HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

SONETE PĂUNESCULUI

 

Cezarina Adamescu, Agero

Ilustraţie: ANGELA CIOLTAN-ZAINEA

 

 

Cutreierând de-a surda în Olimp

 

Cutreierând de-a surda în Olimp

Neostenit, cu paşii ca de ceară

Poetul s-a ales în piept c-un ghimp

Ce l-a purtat aproape-un veac – povară.

 

Dar – păsători – toţi zeii cei străini

Îi aruncau priviri fulgerătoare

Cum singur culegea cununi de spini

Şi le-aşeza pe frunţi nemuritoare.

 

În urma lui cuvintele şuvoi

Ca lava se preling şi varsă pară.

Primiţi-le, sunt scrise pentru voi,

Şi răstigniţi-l, pentru-a câta oară?

 

Dar iată-l jefuit de anotimp

Cutreierând de-a surda prin Olimp...

 

 

 

 

 

 

 

Vă las, iubiţii mei, acum cu bine….

 

Vă las, iubiţii mei acum cu bine

Rămâneţi toţi, precum v-am cunoscut.

Cu neputinţă să vă iau cu mine

Eu mă îndrept spre Marele-Nceput.

 

 

O columbiţă m-a-nsoţit prin lume

Şi chiar şi în derivă mi-a dat semn

Să înţeleg singurătatea cum e

Dar numele să îmi rămână demn.

 

Amurgu-ncet se lasă peste fire

Şi mă retrag discret cum am venit.

În palme-ascund doar ciobul de iubire

Se vede că atât mi-a fost menit.

 

Rămâne-n urmă Cântecul de sine

Vă las, iubiţii mei, vă las cu bine…

 

Dezvăluit ca un Poet pur sânge

 

Dezvăluit ca un Poet pur sânge

Cu rimele transpuse-n evantai

Atât cât neagă minţile nătânge

Voind să-nchinge herghelii de cai…

 

Cum ştii să iei cuvântul viu în coarne!

Şi muza-i posedată în răspăr

Cuvântul tău e gata să răstoarne

Izvorul dulce-al apei în ciubăr.

 

De-atâta rouă, tâmpla-ncărunţită

Şi sufletul, atât de vămuit.

Şi-e viaţa astăzi îmbucătăţită

Atât e-al tău - cuvântul drămuit.

 

Dezvăluit ca un poet pur sânge

Ai vrea s-auzi „materia cum plânge”…

 

Se-ntunecă icoanele-n perete

 

Se-ntunecă icoanele-n perete

Şi din lumină mai rămâne zgura.

Mă ţintuie un ochi ca un erete

Cu un tăciune-mi scrijelează gura.

 

Departe sunt ninsorile imberbe

Şi ornicul din frig a-ncremenit.

Mă biciuieşti cu fulgere de verbe

Şi-a dispărut şi punctul din zenit.

 

Priveşte mustrător din cer icoana.

Un înger bate noaptea în fereşti.

Îmi strigă să-ncetez îndată goana

Smintită după vanităţi lumeşti.

 

În turnul meu privesc pe îndelete

Cum se-nnegresc icoanele-n perete.

 

Ţi-am scris aseară ultimul sonet

 

Ţi-am scris aseară ultimul sonet

Cu gene şi cu buze-ntredeschise

Iar literele-n pas de menuet

Se legănau cerând să fie scrise.

 

Păreau nişte bobiţe de Rozar

Gătindu-se de sfânta rugăciune.

Chemând aceiaşi sfinţi din calendar

Să se cuminece şi să ajune.

 

Ţi-am scris cu rouă caldă pe obraji

Era o noapte propice femeii;

Cădeau ninsori albastre pe grumaji

Şi se roteau în dansul Salomeii…

 

Şi-n noaptea cea cu stele – berechet

Ţi-am scris în taină ultimul sonet…

 

Purtai pe umeri cruce de damnat

 

Purtai pe umeri cruce de damnat

Şi-aveai în ochi stigmatele iubirii;

La oiştea Lunii pururi înhămat

Plăteai bănuţ de vamă nemuririi.

 

Şi din lăcaşul fraged al prunciei

Tot alergând ca să ajungi himera

Ţi-ai luat pe lume crucea Poesiei

Şi versul tău colindă emisfera.

 

La fel cum muza, veşnic aripată

Din Polul Nord, în Sud, ori în Canberra,

Ca şi regala tâmplelor – fregată –

Din Caraibe până-n Englitera

 

Plăti-ai preţul scump al nemuririi

Purtând în ochi stigmatele iubirii.

 

Când strig surpată-n gânduri departele din mine

 

Nu sunt nici ploi destule dogoarea să-mi aline

Când strig surpată-n gânduri departele din mine.

Deasupra vântul frânge safire-n crengi de tuia

Atunci mă duc la nuntă spre ceruri: Aleluia!

 

În clipa când alaiul îmi fi-va amintire

Când carnea subţiată uita-va, totuşi rostul,

E prea târziu, iubite, târziu pentru nuntire

Curând, curând afla-voi ce mare este costul!

 

Pe ţarini, grădinarul a-mprăştiat seminţe

’N căuşul întâmplării, doar una răsări-va

Zvârlită de Acela ce-n palide fiinţe

Un Duh de mângâiere va pune, ne uni-va.

