Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Poeme în proză

 

Prof. univ. dr. Ion Popescu-Sireteanu, istoric literar

 

 

S-a născut la 13 septembrie 1934, în satul Mănăstioara, oraşul Siret, Suceava, în familia lui Gheroghe şi Veronica Popescu, ţărani cu avere modestă. Face primele cinci clase la  şcoala primară din satul natal, începînd cu anul 1941. În sept. 1946 este elev al Şcolii normale de Băieţi din Siret.  După doi ani, 1948, în urma reformei învăţămîntului pe model sovietic, este elev în clasa a VII-a la  Şcoala  Elementară din Siret, absolvită în 1949. Despre această perioadă vorbeşte în cartea “La porţile norocului”. Între 1949 şi 1953 îşi continuă pregătirea la Timişoara şi Oradea. Între 1954 – 1958 este student al Facultăţii de Filologie de la Univ. ”Al. I. Cuza”, Iaşi. Susţine examenul de licenţă în 1958, fiind declarat diplomat universitar.

 

Începe activitatea didactică în satul Drăguşeni, Iaşi, unde a lucrat pînă la 6 martie 1961, cînd este numit inspector metodist la Secţia de Învăţămînt a raionului Bârlad.  La 1 sept. 1962 este numit asistent la Facultatea de Filologie din Iaşi. În 1972 a fost numit lector, în 1990 conferenţiar, iar în 1994 profesor la aceeaşi facultate, posturi ocupate pe bază de concurs. Între ianuarie 1990 şi decembrie 1999 a fost şeful Catedrei de limba română pentru studenţii străini. În 1976 a susţinut la Universitatea „Al. I. Cuza“ teza de doctorat “Termeni păstoreşti în limba română, publicată în 1980.

 

În 1992 primeşte Premiul „Timotei Cipariu“ al Academiei Române pentru lucrarea colectivă “Tezaurul toponimic al României. Moldova, vol. I. În 1994, Premiul Meritul Cultural al Salonului Cărţii de la Chişinău. Tot în acelaşi an, titlul de Cetăţean de onoare al oraşului Siret, pentru cartea “Siretul – vatră de istorie şi cultură românească”. Filolog, lingvist, etnolog, prozator şi poet a publicat peste 40 de cărţi: ediţii, antologii, cărţi de lingvistică (îndeosebi etimologie), istorie a oraşului Siret şi împrejurimilor, proză, poezie, fabule, cărti pentru copii, poeme în proză. Lor li  se adaugă alte cîteva sute de studii, articole, note, recenzii. (Agero)

 

EVA

Luneca unduitor trupul ei şi răspândea ademeniri tulburătoare. I se închinau frunzele şi roua, o alintau florile şi vântul, o sărutau îngerii şi cerul. Şi ea luneca prin marea grădină asemeni unui cântec mistuitor.

Dimineţile murmurau rugăciuni, sfinţii trăgeau cu ochiul, în timp ce pomul îşi dezvelea toate roadele. Şi numai şarpele se prelingea ispită printre ramurile pline şi făcea semne spre frumuseţea creată din coasta lui Adam. Când s-a apropiat îndeajuns, i-a şoptit dansând printre ierburi:

-De dragul tău înverzeşte pădurea, se deschid florile, susură apele şi adie cântul. Şi tot de dragul tău s-a închegat dorul şi s-au împletit zilele cu nopţile.

-Cine eşti, fiinţă târâtoare?

-Sânt cel ce stă în preajma tatălui ceresc şi acum te învaţă să guşti din fermecatele fructe ale iubirii... Hai, te apropie să începem marele dans al fascinantului tău trup...

Şi Eva îl asculta copilăreşte şi se bucura că va uimi grădina raiului cu mişcările ei de suveică cerească...

 

TĂCERE

E-o tăcere de pământ şi de piatră.

Sânt uitate neamuri şi graiuri, se uită oameni buni şi oameni răi, uităm cât de mari erau dealurile acum ruinate. Durerile şi bucuriile trec şi ele în uitare, aşa cum trec tinereţile noastre...

Uitarea e veşnica lege a lumii.

Intri în cimitir şi citeşti pe cruci nume de oameni care au fost şi pe care i-au cunoscut bunicii tăi ori părinţii tăi ori tu însuţi i-ai cunoscut. Toţi aşteaptă înfricoşata judecată şi toţi stau într-o tăcere de pământ şi de piatră.

Osteneala ta devine tăcere, lacrimile tale devin tăcere aşa cum devin tăcere ochii care te-au privit ori mâinile care te-au mângâiat.

Tăcere desăvârşită de alte tăceri care învăluie puţinul trup omenesc aplecat sub poruncile trecerii prin vremuri.

 

UNDE-I  TIMPUL  ACELA?

