Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

 

Valeriu Cercel - Poeme (1)

Hamilton, Ontario,  Canada

Ultima rugă

 

Impresii si pareri personale in FORUM

 

Ce este gratis ?!

Când Dumnezeu a oferit
Pǎmântul, omului creeat,
A arǎtat cǎ nu-i zgârcit
Cǎci toate gratis i le-a dat :
Dealuri şi munţi cu creste-n soare,
Câmpiile cu rod bogat,
Iar apele, de la izvoare
Pân la oceanul depǎrtat
Şi tot ce mişcǎ-n codru-n şes,
Prin ape si pe cer în zbor…
El, cu nimic nu s-a ales,
N-a câştigat mǎcar un chior;

Dar noi, (şi asta ştim cu toţii)
Aceste daruri preţuim,
De mor de ofticǎ toţi hoţii,
Cǎci pentru ele-acum plǎtim:
Plǎtim pe apǎ, pe pǎmânt,
Când plouǎ chiar şi pe noroi,
Pe cer, pe aer, pe mormânt ,
Atât în viaţǎ, cât şi-apoi;
Plǎtim pe fumul de ţigare,
Cǎţelu’ care-l alintǎm,
Pentru ozon şi poluare,
Chiar şi din pat când ne sculǎm;
Un sfat, plǎtim la avocat,
Pentru gunoi un gunoier,
Plǎtim cu vârf şi îndesat
La doctorul de cartier;
Plǎtim botez, înmormântare,
Divorţ, nu zic de cununie,
Plǎtim şi pentru guvernare
Şi foarte mult pentru prostie;
Plǎtim iubirea şi amorul,
Prietenia costǎ iar,
Plǎtim şi râsul şi umorul,
Chiar dacǎ au un gust amar,
Cǎci am cǎzut cu toţii-n cursǎ
Şi tot ce gratis am primit,
Am afişat acum la bursǎ,
Pentru un foarte bun profit,
Iar de-ar mai fi ceva degeaba
Şi vrei sǎ ştii cam ce anume….
(Cǎ…vezi şi tu cum şade treaba!)
Îmi dai cinci Lei…şi îţi voi spune!

Darurile Lui

Când a fǎcut El lumea,
Ca omul sǎ-nţeleagǎ,
I-a dat înţelepciunea,
Din daruri, sǎ-şi aleagǎ,

Cǎ asta I-a fost vrerea:
Sǎ ştim ce-i fericirea,
Ne-a dat la toţi durerea,
Regretul şi mâhnirea,

Iar lângǎ-nţelepciune,
A pus şi ignoranţa,
Pentru dreptate-n lume,
Ne-a oferit, balanţa,

Sǎ ştim ce-i modestie,
Zgârcit a aruncat,
Sǎmânţǎ de trufie,
Ce o numi, pǎcat,

Sǎ ştim ce-i întuneric,
El a fǎcut luminǎ,
Şi ce este feeric,
A pus sub clar de Lunǎ,

Şi lângǎ bogǎţia,
Ce-a dat-o tuturor,
A pus şi sǎrǎcia,
Ce creşte cu mult spor,

La pacea ce ne-a dat,
Ca sǎ o preţuim,
Rǎzboaie a creeat,
Cu sânge s-o plǎtim,

Sub cupa rǎzbunǎrii,
Cu urǎ şi otravǎ,
A pus floarea iertǎrii,
Plǎpândǎ şi firavǎ,

La deznadejdea rece,
Ce catǎ sǎ-nfioare,
Torent de foc, s-o’nece,
Speranţǎ şi visare.
…………………….
Amorţii mângâiere
Şi-a vieţii continuare,
Ne-a dat o înviere
Şi-apoi…o înǎlţare!
Amin.

