Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

 

POEM PE CORD DESCHIS

PETRU SCUTELNICU

 

Membru al Uniunii Scriitorilor din România(1999)

     Premiul George Bacovia al revistei Ateneu (2001)

   Premiul Uniunii Scriitorilor Filiala Bacău (2002)

 

Impresii si pareri personale in FORUM

Melancolie torenţială

Mi-aţi descopilărit dealul şi pădurea

Era o ţară gri şi umedă dintr-o zi de duminică

În oraşul de unică folosinţă

Un ultim trecător c-o rană de cuţit melancolic

 

Îmbrăcat în frig

O veneţie cu aromă de singurătate

Iarna fumegândă se încolăceşte

Pe fotoliul din sufragerie

Un înger geruit

Se rostogolea prin cuvântul tău

Se lasă frig în palma ta stângă

Se înserează pe mâna dreaptă

 

Ţara mea

Se inventează o toamnă

În spatele lanului de floarea-soarelui

Ţara mea are riduri

O poartă copiii în bagaje

Într-o canadă melancolică

România nu-i acasă

Sunt lacăte pe uşi

Şi-i întuneric până la lacrimă

Are nevoie să-i faci respiraţie inimă la inimă

Are nevoie de chirurg

Să intre în operaţie pe cord deschis

 

Portret pe şosea

Iarmaroc fulguit de melancolia unui înger

Mai exportăm fier ruginit de lacrimă

O toamnă kamikaze

Fachir pe un surâs

Şoseaua trece prin noaptea ghimpată

Eu mai donez sânge undeva în holul istoriei

 

O casă la oraş

Un ultim cal mai mătură întunericul

Din câmpia română

Gândul tău ţine de cald eschimoşilor

Tata trece de moarte

Marquez ne povesteşte un veac de singurătate

E noapte în omoplat

Şi toamnă în femur

Cu tristeţea din bagaje ţi-ai putea construi o casă

 

  
Foşnet de zâmbet
 
Într-o zi te-ai putea arunca
În agitatele cuvinte
De pe ambele maluri se simte briza poemului
Cuvântul acesta îţi vine bine
Foşnet de zâmbet şi culori şoptite
  
Balada trenului
 
Tată ai luat un tren
Prea îndepărtat
Nici nu ai observat
Că devin gările tot mai mici
şi glasul se preschimbă
În icoană
ţi-ai uitat doar numele pe cutia poştală
O iarnă îl răzuie
şi-l macină
 
Numele meu
Se face prea frig
În numele meu
Se mai acoperă copiii
Cu o vocală
Noaptea şchioapătă
Când mi se stinge o stea pe omoplat
Din toată toamna rămâne
Ceaiul chinezesc
 
Lume dintâi
 
o icoană adâncă
o negură neterminată
când te pătrunde primăvara în oase
ca un paianjen de alamă
prin labirint se aude un lup de cristal
ca o sentinţă medicală
e prima duminică a lumii dintâi
 
Întâmplare
o inimă tăcea frumos
ca un ziar de la poluri
pe un ţărm de alpaca
se întâmpla într-o seară
un cuvânt al mamei
 
 Poem pe cord deschis
Cad la invoiala cu duminica din mine
Craciunul incepe din tavanul copilăriei
Scriam direct pe umbra
Direct pe eternitate
A fost prea mult pentru o singura moarte
A fost un poem pe cord deschis
 
 Cuvântul îngerului
iarna fumegândă se încolăceşte
pe fotoliul din sufragerie
îmi aranjez singurătatea
mai pe dunga inimii
şi apoi probez dacă pantofii
se asortează cu tristeţea
poetul aşează veşnicia la colţul străzii
îţi acoperi teama cu o toamnă
 
 
Ziua de duminică
 
duminică într-o ţară umedă
circul de iluzii
umbra ta muşcată de un câine
mirosea a singurătate
prin visul tău trecătorii
făceau trafic cu muzică de fanfară
fericirea sălbăticită umblă pe sârmă
atârnă pe pielea vecinului
 
 
 O veneţie cu aromă de singurătate
 
era jumătate duminică
şi jumătate tristeţe
cearcănele unui înger
ningeau peste mansarde
i se înfigea toamna în piept
până-n plăsele
singurătatea intra pe geam
făcea piruete
ţipătul cădea în genunchi
îşi înmuia degetele în melancolie
cunoscuţii îmbătrâneau
într-o scrisoare
poetul cu palma căuş nu lăsa cuvântul
sa se stingă
 
  Vecinii toamnei
 
un înger îmbrăcat în frig se rostogolea printre cuvintele tale
mestecam o felie proaspătă de duminică
vecinii făceau curat în balcon
se uitau spre răsărit
apoi stingeau toamna din sufragerie
în stomacul tăcerii
se digera o galaxie
se usucă moartea
prin versul infectat de întuneric
 
 Cum ne trece moartea
 
Astăzi am mers până la capătul copilăriei
Niciodată nu am mai ajuns atât de departe
Pe Muntele Carmel
sâmbăta în averse coboară pe oraş
la Santiago seara intră în metastază
călăul decapitează arlechinul
sângele lui are gust de vacanţă neterminată
i-au azvârlit surâsul pe partea
cealaltă a străzii
 
