Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

Poeme

Mariana Gurza

 

Impresii si pareri personale in FORUM

Cuvânt de întâmpinare

 

      Pare ciudat, poate, că într-o vreme care nu şi-a istovit interesul pentru textualism, care nu se poate desprinde de numita (şi, vai, incriminata) paradigmă cineva ne poate oferi, livrându-se fără rest, aceste ,,şoapte gândite” (şi chiar scrise), adunate într-un volum. Mariana Gurza trăieşte înafara modelor, agitând – deseori steril –peisajul literar.

 

      Daca azi se scrie proezie şi se confecţionează “texte”, ea imună, răscolită însă de vuietul iubirii şi asaltată de incertitudini se încredinţează într-o confesiune a ,,eului sfâşiat”, locuind în aşteptare.

 

      Departe, aşadar, de ofensiva poeţilor post-textualişti, de proemele produse industrios şi ingenios pe bandă, întreţinând senzaţia că asistăm la ceva déja écrit (ceea ce e şi adevărat !), poeta noastră, traversând cercurile vârstelor, adună într-un album de familie aceste ,,iluzii călătoare” şi, iată, ni le oferă, cu o sinceritate dezarmantă, îngemănând ,,lacrimi şi chemări”. Fiindcă Mariana Gurza, aşa cum ne încredinţează într-un Autoportret ( ,,Sunt ceea ce nu voi şti niciodată”) ignoră substratul livresc şi nu transcrie o experienţă lirică ci una pur existenţială. Ea ne invită, cu adevarat, într-un paradox sentimental. Află în poezie un refugiu, o salvatoare oază culegând vise şi, din vechile-i carnete, scoate la iveală, într-o progresie chiar valorică, productele meditaţiei sale, aşteptând ,,luntrea iubirii”. Încât această lirică, deopotrivă o regăsire şi o răzvrătire, adună,,boabe de lacrimi” şi se vrea o depoziţie, asumându-şi riscul nudităţii. Din versuri, fără a se lepăda de naivităti, purtând spre noi, pe alocuri, un ecou romanţios-dulceag ea cutează a-şi face ,,harfă gândului” {vezi Oglinda dorului}, imprăştiind în juru-i ,,miresme de amor”.Uşor anacronică, o astfel de poezie sfideaza canoanele epocii şi nu se aliniază cruciadei care, zgomotos, a trimis sentimentul la eşafod, biciuind pudibonderia. Liga poeteselor, îmbrăcând armura glacialităţii, afişează, dimpotrivă, cinism coborând în derizoriu ; sau, în numele ingineriei textuale, cheltuind ingeniozitate, pensând savatlâcuri prin ,,pliurile semiotice” şi admirând maruntaiele textului. Să mai spunem că, astfel fiorul este ucis ?       

 

     Mariana Gurza scrie din prea-plinul sufletesc. Sunt, fireşte, stângăcii la acest debut amânat. Dar ,,sertarismul” poetei, lăsând pe dinafară multe alte ,,texte” (ca sa fim în ton cu limbajul exegetic) închipuie nu doar un album de familie, cu destinaţie precisă. Erupţiile de revoltă, coborând în concret, transcrise ritmat, fac casă bună cu cele ale afectivitaţii, inundând pagina. Încât, izvodite din ,,pământ şi sânge” (Dor), aceste poeme – ,,boabe de lacrimi” vin să întărească o veche şi ştiută concluzie : într-o societate care, afundându-se în mlaştina tranziţiei, vrea să trazacţioneze orice, exita ceva – ne previne cu sensibilitate Mariana Gurza – care nu poate fi cumpărat.Şi acest ceva este tocmai iubirea. La picioarele ei, autoarea depune ca ofrandă un buchet de poeme.

ADRIAN DINU RACHIERU

 

 

 

Lacrima iubirii

Puntea dintre tine şi mine,
A rămas o şoaptă,
În adierea caldă a iubirii.
Puntea dintre tine şi mine,
Valsează la fiecare gând,
La fiecare tumult în noapte.
A rămas aceaşi,
Chiar dacă, durerile nărăvaşe,
Ne-au învăluit în umbră.
Puntea dintre tine şi mine,
Nu există
Decât în visul meu,
De nufăr îndrăgostit,
Purtat pe lacrima iubirii.

Omul

Pe omul acesta de lângă mine,
l-am văzut de multe ori
vorbind cu soarele,
cu luna, cu pământul...
Omul acesta a îndrăznit
să răpească stelele cerului
şi nimeni nu l-a oprit.
Şi-a spălat apoi mâinile
în toate râurile,
lăsând să-i scape printre degete
aur curgător.
L-am privit în tăcere...
Mă întrebam dacă are un nume.
Ciudat...
Omul acesta de lângă mine...

