Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

MARIANA DOBRIN -

Încă un pas în numele poeziei

 

Maria-Diana Popescu

redacţia Agero

 

 

Poezia Marianei Dobrin este spovedanie, revoltă interioară, aspiraţie, renunţare, iubire, o căutare a sinelui (în sensul de quęte),  o punere în ordine metafizică a fiinţei pînă cînd paşii săi în numele poeziei vor înflori din nou cu alte metafore, încercînd să asigure o atmosferă prin care să nu existe, vorba cronicarului, „altă mai frumoasă şi mai cu folos zăbavă decât cetitul cărţilor”. O rostire sensibilă, un lirism pur, epurat de orice balcanism postmodern, ţîşneste parcă dintre pereţi de cristal, în mare parte poemele fixează instantanee sufleteşti, mici tablouri, inefabile fulguraţii ale imaginaţiei, succinte reflecţii.

 

Mariana Dobrin semnează volumele:  „Lacrima din rugăciune”, „Raiul cuvintelor” (poezii religioase), „Îngerul albastru” (poezii de dragoste), „Un prieten bun”, „Hai la şcoală”, „Ghici” (poezii pentru copii) şi alte cîteva zeci de cărţi de specialitate, metodice,  jocuri pentru exersarea deprinderilor motrice de bază la copii,  precum „Studiul asupra măsurătorilor biomotrice la şcolarul mic”, lucrare la nivel de ţară, reluată după patru ani , păstrînd metodologia de lucru, dar cu referire la  elevii ciclului gimnazial, toate coordonate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Profesoara Mariana DOBRIN este o  perseverentă participantă la concursurile naţionale de epigramă, poezie umoristică, fabulă, la o parte dintre ele fiind laureată. Un volum de epigrame şi poezie umoristică „La scenă deschisă” se află pe masa de lucru.

 

Premii obţinute: premiul III la Concursul Naţional de Creaţie a Epigramei "COBRA" -2004, Reghin, Editia a XI; MENŢIUNE la Concursul Naţional „ETERNA EPIGRAMĂ” Cluj, 2005; Premiul I la Concursul de Epigramă „SPINUL”, Baia, Mare, 2006 şi 2007; MENŢIUNE pentru manuscris (poezie umoristică, fabule, epigramă) la Festivalul Internaţional de Umor „CONSTANTIN TĂNASE”, Vaslui ,2006; Premiul II pentru epigramă  la Concursul Naţional „PE ARIPI DE DOR DOMNESC”, 2008, tot la acest concurs premiul III pentru poezia iubirii. Apariţii în antologii: „Antologia Epigramei Româneşti”, 2007; „Armele lui Cupidon”, 2007; „Zigzag umoristic”, 2007; „Epigramiştii la ... şcoala vieţii”, 2006; „Epigrame cu şi despre femei”, 2006; „Cuget, deci exist, dar nu mai rezist”, 2005; „Tradiţii religioase”, 2005.

 

Poeme de Mariana Dobrin

ÎNGERUL  ALBASTRU

Îmi putrezesc zilele pe la colţuri.

Anii adastă şi mi se aşează în paturi adânci

prevestind că începutul are şi sfârşit.

Răsucesc sensul cuvintelor pe toate muchiile,

apoi le trimit să umble prin lume.

Le aştept să-mi aducă un semn.

 

Prea des mi-am tocat la ruleta norocului

darul inocentelor trepte.

Am umblat cu frenezie pe drumul soarelui

aşteptând pe ţărm pescăruşii,

prinzându-mă în jocul de-a „ea şi el”.

 

Prea des furtunile mi-au năvălit în zarea vieţii

hrănindu-mă cu otrava izvorâtă

din unele cuvinte cu sensuri secrete.

Mi se destramă amiaza fără să o ating.

Mă înveşmântez cu straiele înserării.

Îngerul albastru ştie

că tot ce se petrece dincolo de fereastră

mă înstrăinează de o destrămare parfumată.

 

Nu am niciun nume,

Nu cred că mi se potriveşte vreunul.

Nu semăn cu nimeni

sau poate, cine ştie...

cu îngerul albastru.

 

GÂNDURILE

                              

Iubesc la nebunie nopţile –

preludii albastre  ce mă înfrunzesc până la refuz

cu gânduri ce mă condamnă  să visez.

Mă preschimb în braconier şi

împreună cu licuricii

fur stelele de pe luciul apei,

cântecul ploii, golesc luna de lumină ...

