indexrevista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

Ziua de apoi

Simona Anomis

 Nunta
(rimate zilei de apoi)

La marginea lumii fac saltul mortal
Mă rog de toţi sfinţii să-mi facă sicriu
Din patul miresei, simbol nupţial
Mă-nghite pustiul din tine de viu.

Noaptea mă digeră, bună-mbucătură
Secretul luminii, ascuns între ventricole,
Pulsează-mă cu inima la gură
Drog pe uniforme, numere matricole.

Descoperă-mi faţa, dă naibii voalul,
sărută-mi arşita buzelor stinse,
gest inutil, unde-ncepe calvarul,
Declară-mi vorbele proscrise

Pune-mi albastrul, dă-mi cununa de iele,
Împrumută-mi ceva nou şi vechi împreună
Ia-mă de soaţă în visele mele.
Fă-mă a ta, sclavă nebună.

Mă- nghite pustiul din tine de viu,
Din patul miresei, simbol nupţial
Mă rog de toţi sfinţii să-mi facă sicriu
La marginea lumii fac saltul mortal.


Bulimie

De când ne suportă pamântul,
Povară, spatele întors a scârbă,
Rotaţie incompletă, noapte îngiţită de zi,
Ca pe un tranchilizant celest.

Se manânca mult la masa regelui Artur,
Ne ameţeşte rotundul simţitor,
Ne curg balele pe nurii voluptăţii,
Ne cresc burţile sterpe de credinţă.

Ne îndopăm englezeşte, amestecându-ne sângele
Cu sosul tartar, plăcinta din fructul oprit,
Înghiţim tot mai multe minciuni gogogante,
Vărsându-ne oful pe semeni.


Nu ne mai suportă pământul,
Se nvârte tot mai repede,
Cal nărăvaş, ne scutură din şeaua lui,
Ne-mprăştie măruntaiele prin văzduhuri.

Ne plouă şi ne ninge lacrima entităţii
Ne paşte fără să ne rumege calul troian,
Ne dau tăranii afară cu lopata din grajduri,
Buni de puşi la rădăcină de stejar.

Oblodim rănile pădurilor
Ca ultimă poftă de viaţă.


Sârguinţă

Teoremele oglinzilor prinse-n cuie,
Schimonosind chipuruile sentimentelor,
Trădând şi fericirea,
Pumnal
Înfipt între cioburi.


Livid îmi pare chipul zilei de eri,
Urmărindu-mi atentă mişcările înspre
Mâine,
Mai apoi mă cutremur
De râsul forţat.

Mă strădui să prezic viaţă veşnică
Ochi pătrunzători, înfipţi în orgoliul
Oracolului,
Sfat batânesc, înţelepciune sfâşiată
Din coasta lui Adam
Sau cea de Azur

Îmi dau silinţasă să par
Făcută la normă,
Lucrată în acord,
Politic corectă,
Aşa zisă
Umană.

Tăgadă

Colac de salvare
Aruncat de Dumnezeu,
Violacee înfioarare,
Masa la care se scrie poezia,
Poet în şomaj liber,
Concediat de muze, aproape înnecat
În propria spumă de furie,
Băgat la fund de valul istoriei,
Vândut la piaţă,
Legătură de oase,
De trei bănuţi,
Arginţii lui Iuda sclipind,
Furând ochii ăstuia şi ăluia, dar nu lui,
Cel care scrie versuri,
Condamnat la vibraţie silnică,
Ocnaş pe viaţă,
Salvat de divinul,
Ce-a aruncat un colac de salvare,
În marea neputinţă
De a nega ecoul,
De a tăgădui povaţa zburătorului,
cu pleata neagră,
De a recunoaşte lipsa de talent,
De a dospi în sâmburele de adevăr,
Legenda omului
Mare.


Sărăcie lucie

Când am plecat,
n-am ştiut unde să-mi bag gheara,
ce trup să sfârtec,
ce ochi îmi vot hrăni viziunile,
ce simboluri dezbatem
la masa cea gri,
ce onoare îmi faci,
emoţionând văzduhul,
cu fâlfâirea ei de aripi,
cum îmi prezinti muza,
fără să o goneşti,
la un pahar de vin,
în care mă vedeam înecându-mă
la fiecare înghiţitură,
dar l-am băut sadic,
pâna la fund,
în timp ce tu vorbeai,
în timp ce eu îmi înfingeam ghearele,
te trăgeam în jos
cu gravitatea gândurilor,
pe care nu aveai timp să le auzi,
care nu te răneau,
imun fiind la urletul tăcerii din noi.

Când am ajuns,
n-am priceput
câţi s-au mai agăţat de tine,
cât de îngropat eşti,
unde ai câştigat echilibrul
teribilului,
numărat de mine,
ca şi paralele trase de coadă,
forţate să ni se alăture,
în lupta cu răul, cu păcatele,
cu amintirile...

Când te-am părăsit,
am ştiut unde vreau să-mi ajungă
ideile,
dar m-am zbătut,
răscolind în zăpada trecutului,
pâna mi-au sărăcit impresiile,
despre lumea aceasta,
aducându-mi păcatele
la sapă de lemn.


Simona Anomis - Auingen, Germania
 

 indexrevista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

WEBMASTER : Conceptia sitului, redactarea Revistei Agero :  ec.Lucian Hetco [contact]  [ Impressum ]

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.