Fenomen paranormal

S-a petrecut un fenomen paranormal,
(Fiincǎ aşa au unii ghinion !)
De au ajuns printr-un miracol în spital,
Doi buni amici, Vasile şi Ion:

Cu-o searǎ înainte s-au cinstit
Ca de-obicei, la cârciuma din sat
Şi dupǎ ce s-au bine…cherchelit,
Spre casǎ împreunǎ au plecat;

Da’ cum au dat în uliţa cea mare,
Prin beznǎ arǎtând ca o nǎlucǎ,
De undeva, un câine le apare
Scǎpat de la vecini, printr-o ulucǎ,

Apoi, e doar rutinǎ ce-a urmat,
O cursǎ prin hârtoape şi noroi,
Şi nimeni pân’ acum nu s-a mirat,
Cǎ-n mod normal, se-ntâmplǎ celor doi;

Da’n noaptea aia, lucru chiar bizar,
Cei doi cheflii fugind cu disperare,
Ca într-un vis teribil, sau coşmar,
Se cǎţǎrau pe-o scarǎ, şi-ncǎ mare (!)

Cǎ s-au trezit urcând vijelios,
Privind ‘nainte cǎtre infinit,
În urma lor, dulǎul furios,
Mai tare parcǎ era asmuţit;

Şi în aceastǎ crudǎ încleştare,
Cu-aceastǎ fiarǎ ce-i mâna din dos,
Acele trepte apareau cam rare,
Şi balustrada scǎrii foarte jos (!);

Dar dintr-o datǎ se vǎzu luminǎ,
Din capu’ scǎrii-o razǎ a ţâşnit,
Ce se mǎrea ca şi o lunǎ plinǎ,
Cǎ totul pentru ei pǎrea sfârşit.

Şi-au luat inima-n dinţi fǎrǎ sǎ vadǎ,
Cǎci timp prea mult nu aveau de gândit,
Sǎrind peste a scǎrii balustradǎ….
Moment în care filmul s-a oprit..

A doua zi, cum scrie-n declaraţii,
Cei doi şi-au revenit într-un spital
Şi au urmat apoi investigaţii,
Fiind un fenomen paranormal;

Care nici azi nu a fost explicat,
Cum de-au ajuns la Roşiori în garǎ,
Urcând din a’lor sat îndepǎrtat,
Cǎci nicǎieri nu s-a gǎsit…vreo scarǎ!

Sexului frumos

Doresc sǎ contrazic “sexul frumos”,
Care-i priveşte pe bǎrbaţi cu urǎ,
Considerând cǎ n-au nici un folos,
Fiindcǎ-s vicioşi peste mǎsurǎ :
Cǎ sînt beţivi şi-apoi scandalagii,
Cǎ leafa când o iau, n-o pun pe masǎ,
Cǎ-s cartofori bolnavi şi tablagii,
Cǎ unii mai lipsesc şi nopţi de-acasǎ…
……………………………………..
Aşa cǎ voi veni cu-o explicaţie,
Încât mǎ simt chiar foarte ofensat,
Cǎ-i vorba de a noastrǎ reputaţie
Şi de onoarea oricǎrui bǎrbat :
Stimate doamne, nimeni nu-i perfect,
Deci înţelegem, cǎ sântem maturi,
Printre bǎrbaţi, mai e câte-un…defect,
Cǎ şi pǎdurea are uscǎturi;
Dacǎ doriţi s-aveţi “bǎrbat model”,
Care nu bea şi nici nu chefuieşte,
Care nu intrǎ în nici un bordel,
Şi nopţile din pat nu le lipseşte,
Un individ ce banii nu-şi aruncǎ
La cǎrţi, barbut, sau doar sǎ-i prǎpǎdeascǎ,
Ce nu mǎnâncǎ doar fripturi şi şuncǎ,
Şi nici nu pune limba pe Feteascǎ (!)…..
Puteţi sǎ-l cǎutaţi pân’ obosiţi !...
Credeţi-mǎ cǎ nu fac bǎşcǎlie,
În douǎ locuri poate cǎ-l gǎsiţi:
La casa de nebuni, sau….puşcǎrie!
 