 

Iubesc incurabil nopţile

când pot să mă rătăcesc în foşnetul gândurilor.

Adesea mă arunc în secunda speriată

a veacului încărcat de vacarm şi nelinişti,

secunda ce uneşte nu desparte cuvintele –

clepsidre ce închid în mii de înţelesuri

gândurile pe care le trimit

hoinare, fără mine, în cetate

să întâlnească alte gânduri – gândurile voastre –

prelungiri ale timpului prezent şi viitor

care aleargă înaintea mea

cu cel puţin o lungime de viaţă.

 

 

 DESPRE MINE

 

Ce ştiţi voi despre mine?

În fiecare zi învăţ să nu privesc înapoi,

învăţ să nu pun piedici.

Mă zbat să lărgesc până la marginea orizontului

pătrăţelul şotronului meu din copilărie.

Mă fascinează vârtejul infinitului.

Îmi lipesc privirea de bolta cerului

să desluşesc alfabetul însemnat pe câte o stea

şi glasurile singurătăţii.

Când mă îndurerează timpul şi oamenii

evadez în armoniile seducătoare ale muzicii –

prietena mea credincioasă, comunicarea universală.

Ea mă învaţă adâncimea seninătăţii.

Din când în când mai plâng cu lacrimile timpului

pe care le preschimb în rugăciune.

Mă rog pentru mine, pentru tine, pentru noi.

Mai apoi mă privesc din afară cu detaşare,

ca printr-o lunetă.

Mai am atâtea de lucrat la propria-mi devenire.

Aş dori să îmbrac pe rând

toate formele vitale şi culorile universului.

Am nevoie de un strop de absolut.

Vreau să învăţ să ascult până la capăt tăcerea –

cea care se descurcă fără ajutorul cuvintelor.

Vreau  să înţeleg ce se întâmplă între cuvinte.

Nimeni nu m-a învăţat să ascult cu răbdare tăcerea

Şi pentru că am atâtea de spus – tac.

Nu revărsaţi şuvoaie de cuvinte peste necuvintele mele.

 

 

ÎNCREMENIREA CUVINTELOR

 

Mi-au  încremenit cuvintele

în stâlpii tăcerii reci.

Strig păsările cerului,

le dăruiesc trei stele

şi Carul Mare.

Le trimit să te caute.

 

În amurg se întorc fără tine.

 

Suntem despărţiţi

ca apele de uscat.

Între noi depărtarea

s-a aşternut

ca o pădure de nepătruns.

 

Stau la început de anotimp,

îmbrăcată în cămaşa rece a singurătăţii

şi consum zilele din calendar.

 

Drept antidot

mă arunc într-un poem      

şi încă te mai caut.

 

 

 ARTĂ  POETICĂ

 

Ploaia şi

deodată stelele

s-au revărsat în afara cerului,

peste lume.

Unele s-au  aşezat

aici în marginea albă a paginii

şi aşteaptă să se nască poemul

în camera tăcută cu pian

sau pe strada îngustă a vechiului oraş.

Adun câteva sentimente,

le aşez pe hârtie,

modelând cu grijă literele, cuvintele.

Îmi scot din piept inima

şi le încălzesc la flacăra ei.

Întinde mâna!

Poţi să o atingi, să o săruţi…

Ai grijă să o aşezi la loc.

Din ea  ies visele mele

ca nişte păsări

care fac autostopul

către inima ta

cu sonete medievale.

 

 

REZUMATUL EXISTENŢEI MELE

 

Timpul

o să-mi coboare umerii

tot mai mult.

Îi simt atingerea

cu remuşcări şi speranţe.

Sufletul îmi e încărcat de ele,

de ce-ar fi fost,

ori ce-ar putea să fie.

Dacă-n trecut

n-am fost o rază,

nici curcubeu

şi nici culoare,

poate voi fi,

de mai am vreme,

lumină-albastră

sau cer cu stele

scânteietoare.

      

Timpul

m-ajunge din urmă

cu zbateri de-aripă

şi-aleargă

cu mine-n spinare.

Drumul - prea lacom

mă soarbe-ntr-o clipă,

mă duce direct

spre-nserare.

 

 

CULOAREA  IUBIRII  

 

Ştiu că nu suferi de daltonism.

În ceea ce te priveşte

nu uit nici cele mai mici amănunte.

Sărutându-ne inimile

intrăm în săptămâna oarbă.

