Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

"Unde sunt în lumea aceasta?"

Cartea cu Poeme - Toma GRIGORIE

Cu o întâmpinare de Melania Cuc, redacţia Agero

 

 

TOMA GRIGORIE (foto) s-a născut la 5 mai 1940, în localitatea Golenţi-Calafat, judeţul Dolj. Studii primare în satul natal; gimnaziale şi liceale în Calafat şi Lugoj, judeţul Timiş; universitare filologice, în Timişoara şi Bucureşti (1966). Doctoratul în ştiinţe filologice, la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti (1983). Profesor în învăţământul preuniversitar (1963-1973), la Facultatea de Litere, Universitatea din Craiova (1974-2005). Conferenţiar la Institutul de Filologie Romanică, Universitatea Adam Mickiewicz din Poznań, Polonia (1996-1997).

Debutează  literar  în  revista Ramuri din Craiova  (1966) dar vor mai trece ani  până când va debuta editorial, cu Visele cuvintelor (versuri), Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1981. Colaborează, frecvent sau mai sporadic, cu versuri, articole, eseuri, traduceri la:   Ramuri, România literară, Luceafărul, Familia, Vatra, Steaua, Transilvania, Orizont, Argeş, Literatorul, Limba şi literatura română, Analele Universităţii din Craiova, Delo (Iugoslavia), Literacka Polska (Varşovia) Almanahul Ramuri, Almanahul Festivalului Internaţional din Poznań   ş.a. Urmează alte şi alte volume pe acre le publică cu o ritmicitate spcifică celor care conştientizează rolul talentului lor în edificarea unei opere consistente şi care va dăinui prin timp.

Trăiri (versuri), Ed.Eminescu, Bucureşti, 1987;   Seva  lucrurilor (versuri), Ed.Cartea Românească, Bucureşti, 1990;  Dezlănţuind tăcerea  (versuri),  Fundaţia Ramuri, Craiova, 1994; Verbe româneşti, Ed.  Universitaria, Craiova, 1994; ediţia a II-a, Tipografia Universităţii, Craiova, 2002; Incursiuni în literatura română, Ed.Sitech, Craiova, 1995; Limba română – profil juridic, Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, f.a.; “Instrăinarea”limbii române, Ed.Avrămeanca, Craiova, 1997; Calea de întoarcere (versuri), Ed. Eminescu, Bucureşti,1998; Eseuri subsidiare la "Adio  Europa” de Ion D.Sîrbu , Ed.Cartea Românească, Bucureşti, 1999 (Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Craiova). Catedrala de sub stern, Ed. Ramuri, Craiova, 2002, Metaforele teatrului sorescian, Editura Ramuri, Craiova, 2005,- sunt cărţi care nu doar compltează o operă de autor într-un raft de bibliotecă, se evidenţiază într-un eşation de scriitură inteligentă şi romantică în aceeaşi măsură,  cerebrală şi petru inimă,- un întreg rotunjind spaţiul sctiitoricesc prin care autorul umblă fără prejudecăţi şi totuşi, cu un soi de sfială care ţine doar de relaţia sa, ca Om, cu Dumnezeu. De la firul ierbii pornind, urcând, parcă zburând peste meridiane şi paralele palpabile sau altele, suprapuse dintr-un oniric spectaculos , dar nu halucinant, şocant,- autorul ştie să zidărească sintagmele în lucrări ce explodează în focuri de artificii gata să ne trezească, să ne scoată din cotidianul mohorât, să ne facă părtaşi la extraordinara facere de lume, minunea din care şi prin care trăim.

Toma Grigore nu mai are nevoie de susţinere pentru a demonstra că este un scriitor în adevăratul cuvântului. În numele său pledează scrisul, cprţile sale, aşa cum o face cu o convingere desăvârşită şi ingenuă izbândă, şi "Vârsta copacilor" cea mai recentă dintre cărţile sale deja publicate. Volumul , apărit la  Editura   Ramuri  din Craiova, în 2007, într-o grafică splendidă, coperta  fiind îmbogăţită cu un detaliu dinr-o reproducere după René Magritte, Panorama.

Imaginile  şi ideile se rotesc, ca şi planetele după Soare, în jurul întrebării, apoarent retorice: "Unde sunt în lume asta?"- întrebare pe care  poetul şi-o pune cu seriozitate şi, uneori cu vehemenţă, chiar de dincolo de cuvintele mute, inofensive la prima vedere. Lupta dintre lumile palpabile şi altele, virtuale, se dă pe faţă, bărbăteşte şi cu arme de-o frumuseţe intrinsecă şi nepieritoate.

Poemele  sunt ele însăşi "gloanţe" în care praful de puşcă  este înlocuit cu polenul miliardelor de specii vegetale, cu silabele miliardelor de cuvinte, care alăctuiesc întregul numit Viaţă.

Toma Grigore  lucreaza pe text ca un sculptor în atelierul d emarmură, dăltuieşte în fibră , se lasă dus da lucrare şi ceea ce obţine la urmă, este o operă inconfundabila. Bine aţi venit la Agero, Toma Grigore!

 

Melania Cuc

redactor AGERO

 

Penitenţa de-o viaţă

 

Îngenunchez în poezia aceasta

ca într-un sanctuar

cu relicve de îngeri.

Pe buza candelei înfloreşte

un strop din sângele Domnului.

