indexrevista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

 

Dudi Tăimănescu Bălăiţă

- USA, California -

Harul clipei

Impresii si pareri personale in FORUM

 

   

Motto: "Daca as avea o inima, mi-as scrie ura pe ghiata si as astepta primele raze de soare. As stropi trandafirii cu lacrimile mele pentru a simti durerea spinilor si sarutul rosu al petalelor." Gabriel Garcia Marquez 

 

Dudi Tăimănescu Bălăiţă 

 

Floarea mea de cais

Floarea mea de cais inflorise ciudat
din matase de gand nepatat
si-adunase-n petale
mangaierea ei moale
luminand a sarut sidefat,

da-n stamine cu gene blonde de soare
si-ascundea in colt de-ntrebare
muscatura durerii
pentru scurtul placerii
de-a fi inca-n lume o floare.

In pahar de pistil pulsand mierea-nectar
floarea mea isi cladea un altar
pentru jocul ce vine
cu tardive suspine
s-o ierneze-ntr-un fine amar.

Isi tesea printre crengi visul ei delicat
tremurand daruiri, si-mpacat,
din clorofila-si dospea
fruct ce curand i-aducea
timpul ei spre abis destinat.

Ea-si zambea pe un ram chipu-i palid, sfios
si stia c-o sa moara pios
cand, insfacata de vant,
va noroi cu pamant
tot ce-albise in ea mai frumos.

Floarea mica cu aripi albe, usoare
ma privea duios, cu candoare
si-mi spunea din petale
fara lacrimi si jale
ca si moartea-i zbor catre soare...

 

Chiar daca..

Chiar dac-ar vrea buna fortuna
sa taie zarile-n felii de soare
si-n broderii din catifea de luna,
covor, sa mi le-astearna la picioare,
eu as alege c-alta data
in locul drumurilor moi, satine
aceeasi potecuta inspinata
ce-nsangerand m-ar duce catre tine.

 

Eu să fiu Tu

 

As vrea sa fug din coaja mea
si sa ma risipesc in toate,
ca-n orice-atom te vei afla
eu sa fiu Tu, daca se poate,

sa gust incet din gandu-ti mut
ce-ascunde taina si dilema
si-n freamatul necunoscut
sa-ti deslusesc orice problema,

sa ma afund in ritmul viu
al inimii tale tempeste,
asa incat oricand sa stiu
ce-a fost pe-acolo si ce este,

cu degetele tale fine
sa-ti rasfoiesc setea dintai,
cu-a buzelor arse rubine
sa te implor sa ma mangai,

sa-ti sorb flamanda sarutarea
si-n gustul ei sa regasesc
mistuitoare chiar chemarea
pe care-as vrea sa o rostesc

si sa ma contopesc cu tine
in orice clipa de banal:
fie la rau, fie la bine
sa locuim acelasi val,

sa nu fim doi in nici o vreme,
ci doar un simplu mic nucleu,
pe Mine, Tine sa ma cheme
si-n noi sa moara orice Eu.

 

Din verde crud

Speranta-mi este azi cuvantul
soptit pe margine de buza
din scaparat de sfada dura
spre-ntaia flacara difuza
ce-aprinde candela iubirii
in cuibul fraged al simtirii.

Un ciob salvat dintr-o oglinda
sorbind lumina zgariata
a dorului mocnit in umbra
imi redeschide dintr-o data
brate intinse catre soare
cu falfairi ce vor sa zboare.

Din radacini cu trup de neguri
ma-nalta albatros cuminte
peste talazuri de albastru
si-mi reinnoada legaminte
pe verde crud de cutezanta
eternul mugur de Speranta

şi ..iata-ma, ma-ntorc in topul
Craciunului cu Primavara
inmugurind urari de bine,
reacordand a mea chitara
de diaspora romaneasca
ce-si vrea Romania sa creasca.

 

Daca..

Daca ochii toti ar fi avut degete,
atunci ai mei
ar cauta febril inima ochilor tai
sa-ti rasfoiasca lumina
din imagini ne-mpartasite inca.

Daca buzele mele ar fi putut fi brate,
le-as serpui liane
pe trupul copacului tau,
sa curm nelinistea-i din seva
cu sarutari flamuite-n frunzare.

Daca mazga isingurarii si ura
ti-ar cotropi zenitul,
as vantui arsita gandului meu
peste tot ce e vaiet in tine
pana te-ai recladi ziua-nsorita, curata.

As destrama catifea alba de stele
si neaua valului de luna
sa imi urzesc strai feciorelnic,
daca macar pentru o noapte
m-ai cuibari in dorul tau mireasa.

Si daca as sti cum sa iti spun
ceeace vreau,
cuvintele tot n-ar putea grai
floarea timida din mine
ce infloreste iubind pentru tine.

 

Spune-mi !

Spune-mi ca iarna-i doar o gluma
in care fluturi albi tresar
valsand pe portativ de luna
cu zambete de chihlimbar.