Ar putea fi luna, anul,

dacă ne vom îmbolnăvi de vise

în toate modurile posibile

şi vom înmuguri pereche de aripi

în visul întreg

încărcat de un ocean de culoare:

tu jumătate, eu – cealaltă jumătate.

Iubirea are culoarea lui Dumnezeu.

 

 

PRIVIGHETOARE

   

Vă rog să nu mă mai căutaţi!

Mă voi ascunde o vreme într-o privighetoare.

Ştiu că nu e prea arătoasă

precum pasărea liră sau păunul,

dar nu îmi pasă.

Nu îmi pasă că nu are strai ales,

nu are ţinută impetuoasă,

dar trilul ei,

trilul ei e fermecat.

 

Îl ascult în pădure

dimineaţa, foarte devreme

când alte păsări nu s-au trezit.

Nu îi place să se amestece

în neamul păsăresc fără rost.

Mai cântă şi spre seară,

înalţă triluri până la stele.

Eu cred că îi cântă lui Dumnezeu.

 

Nu ucideţi privighetoarea!

 

 

SINGURĂTATE ÎN DOI

     

Vara ni se topeşte în palme,

Sclipiri din priviri ni se sting.

Tăcerea ne invită la nostalgii vegetale,

fluturi de gheaţă ne-ating.

Pe mâini lianele nu ne mai înfloresc,

nu se mai prind

de arcul şoldului  moale.

Sufletul speriat –

un liliac spânzurat de stele,

ţipă ca un sfârşit de vară.

Deşi stăm lipiţi

numai eu îl aud.

 

Între noi

d     e     p     ă     r     t     a     r     e     a

a început să îşi sape

culcuşul într-un viciu floral

stimulat de belşugul de lacrimi şi ploi.

 

METAMORFOZE  AMÂNATE

                                                           

Mă voi schimba cu timpul

     într-o amforă graţioasă,

     cu rotunjimi frumoase,

     pictate în culori.

     La fiecare masă

     voi sta doar eu cu tine

     şi zilnic mă vei umple    

     cu minunate flori.

 

Voi deveni ulciorul

     din care vei bea

     vinul de sărbători

     sau ceaşca din care

     vei sorbi, pe îndelete,

     cafeaua de dimineaţă.

 

     Poate aşa mă vei săruta

     de  mai multe ori.

 

 

FÂNTÂNA

 

În ciutura neagră, bătrână

îmi tremură greu amintirea,

iar cumpăna veche-a fântânii,

ce-şi ştie de veacuri menirea, 

scrâşneşte strident într-o doară

când apa o urcă-n lumină

să stingă pârjolul de vară.

Când gura-nsetată mi-apropii

de buza ciuturii plină

şi sorb cu nesaţ povestea adâncului,

mă-mpărtăşesc din viaţa

ce ţâşneşte ca ofrandă,

din seva pământului.

Prin cântecul ciuturii pur

chipu-mi privesc

în oglindă mai clar

şi spăl cu răcoarea ei fardul,

întins ca o mască de var,

ce-ascunde a timpului urme

săpate în sigur contur

de jocul ce-l poartă hazardul

ce tropăie-n jurul meu dur.

Şi-n preajma fântânii se vede

a timpului mână cum sapă,

când zidul fântânii-o să cadă

eu fi-voi de mult

doar o frunză pe apă.

 

LEGEA LUI DUMNEZEU

   

Cum faci Tu Doamne când împarţi?

Ce legi Te mână când faci daruri

unui copil abia născu,

curat ca lacrima Maicii Tale?

Arunci sămânţa la-ntâmplare

de unu-ajunge rege,

iar altul simplu rob?

Grăuntele-ncolţeşte

cum Tu ai hărăzit,

sau face fiecare

cum vrea sau e-ndemână?

Hazardu-l dijmuieşte

sau e doar a ta mână?

De ce, din bob curat,

la început de drum,

din unul iese-o floare,

din altul buruiană,

de ce se-nchide-o poartă,

cine greşeşte oare?

De ce îngădui asta,

Prea Bunule Părinte,

ca din sămânţa nouă

să iasă un tâlhar,

iar altu-alege calea

smerită din altar?

N-ai pus sămânţă bună -

egal în fiecare,

sau foloseşti în taină

câte un alt cântar?

