indexrevista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

 

Dreptul la culpa - partea a doua

Versuri de Lucian Hetco

 

Profeţi - 28

Acasă încă fiind,
nu mă apropiasem de tăria celui
Atotputernic,
iar poporului străin nu-i
Fusesem decât copil de suflet.
Nu-i povestisem nimic în cuvinte de duh,
nu-i vorbisem despre iubire
şi despre dorul meu.
Era povestea unui suflet
şi nu se cădea să fie publică...

Mă apropiasem de nevoie
De ideea că omul,
e în fond cetăţean planetar.
Omului –
îi dam cu drag Spiritul
Ce-l săvârşisem cu trăiri între străini
ce ani de zile nu-i putusem iubi.
Şi de atâtea experienţe noi,
mă îmbogăţisem în cuvinte
şi în cuget.

Străin fiind, păstrător
de dorul de casă,
în limbă nouă
ruptă,
de noile cuvinte,
iubeam ascuns un Dumnezeu,
ce mă-ntărea,
în ciuda firii mele îndărătnice.

Şi uite-aşa a fost să fie,
şi să-mi ajungă
şi răbdarea,
şi timpul,
şi să mă-împac cu mine.

Profeţii mei erau de acum
Cu mine, cu toţii
la mine acasă.


04. septembrie 2002, Rechberghausen


Spovedanie - 29

Făcusem o pauză,
între două spovedanii.
Neavând nevoie de preot,
mă destăinuiam
conştiinţei mele.

Găndurile mele,
aveau un simbol al lor,
şi parcă erau suliţe ce
le poţ arunca spre duşmani...
departe.

Aşa că,
având cui să mă încredinţez,
fără frici,
şi nepricepere,
mă destăinuiam
liniştii şi frumosului
şi mă simţeam la rându-mi
şi măsură,
şi şicană,
şi calapod pentru alţii,
ce voiau să fie ca mine.

Pricepusem,
că nu ajungea
să spun ideilor celor vechi pe nume,
ci doar să le rostesc
în şoaptă,
fără să aştept împlinire.
Şi le lăsam în sfârşit
să plece.

21.noiembrie 2002, Rechberghausen

Percepţie - 30

Mi-am perceput cuvintele
ca o evadare
Din percepţia joasă
a norocului ce mă sfidează
Cu proasta-i calitate.

În hăţişul înţelegerii,
mă descâlcesc astfel
răbdător,
măcinat în vâltoarea
eliberării de providenţă.
Şi sfidez toate iubirile
trecute,
cu percepţia joasă,
a unei vieţi de calitate
îndoielnică.

Mă leagăn
moleşit de atâta impăciuială,
ca un copil de suflet,
ce îşi găseşteîntr-un
târziu – părinţii.
Trăiesc banal
într-o fatalitate blajină,
Aţipesc neconform la umbra caldă
a unei perdele de autobuz,
ce mă duce
din nou către casă.

05 octombrie 2002 , Rechberghausen

Atingeri - 31


Sufletul meu
E ca pielea
Care îşi doreşte o mângâiere
fie ea şi scurtă
şi care apoi trece
într-o clipită.
Şi sufletul o uită,
de parcă nici nu ar fi fost.

Iar o simplă zgârâietură,
ucide bucuria
clipei,
rănind-o.
O zgârâietură simplă,
că o fi ea vrută,
că-i nevrută,
nu se uită,
Şi ţine,
ţine,
ţine...

Goeppingen, 06. Decembrie 2002

Platitudine - 32

Sunt cuiva dator cu fericirea?
Mie?
Sau poate îmi eşti tu dator cu câte ceva,
descărcându-ţi astfel conştiinţa
de greşeala altora
şi de a fi existat.