Spune-mi ca nu exista ura
ca mor tristeti in orice gand,
ca nu-i in nici o batatura
vre-un prunc de foame lacrimand.

Spune-mi ca beznele sunt soare,
lebede albe ca-s corbii,
ca lupii nu ucid mioare,
ochi de vultur ca au orbii.

Spune-mi ca ninge cu speranta
pe pragul oricarui catun,
ca langa orice cutezanţa
maine va fi un Mos Craciun.

Fa-ma sa cred cu vorbe bune
ca-mi vei intinde mana ta
peste distante fara nume,
s-o regasesti iubind pe-a mea.

Macar in noaptea cea mai Sfanta
intoace-ti pacatul pe dos,
spune-mi ca zboara-aripa franta
si chiar de minti, minte frumos!

 

Roua

Tu, picatura ratacita
din lacrima de stea
trezind genele zorilor
si tresarind pe-a mea

tremuri aprinsa de dorinta
sa te scalzi cu soare
lipind pe trupul gol, febril
foc de sarutare

si uiti ca viata e-o minciuna
netagaduita
pentru-oricare existenta..
Tu strop fragil, uiti ca

la o rascruce de petala
o gura-nsetata
se casca nesatioasa
sa te soarba toata.

Eu tare as vrea sa te salvez
intr-un ungher tacut
din recele de umbra mea,
dar vai, ..te-am si pierdut!..

 

Licariri

Noaptea cerul plange dupa soare:
risipite, lacrimile-i curg
si din fiecare picatura
se rasfrange-o raza de amurg.

Dimineata plange după stele:
boabe reci de sticla se preling
si in fiecare picatura,
tremurande, stelele se sting.

Zilele-si abunda laolalta
haine-ntinse alb peste zenit
si cu orisicare unduire
te-ar imbratisa la nesfarsit

catre serile de-albastru tainic
cand tresar din amintirea ta
printre gene licariri timide
la chemarea ce-napoi te vrea..

 

Strigatu-i cainic..

Dispera pe irisi lacrima ei
nascuta din strigatu-i cainic
neauzit de pamanteni si zei
si-ntampinat pustiu, amarnic.

Frangandu-si jalea tremurata-n maini
isi poticnea genunchii-n cale
si, greu icnind de anii ei batrani,
mama scrasnea o intrebare:

"-Unde e, Doamne, fiul meu sedus
mai ieri de cauze fanfaroane
si insfacat intr-un razboi impus
de-ambitii egoiste, vane?

Nu i-am dat binecuvantarea mea
cand a plecat asa departe,
iar astazi mi se-ntoarce intr-o stea
ce-mi da in scimb un steag si-o carte

pe-o glorie care desfata viermi
si pantece ne-ncapatoare,
punand mai sus de-orice barilii fermi
supti de vampiri cu vreri avare.

Cine e starter neinduplecat,
care-a starnit far' sa clipeasca,
cu sange rece, focul blestemat
si tot cuteaza sa-l sporeasca?

Unde e, Doamne, fiul ce-l astept?
De ruga mea de ce nu-ti pasa?..
E-un veac intreg de cand l-am strans la piept,
de cand s-a ratacit de casa.."
.................................................................

Frangandu-si teama tremurata-n maini
si poticnindu-se cu jale
in anii ei nemangaiati, batrani,
mama se-ntarata pe cale

si implora destinul din genuni
ca istovitii pasi sa-i targa
spre tarmuri unde ..poate cresc minuni.

Ea nu voia-n prezent sa creada,
dar Casa Alba ..era neagra!

 

Unde-i?..

 

Ma loveste sub ploape
icoana ochilor mari
de ape curate
reflectand foc de noapte
cu brate colier
pe gatul dor din cerul meu
si ploua in mine cu roua
de clipa de şoapta
din zambetul tau,
ploua infiorat in mine
cu tine..

Tresar buclele-ti mari
croite din bezna, carcel,
in sarutari pe-obrajii doi
c-atingeri tandre de cercel,
si, zvapaiata primavara,
te-aud din poarta fredonand:
"-la tine vin iar, surioara!"

Cu degete de timp
te-nnod in navod de lumina
sa mi te tin zalog sub pleoape:
oglinda picuranda
dintr-o sirenă bruna
inotand vie pe vesnicie..
si-asa ma tem sa nu dispari
si iar sa-nsingurez,
ca ploua, ploua-atat de bine
cu zori gemeni de tine
in mine..!

..Unde-i timpul de urma ta,
Unde-i?...

 

Intuitie de radacina

Vantul ursuz de miaza-noapte
ma vrea inerta si beteaga,
desi eu sevuiesc rutina
de respectata radacina
crescand arome dulci si coapte.
Ca-i iarna-n praguri, nu e saga.
Ea-mi scrijeleste orice vena
incolacindu-ma-n dilema;

trist, ma-nfioara-n umilinta.
De gheata-s nodurile-mi frante.
Se-opreste seva cristalina
pe-un galci incremenit in tina
si ma include cu cainta
in staticul iernii carunte,
sa ma dospesc in asteptare
cu neiertata nepasare.

