indexrevista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

 

Dreptul la culpa -  Fascicolul IV

Lucian Hetco

Greşeli - 61

Greşisem de câteva ori,
fugind de mine,
ascunzându-mă în patimi neîmplinite
şi mă înstrăinasem.

Mă ascundeam fără de fapte,
cu siguranţă personală,
răstălmăcind pornirile zilei.

Greşisem de câteva ori,
nevoind a mă schimba
din comoditate,
nici în suflet
şi nici de dorul fostele iubiri,
dar pentru dragostea mea ce venea
mă rearanjasem din nou
cu Firea
pe zidiri din noua mea linişte.

Recunoscându-mi trezirea
oamenii îmi vorbeau din nou,
cu răbdări şi fără de grijă
deosebind
fiinţa din mine de
aparenţe.

Goeppingen, 14.11.2003

Prietene - 62

Prietene drag,
toate gândurile mele de bine
te înconjoară
şi ţi-o spun aşa cu emoţie
şi cu simţământul omului
ce te ştie pătrunde
în toate adevărurile tale,
ce le-ai întărit
şi cu fire
şi cu nevoinţă.

Zâmbetul tău îmi e şi mie -
ca pentru cei pe care-i întâlneşti
în calea ta
prilej de încredere,
ce ia aminte la virtuţi
noroc şi curaj,
şi la vorba frumoasă
ce recunoaşte
Uriaşul din tine.

Goeppingen, 14.11.2003

Predarea de suflet - 63

Predându-mi sufletul
luam seama la înţelesul din binele
cuvintelor.
Nepătimitor şi neîntinat
simţeam noi atingeri
cu gândul la frumuseţea de sus.

Roditor fiind
mă încovoiam ca pomul bun,
blând şi fără silire
fără să-mi pierd capul în noi sminteli.

Şi înarmat cu
stăruiri şi mângâierile oricărui cuvânt
în tăcere,
mă descufundam de aducerile aminte.

Îmi obişnuisem gândul
că sufletul nostru este de fapt
o cămară cerească.

15.11.2003 Rechberghausen


Aşteptarea de salt - 64

Decepţie continuă
este aşteptarea saltului
poporului meu,
şi în micimea aceasta
cu aparente iubiri de aproape
şi cu ipocrizii de marunţei,
mă simt provocat.

Trăind soluţii minore
cu idei de pitici nesătuli,
persist peren în patimi,
ca plebeii.
Nătâng -
înfulec doar dorul de viaţă.

Si uite aşa
mă tulbur singuratec
rostind necuvinte
din furii calculate,
iar mai apoi
mă rog la Fire–
într-o bisericuţă cu chirie
între bigoţi şi alţi rataţi,
la capăt de românism.

15.11.2003 Rechberghausen

Notă de subsol – 65


Sunt notă de subsol
ca om şi ca lucru
şi nu sunt totdeauna ce spun alţii
că sunt.

Mă explic cu mărunte detalii
într-o sete de viitor fără griji,
şi mă simt ca Anteu
luat pe sus şi rupt de pământuri
şi de vlaga din naşteri,
într-o luptă pierdută.

Invoc iubirea de partea iubiţilor mei,
iar setea mea de timp
o ascund, fără să scap de ea
şi mă dau viu
mort fiind deja,
fără de ordini pământene,
căci dragostea mea e
mişcare perpetuă
de punct ochit,
şi mai apoi de punct lovit,
pe linii de frontieră.

Mă zbat şi mă încarc
să lupt din nou
cât Doi
ca să pot fi între străini,
eu singur -
Unul.

Düsseldorf, 28.11.2003

Întelegere – 66

Am înţeles intr-un sfârşit
cum să fi fost cu Dumnezeu
cel obosit de pământeni,
fiind de acord,
că-i este greu sa ne lămurească
că există,
şi de ce trebuie să-l pricepem.
Nu e vorba de nici o iluzie,
Îl înţeleg.
E ca şi cum
ne-am apuca noi cu îndârjire
să explicăm unui berbec
cine suntem.
Să existăm deci cu plăcere
fără alte justificări.
şi bătăi de cap.

Düsseldorf, 27.11.2003


Drum - 67

Omule,
fii gata pentru drumul tău,
fii precum timpul tău
în suferinţe,
în bucurii,
şi stâncă în tării.

Şi aşa lasă sufletul să curgă
în galop de primăvară
fără să se înalţe peste alţii,
ca să te poată schiţa
nu ca transfug al fiinţei
ci ca
răbdător şi umil
trecator public ,
prototip de
erou zilnic,
necunoscut
stăpân peste iubiri
şi spaime.