Te invit azi la efort,
unul suplimentar -
să gândim din nou eterna
galerie a sacrificiului.
Te privesc ca un orb,
te fixez
fără să te simt,
astfel că n-am cum să-ţi văd
nici bogăţiile,
nici frumosul.
Am să-ţi citesc din jurnalul
meu intim,
şi te voi primi în clubul pământenilor,
dându-ţi dreptul să te aşezi şi tu
obosit sau nu,
pe această gramadă de paie,
peste care a mai trecut azi furtunos
o turmă întreagă de rataţi.

Sunt cuiva dator cu fericirea?
Ţie?
Nu te zbaţi şi tu
Ca şi mine,
între greseli şi recidive?
Cu vină şi cu speranţe?
Ia să mă-ntrebi din politeţe:
Şi...?... Cum mai eşti,
şi cum îţi merge?

Rechberghausen, 25 noiembrie 2002

Disciplina socială - 33

Ceea ce ni se întâmplă azi,
naşte perpetuu noi posibilităţi,
şi chiar dacă azi suntem prea speriaţi
de
Despărţire,
ne împuiem capul cu diferite opţiuni
şi socoteli materiale.
Nici unul nu va voi să piardă,
aşa că vom rămâne împreună,
pe mai departe,
în ciuda noilor premize,
transformând chipurile
din nou
incredibilul în fapte
împreună cu o gramadă întreagă de
nimicuri –
atestându-ne cu hotărâre
tradiţia de mici burghezi.

Trăind aşa cu iluzia
disciplinei sociale
de dragul normelor,
vom legăna
patetic amintiri frumoase,
şi impresii de zi cu zi,
cu păţanii
de pe banda rulantă a sufletului,
în speranţa de mai bine.

23. decembrie 2002, Rechberghausen

Vid - 34

Transform vidul în plin,
cu plăcerea de a mă fi văicărit şi eu
la timpul meu.
Plăcerea asta
mă cuprinsese într-o flecăreală de zile mari,
cu deferenţa individului pasiv,
tărăgănat de moleşeala cotidiană.

Fac un zid de cuvinte în jurul meu,
conducând frazele de la distanţă,
de parcă ar fi caravane ghidate.
Le dau forţă şi gest,
scuturându-le de rutină.

E plăcerea mea,
de a găsi rostul lor,
al cuvintelor,
într-un vid social,
ce se umple de plictisul cotidian,
cu mărunţei agramaţi şi
cu văicărelile de epigoni.
Bucuria asta a mea e contrarul
Pastişelor
Celor momiţi şi strămbători de datini.
Şi-n rostul lor,
sparg tiparele vechi prin cuvinte ,
transformând vidul în plin.

23 decembrie 2002 , Rechberghausen

Piticul cocoţat - 35

Înţelept, profund şi erudit
Se vroia
Piticul cocoţat pe scaunul
Gigantului,
Democrat...zău,
nu vă miraţi,
căci astăzi adevărul nu mai interesează
nici măcar pe jurişti.
Că doar majoritatea e populară,
vocea Zeilor cică...
Şi la aşa plebei,
aşa alegeri.

Şi era bine hrănit,
prosper,
sănătos tun
şi chiar mai liber decât
Giganţii
de odinioară.
Şi-cineva îi şoptise-n ureche
că şi Napoleon fusese scundac,
şi că tradiţiile nu erau
decăt slăbiciuni
ce proslăveau faptele mareţe
ale Giganţilor,
iar acestea deveniseră între timp
incorecte politic,
devreme ce el rămăsese... totuşi
Pitic.

31. decembrie 2002 - Rechberghausen

Disciplina cernerii - 36

Idealismul meu
e-o armă,
atunci când mă încredinţez
din nou
că lumea asta nu-i făcută
doar din vizibil,
ci cu atât mai mult
din nevăzute,
din cele fără de trup.

Şi fără a înceta de a fi om,
cu bucurie
mă las capturat de logică,
cu exigenţa unui spirit dornic
de noi orizonturi,
ce se pot întrezări.
Cern cele ce se lasă văzute
de întunericul din capete
în căutarea mea imperturbabilă de frumos.