De mi-ar lasa macar farama
care sa-mi palpaie speranta
ca pot pastra la piept de tina
miracolu-mi de radacina,
eu m-as argintui ca luna
redobandindu-mi cutazanta
si-as tresari pe sub ninsoare
ca trilul de privighetoare.

Trupul meu totusi n-o sa piara,
iar mintea mea incă mai crede
ca galbenu-mi de radacina
frapat cu-albastru de lumina
imi va iti in primavara
un nou impuls de seva verde,
cand voi sfarsi a iernii piele
sorbind-o-n coltul ierbii mele!

 

1 Septembrie

Dimineata noua, te-ai nascut transparenta
ca o mare uitata de vant, inocenta,
pastrand in trup umbre fine de soare
impletite cu-azur si fiori de racoare,
cu suflarea ierbii ce incă respira prin mine
arome de verde si de prospetime.

Ai aparut cu clinchete de clopotei vioi
cand toti bobocii nostri se-aduna-n scoala roi
sa afle cate-n luna si cate, cate-n soare
sunt talmacite-acolo din carti, de profesoare;
esti sora cu speranta belsugurilor toate
si cu belsugu-adus sperantelor scontate.

Tot ce mama ta buna a trudit intr-o vara,
dup-o luna-mplinita te va face fecioara,
rotunjind sanii copti, mladiindu-ti pasirea,
iar din fruct de pamant ti s-o naste iubirea
ce imbraca-n fragrante umeri tandri si goi
si-ti hraneste privirea cu seve de ploi..

Chiar din start Primavara, a muzelor doamna,
cu perfida placere ti-a dat numele: TOAMNA
si pe-ascuns a ursit sa fii Vantului aleasa
in clipa hotarata ce te-o peti mireasa,
sa-ti ploua rau la nunta si cat vei mai trai
sa te hartuie norii pana te-i desfrunzi,
fata ta s-o brazdeze fulgere lungi, trasnite,
Vantul gelos sa-ti rupa poalele scump tivite
cu armonii colore ce-ascund raze de-arama,
de aur, de-ametist, de rubiniu şi chihlimbar de crama,
pletele-ti fluturande sa-ti fie smulse toate
si sa sfarsesti printre noroaie precum o curva cu pacate..

O,.. TOAMNA, TOAMNA, TOAMNA,
cand daruiesti atata bine,
de ce Nuna, nebuna, ti-a harazit rusine?..

 

Toamna

Isi plimba mandra Toamna printre noi
falduri adanci de poale lungi, bogate
tesute din frunzis muiat de ploi
in stranii palpairi de nestemate.

O vad cum masluieste prin copaci
franturi de joc spectral de curcubee
din focurile ruginii de draci
si palul nimbului de dumnezee,

ii simt suflarea rece prin sarut
cand risipeste burnita-n tarie,
cand zorii aburind pe lacul mut
isi ning poleiul brumei peste vie

si ii adulmec pasul prin gradini
dupa miresme tari de crizantema
ingemănate amplu cu rasini
si cu arome descinzad din tema;

se-mparte galantoana orisicui
cu ce i-a dat mai bun vara bogata
si nu-si refuza dorul nimanui
impartasind prin ea placerea toata,

dar, dupa ce nimic n-a mai pastrat,
mandria ei aduna nori de gheata,
asmute vantul rece, blestemat,
burzuluita, vanata la fata

si-si vrea pieirea ei cu-a tuturor
deopotriva-a fi sincronizata:
indoliata-n mantie de nor
si ferecata-n iarna inghetata...

 

E toamna tarzie...

In vantoasa pribeaga, zurlie
trosnesc crengi batrane, zbarcite
murind sufocate-n frunzar de rugina,
cand norii, umbrare de ploaie
se scurg peste lume-n noroaie
zugravind zarea mioapa cu tină.

Si-n plaiuri pustii, zgribulite
e din nou toamna rece, tarzie..


 

La Echinoctiu de Toamna

In dimineata-aceasta blanda
cand Toamna pare incantata
ca inca isi pastreaza plina
docila ei lumina,

cand iarna n-a razbit sa muste
din stralucirea ei bogata,
din pantecu-i rodind putere
ca fagurii de miere,

cat vantul nu a pustiit-o
de trenele-i multicolore,
iar ziua-i chiar la jumatate
in drumul ei spre noapte,

mi-a inflorit a doua oara
pierdutul plai de Primavara
in camp cu maci si cu lalele,
cu-azur de albastrele.

Azi simt un start de tinerete
cu prospetimi imblsamate
care ma vor si-n crizanteme
si-n macii din poiene.

Doamne, ce nu as da, ca-a doua zilei jumatate
s-o pot opri din drumul ei spre noapte !..

 

Echinoctiu de Toamna

Lumina tematoare, obosita
pulseaza azi in rasarit
ca lumanarea mangaind smerita
prinosul unui drum sfarsit.

