indexrevista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

Laura Stelea

Olanda / Romania

SABAT
tinerelor primaveri înghetate de
gerul "fierbinte" al lui decembrie '89.

Un clopot-bing ma priveghea în somn,
Un altul-bang ma lua spre esafod,
Spre Ierihon ma îndreptam în somn,
Ci tot negam ca e al meu prohod.


A fost mai scurt decât o presimtire,
A fost sa fie alt de cum am vrut,
Din drumul greu, doar multa mea simtire
Ma renastea spre proaspatul trecut.


Urma sa mor si înca nu traisem,
Urma sa ma strivesc de caldarâm,
Afara-n primvara înflorisem,
Si tare îmi doream sa mai ramân.


Doream sa-mi fi lasat deschis o fanta,
Sa pot privi de-aiurea când mi-e dor,
La masa cu ceaslov, haina mea bacanta,
Ma asteptau trairi de muritor.


Sa îl patrund când luna va sa-mbie,
Pe trecatorul gând ce-a mai ramas,
Heraldic semn pe harta mea pustie,
Ma astepta sa-l vad din ceas în ceas.


Nu concepeam sa fiu murit de tot,
Sa las în vraf ce n-am putut cuprinde,
Ma-nlantuiau în groaznicul complot
Chiar foste dragile-mi cuvinte.


Doi heruvimi voiau sa ma însele,
Eu înca nu voiam sa ma-nvoiesc,
Ma rataceam în nori, purtat de iele,
Prin tot ce nu doream sa-mi amintesc.


Si cât de mult am fost legat
De tot ce, drag, îmi adusei aminte,
A fost sa vad doar la Sabat,
Când nu putui grai prin necuvinte.


Urma sa mor si înca nu traisem
Decât cu jumatati si cu câtimi;
Din fiinte ce în jurul meu privisem,
Îmi ramâneau tovarasi heruvimi.


Urma sa ma strivesc de caldarâm,
Pietrisul greu ma cuprindea în racla;
Din palma mâinii de la Râm,
Ma cuvânta în urma slova-facla.


Afara-n primvara înflorisem,
Un soliloc cântat în replici vii,
Din tomuri, doar îmi 'mugurisem
Prefata la un verb - "a stihui".


Si tare îmi doream sa mai ramân,
Sa ma lumesc în tot ce a fost dat,
Ci timpul n-a mai vrut ca sa amân,
Sa stihuiesc si-n noaptea de Sabat.


Urma sa mor si înca nu traisem,
Urma sa ma strivesc de caldarâm,
Afara-n primvara înflorisem,
Si tare îmi doream sa mai ramân.


Un clopot-bing ma priveghea în somn,
Un altul-bang ma lua spre esafod,
Spre Ierihon ma îndreptam în somn,
Ci tot negam ca e al meu prohod.



Menire

"Eu" sunt fibra efemera,
Sunt extremele ce-mping
Piramide dinspre sfera
Sfincsilor de la zenit.

Limita trairii oarbe
Ma închide-n asfintit,
Virgula soptita-n coarde
De la "A", la infinit...

10 May '91

Nirvanei

Umbra Nirvanei în van o astepti,
Pasii Ursitei dorind sa-i îndrepti,
Nirvana e zâmbet de soare si flori,
E roua aghiasmei desprinse din nori.


Când bine facând, de rau sa nu stii
Ca este o arma cu doua tarii,
Nirvana dispare în trist curcubeu -
Tristete de gândul ispitei din "Eu".


Durerea senina, ca plânsul din nor,
Katharsis de sete, de foame si dor,
Sta scrisa-n Nirvana secundei din noi,
În tot ce respecta multiplul de doi.


Durerea amara, paharu-ti prea plin,
De frica de moarte, satanic venin,
Nirvana ti-o ia, în dulci reverii,
Ce bine e, Doamne, nimic sa nu stii.


Nirvana e totul si nu e nimic,
E numai locul pe care, acelasi tipic,
Îmbraca vestmânt de vieti si de morti,
- E felul în care vei sti sa ti-l porti.

Panta rhei

Clipele vin,
clipele pleaca...
"Panta rhei"
spuneau odinioara.
Pâna si omul
se topeste odata
si curge...
O lava fluida
din suflet se naste
si-si tânguie glasul
spre înapoi,
spre înainte...
Vine o clipa
când el, calatorul,
se topeste si curge
o data cu dorul
purtat în suflet
de necuvinte...

 12 Jan '86

Ultima zi
Adorei

Ma iarta când timpul nu iarta,
Ma iarta durerii din tine,
Sa sti a ierta e o arta
Desprinsa din Sfânta Treime.


Isihia-mpacarii cu toate
Îmi vine în ochi lacrimând,
Din dorul cu vis de dreptate
Petrec amintiri fumegând.


Cutia Pandorei se-ntreaba
De ce-i deschisa la loc,
În lanturi, nestasnica roaba,
Se zbate al Vietii soroc.


Calai fara suflet si har
Minciuna pe buze cuvânta,
Din cârma, misei de altar
Hotia în steag o avânta.


Eu iert dar ei nu îi iarta
Pe cei de altii-nselati,
Minciuna devine o arta
Când fameni devin împarati.


În datumul nostru ne trec
Mereu prea multe suspine,
În lacrima mea se petrec
Iubirea si dorul de bine.

31 Dec '94

Iubire

M-am nascut, am iubit,
am zamislit, am murit
la umbra din visele mele.


Am murit, m-am nascut
am iubit, am zamislit
i n necuprinsul din visele mele.


Am zambit, am plans, am suferit
cu dorul din visele mele.


Am  suferit, am plans, am zambit
cu zambetul, lacrimile, gandul
din visele mele...

 

 indexrevista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

WEBMASTER : Conceptia sitului, redactarea Revistei Agero :  ec.Lucian Hetco [contact]  [ Impressum ]

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.