indexrevista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

Versuri

Bocai Mihai - Constanta, Romania

ŞI EU ASCULT FÂNTÂNA

Acum tresare-o umbră ce poarta tei in ram,
şi eu ascult fântâna – răcoare din adâncuri.
În şoaptă şi în sânge ca taină eu te am
şi îmi dulcesc privirea cu rourate pâlcuri.
Pământul iar repetă culori; în carnea mea
rămâi un drum de patimi şi cristaline veri.
Ogorul e departe şi aştepatarea grea,
Dar ştiu: acolo Tu mă ceri!


RUGĂ

Să nu tulburi lumina-
privire-ngânduarată si tainică mirare;
mai sunt sufletul tau
vara ce parguie roade.
Dar naşterea mă doare!


TABLOU

Pescăruşii se leagănă-n văzduhuri
ducând lumina noastră
în albele lumine.
Îţi aminteşti? Ca duhuri
ne adânceam in ierburi, cu sufletele pline
de bucuria serii

RUGĂ

Fii blândă, iubito, statornică poruncă,
fii calm ados dimineţii mele.
Eu mai plutesc în soborul din luncă,
gândind la părinţi, la depărtările grele.

Fii stâncă iubito, fii calm de-nserare,
fii zee si ghimpe ce creşte în lire
când trandafirul irumpe-n culoare
şi orele îti aduc iubire, iubire!


FÂNTÂNĂ

Fântâna e ca o pâine.
Frenetice iubiri nasc săruturi…
Eu azi vreau să te sorb şi mâine.

Ce însetat o să trezesc lumina!
Un cânt ne-a regăsit înspre apus
şi amândoi eram fântâna plină!


ÎNCHINARE

Clopote-adâncesc lumina-n splendoare,
înminunat caut miez de cuvinte să mă ierţi.
Gândul tău crede neliniştita-mi cale;
doresc cu ninsoarea privirii să mă cerţi.

Glasu-ţi dupa mine – târguire de arbori,
eu desfac o tăcere ce-mi şopteste lumina.
Apele de Sud se mişcă a marmori,
reflux nestatornic, limpezimi de grădină.

Mamă, eşti roua amintirilor lumii,
chipul tău îl purtam ca o măsură-n sânge.
Amurguri vor trece catapetesma humii
dar fără tine, Pământul ar plânge.


LAUDĂ ŢĂRANULUI

Ţăranul e odihna noastră luminoasă,
e scutier de ţară şi osie de viaţă.
Nins de cais mai construieşte-o casă
să-i dea şi fiul bună dimineaţa.

Ţăranul este mierea Limbii Româneşti,
e un trandafir şi apa bună de izvoare.
E neodihnă cu fructele cereşti
şi plânge-n somn cu dorurile sale.

El plânge că nu-i vin copiii-acasa,
că e rapus de aşteptare şi târziu.
Rănile pământului îl dor ca frunza arsă
când galbenul recoltei devine cenuşiu.

Pentru că poartă senin cu tamaioasa
şi scrie temeinic în albia câmpiei,
să-l lăudăm cu lacrima aleasă,
să-l sărutăm cu rodul poeziei!


ŞI RAZELE CALDE

Flămânzit în suflet ca un câmp de luptă,
şi rătăcit tristeţii-ntr-un poem,
mai adulmec macii într-o noapte ruptă
când speranţă dulce te rechem.

dar neliniştea mea ca un rug
te-apune, iubito, în corole triste
şi razele calde din inimă-mi fug
cum parfumurile vechi din albe batiste.


ŞI EU SUNT DEPARTE MAMĂ

Rouă-pământul în lacrimi.
Eu sunt departe mamă şi strig
priveliştea acea plină de patimi
în care-amintirile-nving!

Ca şi cum ai plânge într-o vale spână,
sau ai vorbi cu o boare de stele,
m-aştepţi mamă lângă o fântână,
să-ţi pui sufletul în mâinile mele.

De ce mai sunt tulbure în zbor?
De ce n-aştept comori prin asfinţit?
E pentru ca în suflet iernile mă dor
şi mai iubesc şi albul de secol primenit.

Veşnicia mă cheamă din sufletul tău?
N-am trădat decât cel mai frumos poem.
Nu-mi certa mirarea şi delirul său
schimbându-l în aspru blestem.


LUMINĂ-MĂ

Drumuri de tăcere mă îmbracă-n ninsori,
lacrima-mi rănită se frânge senină.
Soroc de violet-
iubirea mă-nfioară în retină
Lumină-mă cu albastru!
Am să te cobor în pătimitele crinuri
să-ţi apăr răcoarea şi roua de castru,
licoarea de fată din jertfelnice vinuri.
Lumină-mă dulce cu ochi de lumină
când citesc amintirile-n râu.
Cerbii ne sorb aşteptarea în vină,
alerg dupa ei, dar n-am lasou şi nici frâu.
Lumina-mă cu întrebare:
de ce eu scriu tristeţea pe valuri?
Pulberea de dragoste mă arde, mă doare,
şi numai spre larguri alerg, nu spre maluri.


SUNT VINOVAT


Ninsorile mă-acoperă încet, cu aspre onoruri,
este o seară uimita şi aştept în neştire
ca toate ceasornicele lumii să se mute în doruri,
şi eu îmbrac fragila camaşă de mire.

Sunt vinovat, iubito, pentru nedereptele dureri ale lumii,
pentru pământul ce nu urcă pe o roată de grâu,
pentru tăcerile tale în zădărnicia humii,
pentru liniştea adâncă din margini de râu.