Nu pot găsi răspunsuri,

nu ştiu a Tale legi,

dar eu Te rog, Preasfinte,

să-mi faci şi mie-un dar:

cu marea Ta putere,

din marea-ţi bunătate

să-mi dai un bob de har!

 

TABLOU  BIZAR

   

Un cer albastru împânzit cu nori,

Abstracte forme cenuşii, bizare,

Le poartă vântu-aiurea în văzduh,

Imense personaje legendare.

 

În stranii forme norii se desfac,

Acolo-n dreapta parc-ar fi un zmeu

Ce poartă-n braţe-o stâncă sau copac,

Dar iată se preschimbă într-un leu,

 

Ce are coama-n vânt şi fălci deschise,

Grumazul zdravăn este ferm şi drept,

Încet, încet se schimbă în călugăr

Cu barbă lungă, ochi de înţelept.

 

Şi razele de soare îi aşează

O diademă peste chipu-i mut,

Ca-ntr-o icoană veche de la ţară,

Păstrată vreme lungă într-un schit.

 

CLIPELE

(autumnală)

 

În mine cade toamna cu frunze ruginite,

Mă invadează păsări lipsite de culoare,

Un cântec moare-n suflet cu plânsul tremurat –

S-a-mbolnăvit pădurea de-atâta aşteptare.

 

Se-nvolburează vântul pe valea dintre ani

Şi în păduri miroase  a frunze împuşcate,

Secundele – jivine se-ascund printre copaci,

Să nu fie găsite, să nu fie vânate.

 

Ca pe-o cămaşă aspră îmbrac singurătatea,

Cu chingile de gânduri leg timpul care trece,

Închid cu-nfrigurare secundele în casă

Să nu se risipească prin vântul toamnei rece.

 

Ce sadică plăcere au clipele hoinare (!),

Prin fiece perete în lume evadează.

Afară-n  vânt sălbatic, doar caii înspumaţi

Îmi muşcă din clepsidra ce mi se-mpuţinează.

 

VERDE-MARIN

 

Verde-marin, verde-marin,

mă fascinează prima oară

privirea ta cu iz felin

ce lacomă se înfioară.

Se-agaţă de obrazu-mi fin,

de catifeaua mâinii albe,

de sânii mei ca flori de crin

şi de mărgeanul gurii-n salbe.

Urechea mi-o încânţi şoptit

şi ca un şarpe mă-mpresori,

m-atragi în jocul născocit

cu braţe pline de fiori.

Verde-marin, verde-marin,

cu o mişcare ca-ntr-o doară,

Verde-marin, verde marin,

mătasea de pe trup coboară.

Din toate părţile păcatul

ne copleşeşte, ne vânează

şi clipa, strâns bătând din aripi,

deasupra noastră aiurează.

Beţie, fără strop de vin,

ne-a copleşit făr’ de scăpare,

vioara şoldului meu fin

sub gura-ţi lacomă tresare.

Lumina frântă prin fereastră

în umbra camerei se cerne,

ne-nvăluie-n mantie-albastră,

pe trupul nostru se aşterne.

Îmbrăţişarea ei se-aşează

peste a noastră îmbrăţişare,

cu albe aripi ne cuprinde,

ca o mireasmă-n sanctuare.

 

E TIMPUL

   

Am înţeles că bate ceasul

Să mă retrag în cuibul meu,

Să trag oblonul la fereastră

Şi să vorbesc cu Dumnezeu.

Să scotocesc prin buzunare,

Bucăţi de linişte s-adun,

Să pun cristalul în cuvinte

Ca-n rugăciunea  ce o spun.

Cu sufletul descătuşat,

Cu picături din călimară

S-aduc aproape orizontul

Şi timpul scurs să nu mă doară.

 

POETUL

 

 Eşti orologiul timpului fecund,

Să torci din firul lui veşmânt de preţ,

Cuvintele te ard, iubeşti profund

Şi slovelor tu nu le-aduci dispreţ.

 

Mângâi poemul ca pe o femeie

Şi litere înşiri cu-atâta drag

Ca fluturi de lumină şi de vise,

În nopţi de trudă le aduni şirag.

 

Cuvântul pentru tine-i Dumnezeu,

Poemul este fiul şi-l vrei viu,

Îi dai iubire, suflet şi speranţă

Şi viaţa ta i-o dai acestui fiu.

 

Înlănţuit de vise şi iubire

Tu înger trist, gladiator sau zeu,

Alături de poemul tău în flăcări

Aştepţi să te-ntâlneşti cu Dumnezeu.

