Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

POEME DIN ARCADIA

FLUERAŞU Petre (foto)

 

 

Petre Fluerasu

 

POVESTE CU CLOVNI

te las
să bântui hambarele pentru încă o noapte
clovnul a alunecat de pe funie
balansându-se imponderabil
deasupra unei mulţimi de cuţite
mâinile se împreunează ademenitor
legenda sângelui curge mai departe
trist

*

iubirea nu ar trebui niciodată să moară
pumnalul rămâne strâns, ascuns în faldurile sufletului
suntem arşi de soarele ignoranţei
albinele scuipă în zadar speranţa
universul musteşte de lacrimi
şi florile încearcă cu disperare
să se transforme în praf

*

Caşmirul îmbătrâneşte înconjurat de munţi
lumile se apropie şi se prăbuşesc în contopirea lor
orizontul suspină prelungindu-se în tablouri
zâmbetul înseamnă viaţă sau moarte
totul depinde de nuanţă
un doliu al albului
Ponz, Shal, Sur, Drin şi le-am pierdut până la urmă şirul

*

pădurea este un martor tăcut
dragostea înseamnă un nou răsărit,
arcuirea ideologiei unui ultim sărut
înainte de a plonja în abis
vrem să ştim că suntem iubiţi
cuvintele se pierd într-un curcubeu, în nuanţe de roşu
clovnii îngenunchează neputincioşi în spatele oglinzii
cineva a lipit şofranul
acolo unde trebuia...
lumile se transformă în piper
sfidând imposibilul...

Adio fetiţă şi n-am cuvinte


pământul de sub tălpile ei plânge după zmeul pierdut printre nori
azur într-un degradeu apăsat
tuşul orizontului scuipă valurile grele ale iernii
zidul monumental absoarbe sufletele florilor,
ura se reîncarnează în rouă
metamorfoze, toată lumea se transformă în eu
privind prin oglinda piramidală a sinelui
Keops zâmbeşte hipnotizat
pentru că nu suntem decât nişte bieţi nebuni
barca a spulberat luntrea plină cu monede mucegăite
cerberii se gudură, atom cu atom
cometele ciopârţesc soarele pentru a îl recrea
într-o erupţie Pygmalion se împleteşte cu Galateea
alteritatea unei noi galaxii
închidem ochii încercând să adormim
undeva, departe, acolo, la capătul pământului
florile încă nu ştiu că trebuie să moară
speranţa este unicul lor sfânt
nu avem nevoie de dansatori cosmici cu membre inefabile
eu transpun în esenţă legenda
şi după atâtea mărgele şlefuite de spirit
astăzi,
nu mai am cuvinte...


SEMNE INTERZISE ÎN INIMĂ

zvasticile împodobesc încă unii condori
este greu să urci muntele purtând crucea albă a înălţimilor
un simulacru sacrificat printr-un pumn de pietre
colţurile ascuţite nu pot decât să prevestească gheaţa
este o doamnă ascunsă în apă, privind hipnotizant
ne agităm cu toţii neîncetat
legume vlăguite de timp şi fără perspective
în supa miso ce invadează orizontul sângerând azur
clipa florilor de mai nu se mai întoarce niciodată pentru cel ce priveşte iarba
pereţii istorisesc povestea gloanţelor de argint
întotdeauna se găseşte o tornadă să spele podeaua de sânge
dedesubt zac vapoarele titanice
niciodată iluziile unei nopţi nu sunt deajuns
valurile ocolesc inima uraganului arătând înţelegere criptică
calea norilor albi
în Tibet iacii se nasc înfăşuraţi în blănurile înţelegerii
modestia apare doar la poalele celui mai înalt munte
atunci când, în cele din urmă, înţelegi
că pentru sufletul tău
nimic nu este prea mult
ci poate... prea puţin
ridică-te
şi învaţă să iubeşti
chiar dacă betonul îţi şopteşte mesmeric
că este interzis


