Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

Florentina TONIŢA

POEME

 

Impresii si pareri personale in FORUM

 

„Negreşit, Floretina Toniţa are talent, însă acesta este turnat în forme uşoare, perfectibile, de cele mai multe ori până la transparenţă, până la definirea mult prea exactă a stărilor trăite...!” Aşa o descrie laudativ criticul literar Gellu Dorian in revista ieşeană „Comvorbirii literare”. Poeta scrie versuri cu sufletul. Talent maiestrie, fineţe! Îşi trage seva artistică din parte bunicilor dinspre tată, originari dintr-o comună de lângă Bârlad, meleaguri de care era legat după părinţi şi marele pictor Nicolae Toniţa, demonstrând astfel că, între cei doi, nu e doar o simplă asemănare de nume. Şi-a făcut debutul în poezie în 1998. A cules în grabă câteva premii literare naţionale, apoi, spre onoarea noastră (sic!) ne-am întâlnit numele în revista „Poezia” din Iaşi, editată de de Cassian Maria Spiridon, revistă care i-a acordat poetei, un premiu la concursul „Costache Conachi”, ediţia a XI-a, Tecuci, mai 2003. Tot în acelaşi an, a primit din partea Uniunii Scriitorilor din România (filiala Bacău) premiul naţional de poezie pentru volumul „Lacrimi de nisip” (Editura Parnas, Iaşi). Colaborează cu reviste de prestigiu precum: „Minerva”, „Cronica”, „Convorbiri literare” „Hyperion”, „Bucovina Literară” etc. De profesie muzeograf, locuieşte de 12 ani în oraşul Botoşani unde este angajată la cotidianul „Evenimentul”. Comitetul redacţional îi urează bun venit la revista Agero. (George Roca)

 

Descîntec de dragoste 
 
trupul meu cu tot cu dragoste îl las la poarta bisericii tale 
să-ţi deschizi în fiecare dimineaţă somnul cu semnul crucii pe el 
să spui mi se pare că odată demult am locuit cu tine 
urmele mâinilor tale pe zăpadă le-am simtit 
în alt anotimp 
talpa rostogolită în forma chipului tău 
pe care zilnic îl strivesc până ce irişii 
încep să mă doară 
coapsele din trunchiul copacului sub care îmi adorm tristeţile 
linia vieţii 
aruncată pe cerul meu ca un curcubeu trist şi tăcut 
iubirile împrăştiate peste tot în ochi 
pe umeri pe glezne 
 
de unde aceste dureri în fiecare dimineaţă 
când deschid porţile şi mă găsesc străin 
cu trupul obosit în zăpadă? 
 

 
*** 
 
topită vara se aruncă în 
braţele tale 
de dragoste-i curg ploile pe spate 
 
de dragoste se usucă în arbori lumina 
 
 
Linişte 
 
îmi umblă oameni goi prin suflet 
nu mai tropăiti atît, le strig 
sînt prea uscată pentru voi 
lacrimile-au coborât o dată 
şi nu le-aţi cunoscut 
nu mai tropăiţi 
voi alerga prin lume ca prin 
dureri 
vă voi căra în suflet întregi 
cu tot cu arbori şi cărări 
vă voi iubi goi fără de voi 
cu mine vă hrănesc cu sinele meu 
nu mai tropăiti 
mă va găsi Dumnezeu 
în linişte 
 
 
Visul Annei Karenina 
 
pe uliţi iubiri amestecate cu uitări 
spre ziuă gând pitit sub lacrimă 
nu dorul mă ţine de mâini prin zăpezi 
dacă surâsul tău ar avea forma frunzelor 
din anotimp de demult 
dacă-ai opri din alergare trupul 
să mă priveşti aşa cum sânt 
mi-ai aduna privirile în tine 
m-ai găsi 
cu tot cu nelinişti 
în drumul rămas în faţa ta 
ai vedea un om trist 
cărîndu-şi visul în spate 
nu-mi striga numele 
din colturi de catedrale 
se sparg silabele 
şi-n tine adevărul se-ntoarce 
e numele meu 
mă amăgesc cu laţul 
spânzuraţilor în cuvinte 
trezirea nu are legi 
dar continuă să doară

 

***  
 
de dragoste şi de dimineaţă mi-ai fost 
uneori vîrful piciorului dansa agale în zâmbetul 
tău nu ştiu dacă lună  
sau strălucire era

în vieţi aşezate haotic în 
taifasul zidirii te strecori  
 
din trup cruce, din cruce adânc 
fereastra te prinde cel mai bine

ca un moise în noapte închis 
păsări de dragoste strecori pe sub haine 
mantaua palidă atârnă-n obraz 
eşti orbul ce vindecă neputinţa de mine 
de mine doar vulturi alături mai stau 
 
rămîn într-o cruce de pat conjugal 
sfinţenii de înger au miros bătrân  
tămâia în tine gând adormit 
 
nici clopot nici iarbă nu-mi eşti printre nopţi 
braţe tăiate în coşuri de parcă o 
mie de trupuri iubite s-au strîns 
venus atârnă amurg 

bărbatul cu o mie de braţe acum s-a născut 
 
peisaj de noapte cu negru şi gri  
 

 
*** 
 
îmi spune mama   fetiţo,

viaţa e un animal rănit de raţiune 
niciodată dorul nu cântă seara în 
grădină doar şerpi de copac

adunaţi în părul de lîngă casă 
doar viţa încolăcită pe câinele 
pământului  caută dulce must 
în carnea dimineţii   
 
fetiţo, suflă mama fără privire    
viaţa e o pasăre fără picioare 
chinuitor şi pustiu zbor 
doar corbi hrăniţi cu iluzii de noapte 
doar drum până la Dumnezeu şi înapoi 
nesfîrşit zbor