 

DILIGENŢA

 

Se lasă înfrunzire pe crengile de tei

Sub raze de luceferi în cioburi fulgerând,

De-atâta înserare se plimbă mândră luna,

Prin jarul plin de stele ce se aprind pe rând.

 

 

Şi gândul meu aleargă prin Căile Lactee,

Cu-o diligenţă zveltă-mbrăcată în culori,

Iar caii ei s-adapă din cupa aurită

A lunii aşezată lâng-un fiord cu nori.

 

Trimite gândul tău să urce-n diligenţă,

Acolo să păstrăm secretul pentru noi.

Întregul cer la noapte,

doar noi  să-l luăm cu-arendă,

Iar stelele de aur să le-mpărţim la doi.

 

FĂRÂMA DE TIMP

   

Prea plinul din mine mă-ndeamnă acut

Să-mpart înzecit bucurii şi lumină,

Vă cer insistent o fărâmă de timp

Şi-un zâmbet de care speranţa-mi se-anină.

 

Prea mare e graba ce sapă în noi,

Prea mică răbdarea de a ne-nţelege,

Prea lesne cădem în gheţar de uitări,

Prea mare e ura ce fructu-şi culege.

 

Prea aspru e drumul pe care ideea

Aleargă să-ajungă la tine, la voi,

Prea grea este calea pe care răspunsul

Se zbate să-ajungă-napoi.

 

Prea harnici clădim ziduri reci între noi,

Prea iute-mpletim din spini seci o cunună,

Prea grabnic o punem pe-o frunte lovită

Când simplu ar fi să-i întindem o mână.

 

 

IPOSTAZE

   

De n-aş fi fost ceea ce sunt

Mi-aş fi dorit să fiu câmpie

Şi-n urmă pasul să-ţi sărut,

Tu – să vibrezi cu frenezie.

 

Apoi, un timp, vreau să fiu soare

Mereu cu mine să te simt

Şi să te pierzi în răsfăţare

Când blând pe umăr te alint.

 

Şi dacă foame o să-ţi fie

Să nu te-ngrijorezi deloc!

Îţi tai din soare o felie

Şi-ţi pun trei raze la mijloc.

 

Când setea îţi va arde gura

Mă schimb în ploaie visătoare

Şi-ţi voi aduce băutura

În cupa crinilor din floare.

 

Nu îmi displace nici pădure,

În vraja mea să te îmbrac,

Să te îmbăt cu-arome pure,

Să mă iubeşti şi eu să tac.

 

Dar cel mai mult vreau să fiu mare,

Cu valul alb, ameţitor,

Să te cuprind până în zare,

Ca tu să simţi cât mi-e de dor!

 

DESPARŢIRE

                                                                                      

Din ochii mei prea trişti va curge noapte

Şi sângerez prin fiecare por,

Tristeţea mă sărută-ncet pe pleoape,

Îţi duce  vântul numele-ntr-un nor.

 

Parfumul tău altcineva îl gustă,

In patul alb din lemn de trandafir

Şi alte mâini vor mângâia cetatea,

Pe care eu rămân doar s-o admir.

 

Iar ochii tăi cu vijelii de stele,

Prin mine vor privi indiferenţi

Şi zâmbetul, ce-l ştiu atât de bine,

Nepăsător spre mine îl îndrepţi.

 

INOCENŢĂ

                                                              

Acum te-mbrăţişez cu risipiri de şoapte

Şi lanţ de braţe albe pe umeri îţi aşez,

Un înger palid trece cu zborul lui prin noapte,

Sub tandra-ţi mângâiere cu ochi deschişi visez.

 

Aşa să ne păstrăm, curaţi o veşnicie,

Cu fluturii pe frunte şi mările-n priviri,

Cercei amari de lacrimi pe-obraz să nu ne fie

Şi nici poveri prea grele pe braţele subţiri.

 

Să nu cunoaştem spaima pe drumuri încurcate,

A rănilor durere străină să ne fie,

Cuţitul din priviri cu ură aruncate,

Să stea cât mai departe, spre noi drum să nu ştie.

 

Doar floarea inocentă a dragostei, pe veci,

Ascunsă  s-o păstrăm în cupele de stele,

Din care să sorbim când nopţile sunt reci,

Licoarea ei fierbinte şi să zburăm spre ele.