Egalu-si hotaraste peste fire
balanta unui echilibru cert,
dar va lasa iar bezna sa-si aspire
crescandul lacom si alert
de viitoare zari infrigurate
cu ceruri tot mai plumburii,
de pasiuni de prea demult uitate
ce inca spera c-ai sa vii.

Imi amintesc de zile-ngemanate
cand ale toamnei tandre flori
le stivuiai pe brate tremurate
sa mi le daruiesti in zori
infiorand sub zambet stins de luna
eternul dragostei de doi.

Acum "eternul" tau e doar minciuna,
iar "doiu"-i inecat in ploi...

Atunci uitam ca ziua va sa scada
cu toamna ce se-mbraca-n gri
dintr-o paleta de alb-negru, fada,
ca-n usa bat clipe pustii,

uitam de tote cate sunt pe lume,
uitam de mine insami chiar,
cand soarele, ce-l culegeai din brume,
mi-l ridicai pe ceruri iar.

Raza de-acum un maine o petrece,
un maine palid si-nghetat
ca un clestar de aizberg mut si rece.
Eu ma inzapezesc treptat...

 

Estivala (Toamna)

Pagina alba
ca inocenta unei fete
imi cere stropi de ploaie-albastra
si ma indeamana
la inspiratii ude, transparente,
pictate diabolic de palete
invesmantate-n toamna.

Simt cerul mama
ca-si rupe apa peste lume
nascand prin frunze scofalcite,
pe cai confuze
infrigurari si zgribuleli latente,
ecouri solitare, reci, postume,
melamcolii obtuze.

In fiece colt
plang ochii ca din suc de ceapa,
cu izuri reci de egrasie,
de ploi plouate
mocaneste: ciupiri scurte, bizare
peste o lume ce-a intrat la apă
cu totul, toti si toate.

Si totusi, mica,
o certitudine sireată
ma iscodeste pisaloaga
si pacatoasa
si-mi tot repeta fara ezitare
ca-n zori la usi se va opri sa bata
o Toamna mai frumoasa,
ce de la cap pan' la piciore,
gentil, ne-o saruta cu flori de soare..

 

Toamna din urma ?

Un infinit de lacrimi imi poticneste calea
si nu stiu bine sa inot.
Norii, nesatiosii vin sa inghita valea
si nici sa fug de ei nu pot.

Vantul isi haituieste pe starzi ploi zgribulite,
cand trupul meu prea obosit
se leagana firav pe radacini trudite
chemand salvarea din zenit.

Lumina sta ascunsa in brate de-ntuneric
si bajbaie ca un betiv,
isi topaie-n frunzar tangoul ei himeric
pe drumul timpului tardiv.

Sperantele ingeata in clipele zalude
si sa ma-ntorc din drum nu-i chip.
N-am sansa sa-mi arunc hainele vechi si ude;
ba nu, una mai e: să tip,

sa urlu lung la luna, dar luna e furata,
si-atunci.. mai bine tac morbid.
Nu, inca nu-i nimeni la poarta ferecata
ce n-as dori sa o deshid.

Ma-ntreb daca cumva ceeace simt e-o gluma.
O fi Toamna din urma?...

 

O crizantema alba...

Astazi voi pune-o crizantema alba
afara langa usa mea
si voi uita de ea,
asa incat a doua zi
sa-mi iasa-acolo-n cale
cand voi pleca,

ca sa ghicesc ca te-ai intors acasa
sa imi aduci o floare iar
de ziua mea in dar
si sa gandesc in sinea mea
ca clipa fericita
nu-i in zadar..

Cu prospetimea crizantemei albe
vreau inc-odata sa-nfloresc
zefirul ce-l doresc
starnit de sarutarea ta
si sa-ti soptesc timida
ca te iubesc.

Maine in zori o crizantema alba
mi-o adauga o toamna-n plus pe salba..

 

Nu Ma Uita

Subtire floare, floare-albastra,
un bob de-a cerului fereastra
nascut din copularea casta
dintre un degetel de tina
si o samanta mica, fina
cat o ata.

De-abia itita pe picioare,
icnind, te-ai ridicat spre soare
cu trup mirat, sfios: o boare
impetaland bolta senina
pe strai cu-aripi de balerina
si pe fata.

Sarmana floare pastelata
cu fecioria-ngemanata,
tocmai cand pentru prima data
starngeai in bratele-amandoua
un bob indragostit de roua
si de viata,

un demon ghebosat, lunatic,
inversunat de-un gand zanatic
s-a asmutit cu zel salbatic
sa-ti rusineze fecioria
utilizandu-si calomnia
de paiata.

Dar intrigata, in gradina
flaoarea barbata de sulfina
te-a vrut a florilor regina
si cu frunzare de boema
ti-a pus pe frunte-o diadema
clipind din litere de stea
nume de-azur: Nu Ma Uita,
sa consemneze-n nemurire
simbolul tau de AMINTIRE.

