HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

 

Teodora Udrescu - Cercul pătrat al sufletului

Întâmpinare de prof. Monica-Oana Vintilescu

 

La numai optsprezece ani, timişoreanca Teodora Udrescu este deja poetă în toată puterea cuvântului.

Elevă eminentă a Colegiului Naţional Bănăţean din Timişoara, Teodora iubeşte limba română, pe care o simte, cum spunea Nichita Stănescu, „patria ei”. Acesta este unul dintre motivele pentru care ea trăieşte, în chip inedit, câteodată ludic însă cel mai adesea de o seriozitate cutremurătoare, dacă ţinem seama de tinereţea ei, printre şi din cuvinte.

S-a alăturat cenaclului Aethicus, înfiinţat şi condus, (de-a lungul mai multor ani), de către poetul Ion Pachia Tatomirescu, atât din nevoia de a se afla în preajma altora care trăiesc întru poem, cât şi din dorinţa de a primi îndrumări pertinente de la cei care au străbătut deja o cale mai îndelungată pe tărâmul inefabil unde guvernează Poezia.

În anul 2009, Teodora este prezentă în paginile volumului Cosmografii de martie, cu patru poeme: Cuvintele-i sunt galbene, Haină de toamnă peste umerii mei, În arcuirea buzelor, Ia-mi inima! (cf. Cosmografii de martie, Antologie din creaţiile membrilor cenaclului Aethicus — 1990-2009 — întocmită de prof. dr. I. D. Pachia, Timişoara, Editura Aethicus, 2009, p. 133-135).

Trăirea adolescentină are, în poemele Teodorei, iz de suflet care a comis infracţiunea de a transgresa viaţă după viaţă, pentru a atinge izvorul primordial, esenţial al Iubirii.

Îmbinările paradoxale de cuvinte creează imagini poetice de mare forţă, şocante uneori („mi-ar crește mâini noi, / cu mii de degete friabile, / ce-ar sălta nebune prin văzduh), amintind de Nichita Stănescu, a cărui influenţă este sesizabilă din primul moment. Nu este vorba despre dorinţa ei de a semăna cu Nichita, ci despre apartenenţa sa la „un grup de suflete care au călătorit multe vieţi împreună”, cum spunea cândva Panait Istrati.

În universul poematic al Teodorei se pătrunde aşa cum intri în iatacul unei domniţe, prin văluri de vreme de mult apuse: în vârful picioarelor, pentru a nu tulbura valurile-suflet, care n-au odihnă nicicând. (Prezentare pentru Agero de prof. Monica-Oana Vintilescu)

 

Un kilogram de îngeri

Un kilogram de îngeri, vă rog,
să-mi alin
greața.
Un strop din apa Letei, apoi,
să mă iert și eu odată;
niște aripi de granit,
prăfuite, uitate-n ploaie,
și o coasta a lui Ahile...

Numai așa pot deveni om.


Fire de legătură

îmi cade părul șiroaie
și
nu-l pot opri,
mi-a ajuns deja la picioare.
Îl strâng, îl rostogolesc gheme,
mă împiedic de el
până simt că
nu mai pășesc pe aer,
ci pe păr.
Şi-atunci eu însămi devin
părul meu,
ce din creștet a fost chemat
să se aștearnă un pic,
un pic de tot,
mai jos de tâmpla mea stângă.
Mi-a înhăţat şi mâinile,
le-a înnodat,
acum sunt fire infinite
de tinichea
ce ating aerul
și-l înconjoară
cu mii și mii de închinări.
Degetele mele scriu pe ele însele și
zgomotul, zgomotul lor
e al naibii de enervant!

Apoi ai venit tu,
Orfeu al vorbelor,
iar toate și-au pierdut, brusc,
prelungirile;
părul meu a revenit
în cutia sa
din praf albastru,
doar să redevină strigăt.


Figuri


Am avut șapte sau nouă vieți, câte are pisica,
dar atunci când ți-ai lipit gingia de a mea,
când ți-ai atașat buzele frunții mele
și răsuflarea ți-ai cronometrat-o cu pașii mei apăsați,
când glasul cuvintelor tale mi-a încălzit lobul urechii,
când mâinile tale de ceară s-au topit, scrâșnindu-mi oasele
și în multe alte întâmplări
cu Tine,
le-am pierdut pe toate
și am rămas cu una
cea pe care o voi sfărâma în figuri geometrice
când voi încheia să scriu despre tine...

Spune-mi,
ce vei face cu triunghiul sufletului meu,
şi cercul pătrat al sânului meu stâng... ?


Dac-aș încerca să te iubesc mai mult

mi-ar crește mâini noi,
cu mii de degete friabile,
ce-ar sălta nebune prin văzduh;
coastele mi s-ar frânge,
s-ar sparge ușor, lovindu-se de ziduri,
iar ochii-ar deveni mici
mult prea mici...
Fiori pe gât mi-ar crește spinii
ce-i număr zilnic pe asfalt.
Mi s-ar transforma picioarele-n aripi —
aș zbura.
Praful din jurul meu s-ar transforma în scântei.
Într-un final, aș arde.

 

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com