 

*** 
 
ai slăbit, femeie 
ştiu. 

pentru că am iubit şi lătrat 
ai slăbit, unde ţi-e trecutul din tine? 
mi-am decorticat trupul cu neruşinare 
sînt aptă de orice acum 
mănânc şi scriu poezie pe pâine  
lătratul mă face fiinţă socială 
am locul meu desenat pe asfalt  
acum se scrie raportul

slăbise mult în ultimul timp 
doar lătra şi iubea

iubea şi lătra 
 
mîine e duminica tuturor sfinţilor 
vor fi în cer toţi câinii nenuntiţi    
Schumann taie copaci

spre întregirea mireselor fără voal 
la pian totul pare real ca atunci cînd urli

şi treci dincolo de privire 
clepsidre cu aripi petrecute prin viaţă îmi 
sînt tulpinile acestea în tălpi 
mîine e duminica tuturor sfinţilor şi 
aştept să mă invite la priveghere 
sfinţi pustiiţi în iubire 
va fi banchet cu aureole de gală 
clopot în poartă urcă precum Beethoven la 
uşa propriului destin plânge uscat 
 
în ultimul timp doar iubea şi lătra 
 

despre mîna întinsă peste masa

de taină scriu 
ca despre prima imagine aruncată în privirea 
dragonului de aur 
erau mulţi fluturi aşezaţi în cerc de 
meditaţie pentru apă 
mai erau trei magi trecuţi peste mare de vântul 
ducerii în pustiu 
 
II 
nu ştiu care durere mai mare

decât facerea în iubire decât  
prefacerea de ape inundă ochiul   
era o vreme cînd mergeam pe umbre

cînd mă îmbrăcam 
în tăcerea ta neştiută străinilor 
eu însămi tăcere fereastra casei mai 
deschide doar dimineţi fumegânde  
 
III 
e o deschidere de trupuri spre cer

Dumnezeu îşi caută Fiul 
strada plânge în lacrima ploii

precum îmi spui

nici azi nu vor răstigni cireşii 
 
IV 
între mine şi noi fereastra trece prin trup cu patimă  
niciodată nu vei vedea umbra grăbită 
spre uşă 
alergarea şi drumul uniţi în pasul durut   
niciodată umbra nu vine îndărăt 
niciodată umbra 
 
 

îmi luneci pe mâneca ruptă în grabă de 
îngeri duruţi 
în iubire se merge pe un singur sens     
niciodată 
arborii nu prăvălesc lumina în pământ 
zilele topesc asfinţitul în tine femeia ta 
îşi aşteaptă durerea cu falduri pe umăr 
mă vede în curtea din cimitirul 
tânăr ca o fecioară 
cruci desenate în drumul din faţă 
convoi de dragoste aruncat pe ora ce-a fost 
 
îmi porţi amintirea pe gulerul hainelor pustiite 
de ciuma din zori 
iubeam şi atunci prăbuşirea de oase 
biserica goală înalţă temeri 
din tine scot alungate plăceri 
 
 
VI 
de ce nu pot iubi nesfârşirea de tine când 
noaptea ca o fecioară mă duce de mână 
măslinul căzut pe mochetă îşi 
trece ultimul 
suspin trimis ţie pe o frunză 
împietrită 
 
de ce nu te pot iubi în ascunzişul de lume 
dacă 
lumea în haită mă duce de mână-n pustiu 
ciotul adus de pădurea nebună la marginea mea 
te arată albastru în toamnă şi viu 
 
VII 
după moartea mea alungaţi corbii din cântec 
arunce cu piatra căutătorii de maci 
nu v-am spus în viaţă rămân amintirile 
asupra lor lanul în floare    
 
***   
perete dioptru presărat cu iederă 
lipicioasă şi posesivă ca o iubită 
 

stai în faţa mea 
prin tine văd femeia  
copila care a iubit năucită de sine 
sufletul sferă s-a făcut într-un diminuendo 
palid ca o transformare  
de adolescent din propria-i cenuşă 
 
ghicesc zilele trecute prin povestea aruncată

în gura sobei  
hrănesc nesătule vieţi precum mingi 
ţopăind amăgitor pe asfalt  
nimic mai ispititor

decît trotuarul după prima ploaie 
nimic mai ispititor 
 
 Lui, omului 
 
1. vârtej de aripi inimii mele 
    vă spun: aerul îşi înghite  
    propria-i dumnezeire! 
    încet toate păsările cântă 
                     amintirii tale... 
 
2. curând îţi vei mumifica ochiul şi 
mâinile privirilor tale pipăi-vor 
carnea nesfinţită 
(te recunoaşte visul precum 
genunchiul tainei coboară...) 
 
3. ale tale cuiele rămase fără mâini? 
al tău potopul de vorbe 
dezbrăcate pe dealul măslinilor? 
a ta dinlăuntru spre zbor uitare? 
Iubirea caută om... 
 
caut 
 
de-ai şti somnul meu

cum coboară munţii de peste veri 
în nara pădurii adulmecat străin

de Tine, Doamne 
 
precum clipocitul lacrimii în pervaz dimineaţa 
strecori ca 
un înger trecutul de spaime 
în dans alungit cu floare de colţ 
abătută de ploaie

scriu poeme ca şi cum 
dinspre mine spre tine nasc silabe în verde 
salcia coborâtoare de maici rugăciune 
plantată în unghii de ceară 
se făcea că zidul desparte de mine fiirea părinte 
de unde iubire în pământul dresat de fantome părinte 
în biserica de frunze genunchiul 
seamănă rădăcini  
 
Florentina TONIŢA

(poetă din Botoşani, România)

 

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)