VÂNEAZĂ DIANA

unde erai tu
când pământul a uitat să se învârtă…?
pentru o secundă
săgeata s-a oprit privind turnurile
din cer se prăvăleau mingi de foc
tremurând orizontul zâmbea amar
şi pretutindeni pumnii erau ridicaţi înspre iluzii
momentul de solidaritate al templierilor pângăriţi
însă prea puţini priveau cu adevărat

*

pădurile se retrag scârbite
oul de praf creşte zvâcnind îmbâcsit
faberge va exista însă nu aici
un trandafir râde cu aroganţa spinilor
în faţa jefuitorilor mormântul s-a volatilizat
parcă niciodată nu sunt destule capcane
omul a inventat caracatiţele
pentru că se teme de reflecţia întunecată a propriilor mâini

*

m-ai hipnotizat în noaptea de cleştar
în timp ce rugurile se ridicau sfidând imposibilul
crucificarea unei lumi păleşte în faţa cărţilor
vulturii plâng capturaţi de teroare
un dom se înalţă strălucind albastru
crimele însă nu vor putea fi justificate niciodată
ne temem de sânge
pentru că mâinile noastre îl caută mereu

*

vânează diana
mistreţii aşteaptă sufletul arcului
jocurile noastre desfid universul
şi înţelegem asta doar atunci când fulgerele lovesc
va fi oare vreodată prea târziu pentru a mai salva ceva...?
lumea se va opri scrâşnind ameninţător
şi noi ne vom blestema întreaga existenţă
pentru că nu am fost acolo
atunci când trebuia...
Universul continuă să zâmbească...


natura se sparge în cioburi albastre
nepăsarea înfloreşte orbind nebunia
printre funiile groase florile cresc nestingherite
ne privim în ochi fără să plângem
drumul spre asfinţit se naşte în deşert
corăbiile nu vor pluti niciodată pe lacrimi
o înfruntare finală
râul spumegă repovestind legenda
lumea trebuie să înveţe să se joace
până la urmă
moartea este doar o problemă de percepţie
colţii strălucesc a sânge
şi totuşi universul continuă să zâmbească
firesc...




 

POVESTEA UNEI CELULE PANTAGRUELICE

dinţii de plasmă taie fiecare oglindire a norilor
pietrele transformă stropii în cercuri de gheaţă albastră
nimeni nu poate ghici ce se ascunde în spatele diamantelor
pământul care continuă să sape se transformă în mit
căldura sufocantă se prelinge pe stânci
muşcăm cretă zâmbind încurcaţi
aburii strălucesc în noapte

*

palatul continuă să se rotească halucinant
apa vieţii a adormit printre ipostaze
femeile vopsite cu sânge dansează invocând zeii
toate frăţiile se vor destrăma
în clipa lupilor
scuturile se vor sparge stropind săbiile cu lut
vom fi călcaţi în picioare
fără ca măcar să realizăm asta...

*

vrăjitoarele amestecă figurinele în ceară
nimeni nu ştie de ce cartea trebuie întoarsă acum
imaginile se întipăresc în plumb
desenând baroc
o pânză de păianjen mângâie colţurile universului
prada aşteaptă în centrul pentagramei
sacralul feminin odihneşte sub bolta maeştrilor într-un trandafir cu spini
picătura de sânge
o sferă perfectă
în care iluziile dispar

*

vacuum
mănâncă, mănâncă, mănâncă
gazda trebuie să îşi întreţină paraziţii
mănâncă, mănâncă, mănâncă
celulele se pierd între liniile roşii
întotdeauna ceilalţi sunt vinovaţi
nu îţi mai face griji
mănâncă, mănâncă, mănâncă,
mănâncă pentru mine...
Liturghia omizilor

cum ar fi
să ne târâm verdele pe seva cărnoasă a frunzelor…?
copacii se apleacă sărutându-se tăcut
dragostea a fost inventată înainte de sfinţi şi patriarhi
retina se zbate adâncind întunericul
între zenit şi nadir stelele radiază sorbind vid
laptele nu se va termina niciodată
omizile se târăsc spre matcă siluind cuţitele
oţelul refuză violul trupurilor însângerate
lumi tăcute şi fluturi care se transformă în molii
un vortex albastru multiplicând mândria în praf
diamantele se ascund în noroi, mustind
orizontul se destinde spulberând ceaţa
am sanctificat un bulgăre de pământ
povestea sângelui criminalilor puri
nu există blesteme îndeajuns de puternice pentru a condamna
spasme amestecate
lebedele plutesc în derivă, stropite cu prea multe culori
litania îşi întinde hidrele
iar preotul ciung închide cartea cu vise
zâmbind indiferent...


