HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

 

Un poet belgian contemporan - Jean-Luc Wauthier

Grigorie Toma

 

Cunoscutul poet şi eseist belgian şi european, Jean-Luc Wauthier, s-a născut la Chaleroi, în 14 noiembrie 1950. Este sau a fost, printre altele, profesor ŕ l’Ecole Normale de Nivelles, secretar al Consiliului Departamentului de la hauteEcole Pau/-Henry Spaak, conferenţiar ŕ l’Institut européen inter-universitaire d’Action sociale. Critic literar la revistele Marginales şi Revue Générale. redactor-şef al revistei Journal de Poétes (din 1991) şi preşedinte al Centrului belgian al Asociaţiei internaţionale a criticilor literari (din 2001).

A publicat aproximativ 20 de volume (cele mai multe de poezie), de proză şi de critică literară, printre care monografiile: Jean Ransy, Gustave Camus, Albert Ayguesparse.

Romanul Le royaume (Regatul) din 1995 a fost primit foarte bine de critica belgiană şi nu numai. Lucrări şi volume ale sale au fost traduse în mai multe limbi şi în limba română.

Pentru creaţia sa literară de certă valoare a obţinut mai multe premii importante: Ville de Charleroi Nicole Houssa şi Emile Polak, oferite de Academia belgiană, dar şi premiile internaţionale: Lucian Blaga (Centrul Cultural Român), René Lyr , Gauchez – Philippot.

Jean-Luc Wauthier scrie o poezie gravă, accentuat reflexivă, de scurtă respiraţie în cele mai multe cazuri.

Grupajul de poeme traduse face parte din antologia Fruits de l’ombre (Počmes 1976-1993) primită de la autorul prezent la Craiova, în 2008.

 

 

*

sângele împroaşcă zâmbetul zorilor

           noaptea se expune întreagă

Este momentul când ai ales să intonezi

           cântecul derizoriu pierdut în nisipul

                               deşertului

                               al  genunei

                               al imensităţii

 

Mai departe

              totdeauna mai departe

              acest foc negru

              unde cuvintele

              îşi înalţă umbra

 

Tu rămâi singur

              spatele de zid

              frontul roşu

 

                               *

        Ţi-ai uitat pielea, ca pe o cârpă pe trotuarul timpului.

 

        Măsori cu paşi mari oraşele necunoscute, din cealaltă parte a vieţii. Simţi

desaga mai uşoară, uiţi freamătul, găseşti trecerea vadului.

 

        Brusc se taie liniştea.

 

       Te întorci la tine. Din nou strigătul prizonierilor

te subjugă. Îţi revine teama, care rânjeşte în mijlocul cărării.

 

                                *

Viaţa ta

         Act decisiv nul

         vană expresie de salvare a nopţii

 

Un singur cântec

                  surd, secret

                          dur şi ascuţit

                          cristal orfelin

 

Lumină neagră   

 

                                *

Atunci

totul va fi în ordine

arborii îşi vor iubi aracii

copiii mamele

condamnaţii călăii

nu va mai exista gardian

nici tunel secret

Dar

totdeauna această dragoste

această nevoie

de a da culoare

cerului absent.

 

Rană invulnerabilă

          I

Acele oglinzi ale nopţii

sunt aservite

eu mă întorc

la porţile visului

care reverberează

transparenţele privirii

 

           II

 

Oglindă

necuprinsă oglindă

incendiul se aprinde

omul coboară privirile

 

           III

 

Camera

strada

se ţin de mână

(o imagine a copilăriei

                     care nu vrea să piară)

 

             IV

 

Tu singur

complet

în mijlocul deşertului

 

            V

 

Pe nisip

alunecă

un şarpe de fildeş

şi de foc

 

           VI

 

Apoi vine vârsta

rana invulnerabilă

 

         VII

 

Privirea unui copil

în oglindă

Acolo în altă parte moartea

care ridică mănuşa

 

                      *

Departe

          de fier şi foc

                            Totul este pierdut

 

Nimic nu rezistă

 

Departe

          singură

                    Pădurea de abanos

 

(şi orice fărâmă de zi

sfârşită

aprinde necuprinsul)

 

                          *

Destul

Destul

Acesta nu este un pom

nici o grădină

ci numele pomului

acelei grădini.

După această furtună de nisip,

cuvintele alunecă printre degete,

slăbind pentru totdeauna verigile.

Destul

Destul

marile pulpane ale hainelor mortuare

nu pot să ne facă să uităm

goliciunea decedatului.

 

                              *

            Să cânţi în întuneric pentru a pasa ofensele, cioburile

oglinzii, rumorile zilei

 

            Să striveşti sub călcâi fantomele deprimării şi să scoţi din bârlog

şarpele viu, nud sub ferigi

 

           Că nimeni nu atinge izvoarele păzite de viespi,

poemele fulgerate sub hohotele cerului gol

 

                               *

Haidem, poezia marchează un punct

(zice el sărind peste porţile scunde)

Si tot aşa câştigă

Dar moartea, ea nu joacă încă

(în taverna, unde îşi închină Viaţa, beţivii

se ascund

înecaţi în vin şi umbre).

<<Moarte, e rândul tău să joci>>

arbitrul este neutru, pedeapsă epuizantă

pentru că el şovăie

să încrucişeze

cele două inferne.

În fine

moartea joacă

<<Unu la unu>>

zice arbitrul

 

Dar sunt încă trişaţi

n-ar trebui

ca beţivii

să se ascundă.

 

                   *

În pofida vântului

 şi a nopţii

ca un câine pierdut

intru în casa Morţilor.

 

Nu este nimeni

în afară de un scaun gol

care, dintotdeauna,

mă aşteaptă. 

 

 

Prezentare şi traducere,

Toma Grigorie

 

 

 

 

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com