Iar lumina ce mă lămureşte
e mai încântătoare
atunci când e totodată şi
Facere,
şi reflecţie -
Şi ne dă trup.

30. decembrie 2002, Rechberghausen

 

Răul de viaţă – 37

Chiar dacă ai greutate,
vei învăţa să pluteşti.
Să le ştii pur şi simplu pe toate.
Eşti condamnat la împlinire,
fiindcă în subconştientul tău
imperceptibil, în fiecare clipă
dai naştere la întreg.

Şi de atâta cadru,
cu atâtea limite,
nici nu mă mir
că te-a cuprins şi pe tine
Răul de viaţă.
Şi ce folos în final
De atâta raţiune,
şi meditaţii,
cu Spirit, fără Spirit,
Şi Geneze ce nu le pricepe nimeni,
ţeluri şi speranţe.

Ne împlinim forţat
dar demni,
plutind spre
Greutate.

04. ianuarie 2003, Rechberghausen

Raportul cu datul - 38

Să mor intâi,
s-accept eternitatea
neglijent şi senin
să aleg un dat, un drum către lumină,
ca mai apoi să inţeleg
ce-i viaţa?
Să aleg un drum,
pe scena cea fără de cortină,
să fiu un suflet gol,
să caut in blocaj,
să mă dezbar de reguli
în jocul de-a trăitul?
E mai uşor să vreau, fără să înţeleg,
Putând cu adevărat
să văd in ceaţă,
Mi-e dat să aleg...

Dă-mi Dumnezeu, încă o viaţă!
Atât cât este leatul,
ca să trăiesc
de-acu‘ în linişte,
Cu Datul.

11 ianuarie 2003, Rechberghausen

Aflarea de sine - 39

Aflarea de sine
Era
Să mă împac cu viaţa,
şi astfel armonizându-i anii
o zăboveam conştient în scripte,
în dorul meu de înţelegere
ce mă mânase atât de departe.

Înţelegând că n-aveam ce să mai
redescopăr,
mă pregătisem
solemn
De plecare,
arătându-mă în lumină
aşa cum vrusesem să fiu dintotdeauna,
nemaifiindu-mi frică
să păşesc alături de drum.

20 ianuarie 2003 – Rechberghausen

Primitorul de gânduri – 40

Sunt primitorul de gânduri,
nu creatorul lor,
că-s gânduri adevărate,
că-s spulberate de neadevăr,
Sunt purtătorul de gânduri
Nu adevărul lor,
că-s gânduri ce vor să schimbe,
că-s gânduri de credinţă.
Sunt creatorul de gânduri,
şi iubitorul lor,
că-s gânduri curate,
că sunt minciună sau neastâmpăr.
Sunt fericitul ce nu mai minte,
răstălmăcind adevăruri ,
căci orice lipsă de înţelegere,
o luminez cu un zâmbet.

28 ianuarie 2003 - Rechberghausen

Dăruind cuvinte - 41

Cuvintele sunt fapte,
iar adevărurile răzbat prin ele.
Şi de atâtea adevăruri adevărate,
mă întreb
cum sa le mai preţuiesc.
cum să le aleg,
cum să mă scap de neprevăzut?

Azi,
când nimeni nu mai greşeşte
şi toţi au dreptate,
găsind un adevăr în plus.
îi constat plictisit micimea banală
fără interes.

Şi lipsindu-l de cuvinte
Îl las să se înfăptuiască...
Singur.

31 ianuarie, Rechberghausen

Deosebiţi - 42

Toţi ne voim unicate,
în baza repertoriului nostru de
ciudăţenii,
şi banalităţi
ridicate la rangul de calitate.

Şi cum nu ne mulţumim să vieţuim
fără să facem gălăgie în jurul nostru,
subliniindu-ne micimea în vorbe mari,
mă-ntreb:
cine ne împiedică
să ne depăşim slăbiciunile?
De ce avem prudenţa
să nu ne respectăm
jurămintele?

