuceresc/ săgeţile lumii mi-au otrăvit tendoanele

dezlegându-mi mâinile coapsele şira spinării/

călare pe elefanţi străbăteam europa

într-un război cu mine însămi

şi-ai ridicat steagul izbândei peste citadela ce sunt

 

omul negru n-a venit

 

eu nu mi-am tăiat pădurile/ seva lor

sevă albă de mesteceni îmi scaldă ochiul

orbirea nu doare/ mi-e teamă de orbire

e singura fobie ce-o port în oasele-mi sure

când nici nu ştii că nu vezi

 

reintru în jocul smintit al copilăriei mele

ceasul bate ora unu/ omul negru n-a venit

spaima orei când va veni

ceasul bate ora două/ omul negru n-a venit/

apoi când îşi va smulge eşarfa de pe ochi

şi mă va încercui fără efort

îi voi sări în braţe înspăimântată de lipsa

direcţiilor/ ştiind că toate drumurile se sfârşesc în el

 

nu de moarte mi-e frică

pe ea am învins-o demult/ mi-a devenit

camarad întru armele luminii/

de murirea ochiului mi-e teamă

nu-i de mirare/ trăiesc printre orbi fără bastoane

ei toţi spun că văd desluşit

dar şi-au tăiat mestecenii

 

coşmar

 

râurile mele curg dând peste maluri

mi-a fost frică de inundaţii dintotdeauna

venise odată râul umflat şi negru/ a smuls

coteţul cu puişorii de găină/ mă jucasem peste

zi cu ei aurii şi pufoşi / strângeam mâna aspră a mamei

cu puterea celor şapte ani neîmpliniţi

căpiţa de fân a fost purtată printre trunchiurile plopilor

ca o coajă de ou/ de frică trebuia să fac pipi tot mai des

în noaptea aceea am plâns plecată pe genunchi la marginea patului

implorând pe dumnezeu să ne vegheze casa

 

ce-aş putea face apelor mele/ coşmar ce-mi revine

în nopţile când adulmec aiurea celulele cordului

cum să opresc viitura/ ea înghite în loc să spele/

ea înneacă în loc să adape/ şi-n urmă mâlurile-negrite

aluviuni de întrebări/ cadavre ce nu se vor îngropate/

coşmar ce m-a bântuit azi noapte

apele mele revărsate peste ghizdurile fântânii

apele mele purtate în mare

m-am rugat cu plânsul icnit/ veghează doamne peste cordul meu

în inundaţie

 

de mână cu dumnezeu

 

aş vrea să merg de mână cu dumnezeu/ printre ierburi/

să umblu desculţă pe apele rinului în köln

nopţile trecute l-am văzut zâmbind/ ştia dinainte

că nu voi dormi/ tocmai îţi împlinea visul

deşi apucasem să-i promit că

vreau să merg de mână cu el

şi chiar mă întreb/ oare nu-i pasă de sfâşierea mea?

 

atunci am dat de mâna ta

 

palma bătrânului hamingway roasă de funiile

ce ţineau peştele uriaş/ promisiune pierdută la mal

mâna lui pavese scriind texte de care să-şi

îndrăgosteacă cititorii ca apoi cu aceeaşi mână

să se spânzure/ promisiune pierdută la mal

mâna lui umberto eco aranjându-şi ochelarii imenşi

demodaţi/ eşecul meu/ promisiune pierdută la mal

mâna ta urcând pe şira spinării mele până la

viorile mastoidei/ ca o promisiune

doamne/ mâna ta

 

în băltoacele memoriei

 

am adunat ploile şi le-am aruncat în

şiştarul folosit de bunicul pentru mulsul bivoliţelor

nu prea îmi amintesc de bunicul/ era înalt în

bătrâneţea lui ca un nefilim/ şi avea

puterea să ţină ploile prizoniere/

cu mustaţa răsucită în moda

soldaţilor unguri/ husari călare/ tremuram de frică

atunci când îl vedeam/ deşi mama îmi spunea cât e de blând

el tăcea/ tăcerea lui mă înfricoşa

aşteptam să-i văd gura mişcându-se pe sub

mustaţa de husar/ el tăcea/ uneori îşi

amintea să zâmbească

de va ieşi soarele voi şti că bunicul mi-a

dat mie puterea lui de-a înrobi ploile/

de a le mulge şuvoi din negreala norilor tolăniţi în

băltoacă asemenea bivoliţelor/ nebunelor

 

tu chiar crezi că semeni în urmă-ţi pustiu

şi că imaginaţia te-a părăsit fierbând gelozii?

nu-ţi voi îngropa la nesfârşit depresiile

puterea ta când m-ai invadat e puterea bunicului

 

a doua scrisoare

 