Spune-mi cine sunt

Am crezut că ştiu
cine sunt.
Eu mă credeam,
deopotrivă, că sunt
şi umbră şi fiinţă,
până când mi-am dat seama
că-n oglinda timpului
nu eram mai mult decât
un strigăt,
un hohot de râs,
o rochie albă,
o flacără de lumânare,
un ou roşu,
o bucăţică de prescură,
un ochi de lumină.

Preţuieşte clipa

Fără voie
timpul-aşterne alb drumeag
între povara
clipelor nepreţuite cum trebuie
şi inconştienţa
cu care le-ai risipit.
Cine seamănă vânt,
nu primeşte iubire.
Viaţa-i o măreţie,
poate pentru că
este irepetabilă.
Viaţa, iubirea,
clipa dăruită,
au o înlănţuire a lor.
Cine nu ştie ce spun
are aici cuvintele mele...

Rugăciune

Doamne ,dă-mi puterea ta divină,
să-mi pot creşte -n pace pruncii,
iartă-mă de poţi, de orice vină,
aminteşte-mi de porunci.
Apleacă-ţi ochii tăi blajini,
spre năpăstuiţii pământeni,
ajută-i Doamne, fă-i mai buni;
cu toţii suntem supuşii tăi.
Dă-ne iar raze pline de soare,
în sufletele noastre chinuite
fereşte-ne de tot ce doare,
apropie-ne de cele sfinte.

Nu vă risipiţi

Nu vă risipiţi în mizerii
când cerul a rămas de-azur,
şi soarele tot străluceşte.
Nu vă aplecaţi
spre oglinzi efemere;
noi rămânem aceeaşi,
poate mai săraci
dar sufleteşte înălţaţi.
Eminescu e în noi,
în simţirea noastră,
teiul său
îşi va revărsa unda
pe pământ,
rădăcinile bine înfipte
în adâncuri,
ne vor transmite seva
nemuririi.
 
Încăpăţânare

Nu vreau să cedez în faţa disperării,
nu vreau ca din lacrimile mele
un oarecare,
să împletească pânze de paianjen.
Nu vreau să fiu alta,
numai pentru a mă putea căţăra
acolo sus unde totul este poleit.
Vreau să rămân aceeaşi,
să pot dărui bucăţi de suflet
celor lipsiţi;
aşa voi regăsi armonia,
moştenită
de la străbuni.

Plouă cu lacrimi

Plouă cu lacrimi,
şi sfinţii din cer sunt trişti,
nici ei nu mai înţeleg
erorile lumeşti.
Plouă cu lacrimi
cu indiferenţă,
cu neputinţă.
Nimeni nu vrea să înţeleagă
că avem puterea sacră
de a transforma lacrima
în bucuria adevărului,
a renaşterii.


Sămânţă de stele

Suntem neputincioşi
pentru ca dorim să fim aşa;
suntem înfricoşaţi
pentru că suntem slabi.
Teama s-a strecurat din tunel,
de unde aşteptam,
lumina...
Lumina o vom regăsi în noi,
dacă vom şti
că prin noi, prin mâinile
şi cuvintele noastre
putem sămăna
sămânţă de stele…

Ramuri triste

Îmi bate în geam o ramură
ca o lacrimă pustiită,
nu-mi spune nimic,
doar tremură
şi-o văd tot mai ofilită.
Deschid geamul şi simt
răceala stropului de lume;
plâng şi eu,
nu pot să tac,
dar simt,
că n-am ce-i spune.
Norii s-au cuibărit la sân,
mi-e greu să-i încălzesc,
sunt reci,
şi simt că mi-e stăpân
doar Domnul cel ceresc.

Manifest pentru viaţă

Lăsaţi caii să sburde pe câmpiile-ntinse
Liberi în jocul nebunesc de altă dată,
Fără poveri şi fără lanţuri groase
Să simtă ce-i aceea viaţă.
Lăsaţi florile să crească unde e verde
Şi mugurii înrouraţi de zori,
Să nască în soarele viselor crude,
În viaţa aceasta plină de erori.
Lăsaţi-mi gândul neîntinat
Dogorind în iubiri pierdute,
Lăsaţi-mi sufletul curat
Şi visele plăpânde.

Plânge pădurea

Pădurea strigă neputincioasă,
plânge,
păsările speriate
se rătăcesc în visuri,
verdele crud păleşte
printre ramuri
prădate.
Doar eu încremenită
de un brad
mişcător
încerc să-mi menţin
echilibrul,
pentru a nu-mi lua
zborul
aidoma păsărilor speriate

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)