Ultima rugă

O , Doamne, ce miracole faci astǎzi
Şi cum le-aşezi pe toate cum Tu vrei;
Mǎ plec neputincios în faţa soartei,
Ce-ai aşternut-o’n timp , fǎrǎ condei,

C’ai vrut sǎ urc şi sǎ cobor prin viaţǎ,
La timpul Tǎu , nu cînd eu am dorit;
M-am zvîrcolit ambiţios prin ceaţǎ,
Sǎ’nfǎptuiesc , ce Tu , n-ai plǎnuit

Şi mi-ai lǎsat ferestre , uşi deschise ,
Mi-ai arǎtat chiar drumul ce mi-e scris ;
Am rǎtǎcit pustietǎţi întinse…
Purtatu-m’au , Morganele din vis

Şi-n mîna mea ai pus talantul Tǎu ,
Ca sǎ-mplinesc divina-Ţi misiune,
L-am înmulţit şi-apoi , de capul meu,
L-am risipit întru plǎceri nebune

Şi mi-ai mai dat Pǎmîntu’ntreg , Pǎrinte ,
Sǎ iau ce-i bun , sǎ iau ce e frumos ;
Am gelozit dupǎ averi mǎrunte ,
Ce-au arǎtat , cǎ n-au nici un folos

Şi-apoi , ce ai mai mult mi-ai dat , iubirea ,
Sǎ iert , sǎ’ndur , sǎ cred , sǎ tolerez ,
Trufaş şi egoist cu firea ,
Doar EUL MEU ,….atât îmbrǎţişez;

O , Doamne , ce miracole faci astǎzi ,
Ascultǎ-mi ruga , aşa sînt toţi cei vii ,
În ceasul ultim şi cu ochii umezi ,
Mai dǎm , Te rog , o şansǎ de-a trǎi.

Chiloţii din Pigalle

Doar s-au dat jos din avion,
Veniţi cu-afaceri la Paris,
Marin, Vasile şi Ion,
Sǎ fac’o turǎ, au decis;

Cǎscând ei gura prin vitrine,
Ajung în zona deocheatǎ,
Ce expunea doar manechine,
Cu şnururi d-alea…cum se poartǎ;

Holbaţi, Vasile şi Marin,
Puţin parcǎ s-au agitat,
Însǎ Ion fierbea din plin,
Ud leoarcǎ tot, de-nfierbântat,

Încât cei doi compatrioţi,
S-au cam mirat, cum pe Ion
L-au zǎpǎcit nişte chiloţi,
Sub câte-un scurt combinezon (?!)

Cǎ las-o-n colo, e om mare
Şi dup-o zi fǎrǎ Maria,
Doar dintr-un şnur, printre buci goale,
E-n flǎcǎri tot si…pǎlǎria !

Da’ Ion sǎrmanul, tremurând,
(Nici aer nu avea de-ajuns),
Privind în gol şi lǎcrimând,
Zise pe şleau, bufnind în plâns:

De cum ajung acasǎ-n prag,
Mariei, praf îi fac chiloţii,
Am sǎ-i întind şi am sǎ-i trag
În zdrenţe-am sǎ-i prefac cu colţii (!)

Cǎ sǎ v-o spun pe aia dreaptǎ:
Nu de Maria mi-este dor…
Chiloţii ei, vina o poartǎ,
Ai dracului …mǎ strâng de mor!
 

Durere romneascǎ II

Dragii mei români fârtaţi,
Douǎ vorbe-mi ascultaţi:
Chiar de voi le ştiţi pe toate,
Viaţa în strǎintate,
E mai rea decât otrava,
Sau ‘nǎuntru la Jilava,
Cǎci oriunde m-aş afla,
Şi oricâte aş avea,
O durere mǎ apasǎ,
Aia de-o aveam acasǎ;
Dar cǎ-s singurel pe lume,
Boalǎ am, numai pe mine,
Cǎ mereu ceva-mi lipseşte,
Ce aici, nu se gǎseşte,
Şi tot plâng şi-s necǎjit,
Viaţa parcǎ s-a sfârşit:
N-aud vorbe deocheate,
Şi nici bancuri piperate,
Nici înjurǎturi sadea,
Apropo de mama mea,
Sau vreo glumǎ fǎrǎ rost,
Ori sǎ fiu luat de…prost,
Nu tu ţeapǎ, nu tu şmen,
Nici pe blat n-am mers pe tren,
Alintat, nu sânt de loc,
C-aş fi bou, sau…dobitoc,
Nici mǎcar…mai ştiu şi eu,
Sǎ mǎ calce pe bombeu ;
Nu-s oprit de poliţai,
Sǎ mǎ-ntrebe de mǎlai,
Şpagǎ, n-am dat nimǎnui,
(Nu primesc…ai dracului!)
Nu tu ceartǎ, nu scandal,
Ori, caftealǎ la vreun bal…
N-am primit de mult, vǎ jur,
Din senin, un şut în cur,
Nici mǎcar un bobârnac,
Nu ştiu ce sǎ mǎ mai fac (!?)
Cǎ de-atâta nostalgie,
Şi de dor de a mea glie,
Precis, vara viitoare,
Am sǎ vin la…reciclare!