 

Ghiocel

O mica radacina
cu trup firav de tina
isi cauta cu nerabdare
drumul ei spre lumina,
sa pipaie-n albastrul tare:
racoare.

Cand l-a gasit, in fine,
s-a rasucit in sine
prin clorofila tulburata
de cazne, de suspine
si.. a-ncoltit de-odata
speriata,

iar apoi,
lent, greoi
de sub gramezi
mici de zapezi
s-a pornit curioasa,
timida, gratioasa
sa-si traga capul de matasa
si sa-l urce spre soare
cu tremur de mireasa,
cu candoare.

Ea, smerit,
ne-a soptit
ca-i firicel
de ghiocel.

 

Lacramioare

In padurea de ferigi si brazi
cineva a plans cu lacrimi albe
presarand sub tufe si arbusti
boabe cu fragrante dulci si dalbe.

Ele-n valuri de racoare-si prind
imbierile miraculoase
ce saruta linistile reci
din tarii de umbre voluptoase

si alina suferinta cui
le-a nsscut candva din intamplare
alungand oftatul cu parfum
si cu zambet alb de lacramioare..


Floare de liliac

Stralucire timida, zambet de perla
cu forma desprinsa din silueta de stea,
paleta furata din curcubeul de nea,
din sideful sagalnic al oglinzii de lac,
floare sublima de liliac !..

Miraj de placere ce aduce noroc,
buchet de sperante si oracol de vis
cu parfum de fecioara, cu inocenta de-abis,
tu, vorbesti fara glas cand cuvintele tac,
floare gingasa de liliac !..

 

Meditatie

Agatata de ultimul ram
in lumina pala de ceara
lumea de aur unde traiam
clipea pentru ultima oara;
...si-aveam doar o mana de ani.

Prinsa in cursa de prizonier,
simtind cum neantul ma pierde,
un brat dur de la pamant la cer
m-a aruncat in lumea verde
la tarmul sortilor de-orfani.

Cat oare traiul meu sihastru
se va scalda in clorofila
coapta din galben si albastru
care-mi framanta crunt argila
ce nu se vrea in bolovani?

La vremea data cand sorocul
va stinge focul meu de astra,
din verde el mi-o muta locul
in lumea vesnica albastra,
fara contururi, fara ani,

iar clipele, ce-atunci m-or pierde,
vor albastri si lumea verde..

 

Radacini

Am plecat de acasa haituit de nevoi
doar c-o sama de boarfe pe umerii goi
catre-un drum fara tinta, nebulos si stingher
sa-mi salvez viitorul si-ncercand sa mai sper.

Radacinile-mi frante poticnite in lut
de instinct imboldite din nou au crescut
cautand leac si tihna si-ncoltind spre senin
undeva... intr-o vatra, pe meleagul strain...

Daca azi umilinte si rani ce-s departe
dorm in mine cuminti asa, ca-ntr-o carte,
cand bogat ma-mpresoara cu albastru senin
cerul rece si straniu din meleagul strain,

radacinile-mi schioape incarnate-n alt lut
inca bat in al sarbei ecou din trecut
si zvacnesc cu-armonii zvapaiate de hora
si doinesc de-a Carpatilor tainica flora..

 

Himere albe

Din tarie se cern siluete albe, pufoase
si eu cred ca in noapte ning umbrele voastre
unduind prin perdele translucide si moi
valsul mut ce-si pulseaza himerele-n roi !..

Iubiri transparente inghetate-n scantei,
va topiti sarutand fata mea, ochii mei,
si prelinse, pieriti picurandu-va-n mine
peste-o lacrima mare, care creste... si vine..!

Cand atingerea voastra pe grumaz o simt salba,
fericirea tresare-asa rece.. si alba,
de-as chema vesnicia cu nameti de ninsoare
sa-nalbeasca-ntr-o clipa tot ce-i bezna si doare!..

 

Ploua timid...

Ploua timid cu tine
in mine...

Te prelingeai ca o bura de ceata
din recele de dimineata
in trupu-mi cald si devastat
de arsul cruntului oftat
si-atunci, cand zorile se crapa,
veneai cu sarutari de apa
la mine-n aşternut.

Da-n scurta vreme, nevazut,
te-ai dispersat tiptil si mut
ca bobul delicat de roua
sorbit de nestiut.

Si totusi, mi-a fost dat sa ploua! ..

Ploua timid cu tine
in mine,
pana ce ochii i-am deschis,
iar tu ..te-ai stins in vis.

 

Dezamagire

"Ciuma Rosie" ne-a zdrumicat implinirea
si cu gheare de fier sfartecat-a iubirea
cand prin norii de praf, prin moloz si noroi
isi smutea samavolnic buldoza spre noi,
sa transforme-n pustiu seve, muguri si flori,
mana-n mana cu clipa ce sortea: tu ..sa mori.

Si.. s-a stins in neant, a pierit deodata
sub rotire de corbi prin furtuna turbata
floarea noastra albastra, faurita-mpreuna
pentru-o vreme-argintie, visata mai buna..