 

FATA MORGANA

   

O călătoare pasăre e fericirea;

Nu poţi şti niciodată când soseşte,

Nu este sigur nimeni dacă-a prins-o,

Cât vrea să stea şi când te părăseşte.

Se poate întâmpla să fie-aproape,

Să fluture pe lângă tine-n zbor.

Întinde-i mâna, nu rata momentul,

La semnul ei nu fi  nepăsător!

Când vine-n dansu-i plin de flori şi soare,

Pe umăr ţi se-aşează delicat,

Deasupra, lângă inimă, în stânga,

Atunci te simţi cu sufletul bogat.

Te bucură din plin de-a ei prezenţă,

Incandescent trăieşte orice zi,

Şi fără sens să nu laşi nicio clipă,

De flăcările ei nu te păzi!

Să nu încerci să inventezi capcane,

Sau laţuri să o prinzi mai mult să stea,

Că pasărea dorită – FERICIREA,

La fiecare stă doar cât vrea ea.

 

SEMNE

   

Strămoşii învârtesc o horă-n mine

Cu doine vechi ce-mi susură prin vine.

În albul calcar scoicile rescriu

A lor istorie pe care-aş vrea s-o ştiu.

 

Noptirea-n plete  lungi mi se-aşează

Şi urc pe stânca  zveltă ce visează

La mări de-azur ce-au fost cândva apuse

Demult, departe-n altă eră duse.

 

Mă leg vânjos de vârful muntelui

Cu toate funiile vântului,

Urechea mea atent vrea să asculte

Povestea vieţii lui de falnic munte.

 

Miresme-adie umere de flori,

In stâncă scoici de-argint visează mări,

Păstrând pe forma albă şi subţire

Străvechi ceaslov din vremi de fericire.

 

Din munte-ncet deşuruberz o scoică

Şi-un melc spiral ce poate i-a fost doică,

Un ciob străvechi de oală smălţuită

Din pieptul stâncii-n taină adormită.

 

Copacii mişcă aripi fără pene,

Un cui de gând înfig şi caut semne

Şi zbor în hăurile din Olimp

În vremurile fără anotimp.

 

 

AUTOBIOGRAFIE PE-O FILĂ DE POEM

 

Am făcut atâtea lucruri ce mi-au procurat plăcerea,

Am învins singurătatea şi tristeţea şi durerea.

Când la uşă simt că-mi bat grijile pe cai în spume,

Cu o cheie fermecată le preschimb pe toate-n glume.

Şi în lumea de poeme mă avânt cu voluptate,

Timpul nici nu ştiu când trece, dau visării-ntâietate.

Rog o frunză graţioasă, ce stă dreaptă în lăstar,

Să-mi adune-un bob de rouă şi să mi-l ofere-n dar,

Să îmi spăl cu el obrazul şi privirea mea de foc,

Lacomă să devoreze frumuseţea-n orice loc.

Strig izvoarele şi munţii şi le spun că vin curând,

Mi-e un dor nebun de toate, le îmbrăţişez în gând.

Plec apoi, pe-un nor ca neaua, să îl rog pe Cel de Sus

Să-mi mai treacă în agendă bucurii ce n-am ajuns.

După ce-am umblat prin stele, mă întorc la griji banale,

Totu-mi pare foarte simplu, nu îmi stă nimic în cale.

Am o aură aparte, bucurii şi frenezie.

 Mulţi mă-ntreabă: ştiu vreo vrajă? „Da, se cheamă fantezie,

Plus o lume-armonioasă de acorduri celestine,

Jocul sunetelor ample ale muzelor divine,

Peste care-aşez paleta de culori ce mă-nconjoară,

Preschimbându-mi existenţa în sensibilă vioară.

Permanent mă conectez şi vibrez cu frumuseţea,

Cu-o baghetă fermecată exmatriculez tristeţea!”

 

PLOAIA

    

Plouă afară şi plouă şi-n mine,

Din ochi simt şuvoaie de ploaie curgând,

Un nor îmi coboară pe pleoape  şi-mi vine

S-acopăr tot cerul şi-n mâini să-l cuprind..

 

Plouă întruna în suflet şi-n gând,

Plâng streşini prelung şi oftează din greu,

Bacovia parcă se aude plângând

Şi orele curg peste umărul meu.

 

O ceaţă se-nalţă ca voalul subţire,

Şi cercuri verzui se tot mişcă pe ape,

Doar valuri aleargă ritmat sub privire

Şi-mi leagănă gândul departe-aproape.