Morala…viciilor

Un cerşetor, la colţ de stradǎ,
Cu-o faţǎ-amarǎ şi zbârcitǎ,
Tot aştepta un ban sǎ cadǎ,
În pǎlǎria-i terfelitǎ ;

Dar trecǎtorii, cam grǎbiţi,
Mânaţi de treburile lor,
Se arǎtau a fi zgârciţi,
Cu bietul cerşetor,

Cǎci dup’ un timp, n-a mai rǎbdat,
Şi a oprit un cetǎţean,
(Pus la costum, cu diplomat)
Cerând şi el un ban;

Dar individual tulburat,
Tot scotocind prin buzunare,
Pe cerşetor l-a suspectat,
Venind cu-o întrebare:

-Ce faci cu banii? Poţi sǎ-mi spui?
Cumva îi dai pe bǎuturǎ?
-Nu domnule! Cǎ eu nu pui
Alcool de loc în gurǎ…

-Îţi iei ţigǎri, sǎ le fumezi?
(Din nou omul preseazǎ)
-Nu domnule! Poate nu crezi,
Tutunul, dǎuneazǎ…

-Şi nici la cǎrţi nu-i pui la joc,
Disearǎ cu amicii?
-Nu domnule! Eu cǎrţi nu joc…
Nu am aceste vicii…

-Atunci, eu îţi propun ceva,
Şi-ţi dau o sutǎ, nu cinci Lei,
Cǎ vezi, cum e nevastǎ-mea (!?)…
Moralǎ-mi face…dumnea-ei !...

Vino te rog cu mine-acasǎ,
Sǎ vadǎ şi ea cum aratǎ,
Un individ ce nu fumeazǎ,
Nu-i cartofor şi nu se-mbatǎ!

Şah

Pe tabla de şah mai erau doi pioni,
Reginele-n turnuri de lucru-şi fǎceau,
Regii priveau plictisiţi la bufoni,
Iar caii pe marginea tablei pǎşteau;

Era timp de pace, fusese remizǎ
Şi pierderi de ambele pǎrţi existau,
Speranţe erau într-o nouǎ reprizǎ,
Nebunii-ntr-un colţ adunaţi se gândeau:

Au tot numǎrat şi au tot socotit,
Pǎtratele toate la numǎr erau
Egale, în schimb foarte greu de-mpǎrţit…
Pǎtratele albe mai mari arǎtau,

Aşa ca nebunii, cǎtând la gâlceavǎ,
(Cu toate cǎ pacea demult s-a semnat)
Îi tot injecta pe regi cu otravǎ,
Dar nu a zis unu’ cǎ-s buni de legat;

Pe tabla de şah, numai timpul trecea
Pe faţa-i lucioasǎ de lupte fǎcutǎ,
O altǎ-ncleştare de forţe-aducea,
Mai mare, mai crâncenǎ şi mai temutǎ,

Din nou i-aduna pe regi, cavaleri,
Pionii în frunte spre marea cetate,
Spre turnuri şi flamuri pierdute mai ieri,
O nouǎ revanşǎ pe viaţǎ, pe moarte,
Pe albe, pe negre…pǎtrate.
 