Tu.. te-ai dus ! .. Pe arena ramasa pustie
ceata deasa urzi-va de-acum in tarie
ceasuri gri pentru tot ce-ar putea sa mai fie.

Timpul curge mereu si-si destrama din cer
firul lui invizibil de enigma: mister
al destinului dat pentru orice fiinta
de a Domnului certa, nescrisa vointa.

............................................................

Azi, cu pasi derutati, pe carari nestiute
port in mine, povara, amintirile mute,
incercand zi de zi sa revendic ceva
cu schiopande si seci radacini chinuite,
cu sperante naive, stinghere, ciuntite
din icoana iubirii inhumata candva
si-s tot mai departe.. de tine, de mine,
cu cat anul trece, cu cat altul vine..

Ratacind sub un cer fara soare si-albastru
sunt ca orbu-adumbrit de neantu-i sihastru
si-o convalescenta stranie cu rani neinchise
imi sadeste cosmaruri in crangul de vise
si-mi smoleste cu bezna oceanul de stele
lasand vid si stupoare in holdele mele.

Si-s tot mai departe ..de tine, de mine,
cu cat anul trece, cu cat altul vine..

 

&

Buzele-mi tremura ca o ultima boare de ploaie,
tremura si cad în taceri
peste ziua de ieri.

Ieri m-a vlaguit de rosu floarea sentinta si spin
cu ac de noapte polara
si-a vrut sa ma doara..

Azi fruntea-si pune-n valiza amurgul ochilor grei
si, de-as vrea sa mai prind un "ceva",
nu-l mai pot apuca.

Parca astept intr-o gara
si astept mai umil decat clipa cea mai amara
langa o cale ferata franta-n zenit
irosit.

Mai e vreo dorinta?

Taceri..

Si mor pe-un adio.
Sunt Ieri..

 

Crampei de amintire

Priveam pe geam.. si.. fara stire
un gand pribeag, un dor subtire
m-a strecurat cu viclenie
pe-o umbra din copilarie,
sa retraiesc sub gene lungi
o fresca-a vremii de atunci :

vad ca prin farmec deodata
vapaia cioatelor din vatra
cum purpura odaia toata
si proiecteaza pe perete
o hora cu flacai si fete,
ca cele-ncinse in poiene
de feti sprintari si cosanzene...

Trosnind din vreascuri, panusare,
intr-o cumplita-ncaierare
mii de scantei in sus si-n jos
tintesc ca bravul Fat-Frumos..

Apoi, gutui din ferestruica
si burta ploscai grea de tuica
prin sarba palelor de foc,
sus pe tavan, din loc in loc,
se harjonesc intr-o spoiala
mimand Povestea lui Pacala.

Incolacit sus, pe cuptor
motanul alb toarce de zor
si sincopeaza-n sforait
un greieras mic ratacit.

Stand pe o muche de crivat,
de ghemul mare destramat
bunica bombane si spurca:
iar i s-a rupt firul din furca..

Intr-un coltar e Tandarica
nascut din lemnul fara frica;
sta cocotat intr-o cutie
pe-un raft de la bucatarie
unde bunica, raspicat,
i-a spus sa taca nemiscat..

Miros dulceag, caldut de lape,
de paine si de mere coapte,
de iz ameţitor de vin,
de busuioc, de rosmarin
plutesc aiurea prin odaie..

Langa cuptor intr-o copaie
e leganat chiar de bunic
un prunculet scancit si mic
in ritmul doinei fermecat
de-abia soptit, de-abia cantat..

........................

Astazi ma-nchin acelor clipe
ce incă vin sa infiripe
intr-un crampei de reverie
o ora din copilarie..
si, fericita, retraiesc
traditionalul romanesc.

 

Nostalgia...

Azi, cand hlamida stranie a toamnei
neimitabil colorata
mi-aduce-n amintire nostalgia
a tot ce-ar demara cu-"a fost odata..." ,

ma imboldeste-un dor de hoinareala
spre cararui pitite-n frunze
sub Carpatine umbre lungi de cetini,
unde izvorul rece scalda muze.

As poposi pe pantecoase dealuri
incinse-n fote ruginii de vie,
ingăduindu-mi să horesc o clipa
cu-un strop de Odobeasca rubinie

si, ratacind printre livezi Valcene
cu rotunjimi mieroase, coapte,
m-as face ca scap fraul la ispita
de-a ma-nfrupta cate putin din toate.

Cu goana apelor as ropoti spre vale
in unduirile de grane,
sa-mi fac crivat din fan uscat si iarba
sub cerul aburind a copt de paine,

sa-mi ostoiesc a fruntii acalmie
ce fereca neguri, furtuna
in unda pura valurind racoare
dintr-un ulcior cu apa de fantana.

Pe Dobrogene plaiuri insorite
m-as legana in valuri vaste
la sanul Marii printre scoici si dune
cu simfonii talazuind albastre

si-n fine.. m-as opri din drumetie
unde-n amurg Doina doineste,
cununa impletind din NOSTALGIE
cu-un bucium si cu-un tulnic, romaneste! ..

