indexrevista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

DINCOLO DE AICI

Poezii de Sorin Anca -  (Königsbrunn, Germania)

CRIZA


cu fiecare îmbobocire de trandafir
cu fiecare bataie de aripa
cu fiecare minune-mplinita
creste criza de timp
s-au pornit deja crunte rebeliuni
împotriva acestei nesabuite risipe
unele trupuri nu mai au trup
unele nopti se ivesc în plina amiaza
unele zeitati cersesc la colt de strada
pe sine se învinovateste viata
pentru prea complexul mecanism
construit doar pentru a ritma respiratia
a-i da forma
a-i da început si sfârsit
a-i camufla alterarea
se învinovateste pentru energia
spatiul si timpul învestit
în rotunjirea sferei
în caderea frunzei
în iluzia mântuirii
deoarce este demonstrat
(pe toate planurile si definitiv)
ca în afara de 0 si 1
totu-i absolut si aberant
deci inofensiv si înstrainat dainuirii
creste criza de realitate
nascând numaratoarea
care va începe cu 2...





VIZIUNE SI PLOAIE


dincolo de viziune
totul e noapte
pergament indescifrabil
nici macar ceata
nici macar utopie
doar întuneric
sângele e începutul
si sfârsitul acestei viziuni
cuvântul - bratele ei lungi
si subtiri
cu care-mi îmbratiseaza
(unori pâna la sufocare)
realitatea
acum însa trebuie sa ma linistesc
si sa tac
deoarece începe sa ploua
si nu vreau sa pierd întelesul
nici unui picur...





NICIODATA


niciodata n-am aflat
rabdarea necesara de-a asculta zidurile
desi stiu c-ar avea atâtea de spus
sau poate pricina-i o teama
ascunsa-n mine adânc
ca nu cumva sa descopar
ca eu sunt acela care le-a-naltat
împiedecând astfel
coborîrea cerului pe pamânt...





PAS SI STINGERE


s-a stins faclia oglinzilor mele de ieri
prelungi si miscatoare
lasând în urma doar zidul
de-ntuneric si sângele-mpietrit
în toiul înfloririi
acum psalmodiaza trupul miscari obosite
spre vazduhul tot mai ocult
frunzele copacilor mei
stau suspendate între crengi si pamânt
si nu mai stiu
daca are rost sa ma mai scald în poeme
sau sa las pasii sa bata solemn
(în chip de abandon) pasul pe loc...





CONSTIINTA


livada devastata de propriu-i rod
este poemul acesta
care vorbeste cu el însusi în aiurare
de parca ar avea constiinta metaforei
de parca ar fi în afara primejdiei
de parca ar fi cameleon
de parca nu l-ar fi ajuns
vestea mortii cuvintelor...





ALFABET SI NU NUMAI


orice numaratoare (adevarata)
începe cu un numar absent si trist
cum tot ce straluceste-n afara
este uneori doar rodul
unei mari introvertiri
orice alfabet începe cu tacerea însasi
si sfârseste cu propriu-i început
ah si pasarile pleaca
târându-se spre zare
lasând astfel dinadins neelucidata forta
care le-a împins spre zbor...





NEPUTINTA SAU TEAMA


n-am reusit sa-ntrerup
acest sir de umbre extatice
si livide care-mi dau ocol
nici cu taisul celei mai cumplite lumini
ametesc si as vrea sa ramân lucid
sau sa-mi spun ca totu-i iluzie
e joc
ca-i doar fumul unui foc ce nu exista
dar înainte de toate mi-e teama
ca nu cumva din jurul meu disparând
s-ar deschide de-odata
o lume ce cu siguranta m-ar orbi
si n-as avea încotro s-o mai apuc...





NICI UN NUME


nici o aripa de-a mea
nu mai e-n soare
iar rebeliunea de ieri
e-o anemica boare
sunt un fel de câine
care latra la luna
în plina amiaza
c-o furie nebuna
iar pentru însingurare
si tristete
nu mai am nici un nume
si tot astept si-astept si-astept
(zadarnic se pare)
catre ziua
cocosii sa cânte a treia oara...