Mă încrâncenez să extrag cuvintele

insinuate în carnea ei sidefie.

Învăţ perpetuu, dar niciodată  

nu ştiu să-i vindec

rănile făcute de silabe.

 

Mă dor genunchii de penitenţa

la care mă supune

de-o viaţă.

 

Rătăcită în Est

 

Urcă furnica pe firul de iarbă,

încurcând drumul spre casă.

Nesocotise legea  neieşirii din rând.

La prima muncă de Sisif,

împinge bobul mai mare decât ea

mereu în sus după o continuă cădere.

 

O surată mai coaptă

o târâie cu tot cu samar

şi-o repune în şir.

 

Asemenea, o ţară mică rătăcită în Est

îşi va reveni la sensul normal,

rostogolită din nou în rând cu lumea,

după o îndelungă halucinaţie.

 

 Fântâna Castaliei

 

In fulgerul căderii

de pe stâncile Parnasului,

Castalia

l-a săgetat pe Apolo

c-o singură dorinţă.

Nu-l mai ruga

s-o iubească,

ci să-i dea o aripă de-a lui.

Să-i fie zborul spre moarte

mai lin.

 

Secundele au ars

distanţa până la fântână,

Fântâna Castaliei.

Care s-a născut

din împreunarea ei

cu pământul.

 

Să pot privi înapoi

 

Arunc privirea peste umăr,

viaţa îmi pare că merge înapoi.

Unde sunt în lumea aceasta?

Ceaţa cade în cortine grele.

Descifrez un nume pe-o cruce stingheră,

poate-am murit fără să ştiu,

Moartea se poate-nvăţa?

 

Cad în genunchi şi mă lovesc de pietre.

 

Spune-mi, Doamne,

că mi-ai dat un rost de împlinit:

să privesc înapoi.

 

Carusel

 

Atâţia  greieri în zidurile vechi,

cântecul lor măsoară noaptea, viaţa.

Cade ploaia de toamnă asurzind

ceasul.  Casa din sat intră în pământ,

cu fiecare zăpadă grea pe uluci.

Te întorci mereu copil,

dar satul îţi este şi mai străin.

S-au mutat toţi, pe rând,

sub crucile lor cu poze de tineri.

In ochii copiilor, îi cauţi înfrigurat

pe părinţi, pe bunici.

Le recunoşti neamul după sămânţă.

Un carusel e viaţa

învârtindu-şi roata prin ţărână, prin cer.

Scoate la suprafaţă

un rând de oameni, îi ridică-n văzduh

şi-i coboară-n pământ.

Tristeţea ta răsare ca o stea

în cuvinte. 

Când sufletele spălate se cer

 

Un debuşeu, o fisură, un decolteu

pe pieptul vieţii în ecorşeu.

Urcaţi în căderea abruptă,

viermii din cărnuri se-nfruptă.

Pe lujerul florilor răsar

coarnele diavolului. La hotar

de milenii,

o-ntunecime de vedenii.

Se tulbură apele lui Irod,

valuri spumate fac nod

de verbină.

Făcând peştii

fluturi.

Larve roiesc în aşternuturi.

 

Munţi de smog rânjesc spre cer

când sufletele spălate se cer.

 

Timpul

 

Timpul are vârsta omului ?...

Nemăsurata vreme trece nepăsătoare.

Secundele: parcă văd oameni

agăţaţi de limbile ceasului.

Legaţi de mâini, înconjurăm pământul

cu timpii noştri predestinaţi.

 

Cu veacurile noastre de viaţă dăm materialitate

timpului abstract.

Ceasul cosmic îşi potriveşte mersul

după ceasul omului sau invers?

Cu acelaşi tic-tac bate inima

numărând mileniile.

 

Timpul îmbătrâneşte o dată cu omenirea,

dar reînvie veşnic cu fiecare an,

precum fiul lui Dumnezeu.

 

Vârsta copacilor

 

Cercurile se-ncercuiesc pe trupul  

arborelui. Anii se semnează pe ascuns

în carnea de lemn.

De unde a învăţat pădurea

să-şi numere zilele?

Poate la începutul lumii

arborii au fost oameni.

 

Copacii nu-şi divulgă  vârsta

decât dacă le retezi viaţa.

 

Cuiburi de soare

 

Imi stăruie o idee în minte,

să torn puţină muzică în cuvinte.

Să cânt, să tot cânt

cum se pleacă plopii mei sub vânt;

cum se coc ouăle în cuiburi plutitoare

şi, după un timp, le înfrunzesc picioare.

 

Sub lovituri de cioc, coaja de sus se prăvale

rămânând o vreme puii în albe zale.

 

Cuiburi de soare devin apoi, copile,

când se umplu ele de galbene bile.

 

 

Sărutul poeziei

 

Decât un potop de cuvinte,

mai bine sădeam o pădure.

Creştea umbra tot mai trufaşă,

încât soarele se putea culca

în pat de umbre.

Strâng în palmă un miez

de idee crudă.

Aştept să se coacă fragii

din pădurea copilăriei,

să-mi frăgezească limba

aroma cărnii unui fruct

adevărat.

 

Gustul poeziei poate fi tot atât de dulce

ca roadele crângului,

dacă ea te-a sărutat o dată

şi ţi-a intrat în inimă

ca lumina-ntr-o casă.

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)