 

Tristeţea pătrunde în suflet profund,

Ascult tânguitul de ploaie pe case,

Mustesc iar de apă şi cer şi pământ

Şi ploaia, doar ploaia

Îmi curge prin vine, prin suflet,

prin oase.

 

CEAS DE RUGĂ

 

Deschid larg uşile din mine,

mi-ascult sufletul în adâncul tăcerii.

Întind aripile sublime ale rugăciunii

spre porţile înalte cu vitralii bizantine.

Din altar se revarsă ca o vrajă lumina,

miresme de smirnă şi tămâie.

Acum, în ceasul primăverii,

întorc înspre mine privirea,

vreau să învăţ să duc pe braţe luna,

încerc să-mi şterg de pe buze întrebările

şi din suflet dorinţele lumeşti,

dar până când şi până unde?

         

Vreau să învăţ să-mi rănesc buzele

cântând psalmii ninsorilor târzii,

iar glasul meu, Doamne,

prefă-l într-o stâncă

ieşită din timp

la ceas de rugăciune.

 

 

PSALM                          

 

Nu mă plâng de singurătate,

ci de mulţimea păcatelor.

Doamne, Ţi le aşez la picioare

să le striveşti, să le spulberi,

să nu mă mai caute.

Lasă-mi nopţile să-Ţi spun despre mine.

Nu mă uita pe drumuri

pe care le-am mai colindat,

rătăcindu-mă-n plus.

Salvează-mă de acest nimic,

ajută-mă să-mi întâlnesc mântuirea.

Nu vreau să pier ca un grăunte,

în beznă să mă prăbuşesc,

un timp mă lasă să-ţi duc crucea,

să mă dezbrac de ce-i lumesc.

Dă-mi speranţa că voi izbândi

să mă redau  mie pe mine,

fă-mă victima Ta,

lasă-mă să mă îngrop în Tine.

 

ETERNA CĂUTARE

    

Spre Tine urc a trudei mele roade,

smerită, în genunchi, mă voi ruga mereu.

Te caut şi-n văzduh, şi-n piatră, şi în soare,

în tot ce ai zidit chiar dincolo de timp.

Am înţeles că nu e-ngăduit

nevrednicului om prea mult să scotocească.

Chiar dacă îndoieli mă rod, mă chinuiesc

nu-nseamnă, Doamne că hulesc.

Am curăţat grădina sufletului meu

şi-n ea am semănat grâu mult

cu chipul Tău pe bob de aur

Deschide-mi poarta, Prea Slăvite,

primeşte-mă la masa Ta

şi marea taină mă lasă

în faţă s-o privesc..

Pe drumul îndoielii nu-ngădui să pier,

mă prinde-n paza Ta pentr-o eternitate.

Ceresc Părinte-Ţi mulţumesc,

eu ştiu că eşti aici din vremi îndepărtate,

dar rogu-Te fierbinte, chiar dacă mult greşesc,

când voi desface mâinile din rugă

în palmele-mi fierbinţi

un semn vrea să găsesc,

că poate setea mi se-alină.

Eu sunt ulcica Ta de lut,

Te rog să  pui în ea lumină.

            

           

O PUNTE CĂTRE CER                         

 

Pe-o muche de pământ pustie-n întuneric

În lume rătăceam prea trist şi fără tine

Şi nu aveam un înger de mână să mă poarte,

Să-mi spună ce e rău, să-mi spună ce e bine..

 

Am căutat să aflu o punte către cer

Prin rugăciuni pioase, fierbinţi - rai de cuvinte,

Tu vino să-mi zideşti al veşniciei chip!

Învaţă-mă să urc a Tale trepte sfinte!

 

Prin raza de lumină mă leg de lumea Ta,

Mă leg de cer o, Doamne, prin rugă până când

Statornica-mi credinţă cu lacrimi şi simţire,

Ajunge sus la stele şi-Ţi lasă al meu gând.

 

- Nu, fiule, nu este în van strigarea ta

Şi lacrima-ţi fierbinte nu este risipită!

Eu sunt mereu cu tine, de vei dori, Eu vin

Şi rugăciunea ta iţi este auzită.

 

- Acum mă simt uşor şi-mi e atât de bine

Când ştiu că eşti nădejde a  umărului meu,

Spre casă drumul, Doamne, eu îl găsesc cu Tine,

Credinţă fără margini îmi e cuvântul Tău.

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)