SENSIBILIZARE


brusc ma sensibilizeaza acest zid
de care sunt împrejmuit continuu
aceasta clipa
de care ma las împietrit
simt timpul fiind
doar un fel de definitie relativa
a fâsiei mele de realitate
a fantei prin care ies
din când în când în rezenta
simt nevoia stringenta sa tip
desi stiu ca se va amâna cutremurul
sau stirbirea acestui cub de gheata
în care locuiesc
sunt dincolo de limita a ceea ce sunt
îmi spun
si-n fata acestui gând
brusc sensibilizat pare zidul
care ma împrejmuieste continuu
clipa însa îmi avorteaza din nou
definitiva toamna
si-mi confisca unica arma
împotriva existentei
si-mpotriva mea - uitarea
clipa-i dusmanul de moarte
clipa-i nimicul cel adevarat
clipa-i povara care n-a mântuit
si nu va mântui niciodata
pe nimeni si nimic
ci doar va amagi
sensibilizând fiinta
în fata vreunui zid prea înalt
spre a putea fi vreodata trecut
în fata vreunui dumnezeu utopic
sau cine stie în fata cui...





DESTAINUIRE


secerisul acesta
nu se va sfârsi niciodata-mi
sopteste poemul
deci e totul iluzie
pâna si pâinea
tip aruncând secera din mâna
asa e-mi sopteste
parca vinovat poemul
nu pot sa cred îi raspund
îti multumesc îmi sopteste
parca fericit poemul
iata cum necredinta
ta-ti astâmpara foamea...





FAPT (LIPSA DE OCHI)


numai pleoape fara ochi
numai raze fara tinta
într-un continuu duel
într-un dumnezeiesc duel
nimicitor si fecund
iar tu nucleul absolutei neindentificari
lasându-te extaziat si sufocat
de aceasta camasa de forta a iluziei
si de aceasta lansare fara constiinta
în netimp...





SIMBOLURI SI ATÂT


am stat si eu pe tarm
si-am dat un sens înalt
si suprem soarelui
ce se cufunda în orizont
si am lasat urme-n urma mea pe plaja
ca toti adolescentii visatori
am scrijelit si eu la rândul meu pe copaci
semnul iubirii
mai apoi mi-am dezvelit pieptul salbatec
înfruntânt cele patru vânturi -
am faptuit simboluri deci
nimic mai mult
si-acum cersesc un foc pentru ultima tigara
si pentru a da foc universului...





NU ORICE POEME


nu orice poeme ramân poeme
unele îsi iau ramas bun într-un târziu
si se-ntorc frunze pe ram
unele îsi procura arme
si-ncep razboiul total împotriva cuvintelor
unele se lasa vândute
pe tarabele bacanilor
si-nvata cu rabdare a muri
cât se poate de folositor
unele mai curajoase
se lasa purtate-n cozi de câini
prin piete murdare
altele stau pe garduri ca placintele
iata unul tocmai acum îmi sufla vânt în aripa -
ah nu mai stiu ce sa cred
parca-s la propriu-mi botez
iar parintii nu se pot decide ce nume sa-mi dea
parca-s la propria-mi înmormântare
si nu stiu ce pamânt sa aleg...





RAPORT


tot ce se putea raporta despre ei
este faptul ca-si paraseau trupurile
luând o forma aproape abstracta
si greu de definit
un fel de fruct sferic erau
un fel de bataie de inima albastra
nu puteau fi arestati
pentru pricina de-a respira
deoarece ei nu aveau plamâni
ei respirau prin ritmul
ce curgea metalic si electrizant
din ritmul beat al sferelor
nu puteau fi arestati
pentru pricina ca se exaltau
în fata unui zeu oarecare
deoarece toti erau zei
si fiecare detinea cel putin o lume
cel putin un olimp
nu puteau fi arestati
pentru princina ca se miscau
deoarece erau împietriti
în propriile absente
tot ce se putea raporta despre ei
este ca-si realcatuiau trupurile
chiar daca continuu le paraseau...





CE SE STIE


sânul meu n-a alaptat
nici o utopie
însa nici vreun mare adevar
tot ce despre alcatuirea mea se stie
este ca
din când în când mai sperie
la vreun colt de strada
pe vreun buimac trecator...





LASARE


nu ma mai întorc prin ecouri
prin seve nu mai revin
ar si seaman pamântul iluziei
cu plugul acestui poem
în unghi ascutit
precum exodul cocorilor
las cuvintele-n zboruri
trup sa cladeasca acestui poem
nu-i nici pieire si nici înaltare
e doar un gol de sine preaplin
si de starea acestui fapt unic
de-a scrie la nesfârsit acest poem...





