Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Piatra din umărul drept

Alexandru MĂRCHIDAN

 

 

Piatra din umărul drept

 

mi-au tras sufletul pe roată

şi de-atunci el se dă tot mai des la o parte

din calea străinilor.

aşa pierd trenurile

sărbătorile

şi mă întorc acasă când cade luna

în pantoful cerului.

iar pentru că trebuie să pun ceva

în locul lumii ce-mi trece prin faţă

dau buzna peste primul înger

şi-i fur copilăria.

  

Praf albit de sensuri

 

în casa ascunsă după norii viţei de vie

somnul se transformă în călătorie.

ultima dată unul din noi

a ajuns până la marginea ţărmului

de la care bunicul ne-a făcut cu mâna

înainte să-l treacă barca peste apă.

toţi cei plecaţi

ne lasă semn de recunoaştere

pe sprânceana stângă

şi-nsemnatul e obligat

să ducă prin ploi, prin vise,

prin bucuria copiilor ce i se nasc

urma ultimei călătorii.

în casa ascunsă după norii viţei de vie

cuvintele moşesc pe prag în fiecare iulie

un început de cântec…

 

Noaptea nu există puncte cardinale

 

noaptea nu există puncte cardinale

aşa cum pe obrazul tău stâng

nu se citeşte niciodată visul de noaptea trecută.

 

daca întunericul ar fi o folie de plastic

pe care s-o pot prinde în cleme

eu şi bunicul am vedea să ne potrivim ceasurile

la aceeaşi oră.

 

în ochiul tău nu mai există puncte cardinale

pentru că altfel nu te-aş mai căuta în inimă

de parcă aş păşi pe cioburi.

 

Patul lui Procust

 

pâcla a-nghiţit oraşul

şi ascunşi în gulere curate

ne întoarcem conştiincioşi după-amiaza

în cutii.

închişi cu săptămânile cu lunile cu anii

cu vieţile

lupi pironiţi de salcâm

participăm la derularea nebuniei

ce se-ntinde ca aţa

dintr-un mosor scăpat de copii.

domesticiţi până la sedare

de stăpânii timpului

ne-am lipit măştile pe feţe

şi suntem rătăciţii carnavalului

parcă nimeni nu ia de bun

vuietul ăsta...

 

Punct de întâlnire

 

prin cuvânt face Dumnezeu pasul

în curtea omului

îi cercetează colţurile casei

acoperişul

temelia

se priveşte în fântână şi îi gustă pâinea

iar pentru a-l îmbărbăta îi arată

cum frumuseţea zilei nu se măsoară

în ceasuri.

 

Profeţie

  

alexandru mărchidan va muri de plâns

el şi-a promis cândva să nu plângă

şi de aceea trupul îi este plin

de lacrimi ţinute cu forţa,

de aceea el se află la orice pas

în pericolul de a se evapora

instantaneu.

  

Triunghi de lumină

 

sunt convins că raiul există

şi că acolo bunica îmi va spune

poveşti

sunt convins că raiul există

pentru că trebuie să fie un loc

în care vei spune cuvintele

nespuse la timpul lor

sunt convins că raiul există

pentru că mai demult

m-am pierdut într-un cântec

şi cântecele se reiau.

 

Detalii în alb

 

joc al identităţii orice ieşire din casă

orice uşă apăsată cu lumina palmei

joc al identităţii războiul acesta

acoperit cu haina invizibilă a tăcerii

(vei încerca să separi îngeri de monştri

şi uneori chiar vei reuşi)

joc al identităţii orice ieşire din sine

mai ales în aprilie

când greutatea frigului

abia acum îşi dezgoleşte urmele.

 

se vor împărţi darurile ceasului

şi dimineaţa în timp ce-şi beau cafeaua

oamenii vor umple încăperile

cu fapte încă nesăvârşite.

 

joc al identităţii ochii în care te pierzi.

 

 

Ochiul lui Shiva

 

 

se vor topi odată şi geamurile-acestea aburite

care nu mă lasă să văd dincolo

şi eu nu pot să nu văd dincolo

pentru că abia după geamurile vieţii se poartă

cealaltă pecete

numai ochiul lui Shiva născut dintr-o incizie pe cord deschis

ne-ar putea asimila în membrana propriei lumini

           

în acest poem este vorba despre vedere.

un om era mai înainte de el

adică mai înainte de cuvintele sale

într-o zi a găsit sub braţul unei ploi

un ochi fără arcadă după care a fugit o veşnicie

sau două

o moarte sau un demon

şi ochiul se rostogolea continuu

ca vocea unui fulger

în timpanul unui copil părăsit în pădure

şi-a ajuns

s-a ascuns într-o iarbă

pe un tărâm vorbitor unde fântânile se adăpau

din buzele soarelui şi soarele era un vânător

căsătorit cu marea fântână

(cea care ne anunţă până la urmă

timpul unirii cu apa)

atunci omul rătăcit şi-a înfipt ochiul în frunte

fără să ştie că între timp

el însuşi devenise ochi

şi nu mai vroia să fie altceva.

 

 

Gheaţa

 

 

mi-aş putea imagina că inima ta este un giulgiu

în care mă îmbrac de bunăvoie

mi-aş putea imagina că peste picioare

nu-mi va creşte niciodată pământ

că bărcile au pânze de păianjen agăţate de catarg

că ploaia asta cade ca o capcană întinsă de nori

şi totuşi aştept de fiecare dată

vestea următoare…

  

Ea

 

 

ea a intrat pe uşă

se uită în oglindă se uită la mine

ea cu pasul cât distanţa dintre coarnele minotaurului

trece din glastră în glastră din inimă la tâmplă

unde creşte mare şi mică în acelaşi timp

ea admiră toată ziua ceasul şi e geloasă

pe braţele mele albe

ea nu ştie de unde să mă înceapă când mă povesteşte

dar găseşte întotdeauna un final de episod

după care lasă puncte-puncte

ea mă face să plec fericit dimineaţa de acasă

să mă întorc fericit să îmi beau ceaiul de măceşe

sau paharul de vin să scriu cu lumina stinsă noaptea

şi să trăiesc mitologia cotidiană mai vesel sau mai negru

ea stă (cu mici excepţii) numai în picioare

şi e brunetă blondă sau roşcată – nu contează

ea crede că nu ştiu nimic despre ea –

şi are dreptate deşi…

ea se îmbracă mereu în haine de gală ea nu minte

nu fură nu înjură ea ştie prea multe limbi străine

dar vorbeşte în tăcere ea se crede unică – şi este

ea nu iese decât odată pe viaţă cu cineva

când este geloasă pe braţele frumoase şi scoate pistolul

şi trage fără ratări

e simplă singură sinceră e Ea

şi se adaptează uşor la orice tip de personalitate

nu-i trimiteţi scrisori – va veni oriunde

oricum…

 

 

Scurtul anotimp

 

 

trebuie să fi rămas amândoi

dacă lumina pica de jos în sus

şi de sus în jos

şi de peste tot

dacă din căuşul palmei

ne sorbeam pe rând

cred că astă noapte

îmi rugam ochii să rămână închişi

ca să nu pot spune că mâine

n-o să te mai văd

trebuie să fi rămas amândoi

dacă florile desenate

în praful geamurilor

începeau să miroasă

a ulei de migdală

sub vitraliile lui Dumnezeu.

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România)