 

Acalmie

Barzii au tacut.
S-a asternut
sub cortina de nori
infiorare
si stupori,
asteptări
fara raspuns la intrebari.

Cand bardul este mut
si poezia moare,
tacerea doare..

 

Clipele

Clipele suntem noi,
incolonate
cap la cap
de un resort divin
cu degete increierate, moi.

In du-te vino, rand pe rand,
pe ata transparenta-a sortii
ne picuram cu o mixtura
fara masura
de reguli sociale
impersonale, banale,
ciclic arhivuite,
raftuite,
prafuite
si casate-apoi
..la gunoi.
Mai sunt acolo-n top
si legi nescrise
incontestabile si capitale.

Clipele suntem noi:
cu fapte bune, cu noroi,
cu pace, cu razboi,
cu zambetul azurului,
cu vaietul din ploi
şi sentimente roi,

cu toate Clipele din noi..

 

Fantezie de ..du-te - vino

Cand rosul patetic izvoraste din valuri
si plange, risipit
de jos in sus peste nedefinit,
intorcandu-se circular
intr-un singur ochi cuminte de jar,
eu ma nasc umbra din ape mergand catre maluri
si ..in jocul acesta de invers
din umbra cresc om,
ma fac maimuta, crocodil, pasare, pom,
trec la fluture, larva, molecula, atom,
ca sa mor intr-un vers
devenind ..etern univers.

Apoi, implicata ciclic pe contratimp,
ma rastorn fir cu fir
prin clepsidra ochi de-abis, de zefir
si de-odata, paradoxal,
invulnerabil, revin la normal
preschimbandu-ma in destin uman, in anotimp.
Pasind cu calm peste vreri de revers
intru prin tina
intr-un bob de samanta, prind radacina
si-ndraznet incoltesc, ca sa cresc cu rutina
spre miracol de vers
devenind din nou univers..

Asa vesnic renasc printr-un ciclu incontestabil
noul din mine mereu cert şi viabil.

 

Filozofie lapidara

Pic ..pic.. pic.. pic..
se sparg rand pe rand
ca secundele
ploile, sensurile, gandurile
si lunecand
in timpul calic
devin: .. mai nimic..

pic.. pic.. pic..

Am fost. Cine stie cand?..
Si incă poate mai sunt
un fir de vant,
o picatura de vis,
sau un infim vapor
stranutat de un nor,
ori.. un "ceva" cu mult mai mic,
acel "ceva"
care se vrea
ascultat,
inteles, intrebat,
uitand ca vremea neantrebata
e si ea ignorata,
predestinata
a fi doar abis,
adica: ..nimic..

pic.. pic..

Dar, chiar daca-as vrea
ca vremea sa-mi stea
si nicicand sa nu plece,
stiu bine ca totusi candva,
necontestat, ea
si pe mine tot m-o-nsfaca
si petrece
catre un maine: ..nimic..

pic..

 

Cand, cine, ce si unde?

Cand noaptea isi inchide ochii obosita,
eu incă i-as lasa pe-ai mei sa doarma
cu trupu-mi cald visand pastel de iarna,
de geruri ce nu dor,
de-nfrigurari ascunse doar in nor
si de mistere fara temeri de ciuta fugarita.

In varful picioarelor goale
as pasi calm peste linistea moale,
asa, sa n-o trezesc;
doar cu o mana-ntinsă pan' la tine
prin nevazut
as sterge picatura de colb necunoscut
ranind cu-o aschie infima
azurul tau opacuit acut,
sa ti-l inseninez cu clar de rima.

Cine, ce, unde
vegheaza din departe calatorind niciunde
pe-aripi de vant cladite din roua
cand noaptea a trecut demult de doua
si-n ultimul meu vis din zori,
ostentativ, vine sa strice flori
starnind cu clipocit de ploaie
melancolii greoaie
si miopii confuze,
ganduri obtuze?
Dincolo de orice cugetare,
de orice banuiala,
cine oare
cu note, ritmuri si cadente
in tresariri de cumpeni se ascunde?

La intrebarea-mi exponentiala
cand, cine, ce si unde.. imi va raspunde?

 

Harul Clipei

Secunda care-a zamislit-o
si-apoi luminii-a daruit-o,
pastreaza-n orice poezie
si adevar si fantezie,
noian imens de sentimente,
de supozitii coerente
cu caractere conturate
in stihuri personificate,
cu critici vesnic migratoare
prin zboruri ferme ori bizare;

in evocari de frenezie
de framantari, de bucurie
invoca-ntelepciuni oneste
criteriile sa-si ateste,
revoca cert idei absurde
pornite din chemari elude
cu transparente volatile
de meditatii seci, umile,
concretizand in mii de teme
haruri dospite in poeme.

Clipa aceea inspirata,
de Providenta scaparata
aprinde-n noi o poezie
si-o despleteste pe hartie
sa ne consacre pe vecie...