ROATA


toate se rostogoleau spre dumnezeu
aripa casa plopul
numai roata se îndaratnicea
zacând nepasatoare
în propria-i rotire-n fata mea
o imploram
ba chiar un cânt îi înjghebam
dar totul se zadarnici
du-te hai du-te si tu
o îndemnam
pe-aici vine-n curând împietrirea
ea însa se rastea la mine
si rostogolirea ce dracu e
curgere cadere lunecare
te-ntreb pe tine cel care m-ai creat
spre a cara totul spre sine
fara ragaz si fara-mpotrivire
si doar eu în mine rastignita sa ramân
pentru toti timpii
si sa bântui ca o naluca printre lucruri
sa se rostogoleasca dumnezeu spre mine
daca are roate...





BLOCAJ


ea nu putea sa plânga
eu nu puteam sa râd
si de grinda
atârna o funie comuna
gata unsa cu sapun
de care ne va spânzura-n curând
neputinta ei de-a plânge
neputinta mea de-a râde
si ceva ce nu poate fi-nteles...

 

NEADEVAR

eu tot mai cred ca bacovia
ne-a mintit putin
sicriele nu erau de plumb
si nici nu dormeau adânc
ci erau el însusi
de sânge prea treaz
spre a putea muri cu adevarat
si deplin
ah bacovia
era acel secret
si misterios anotimp
care desfrunzind
înfrunzeste reala realitate
si daruieste timpului timp...





TOTUL DREPT ARIPA


peretele e aripa mea
tigara e aripa mea
paharul e aripa mea
vinul e aripa mea
strugurii sunt aripile mele
ah sa le ia dracu de aripi
eu vreau macar o umbra de pamânt
pe care sa pot calca
fara sa-mi iau zborul
deci dati-mi ceva
ce va refuza categoric
sa fie aripa mea...





TRANSCRIERE


totul e doar o mare transcriere
a tacerii
universul
bobul de grâu
trenurile-n gari
ziua de ieri
surâsul
cafeaua din care sorb
sunt doar verbele acestei taceri
n-am auzit si n-am vazut
niciodata un strigat
nascând o hiena
o floare de cires
sau o constelatie
dar am vazut cu ochii mei
cum tacerea unei nopti de vara
transcria în jur realitatea
si astrele pe bolta...





DESPRE SCRIERE


închiderile care deschideau ceva
demult s-au stins
între copii si parinti
între cuvântul rostit
si cel trimis
în sclavie-n poem
distanta e nula - deci abisala
ermetic sta-nchisa
si mâna în aceasta scriere absoluta
si sângera din rana-i deschisa
metafore-hoit
pentru a timpului pasare de prada...





SEMN


oare ce sa însemne
aceasta brusca despartire
a umbrei de trup
brusca împietrire
a pleoapei deschise
de parca ar trebui
sa vada totul de-odata
spre a nu mai uita nimic
de parca cele vazute
ar avea secreata menire
de-a însamânta
o alta lume
o alta realitate
a da chip si fel
altui dumnezeu
ce sa însemne oare
caderea pasarii
în propriu-i zbor...





SIMBOLUL


de fapt stiam ca simbolul este
cel mai puternic
ca e îndeajuns
sa-l tintesti cu privirea
ca el sa te acapareze
fara chip de scapare
uneori pentru tot restul
timpului trait
daca îndrepti spre el
o culoare
el devine culoarea însasi
ba chiar mai mult
devine cea mai
expresiva culoare
care mai repede
sau mai târziu
va sta la baza luminii
noptii si a curcubeului
simbolul nu este
precum aurul între metale
doar un fel de idee
ci însasi fructul
de dincolo de sâmbure
joc fara reguli
deci feriti-va de simbol
de oul care refuza
sa mai fie oval
si de al îngerilor
gen neutru...





ÎNAINTE DE TOATE


înainte de toate
scrie pe-ntelesul pietrelor
abia în cele din urma
pe-ntelesul sângelui
prea ades sunt simturile fapturii
mecanisme neatente
prea ades sunt clipele
fântâni fara fund
preocupate doar de felul
în care ar putea
înteti cât mai fastuos însetarea
pietrele însa fac trup comun
cu tacerea
în care e învesmântat poemul
fac trup comun cu mâna
care zace aici
tocmai acum
si nu stie sa scrie
pe-ntelesul sângelui...





PREA MULT PREA PUTIN


prea putine radacini deodata
pentru copacii padurii
prea multe corole pentru oricine
prea multe mirese
pentru mirii plecati
în razboaiele pamântului
dar mai ales în razboiaele nimicului
prea multe stigmate
pentru nepasarea noastra
prea putina luna plina
pentru lacul dornic de înec (în raze)
ah mult prea mult cer
în noaptea asta de pamânt...