30.11. Rechberghausen

Să nu mă uiţi - 68

Să nu mă uiţi nicicând,
căci simt că
nu voi fi decât
un simplu cânt,
într-un cuvânt
şi-o floare pe-un mormânt,
curând.

Să nu mă uiţi.
Nici eu nu te-am uitat
când lumea o-mpărţeam
pe cale pribegind,
ca om necugetat.

Iar la movila cea cu flori
aş vrea să te cuprindă-ntru-n târziu
fiori,
Ce i-am simţit şi eu cândva.
Exist şi nu mai sunt,
fiindcă nu pot.
Mă simt deja
pământ.


Oradea - Goeppingen, 1980 -2003

Fals - 69

Falsul are ceva nefiresc în el
ceva deosebit ,
care îi dă savoare.

N-aş putea spune ce anume
tu însă-
exişti,
te simt aproape,
căci chiar departe fiind,
percep nefirescul din tine
ca adevăr cu lumină.

Ne zbatem pentru ceva ciudat
salvând aparenţe.
Falsul e între noi,
iar noi ne facem că nu înţelegem,
nefirescul ne ţine pe loc.

Eu mă fac că sunt simpatic,
îmi dau silinţa să-ţi plac,
tu te faci că mă iubeşti,
ne mângâiem intr-o farsă cotidiană
ca doi somnambuli,
simţim, dar nu trăim
şi iată,
ne privim ca doi străini,
ca ochii ce nu pot
să se mai vadă.


Goeppingen, 08.12. 2003




 

De adio - 70

Ţi-am rămas dator cu o privire
sau poate cu un gest mărunt,
Un salt mortal dacă vrei
şi chiar cu un zâmbet
care oricum
ţi se va părea prea târziu.

Ţi-am rămas dator cu mine.
Cu nişte gânduri de bun rămas
Şi nişte lacrimi, acolo
cristalele mele de suflet,
pe care le reclamai zilnic
reproşîndu-mi că sunt un dur.

Mi-ai rămas datoare
cu restul tău de femeie
ce nu-l aflasem
nici în sărutări
şi nici în mângâieri.

Le pierduseşi odată cu  adevărul
clipelor furate în numele
dragostei.
Şi uite-aşa
mi-ai rămas datoare cu o explicaţie,
cu trei vorbe de zile mari,
ţinându-mi teoria
minciunii
şi a femeii îndrăgostite,
ce alerga către niciunde,
cu sine, dar singură
fără de timp şi fără de loc.
Doar înţelegerea mea
ţi-era proptă.

Te las să pleci.


Timisoara, 1983, Rechberghausen, 2003

Întâlnire - 71

Ştiam că voi fi aşteptat.

N-am dat mâna cu nimeni,
pentru că aseară avusesem
o întâlnire ciudată,
Mă întâlnisem la răscruce
cu Mine,
Şi se făcuse târziu,
sporovăindu-mi tăcerile
de ieri -
în ascultarea de sine.

Mă dădeam culoare
în jocuri de nuanţe
împletind în poduri de palmă
linii spre alte vieţi .
Şi iubeam...
Doamne, cum puteam să tânjesc
După sărutări
şi îmbrăţisări
şi buzele ce nu mai veneau.
Şi mă strângeam în braţe
de unul singur,
şi ştiam că trăiesc un dor.
Aşa-i că sufletul e doar un
copil ,
Ce n-are nevoie
decât de
Mângăiere?

Rechberghausen, 21.12.2003

Glossa - 72

Din toate-n tot adun mereu
Din paşii timpului târziu,
Un gând fugar, pentru că eu
Oriunde-ai fi, aş vrea să fiu.

Te strig dar nu vrei să-mi răspunzi,
Aud şi sper, sunt un ecou
Şi iată că din nou te-ascunzi,
Dar mai încerc, încerc din nou.

Arată-te ca să-mi răspunzi,
Ti-e frică iar şi iar te ascunzi.
Străină–n gând te las să pleci
Guşti rătăciri, iubiri mai reci.

Zorind lumina din amurg
Opreşte clipele ce curg
Te-arăţi din nou, eşti gând fugar
Mă-ncerci şi fugi, e în zadar.

Oriunde-ai fi, aş vrea să fiu
Eşti gând fugar pentru că eu,
Din paşii timpului târziu,
Din toate-n tot, adun mereu.