Evoluţie

Sǎracu’ Darwin (!), a avut dreptate:
Numai privind maimuţele în pom,
Gǎsim cǎ sînt la fel organizate,
Precum se vede bine şi la om,

Cǎci fiecare-i la câte-un nivel
Pe ramuri, însǎ foarte diferite,
Iar dacǎ vr’una a mişcat niţel,
Cele din vârf devin neliniştite;

Şi-apoi, cele de sus privind în jos,
Zǎresc mereu doar feţe zâmbitoare
Ce râd adeseori chiar copios,
Cǎ-n sus privind vǎd numai funduri goale;

Iar dacǎ vr’una vrea sa se ridice
Pe-o ramurǎ mai sus, fǎrǎ sǎ-i pese ,
Îşi face loc cum regula ne zice
Uşor, doar sǎrutând…câteva fese!
 

Poveste din satul meu

Prima poveste
(despre minciunǎ; Matei:Cap.30)

Duminicî am fost la liturghii,
Aşa cum i-obişiei la noi în sat,
Şî lumi brie (!) cried sî hi fost vreo mii,
Cî slujba pi la doiş’pi s-o gǎtat;

Or fost vreo şinşi pomieni, dacî nu şasi,
Colaşi, colivi, tot s-o împǎrţit,
Iar babili ierau toati fǎloasi…
Da’ şi am vrut sî zîc, ca sî nu uit:

Popa ni-o zîs ca sǎ cetim, da’ ghini,
Capitolu’ triei-zǎşi, scris di Matiei,
C-o sî vorghim, duminica ci vini,
Despri minciunî şî ispita iei.

Acasî-n sǎptǎmânî-am şî uitat,
Pliecam di diminiaţî la prǎşit,
Iar sara, tot cu trieburi, deh(!) prin sat,
Cî n-am avut , vǎ zîc, timp di cetit;

Duminicî-acuma, sî vidieţi,
(Despri Matiei ş-apoi despri minciunî),
Al nostru popî, cî n-o sî credeţi,
S-o apucat la priedicî sî spunî:

Cei ce-au cetit, sî vinî toţi în faţî,
Cî vreau ca sî vorghim di “mincinuoşi”,
Cei care nu, vǎ dau vouǎ povaţî,
Duceţî-vǎ-ţi acasî sǎnǎtoşi !

Mi-am luat muierea şi-am ajuns acasî,
Di-aşa ruşîni mari ci mi-o fost,
Am luat Vanghelia ş-am pus-o pi masî,
Sî vǎd şî io ci-i scris, sâ nu mor prost!...

O hi iel popa foarti înţǎliept,
Însî di-un lucru, nu ari habar,
Cî nu mi-s prost, îs chiar tari diştiept…
Io şcoli am tot fǎcut , cǎ-s şi zîdar (!)

Şî lumea asta, chiar dacî-i pi dos
Nu pot sî tac şi zîc ci am di zis:
L-am prins pi popî cî îi mincinuos…
Capitolu’ triei-zǎşi…nişi n-o fo’ scris!
Valeriu Cercel

A doua poveste
(despre prostie; Ioan:Cap.30)

Fusei şi io, duminica trecutǎ
La liturghie, cǎ n-am fost în veci
Şi lume bǎ (!) atât fuse dǎ multǎ
Cu mine, Leana, Sucǎ…vreo cin’zeci ;

Şi-aproape dǎ sfârşit s-a dat pomanǎ,
Dîn neamu’ lu’ Florica, un bunic,
Covrigi uscaţi şi zaibǎr vechi dîn toamnǎ,
Da’ al’ceva parcǎ vrusei sǎ zîc:

Ne zîse popa-acasǎ sǎ citim,
Ce-a scris Ion, capitolu’ tri’zǎci,
Cǎ vrea despre prostie sǎ vorbim,
Duminica ce vine, cǎ nu-i meci;

Mǎ scǎrpinai în cap lovit dǎ streche (!),
Cum dracu’ dǎ a scris vǎru’ Ion,
Când toţi îl ştim cǎ-i prost fǎrǎ pereche,
N-are habar s-ascutǎ un creion (!)

Am dat dǎ el atunci, cǎ-s norocos,
La crâşmǎ, unde zilnic ne-ntâlnim
Şi l-am cinstit cu gându’ sǎ-l dǎscos,
Cǎ popa ştie tot iar noi nu ştim (!)