 

Abia pre când Selene porneşte să-nlumine

Eu strig cu-nfrigurare departele din mine…

 

Aş vrea s-ajung în cer pământ de flori

 

Aş vrea s-ajung în cer pământ de flori

Din trup să-mi crească irişi, orhidee.

Să simt în trup arcuşuri de viori

Vibrând precum câmpia Elizee.

 

Apoi prin sângele sudorii sale

Să las în mine grâul să-ngermine

Stropit cu vin de ambră din pocale

Lumina din pământ să nu mă-ntine.

 

Fiinţa-n obositul abandon

Să se-nvârtească-n ritmuri pulsatile

Pe când din depărtări s-aud un zvon

De aripi sângerânde peste file.

 

Şi-atunci florarul va striga în zori:

Veniţi să cumpăraţi pământ de flori!

 

Dar ce eternitate ne va ţine

 

Dar ce eternitate ne va ţine

Şi ne va adopta în sfera sa?

Stăpân pe suflet şi pe trup, vezi bine

Nu-i nimeni, Doamne, decât mâna Ta.

 

Ca strugurii de taină pe ciorchini

Ne adunăm în dorul de-a zbura

Dar clipa de-nălţare, ştie-oricine

Nicicând, niciunde va putea dura.

 

Ne întrebăm atât : ce-a mai rămas

Din floarea ce-am strivit-o sub călcâi?

Pustiul, înzadarul de pripas

Ne face semn spunându-ne : rămâi!

 

Ia-ţi aripa şi-nalţă-te cu mine!

Dar ce eternitate ne va ţine?

 

În cântec, ce tăcere, în versuri ce mutism!

 

În cântec, ce tăcere, în versuri ce mutism!

Se-nverşună cuvântul să stea ascuns o vreme.

Mă văd în naufragiu şi stau întins pe istm

În timp ce mâna dreaptă se tânguie şi geme.

 

E iarna cuibărită în cuibul cel pustiu

Ce toarnă în clepsidră neînduratul bob

De-atâta risipire nu ştiu să-l mai îmbin

Să-mi ierte risipirea din visul celui rob.

 

E amintirea crudă şi parcă jefuită

De tot tumultul vieţii, de mustul ei amar;

O stea rămas-a albă şi-i neasemuită

Sunt negre celelalte, cu gust de înzadar.

 

De parcă suferit-am de-un straniu autism

În cântec, ce tăcere, în versuri ce mutism!

 

Sonet căzut din tipar

 

E viaţa mea căzută din tipar

Ţesută în cuvânt cu acribie

E-o clipă-ntr-un ocean de veşnicie

Şi-i patimă, iluminare, har.

 

Adeseori, eşarfă cenuşie

E voalul ce acoperă măcar

Că stins fiind, tăciunele din jar

Rămâne praf vândut pe veresie.

 

E pasărea având în coad-o lyră

Şi e strivitul fir de calomfiră.

În arşiţă e apa de cleştar

Ce ostoieşte vipia-n câmpie

 

E suflul necesar unui sticlar

Ce naşte-n forme prunci de Poesie...

 

Se duc poeţii-aşa cum au trăit

 

În patria de ei închipuită

Iar timpul care-i cerne ca prin sită

Rămâne fără ei mai sărăcit.

Şi viaţa risipită în cuvinte

 

O iau cu ei ca pe un sfânt secret,

Ei rând pe rând se leapădă discret

De ”foaia pentru inimă şi minte”...

Rămân apoi, ca-n ironia sorţii

 

Petalele de vers în dreptul Porţii.

Se duc poeţii într-o lume dreaptă.

Când se gătesc îndată de plecare

Cuvântu-i defineşte ca o faptă

 

Şi se întorc la ceas de sărindare...

 

Tăcerea din cuvânt

 

Ce apă vorbitoare şi fecundă

Din trupul cel setos şi obrintit

Precum un gând pios ce-a izvodit

Ce-l simt din adâncime cum inundă.

 

Şi clipa care brusc în uşă-mi bate

Intempestiv cerându-mi un tribut

Se zvârcoleşte-n cortul meu de lut

Şi vrea să-mi ţină de eternitate.

 

De-o viaţă Timpul vreau să-l ctitoresc

Dar vin pândarii şi mă jefuiesc.

Balanţa-nclină mult înspre amurg.

Şi în cuvânt se face-acum tăcere

 

Iar lacrimile curg spre înviere

Aşa cum curgem noi spre Demiurg.

 

Sufletul drept pravilă

 

Doamne, strigătul primordial

Întâlnit în cartea cu versete

Îmi aprinde ochiul pineal

Ca un mir sortit să mă îmbete

 

Port de frunte-aureola morţii

Ca pe un ciulin însângerat

Flacăra întreţinând a sorţii

Liber să mă aflu de păcat

 

Înţelept şi orb precum pământul

Sufletul drept pravilă mi-a fost

Numai pe Iisus aşa mai cântu-L

Fiindcă ştie moartea pe de rost.

 

Cântul meu să-ţi fie adăpost

Căci şi mie pravilă mi-a fost….

 

CEZARINA ADAMESCU, Agero

5 NOIEMBRIE 2010 – ZI TRISTĂ

LA MOARTEA POETULUI

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com