1982 – Timişoara, Oradea


Romanţă - 73

Frumoaso,
ochii mei
Se îmbată cu albastrul privirilor tale,
şi tainic mă leagă
neobişnuitul cuvintelor tale
de fiecare gest mărunt
al fiinţei mele.

Spune-mi că nu mai eşti singură,
lasă-mă să-ţi fiu
şi floare
şi gingăşie
Într-o vază făcute de mâinile tale.

Frumoaso,
mi-e sufletul plin
De frumuseţea gândurilor tale
Şi nu anticipez nimic,
şi nu îndrăznesc nimic,
de mi-ar fi frică de mine
te-aş pierde.
De mi-ar fi teamă de tine
m-aş pierde.

Lasă-mă să-ţi fiu cunună
Să-ţi sărut tîmplele legate în flori
Cu toate gândurile de bine.

Fii iubită, fii dulce sărutare
pe buze,
fii spor în cuget
şi fior.


2003 – Rechberghausen


Resemnare - 74


Şi-atunci
N -am să-ţi mai ofer flori.
Doar pe mine am să mă ofer,
ca sclav într-o arenă de gladiatori.
Nu voi lupta cu săbii,
ci doar cu cuvinte,
cu mintea mea,
cu mine,
cu trupul meu.

Apostol al resemnării voi fi
Şi voi spune
Tuturor săbiilor nimicitoare,
să mă poarte din durere
în răni.

Şi n-am să plâng.
Am să râd durerii în faţă cu
Un hohot interminabil,
Să plesnească de neputinţă.

Şi n-am să fug.
Voi merge înainte şi voi lupta
Pentru tine,
cu tine şi contra firii mele.

Voi ajunge cândva să-ţi cad în genunchi,
şi ne-om simţi pierduţi.
Vom fi din nou cuvinte nespuse,
tăceri neseduse,
ca florile de cireş spulberate
de vânt.

Rechberghausen, 2003, dupa o lucrare din 1984, Timisoara


Spre o altă lumina - 75

Sărutul tău mai stăruie
fierbinte,
cu încăpăţânare
pe buzele,
pe ochii mei,
Pe obrajii aprinşi de emoţie.

Nu voiam,
Nu, nu voiam să pleci.
Mă rog la Dumnezeul
Ce te ascunde,
să te redea dragostei noastre
aşa,
cum eşti tu.
Căci ştiu că sufletul tău
e carte deschisă,
care înalţă rugi înfrânate de teamă.

Mai apoi am să te pierd conştient,
într-o rutină zilnică -
copleşitoare.
Iar mai târziu,
va fi din nou linişte.
iar noi doi vom trece
fără mândrii, nedezlegaţi de patimi,
ca şi cum n-am fi văzut nimic.

E prea mult întuneric în suflet,
lumina ta e umbră,
sărutul tău e dor.
Şi totuşi arde,
fierbinte.


Rechberghausen, 21.12. 2003
Dupa o lucrare din 1984,Timişoara


Balastul din suflet - 76

Mă simt
asemeni unei insule
unde punţi
mă leagă de ţărmuri,
punţi subţiri,drepte,
nu poduri trainice.
Şi fiecare mişcare în drumul
spre tine
e un nou act de balans,
cu un echilibru fragil,
e un dans peste apă şi ascultări.

De aceea vin
să dansez peste ape cu tine,
vin să te iau pe insula mea.
E loc pentru tine aici,
e loc pentru balastul din noi
adunat cu anii şi
tăgăduit cu sfintenie
în cuvinte
ce ne ţineau sufletul pe loc.

Să-l oferim astăzi mării
să-i fie naştere de limbi de pamânt,
împrăştiindu-l din palme în zare,
mării tribut sa-i fie
şi dar valului zbuciumat,
ce desparte omul de maluri.

Să ne ţinem de mâini,
testându-ne jocul de-a echilibrul
pe punţi puse de mâinile mele,
venind cu paşi siguri
dinspre ţărmurile tale
spre insula mea.

E loc pentru tine aici,
e loc pentru descătuşări şi îmbraţişare,
e din nou loc pentru gând.
Îmi silesc rostul
ca să ne mai putem trăi
puţinul de iubire
pe podurile acelea trainice,
de care-ţi spuneam,
căci timpul nu fuge,
când alergăm
unul spre celălalt.

Rechberghausen, 30.12.2003

 

 indexrevista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

WEBMASTER : Conceptia sitului, redactarea Revistei Agero :  ec.Lucian Hetco [contact]  [ Impressum ]

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.