Şi nu mai suntem stăpâni
Peste superstiţii,
şi compromise.


02 februarie 2003, Rechberghausen



Cui bono - 43


Ma încovoi
Încărcat cu toate poverile,
unui spirit obosit...
Încă tolerând între a trebui şi a vrea.

Vă întreb acum,
cum era chestia aia,
cu Libertatea?

Cui să dau socoteală
Pentru Spiritul ăsta nebun ce mă copleşeşte,
Şi cine are dreptul să mi-o ceară?
La ce bun,
atîta chin şi atâta drum
pentru puţină bucurie
în drumul meu spre noi valori?

Şi cum era cu
a vrea,
şi a putea,
şi trebuie să pot să vreau?


14 februarie 2003 - Rechberghausen

Adevăr şi certitudine (44)

Am să mă las pradă adevărurilor
Acum,
azi,
scăpat de certitudinile care mă îmbătau
deunăzi cu siguranţă.
Aşa se făcea
Că mă simţeam din nou
Nu numai om
Ci şi puternic,
recunoscând în fiecare din semeni
Adevărurile lor.
Simţindu-mă prima dată adevărat
şi sigur,
ştiindu-mă mai puţin naiv
şi mai îndrăzneţ decât odinioară.

Surprind omul
Cum fuge de esenţial,
zămbesc cu interes
mă degajez,
nu-s sceptic şi mă
bucur de orice provocare.
Sunt lipsit de certitudini.

Rechberghausen, 27.04.2003

 Ierarhii - 45

Tînăr fiind
în plăcerea mea de a stabili
ierarhii
aşezasem la loc de cinste
plăcutul şi mai dedesubt –
neplăcutul.

Între ele am făcut loc
Frumuseţii
Talentului,
farmecului iubirii,
fără să uit că frumuseţea va pieri,
că farmecul va deveni platitudine,
că talentul va degenera îm obişnuiţă.

Si astfel,
în încercările de peste ani,
redescopeream
cât de ciudat e plăcutul
şi nedefinit,
între gând si simţire.
Eliberat -
Gândeam fără să mai orbesc
Din iubire.

Rechberghausen, 11 mai 2003


Om - 46

Sunt om,
nu-s pui de Demiurg,
să mă înalţ la ceruri când mi-e greu,
rămân să lupt.
Şi nu pozez în victimă de soi,
cu aleasă obârşie pentru voi,
rămân să lupt
şi nu fac tărăboi.
Sunt om,
nu datorez nimic nicicui,
mă înţeleg făr-ajutor,
esenţa-mi este fapt,
fiinţa îmi dă zbor.
Că sunt acum,
c-am fost, de voi fi fost adevărat,
în drum spre înăuntrul meu,
cununa mea cu spini,
i-o fac cadou lui Dumnezeu.

Sunt om,
nu victimă de soi,
s-aplaudaţi voi suferinţa mea,
trăiesc intr-o apocalipsă de apoi,
trăiesc, exist şi sunt şi fără voi,
o viaţă pe pământ.

30. decembrie 2002, Rechberghausen


Între plus si minus – 47

Moartea mea nu va justifica nimic
Nici măcar trecerea timpului,
cu toate acestea m-am străduit
să creez detalii,
o viaţă întreagă.
Cuvântul meu,
nu avea cum să fie la început,
încă nu fiinţam în trupul meu
de copil.
Existam între două axe,
dând doar detaliilor nume,
fără să le înţeleg.
Mă percep ca fiinţă,
dincolo de mistic
într-o perenitate jalnică,
în căutarea chimiei ce-mi curmă
simţurile,
justificându-mi trecerea dinainte
stabilită
între plus si minus.

Rechberghausen, 19.05.2003

 

 indexrevista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

WEBMASTER : Conceptia sitului, redactarea Revistei Agero :  ec.Lucian Hetco [contact]  [ Impressum ]

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.