NEVREDNICIE


câta lumina rispita doamne
pentru orbirea-mi
care nu mai pricinuieste nimic
rani nu mai deschide
fara mâini
fara picioare
si mai presus de toate
fara chip
nici macar o urma de melc
în urma ei nu mai lasa
numai risipa
si gol plin de gol
închide doamne usa
spre dimineata
si fa din toata nevrednicia
uitare deplina
si mormânt necunoscut...





ABSOLUT TOTUL


totul
dar absolut totul
în afara singuratatii
este ireal
mâna mea când nu plânge
poeme nascând
este o mâna înofensiva
gata sa foloseasca
orice fel de arma
împotriva oricarui fel de a fi
mâna mea este pricina
acestui nimic
acestei mutenii
si neîntelegeri când tace
si nu cladeste
chip si fel disperarii
mâna mea când nu este rana
e doar prelungirea fara rost
a vietii
totul
dar absolut totul
în afara irealitatii
este singuratate...





DIN CE ÎN CE MAI DES


din ce în ce mai des
îmi devine somnul casa
ma îndepartez
de santierul realitatii
de vitrinele
în spatele carora
stau expuse
generatiile trecute
si cele ce vor veni
sensul zborului
trasul cu arcul
urmarea ispitirii
sarpelui din eden
perfectiunea sferei
ma îndepartez
de regnuri
ca si cum nu as avea
cu ele nimic comun
de calcule
de atemporal
ma îndepartez dezvatând
proasta deprindere
de-a depune juramânt
din te miri ce pricina
ma îndepartez de paharul
de pe masa
înca plin de licoare
sting lumânarea si ies
nu trântesc usa
spre a nu trezi
noul meu nascut
în curând voi sta
în mijlocul câmpului
într-o înfatisare deplina
în fata lunii pline -
traznetul nu m-a putut
statornici în prezenta
de dincolo de toate
si poate nici luna nu va reusi
însa poate privind-o-ndelung
hipnotizat
voi adormi în picioare...





DE UNDE VINE


adevarata moarte
vine din cuvânt
si nu din tacere
tipa acest poem
spre propria-i scriere
propria-i scriere tipa spre el
din cuvântul scris
din cuvântul rostit
te-ntreb poem nebun
hai spune
însa acest lucru
tie nu ti-e dat
sa-l afli niciodata
deci traeste si taci...





MARITIMA


n-as fi crezut vreodata
ca pot trai într-un val
ca pot respira cu tarmul
ca pot fi aici unde începe
si se sfârseste universul
acelasi eu
senin de-atâta tulburare...





ÎNTOARCERE


poate voi reusi a merge
Într-o zi
în picioare
pe apele acestor poeme
si poate
nu ma vor doborî valurile
în goana lor
însetata spre tarm
nu ma vor încolti verbele
nu ma vor întrista
metaforele vârstei
într-atât încât sa mi se para
din nou totul
definitiv pierdut
si poate vor recunoaste
în mine
si vor sflavi
regula dupa care
m-am jucat cu focul
regula dupa care am lasat
cuvintele sa se îndeparteze
de rostire
si sa se apropie de luna
poate îmi vor ierta
întreruperea brusca a mângâierii
fruntii iubitei
si fiind în cele din urma iertat
mi se va da voie
sa ma întorc
must în strugure
si miel pe altarul de jertfa...





CINEVA


mereu sta cineva nevazut
alaturi de mine la masa
ca si când ar fi îndragostit
de felul cum manânc
si disper
ma priveste-ndelung
uneori cu propria-i mâna
îmi întinde paharul cu vin
bea - ma-ndeamna
stiu ca ti-e sete
bea lasând s-adoarma
revolta din tine
sa-si dea pamântul rodul
asa cum îi e felul
fara ca tu agonic
sa-i tot ti oglinzile
desertaciunii în fata
bea si izgoneste-nclestarea
din aripi
hai lasa-te rapus de-aceasta
pace trupeasca
beau si voi reda
fântânilor cumpenele
daca-mi promiti
ca niciodata
n-o sa se goleasca
acest pahar pe care
tocmai spre buze-l îndrept
i-am zis si am baut...

 

 index revista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

WEBMASTER : Conceptia sitului, redactarea Revistei Agero :  ec.Lucian Hetco [contact]  [ Impressum ]

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.