îţi scriu o nouă scrisoare/ fiul meu ascultă muzică house/

I know there’s something in the wake of your smile/

afară zăpada murdară stăpâneşte maşinile/ le ţine prizoniere

în nemişcare/ pe autostrada bucureşti-piteşti au fost 72 de accidente azi/

poate mai multe/ mie îmi place cifra aceasta/ e multiplu de 9/

I get a notion from the look in your eyes/

am avut şi alte animale în colivie nu doar papagali ca acesta care

cântă cât e ziua de lungă/ poate nu de fericire ci de furia gratiilor/

listen to your hard when he’s calling for you/

porcuşorul de guineea era mai liniştit mai ales dacă ronţăia morcovi/

doar peştii din acvariu erau fără sunet/

va veni o vreme când voi creşte papagali în acvariu

peşti în colivie/ morcovi în calculatorul fiului meu/

there nothing else you can do/

nimic alceva nu va fi de făcut dacă nu-mi ascult

inima când ţipă învelită în pericard ca s-o bag în seamă/ o dată măcar

 

inel

 

doamne/ ai reuşit să pleci şi te iubesc mai mult de

când te-ai dus/ şi fiecare urmă a pasului tău o adulmec

şi le sărut cu buzele/ şi le sărut cu dinţii/ şi le sărut cu clavicula

(ţii minte când prima dată ai descoperit-o şi de subţire ţi-a fost teamă

s-o atingi?)

şi îţi acopăr paşii cu vântul/ cu miresmele cărnii mele/ cu diamantul din

inelul venit în ziua plecării/

te-ai dus şi ducerea ta mă umple de parcă ai fi venit/

de parcă ţi-aş fi cuprins genunchii în irişii mei aurii/ pentru eternitate

 

îşi văd spatele puţin aplecat spre stânga/ acolo unde inima ţi-e povară

de prea mult sânge/ unde rănile ţi le-ai închistat ca să nu le vadă pruncii/

te văd doar din spate cum pleci/ aşa cum moise prin crăpătura stâncii pândind

l-a văzut pe dumnezeu

căci faţa dacă i-ar fi văzut-o ar fi murit/

şi preamult mă iubeşti ca să-ţi întorci cărările spre mine/

sunt capăt de cale ca o ghilotină/

de-aceea îţi risipeşti cărările pe câmpuri de vânătoare

nemaiaşteptând nimic decât să trecem cu barca dincolo de mare

 

melancolie de iarnă

 

nu se mai zăresc fetele în timpul verii cum îmbracă ii brodate

cum încalţă opinci şi-şi împletesc părul în cosiţe/ catrinţele

au ajuns în muzeul etnografic

pârâul aduce pe unde pungi de nylon şi sticle de plastic

oraşul meu uită adesea să respire/ se va sufoca în curând

sub obrajii vineţii/ stau la fereastră privind

tramvaiele în zăngănitul lor purtându-mi tinereţea ca în cufărul nostru

din lemn vopsit în verde/ îl folosise fratele meu când l-au dus în armată

la vânători de munte/ plângeam în colţul odăii de mila lui

s-a întors tuns chel şi din ziua aceea i-am văzut pe frunte

o brazdă de înţelepciune tristă/ încât nici azi nu ştiu dacă există

înţelepciune veselă

iar cufărul din lemn vopsit în verde cu lacăt uriaş s-a rătăcit în vreun

pod vechi printre pânze de păianjen/ fratele meu are fruntea plină de riduri

înţelepciune evidentă îmi spun zâmbind trist

eu încă privesc pe geam cum tramvaiele îmi gonesc viaţa

printre fulgii de zăpadă ce se topesc murdar

 

gripă de solstiţiu

 

febra îmi dansează celule într-un foc de artificiu nocturn

cuvintele se împiedică de limbă şi refuză să devină vorbe

oare mai călăresc haiduci prin pădurile noastre?

zăpezile se topesc sub paşii mei învăluiţi în febră

apar fragi roşii pe urmele lor ca-n poveştile fetei trimise iarna în pădure

de vitrega cea nemiloasă

sigur că nu există prinţi/ nu mă refer la cel de monaco, din

japonia sau din alte regate/ azi ştiu că cel pe calul alb s-a nins peste

ţarinile pământului întreg

şi paşii mei fierbinţi îl topesc/ îl port în

oasele-mi albe/ în tremurul încheieturilor

tropot de apropiere aud peste ţara mea cu ieşire la mare

corăbii de fenicieni mi-au adus alfabetul/ acum pot scrijeli

cuvintele nerostite pe talpa picioarelor învăluite în febră

le vei citi cum indienii citesc urmele prin vestul sălbatic

 

implorare

 

stau îngenunchiată pe pieliţa ochilor tăi

sub transparenţa lor cenuşie îţi caut pupilele dilatate în

continua teamă de-a mă pierde/ dacă aş săpa cu unghiile

aş cădea în golul cuprins între irişi

cum alice în ţara minunilor căzu în vizuina iepurelui

aşa aş intra şi eu când mică de tot

când mare ca să nu mă încapi/ aş intra în ţara minţii tale/

am văzut regii din tine chiar fără s-ajung

în camera cu cheiţă/ se plimbau desculţi ca mahatma gandhi

în modestia celor care nu se consideră mai mari decât a lăsat

dumnezeu ca ei să fie/ aş vedea nebunia jucându-se un cricket

printre pacienţii contemporaneităţii/

în genunchi pe pleoapă caut ochiul tău

semnul că eşti iubit de dumnezeu/ şi globul ochiului tău devine mare

cât o planetă cu ieşire la marea dinspre univers/

fiii lui dumnezeu joacă şotron şi fiecare câştigă

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)