PESTE SAMADHI DOAR PLOAIA

Prajpati zâmbeşte încurcat
câmpia nu se mai distinge printre trupurile mortificate
o sură a durerii
înţeleasă de Vishnu şi Krişna
alfabetul vedic nu are destule semne
pentru tragedia brahmanică
o viaţă jucată în două acte
sub scena bodhi, înmugurind cortina
lotusul se transformă în lacrimi şi praf
duhkha, duhkha, duhkha
psalmii sunt recitaţi arhatic într-un ungher abscons al pânzei
omul se pierde printre propriile chelicere
ţesând neîntrerupt
Ariadna cea sărăcăcioasă zboară spre granit
cele patru sigilii sunt reafirmate de aurul nimicului
pretutindeni întrebări
într-o limbă universală a morţilor vii
în afara sferelor, în vidul butucului
înconjurat de pereţii de aer
trupul strânge doar spiritele mici
Samadhi se topeşte la primii stropi de ploaie
păsările albastre zboară pe deasupra florilor de lămâi
şi totul se cristalizează teoretic
peste curcubeu
acolo unde apa mătcilor
nu a auzit de zazen


LUMEA SCORPIONULUI ALB

diamantele se şlefuiesc singure scuipând stalactite
apa se sparge în picături multilingvistice
vânătorii de vrăjitoare au condamnat în lipsă aerul vibrant
rugul nu va aduce însă niciodată mântuirea
boala se transmite prin frică
iar eu zac absorbit de iluzii roşii
în oglinzi muşcăturile nasc flori veşnice
totul ţine de nuanţă
mi-am împrăştiat urletul pe albul catedralei
culorile se topesc obsedant
şi nimic mai mult

*

deşertul te învaţă ce înseamnă singurătatea
îngenunchem în faţa palmierilor
păsările zboară ghidate de cântecul muezinilor
am uitat să ardem covoarele sfinte
spectre bântuie prin cele şapte ceruri ascunse de chador
tainele universului
înţelegem doar vârfurile de gheaţă
înainte de apocalipsa niturilor, orizontul zâmbeşte
continentele se afundă în abis
nu mai scapă nici măcar şobolanii

*

şarpele pluteşte adâncind efigiile
în mijlocul sălbăticiei maceta amuză maimuţele
viaţa curge vertical
împresurându-mă cu rămăşiţele ei mute
prăpastia zvâcneşte vestind asfinţitul iştarilor
în mijlocul flăcărilor se căiesc doar cei slabi

ştiu că nu mă va aştepta nimic acolo
nici nu e nevoie
seninătatea invadează unghiurile zdrobind perspectiva,
dar sunt liniştit,
întotdeauna se întâmplă la fel...
universul meu va muri odată cu mine!


SACII CU FRACTALI

între epiderme se ascund iatagane
mă sfâşie glasul cântat al corbilor pierduţi
în cimitire florile ard sfârâind
candelele plutesc prin bălţile mucegăite
deasupra curcubeului aerul se rarefiază crescendo
păsările zboară mângâiate de orizont
sparg alune împrăştiind coaja universului
creştem mâncând
infinitul se scurge mustind
nimeni nu ştie unde se dereglează busola
urşii bântuie eliberând vântul din chingi
într-o hrubă adâncă dăltuim civilizaţii
Atlantida este primul oraş subacvatic

văd o novă
sărut inelul pe care şerpii se împletesc în pi
nu avem destul timp să înţelegem
istoria are relevanţă doar pentru spectrul nemuritor
oglinzile ne-au spulberat în cercuri mici
privim astăzi degeaba
fiecare punct este o altă galaxie
albastră
 

Comentarii de la cititori

 
 
 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor şi redactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]