Şi-l întrebai , mai rǎu ca şi pe hoţi,
Cǎ-mi spuse tot, (eu mai dǎdui un rând !),
Chiar sǎ jurǎ, sǎ-i sarǎ ochii toţi (!),
Dǎ scris n-a scris, sǎ nu am nici un gând.

La slujbǎ iar fusei, dǎ curios
Şi dǎ Ion, când popa a-ntrebat,
Au rǎspuns toţi, cu glas aşa voios,
Zicând cǎ au citit, ce li s-a dat !

Pǎrinteee-iartǎ-i (!) cǎ nu ştiu ce fac !
Strigai din spate, cǎ ştiam précis,
Ǎştia au mintea pusǎ pǎ arac,
Capitolu’ tri-zǎci , Ion n-a scris !....

De-atuncea, de la popǎ am respect
Cǎ-mi strânge mâna când la crâşmǎ vine,
Da’ eu consider cǎ este corect…
Îl stiu pǎ Ion…mai bine ca pǎ mine!

Gata!
 

Timpul perelor
(poezie de toamnǎ)

În fiecare toamnǎ retrǎiesc,
Aceleaşi amintiri cu nostalgie,
Când perele in pomi se rumenesc,
Mǎ aflu în a mea copilǎrie:

La noi în sat pe-atunci aveam de toate,
Gutui şi prune şi atâtea mere,
Toţi pomii erau plini de fructe coapte,
Ce nu aveam, mi-aduc aminte, pere;

Cǎ ne-adunam târziu, pe înoptat,
Bǎieţii toţi, cǎ-n sat nu erau fete
Şi-apoi plecam la pere, la furat
În satul dinspre luncǎ-n douǎ cete;

Ştiam cu toţii foarte bine locul,
Ogrǎzile cu perii cei de soi,
Cǎ-n fiecare toamnǎ fǎceam jocul,
Dar şi sǎtenii ne ştiau pe noi (!)…

Şi câte garduri am sǎrit, mǎi frate (!)
Prin mǎrǎcini cu sânul plin de pere,
Cucuie-n cap si muşcǎturi de…spate,
Cǎci câinii n-aveau pic de maniere!.

Dar anii au trecut, eram flǎcǎi
Şi cine mai era ca noi in sat (?!)
De perele din satul dintre vǎi,
Aproape cǎ de ele-am şi uitat;

Da’n toamna aia-n zi de sǎrbǎtoare
La horǎ, unde toţi ne-am adunat,
S-a auzit venit din depǎrtare,
Un zvon de care mulţi chiar s-au mirat,

Şi nu ştiu cum, fǎrǎ sǎ bag de seamǎ
Aud şi eu, cǎ-mi zise o muiere,
Sǎ mergem toţi flǎcǎii fǎrǎ teamǎ,
În satul dinspre luncǎ sǎ luǎm pere ,

Cǎ am plecat cu toţii, pe luminǎ
Mǎcar sǎ revedem pe unde-am fost,
Când ne-alergau dulǎii-n vreo grǎdinǎ
Şi perii, cǎ-i ştiam chiar pe de rost (!);


Da’ ce sǎ vezi(!), nici n-am ajuns în sat,
Cǎ ne-aşteptau cu pere pe cǎrare,
Atâtea mândre de nici n-am visat(!)
Şi toate-aveau în pǎr câte o floare,

Am luat şi eu o parǎ şi-am muşcat
Din poala ei, ce-apoi mi-a fost mireasǎ,
Cǎ n-am gǎsit din câte am furat,
O alta mult mai dulce şi frumoasǎ.

De-atunci privim la perii din ogradǎ,
Ce i-am sǎdit chiar dupǎ nuntǎ-n zori
Şi i-am pǎzit sǎ nu ajungǎ pradǎ,
Celor ce noaptea jefuiau comori (!).

În toamna asta-avem pere de dat,
Cǎ perii-s plini de rod şi bucurie,
Iar fetele ni-s mari, de mǎritat…
Da’ zic şi eu aşa…ca sǎ se ştie!
 

  Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Webmaster (editor) : conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]    

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.