 
Autobiografie
La privirea ta dintâi
Toamna se retrage în cazarmă
Se întristează cerceveaua
Numai toamna te ia râul si te duce
Dincolo de fereastra îmbolnăvită
Într-o ţară largă cât o tristeţe
Vecinul se trezeşte din viaţă
Într-un anotimp de urgenţă
Dintr-o oră intraductibilă
 
 
Rătăcirea numelui
 
înfrunzeşte iarna
pe unde îţi era numele
veştedă ora
cu toamna ruptă-n coate
lacul de culoarea singurătăţii
toamna dresată să sară la gâtul melancoliei
se netezesc secundele în cimitir
plouă până se face ceaţă în cuvinte
 
 Răsărit
se lasă toamna pe palma ta stângă
se înserează pe mâna dreapta
răsăritul şiroia pe mielul speriat
si te recunoşteam
după inima lustruita de singurătate
undeva in estul iernii se năştea o casă
se plimba iarna printre vocalele
încleiate de melancolie
întunericul vâsleşte prin poem
curge sufletul înfrigurat
si malurile lui despart
oraşul in două
privirea ta incurabila se încolaceşte de gâtul trecătorilor
 
 Pe genunchii melancoliei
 
pictorul de amintiri
lângă o statuie îmblânzită
îţi vine să-i dai numele tău
unei toamne târzii
dintr-o melancolie torenţială
când scrii cu viaţa pe ziduri
un poem
înfloreşte fabrica de vanilie
se agaţă o perlă
de tibia singurătăţii
se întristează
trenurile de navetişti
 
 Privirea ta
 
 se plimba iarna printre vocalele
încleiate de melancolie
întunericul vâsleşte prin poem
curge sufletul înfrigurat
şi malurile lui despart
oraşul în două
privirea ta incurabilă se încolăceşte
pe gâtul trecătorilor
 
 Anotimpul secret
 
cuvântul înserează peste casa ta
e atât de primăvară
o rană tandră în dreptul inimii
şi sângele dă ora exactă
se întristează cartea de gramatică
e ger pe sânul tău
ziua de luni argintează
spaima trecătorilor
şi strigătul perforează cutia poştală
 
Lanul de floarea-soarelui
 
se ascunde o toamnă între coperţile basmului
nu-mi mai întâlnesc vecinii
ei sunt ocupaţi cu viaţa
cu toamna cu poezia
bezna hohoteşte prin fereastră
ziua de vineri se desprinde
dintr-o iarnă
şi calc pe ultima silabă
când prin ochiul tău adorm
popoare migratoare
 
Oraşul de unică folosinţă
 
într-un spital de provincie
spaima dezgolită la ecograf
poemul decojit până la vena cavă
prin nămeţi de singurătate
utilaje albastre deslăcrimează oraşul
se înghesuie Polul Nord
în ziarele din provincie
ne externăm cu teama ameliorată
 
Peisajul străzii
 
îţi ajunge noiembrie până la os
când priveşti strada de la etajul cinci al singurătăţii
magazinul de nostalgii
şi proprietarul de iluzii
frigul se târăşte pe pereţi
regăseşti bistroul
anghila din lacrimă
ridurile istoriei
furtuna amanetată
şi geografia tristeţii
 
Proprietarul predicatelor
 
se face toamnă într-un ziar
de provincie
anotimpul trece strada
sunt într-un tren
şi locomotiva împinge
oraşul dincolo de ploaie
 
Abur de crizantemă
 
în toamna gonflabilă
magia apartamentului opt
strada Energiei
în serile când vine Davida lui Petru Dumitriu
o secundă apretată se prelinge
pe faţa statuii din parcul gării
 
Destinul parcului
 
un fular atârnă trist
într-un colţ de debara
o srisoare din Munţii Altai
mi-aduce o iarnă lungă
la nord şi la sud de sufletul meu
 
 
Secunda clovnului
 
picături de ger i-au găurit copilăria
atârnate pe sârmă la uscat
nostalgia clovnului
şi secunda şampanizată
întunericul fojgăind pe vitrine
 
Nostalgii de toamnă
îţi fuge toamna de sub picioare
prin plămâni se rătăceşte zgura înserării
din Piaţa Lahovari începe nostalgia mondială
cu mâinile tulburi îmi faci semn şi trec
pe partea cealaltă a anotimpului
 
Portret
 
pe inima limpede un şal de caşmir
ochii bunicului se umplu de iarnă
trecătorii admiră răsăritul de mileniu
la fereastra ta se toceşte primăvara
 
Noaptea de rezervă
 
e noapte în omoplat şi toamnă în femur
aduci în bagaje atâta tristeţe
încât ţi-ai putea construi o casă în Marea Sargasselor
sau ai putea zidi un imperiu
din cărămizi îndurerate
 
Întâmplare
nici o toamnă nu mai trage la peron
în oraşul pălmuit de nepăsarea
impegatului de mişcare
destinul reinvestit în nopţi cu Seferis şi Kavafis
un şoarece şi o bufniţă mai taie griul în cuburi la mansarde
 

 

 

  Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Webmaster (editor) : conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]    

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.