Unde-i timpul acela când stam aproape-aproape şi grăiam gură la gură, să nu ne audă nici ierburile, de parcă eram un singur trup şi o singură inimă?

Stam amândoi deasupra lumii şi nu ne păsa de nimeni, iar florile numai pentru noi îşi deschideau bobocii în mii de culori şi pârâul susura doar pentru noi un fermecător cântec de leagăn...

Apoi ne-a cântat cucul a scârbă şi a pricină, au început a bate vânturi şi a se buluci asupra noastră nouri aducători de primejdii, mânaţi parcă de farmece grele.

Calea noastră s-a rupt în căi şi a fost ca acestea să nu se mai întâlneasccă niciodată, chiar dacă din când în când ne mai auzeam de la depărtări tot mai potrivnice nouă...

 

ÎN  APELE  SOMNULUI

Intram în apele somnului pe braţele Domnului şi se făcea că s-a lăsat promoroacă pe doruri, că brazii înalţi şi fagii bătrâni încep a vui sub furtună şi că goliştea muntelui mă aştepta cu izvoare limpezi. De-acum lăsam calea şi luam cărarea, de teamă să nu scap căciula pe apă, ştiind că nu ouă cocoşul chiar dacă-l baţi. Nu voiam să deştept supărarea adormită şi-mi ziceam că dacă n-ai frumos, pupi şi mucos..., deşi ştiam că frumosul la frumos trage cum trage beţivul la cârciumă şi banul la ban.

Gândul îmi spunea cu glas potolit că puterea mea e în mine şi că nu poţi sări gardul cu mâinile în şolduri.

Şi mă uitam la tinereţe ca la un cireş copt şi nu mă înduram s-o las a se trece, fermecat de mersul unduios al fetelor. Fără să ştiu cum şi când, mi-a alunecat mintea în inimă şi nu înţelegeam de ce mi se încurcă potecile pe care le ştiam bune ca sânul mamei.

La o vreme a pornit vântoasă şi m-am trezit cu părerea de rău că visul mi-a fost pe fugă...

 

MUNŢII

Ca nişte vecii încremenite, stau munţii deasupra pădurilor şi câmpiilor, îmbrăcaţi în ceaţă şi neguri, ascultând parcă rostogolirea bolovanilor în hăuri, vuietul codrului şi freamătul frunzei, după ce se încheie pădurea.

Sânt parcă dumnezei de piatră, hotărâţi să vegheze marile întinderi ce-i înconjoară.

Şuierul vântului îi alină, murmurul apelor îi îmbună, iar cântecul păsărilor îi farmecă de-s gata să cadă în mintea copiilor!

Aici, înfrăţită cu dorul şi singurătatea, se aude doina păstorului, acoperită de tălăngi, de urletul lupilor şi de boncăluitul cerbilor.

Îmbrăcaţi în cojoace lungi şi cuşme negre, ciobanii par mici stânci înţepenite lângă turme, înfrăţiţi cu câinii şi cu vulturii. Se leagănă uşor ca nişte zei puternici şi tăcuţi, dârzi în încleştarea cu furtunile în clocot, de parcă ar fi bucăţi albe de veşnicie risipite deasupra pădurilor, stăpâni ai ierburilor înflorite şi stâncilor golaşe.

 

DOAMNE,

După tine tânjeşte inima mea şi năzuieşte spre tine ca bradul spre cer. De multe ori era gata să alunec spre păcat şi numai Tu m-ai oprit şi m-ai ferit de judecata cea neiertătoare.

Umblând prin lumea prădalnică şi supusă poftelor, m-ai învăţat a părăsi calea ispitelor. Iar la ceasul judecăţii, Tu vei mai lăsa, eu oi mai pune şi până la urmă ne-om potrivi în gânduri, că la preţ se tocmeşte omul mai uşor, cu plata-i mai greu... Eu oi mai da, Tu îi mai lăsa şi m-oi vedea îmburdat în grădina Raiului, în mirosul florilor, alături de şopotul izvoarelor şi de cărările frumoaselor!...

 

DORUL  ŞI  DRAGOSTEA

Dorul şi dragostea au îmbătrânit neamul omenesc.

Mergi pe drumul tău şi numai ce auzi chemări din ce în ce mai ademenitoare. Stai în loc nedumerit, dornic să înţelegi mesajul, gata să răspunzi. Dar glasul chemărilor tace o clipă şi-ţi pare că n-ai auzit destul de bine.

Şi te dai a merge mai departe, cu inima în ropot, cu dorul în vălmăşag, cu pădurea în vuiet. Crezi că timpul ţi se apleacă şi treci biruitor spre altă împlinire şi nu vezi cum încep a se rupe ramuri şi crengi în codrul tău supus vânturilor şi trecerii.

 

Prof. univ. dr. Ion Popescu-Sireteanu

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)