 

Incertitudine

Pe o coaja de nuca doar noi: calatori
stingheri rataciti intre valuri si nori
plutind precum umbra solitara-n desert:
semn de mirare pe nisipul inert.

E departe, e-aproape doritul drumeag?
Stim doar ce a fost, ce-o sa vina e vag,
teribil si curios semn de-ntrebare
prelungit de la noi pana la soare.

Orice e innodat, e urzit de-ncercari
cu carjele goale din mii de-ntrebari
intre viata si moarte, pamant si tarii,
intre cei ce au fost, ce sunt ori vor fi.

Incertitudine de zbucium de fluturi,
ciclic venim si placam ca minuturi,
insine ramanand un semn de-ntrebare
prelungit de la noi pana la soare.

 

Ochii tai

M-au topit ochii tai in exlpozii solare,
cu taceri m-au presat ca adancul de mare,
le-am urcat istovita tot albastrul din culmi
si m-a frant catastrofic haul lor prin genuni;

mi-a zambit rasaritul in a lor dimineata
cu racoare de roua si ispite de viaţa,
din amaiaza ferbinte mi-au dat fructul puterii
sa mi-l mistuie-apoi in pacatele serii.

Ochii tai niciodata n-au soptit declaratii,
juraminte in fraze inundate de gratii
si de fapt, nici nu stiu dac-a lor este vina,
ori doar mintea-mi nebuna i-a-nzestrat cu pricina..

 

Ce stia mama !?!...

Cand eram inca mica,
o degetica,
mama spunea:
"-Ia uitati-va la ea!
N-are ce face, e cu capu-n nori
si scrie versuri si scrisori!"..
si.., ocarandu-ma, apoi radea.

Pe mine insa mi-amintesc ca ma durea..

Ce stia mama ca sufletul meu mic
cat un pitic
se-nvolbura
si-acolo lacrimau deja
salcii pustii,
frunze tarzii
uscate si uitate,
larve de fluturi sterpe, moarte,
florile neudate,
soarele ne-nsorit,
cerul nealbastrit
si ploile secate,
zdrente de nori ca sfasiate vele,
vantul: un sclav manat orbeste,
apele fara albie si peste,
cerul pradat de luna si de stele,
..sau, c-altadata, toate-acestea la un loc
fiind exact pe dos, in mine se-amuzau cu foc?..

Oh, daca-acuma mama m-ar vedea
cred ca din nou s-ar intrista,
ca numai anii mi-au crescut
tumult,
in timp ce eu, eu sunt cam tot asa,
ba poate chiar mai rea
decat atunci cand ea ma dojenea.

Si iata, azi ma regasesc gandind
si mult mai mult scriind.
Scriu orisice ma rasfoieste
si-n rime ma-mboldeste,
scriu timpul ars de anii toti, scriu inima;
aleanul meu de doruri cant,
scriu gandul nerostit de tot ce-am fost, de tot ce sunt
si ..inca scriu de cate ori imi amintesc de ea,
de mama mea...

 

Roaga-te, mama, pentru mine!

Roaga-te, mama, pentru mine
sa nu imi disipez menirea
cand desnadejdile feline
se-asmut sa-mi sfartece iubirea,

cand pasii mei sedusi de ape
si trupul inrobit de sete
incercă disperat sa scape
de pustiirile ascete

si-si irosesc vlaga din sange
in valuri de albastru-verde
unde doar marea stie-a plange
jarul mocnit ce-n scrum se pierde,

unde apusurile stinse
coboara peste lumi tacere
sorbind regretele prelinse
de rosul valurind durere

din inimi triste, ostenite,
din doruri cu ecouri mute,
din resemnari treptat palite
in renuntari neprevazute!

Roaga-te, mama, pentru mine,
sa nu ma piarda nerozia
ce-n malformatii reci, maline
imi vrea frustrata poezia

si mi-o condamna la pieire
sa-si iroseaca-a ei simţire
in universul de nefire!
Roagă-te, mamă, pentru mine!

 

Cert e!

Fiece om traieste-n el o poezie
versificata
ori neversificata,
afisata
sau chiar neredactata,
ori inca neschitata,
neconturata,
asa cum o idee muta
de nimeni cunoscuta
ar sta-ntr-un scrin stocata
si pastrata
ca o comoara venerata,
sau poate-abia investigata,
survolata,
cu patima febrila asteptata.

Cert e ca orice inima-omeneasca stie,
si stie cu cu tarie,
ca in a noastra frenezie vie
de sentimente si trairi o mie,
in generoasa terei bogatie
incluzand genii si prostie,
bagaj de realitati, de fantezie,
de suparari, de bucurie,

in toate-acestea la un loc, vesnic va fi sa fie
si-un DNA de.. POEZIE.

 

Dudi Taimanescu Balaita

 

 index revista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

WEBMASTER : Conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero :  ec.Valeriu-Lucian Hetco [ contact ]  [ Impressum ]

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.