Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Ploaie albastră

Cu o prezentare de Adrian Dinu Rachieru

 

Monica ILAŞ (Italia)

 

 

Departe de „educaţia optzecistă” ori de furiile „milenariste”, închipuind – sub semnul enigmatic al zarului – graţioase icoane de aer, MONICA ILAŞ rămâne, şi la al patrulea volum, aceeaşi poetă delicată şi nealiniată. Au observat şi alţii din lumea scriitoricească: Monica Ilaş este acum o personalitate pe care se poate conta.

 

O lume geometrizată, bântuită de muzicalitate celestă şi de erezii cromatice invocând „sângele albastru al clepsidrelor” face loc, în universul său liric, reflexelor parnasiene, tăcerilor albe (ocrotitoare), ţipetelor de lumină. Totuşi, cascada cuvintelor diafane, sub care – ghicim – pulsează afectul (ţinut sever sub control) nu îngăduie exhibarea sentimentală. Dar refuză şi masca glacialităţii. O poezie „cuminte”, am zice, ignorând peisajul, vai, în plină explozie vulgarofilă; şi o poetă care, negreşit, va „creşte”, închinându-se „rugurilor de cuvinte albastre”.

 

Adrian Dinu RACHIERU

 

Foşnet

 

Foşnetele verzi ale frunzelor coborau

printre anotimpurile abătute !

 

Trecea, foşnind, întâmplarea peste lume…

 

Rândurile de semne se întristau,

sunând – adunau şi scădeau erorile

nopţii, răzbunate de şoaptele de slavă

ale stâncilor din cer !

 

În străfundul acestui cuvânt,

gândul arde de atâta mirare…

 

Alungam visele în setea ceasului.

 

Şi rugam icoanele de aer

să păzească sufletul lacrimilor

când, în decorul cu spirale,

îmi ciopleam fântâni

pentru adâncul insomniilor...!

           

Înserare  absolută

 

Eram atât de solemni

încât se stingeau în cupole zorile

iar îngheţatele icoanele de aer

se prefăceau în stoluri de silabe.

 

Eram atât de senini

încât respiraţia străvezie a clipei

se prăbuşea peste înserarea albastră

culegându-şi memoria.

 

Deodată,

ne-am trezit printre templele cu idoli

rătăcind in fiecare greşeală,

ca şi cum ne-am fi-nvelit simţurile

cu toate cele patru zări.

 

Eram atât de solemni,

încât visând colorat

nu ne-am mai recunoscut, şi poate

că vom purta mereu,

în fiecare oră, în fiecare zi - acelaşi nume

fără să desluşim fantoma spiralei

de înserarea absolută care vine !

 

Spectacol                                                                 

 

Spectacolul ploii îşi căuta umbra

adusă de frunzele albe ale nopţii

printre minunile stelelor...

 

Încercam să memorăm

cum rugăciunea de seară ierta

în imaginaţia muzicii

primele greşeli ale începului

şi ultimile păcate ale gândului...

 

În ritmurile albastre ale inimii

căutam amintirile sublime

ale stelelor

şi ale ultimelor balade sentimentale.

 

Pe marginea sunetelor lăcrimau

- ca din întâmplare -

trecuturile noastre deodată !

 

Spectacolul ploii ne găsea străvezii

la fel ca şi ieri

-jumătăţi ale luminii albastre

păşind cugetători

înspre triumfătorul sfârşit

sub ochii miraţi ai cerului !       

 

Revelaţie

 

Mă ajunge din urmă clipa de mâine

şi descopăr emoţia absentă

a anotimpurilor.

 

Ştiu că voi fi înmiresmată de ploaie

ca o adiere albastră a secolelor viitoare.

 

Privesc cum frigul plânge răsunător

după decăderea spiralei

şi număr icoanele de aer

care mă cunosc pe de rost !

 

Mă ajunge din urmă ecoul violet

al mileniului abia început

şi mă pierd printre întemniţările calde

ale ploii...

 

...şi toate astea pentru că

nu m-am născut trandafir...

 

Speranţă

 

Înflorea lumina deasupra zborului

fluturilor argintii

şi foşnetul ploii albastre

se-auzea în sărbătoarea sunetelor

izvorâte din sufletul suav al cerului !

 

Strălucirea misterului semnelor

îmi învăluia speranţele

colorând icoanele invizibile

ale îndepărtatei tăcerii ...

 

Vedeam cum alunecau din greşeală

amintirile printre lacrimile cosmice...

 

Şi cerul - cu un anotimp mai înţelept

ardea, în iluzia unui deşert solemn !

 

Aşteptam alăturarea aştrilor căzuţi

- în ziua a şaptea –

să îmi îndrepte paşii caligrafiind

- în văzduhuri sculptate – miracolele

pornite în căutarea luminii

din primele zile a lunii mai.

 

Şi astea toate pentru că...

foşneau în alb diamantele de rouă

ori de căte ori fluturii calzi

- izvorâţi din vina ploii –

îmi colorau amiezile.