Sunt vinovat, iubito, când spun aceste cuvinte:
sunt vânător şi tu ciută vânată.
Plouă cu stele, stelele ocrotesc oseminte,
sunt vinovat, iubito, când spun a fost odată…

Sunt vinovat, iubito, că ard pomii-n dimineaţă,
şi dogme reuşesc să rupă fertilele culori.
Mă cutremură nelinişti, tu m-aştepţi de o viaţă!
Îţi spun toate acestea, acum, când tare mă dori.


VAMĂ

Neodihnă sunt speranţele mele;
o linişte plânsă, zdrobită uşor?
Crângul candorii arde sudorile grele
în care pândesc porumbeii ce dor.
A dragoste calcă şi pasul acesta
în mierea de linişti a ierbii incerte.
Vino lumină şi primeşte-mi fiesta!
Mi-s ochii fântână cu cumpene drepte.

Va ninge cu rouă pe maci adumbriţi,
fi-vor şi fructe şi păsări în vreri.
Cu sevele dulci, de dureri ocrotiţi,
vom plăti odihnirea clipei de ieri.


UN GÂND


Destinul mi s-a înecat în albatroşi?
Am rămas o dulce alunecare
spre singuratătea cu irişii pufoşi
sau tânăr semn de-ntrebare?

O ploaie îmi răsare iar în paşi,
zălog tristeţii am lăsat un Răsărit.
E-atât de aproape pleoapa de urmaşi:
simt părinţii în asprul asfinţit.


MAMEI

Cuvintele au iarăşi duhuri de ploi
şi falnic se ridică grâul în vise.
Ne bucură mamă că eşti lângă noi;
ce cald e cu tine şi toate temerile-s stinse.

A mai rămas o iarnă-amintire.
Ne linişteşti ca o pădure mângâiată de doruri
la ceasul când polenul e în nuntire.


ELEGIE, îN TOAMNĂ


Blestemele crude ale inimii mele
te răsfaţă în casa dăruită câmpiei.
Câte toamne, doamnă, o să mai spele
Rodirile inerte şi lacrimile Mariei?

Încărunţim cu liniştea prefăcută-n fântâni,
cu părinţii aproape, dorindu-i în vremi.
Câte toamne o sa ne mai credem stăpâni,
cât de departe în lacrimi o să te temi?

Cu atâtea anotimpuri în tainice păcate,
hai să desfacem lumii rodirile-lacăte!


COPACII ACEIA

Copacii aceia mai plâng amintirile noastre,
limpede nea te-aşterne în ornicul zilei.
Eu ard minute în fluturi şi glastre,
pasul mi-e ţipăt în zbaterea grilei.

Copacii aceia parcă erau stalactite,
rămase tăcute în clipa de-amurg.
Pătimit sângeriu arde-n bazalturi menite
să dea în rosturi şi-n lacrimi ce curg.

O iarnă mi-a trecut albă prin tâmplă,
coboara în mine iar semnul:
O turmă de cerbi într-o goană
ciudată şi simplă,
Când ora îşi arde-ncet untdelemnul.


POLICANDRE DE ROUĂ


Uimită, te dezbrăcai ca o floare de cais.
Eu aşteptam încă o noapte înflorirea divină.
Trupul tău cu torţe m-a nins,
cu policandre de rouă m-am rătăcit în lumină.

Erai pasăre uimită de linşitea apei,
şi în constelaţia ta oboseam ca o toamnă supusă.

Policandre de rouă oglindeau grădinile şoaptei.


DE DRAGOSTE


În ochii tăi lumina e popas,
şi departarea împietrit albastru.
Clipe rotunjesc coline de bun rămas
şi răsfoiesc stejari, zei locuind în astru.

Privirea ta dilată revederi
şi parcă primăvara cucereşte noi carate,
Iubito rămâi, eu încă mai sper
în ostrovul de eternitate…


SĂ ROSTIM EMINESCU

Clopoteşte un albastru sunet pur, de catedrală,
ceasul tainei de zăpadă iar cuvântă secular.
Slova noastră Eminescu ne cuprinde, ne-nfioară,
voievod întru vecie, dorul lui e tutelar.

Flacăra ninsorii grele cerne rară, molcomită,
parcă şi culoarea albă iar se miră-n albatroşi.
Veghea noastră Eminescu de demult ne e sortită,
de din pace si din pâine, din iubire de strămoşi.

Filele de veacuri duse ne cuprind într-o lumină,
vine linişte curată în cuvintele române.
Bolta noastră Eminescu cu vecia ne-nsoţiră
ne trecură în balade şi în stelele stăpâne.


PATRIEI


Heraldica – ochii luminii
ce se exprimă
în mine.
Sunt chemat
în faţa iubirii tale:

armă şi spic de grâu.


AMINTIREA CÂMPIEI

Ştiuta lumină, setoasa durere,
răcori legănate doar la o margine
stăruie cerul şi zarea de stele
şi te răcoare pe tine-imagine.

Câmpie de ape, rourate oglinzi
la voi revin cu un murmur din veac.
Rădăcini şi candori ce des le aprinzi
se adaugă vârstei şi tac.

Răcoare de fântâni iaraşi măchemi!
Eu am să vin de departe
cu iarba în mâini şi n-ai să te temi
că totuşi un vis ne desparte!

 

 indexrevista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

WEBMASTER : Conceptia sitului, redactarea Revistei Agero :  ec.Lucian Hetco [contact]  [ Impressum ]

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.