           

Ger înmiresmat

 

Deci, am plecat eu şi cu tine...

arzând albastru - semnul incolor

greşelile-mi vorbeau de bine,

eram adâncul gerului sonor.

 

Deci, în petalele de nufăr

ard iar albastru - oglindit ...!

Deci, de tăcere nu mai sufăr

eşti steaua mea din răsărit !

 

Deci sunt învinsă. E superb !

şi-n miezul versului sunt verb !

 

Decor solemn

 

Mă arde ca pe o mirare albă

văzduhul foşnetului verde

al jumătăţii de stea – devenit

decor solemn pentru liniştea 

de dincolo de poalele verticalei.

 

Mă arde adâncul de ger al secundelor

în care ne-am pierdut de fiecare dată

când liniştea sculptată în furtună

ne-a înfiorat cercul nostru polar

cu încă o silabă în flăcări ...

 

Mă va arde un decor solemn

ori de câte ori bătaia timpului

îşi va găsi sfârşitul în mirările albe

ale anotimpurilor.

 

( Sunt prima, deci ultima rană

deschisă. Pe albul altar,

port beznă în loc de coroană

şi sunt doar cuvânt ! şi dispar...)

 

Muzică albastră

 

Mirarea marelui ochi clipeşte

înlăcrimată cu o picătură din sufletul

ultimului anotimp

dinaintea durerosului asfinţit...

 

Şi se naşte-fără contur-Steaua Polară...

 

Mă înseninez, cu încă un gând

între două emoţii:

mai întâi – mă las înmiresmată

de muzica ploii albastre,

apoi –sedusă de fluturii sădiţi în mine

mă pierd în rotundul vocalei.

 

Poate că platanii înfometaţi

de necunoaştere îmi vor purta

- la fel ca şi ieri – liniştea caldă

în înflorirea primăverii

până când mă voi pierde

în propria-mi absenţă

şi mă voi topi în gerurile imperiale

ale zăpezilor violete!

 

Mă înseninează raza ruptă

din jumătatea din mine

ori de câte ori mă las înmiresmată

de muzica albastră a ploii...

 

Dincolo de gând

 

Dincolo de vântul care mă învăluia

este gândul tău.

Te pierd prin ochii care îmi răsfrâng

ceasurile pe rând,

mai mult decât lumina străvezie.

 

Teama îmi alungă somnul...

Tu eşti liniştea din care îmi culeg

lumina pentru firul fiecărei nopţi.

 

Sună în gând paşii numelui tău

şi ochii păstrează lumina.

Te aştept să mă cauţi culegând

vorbele tale-cu palmele limpezi.

 

Pândesc umbra cuvântului

peste chipul meu şi ecoul mâinii oarbe

căutând linia curbă a visului.

 

Peste pleoape a căzut de mult 

perdeaua de ape tulburi.

Sub tâmple şi-au zbătut aripile albe

cocorii care se întorc.

Stâncile îşi pun podoabe străvezii

şi nisipul cenuşiu

se spulberă peste colţurile tocite.

 

Linia de îndoială a orizontului

se va salva încet de lumina zilei

cântând în adâncuri

leagănul valului domolit.

 

Acum, dacă întind un an peste timp,

mă regăsesc cu un secol în urmă

pe marginea aceloraşi gânduri,

albă lângă izvorul unde cerbii

îşi leapădă ochii ascuţiţi, fără suflare.

 

Astfel îmi este în gândul venit

mai din adânc decât lumina, rămas

mai departe decât tăcerile...

 

Ca apa m-ai cuprins învolburat.

În taina mea m-am rătăcit de tine.

E clipa în care mă pierd.

 

Voi plânge lângă tine

şi nu voi înţelege de ce mă caut

în clipe şi în cuvinte...

 

Mă rătăcesc în imaginea ta

 

Mă rătăcesc în imaginea ta

ca într-o câmpie albă

şi mă ştiu tremur de lumină.

De mult am coborât între ecouri

şi mă apropii vină a nopţii

şi-ţi aduc bucuria de-o clipă

a unei noi dimineţi.

 

Mă ascund în imaginea ta

ca într-o minune şi mă ştiu

pasărea drumului uitat.

 

Singură am rămas printre alge

şi scoici - un stol peste mare

crescut cu o altă mare peste el

purtând gustul de nisip şi culori,

pentru teama şi adâncul gândului tău.

 

Mă simt, în imaginea ta,

trestie frântă.

Vântul nu mă mai îndoaie,

cerul mă pierde în sine,

ochii în privire, soarele nu mă arde...

Înfăşoară!

 

Aşa cum sunt ascunsă, dincolo de zi,

m-am regăsit

în mănunchiul de lăncii

- ramură de măceş

în puterea ta, vrăjitorule...

 

Aruncă-ţi veşmântul de ziuă!

Ambrozie sau venin

mi-ai picurat în sărut?

 

Pierdută, voi aştepta la intrarea

în imaginea ta,

fulgerată de o lance de păsări.

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)