index revista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

Versuri de Voicu Marina

Muggensturm, Germania

Impresii si pareri personale in FORUM

 

CĂDERE


Mi-e lungă calea, mult prea lungă!
Pe pantă demoni mă alungă.
Alunec tot mai jos, mă prăbuesc
Si ascutite pietre mă rănesc
Pe-a vietii undă.


As vrea să dorm, că-s ostenit,
De secole-am călătorit.
De-atâta drum fără popas,
Visez, tot treaz, la acel ceas
De la sfârsit.


La usi închise nu mai bat
Că nu primesc ce nu mi-e dat.
De-as fi luat si eu un pic
Din viata asta de nimic
Eram bărbat !


În rime vorbele îmi ies
Si negândite gânduri tes,
Hidosi paianjeni mă-npresoară
Si mă sufocă, mă omoară,
Tot mai des.


La toate-odată mă gândesc
Si mă-nspăimânt,încremenesc:
Că totul e un vis ciudat
Pe care, Doamne, mi l-ai dat
Să mă trezesc!



Voicu Marina -1996: În lungile nopti de suferintă, cu mâinile legate si sufletul încătusat.
 

De ziua ta
(poveste de iubire)
1
Sărac la suflet, slab la minte,
Simteam că viata n-are rost
Si mă jeleam la Dom’ Părinte,
Inspre Crăcuin, în zi de post:
2
“- Nestiutor eu vin la tine
- Asa-i ziceam - Părinte bun,
Te rog învată-mă de bine,
Că-s rătăcit ca un nebun.
3
Crezând că asta mi-e menirea,
Prin tări străine-am colindat,
Să-mi aflu si eu împlinirea.
Si m-am zbătut si-am căutat…
4
Dar nicăieri în lumea largă
-Si mi-este martor Dumnezeu-
Nu am aflat-o pe cea dragă,
Iubita ce o caut eu.
5
Zicea, în vis, că o să vie,
Că trebuie s-astept un pic…
Da-i greu, mi-e inima pustie,
Fără Iubire nu-s nimic.
6
Oare o fi păcatul mare,
Părinte, dacă m-oi ruga,
Ca cea din vis, Iubirea mare,
Să vină si în casa mea?”
7
Asa-i spuneam, fetită dragă.
Simteam, credeam că o să mor
Si n-oi afla o viată-ntreagă,
De ce trăiesc, de ce mi-e dor…
8
Că te visam noapte de noapte
Si mă topeam de dorul greu,
Când îmi sopteai duioase soapte
Si-apoi plecai din visul meu.
9
Si te rugam:”- Arată-mi chipul,
Să stiu când te voi întâlni!
- Iubitul meu, încă nu-i timpul,
Asteaptă… până voi veni.”
10
Eu asteptam. Si-n disperare,
Mă amăgeam si mă rugam.
Te căutam în fiecare
Si căutând, încet, muream…
11
Părea că mi-as fi răs tot râsul:
Din inimă, din crez, din gând.
Imi împietrise chiar si plânsul.
Cu ochii goi zâmbeam plângând…
12
-Ce rost mai am si eu în lume?
Pe unde să mai hoinăresc?
Si cine îmi va putea spune,
Ce să mai fac, să te găsesc ?
13
Dar… stii si tu, veni Crăciunul.
Si m-am gândit: ”Ce-ar fi să viu
In casa, ce-a lăsat nebunul,
Plecând în lume, în pustiu ?
14
Ce-ar fi să trec si eu odată,
Să văd ce face casa mea ?
Că parcă stă acolo-o fată
Si-i singurică, vai de ea!
15
Că ce păcat oi face oare,
Singură-i ea si singur eu,
Dacă voi scoate-o la plimbare?
Doar nu m-a bate Dumnezeu!
16
Trăiesc de mult cu moartea-n mine,
Dar uite-i soare si frumos.
Si poate că ne-o face bine
Să ne plimbăm putin pe jos.
17
De ce să stau tot singur iară
Si să oftez, ca un nebun,
Când e atâta soare-afară?
Si mâine vine Mos Crăciun!”
18
Acuma, nu mai stiu eu bine,
Si nici nu pot să-mi amintesc…
Ziceai c-ai stat închisă-n tine
Si te rugai să te găsesc.
19
Sperai, visai la ziua-n care,
Iubirea ce ai adunat,
S-o dai doar unui suflet mare,
C-aveai atât de mult de dat !
20
Si parcă-mi povesteai odată,
Că tu stiai că ti-e sortit,
Ca el la usa ta să bată,
Venind din Soare-Asfintit.
21
Erai atâta de frumoasă
In ziua când te-am colindat…
Eu am intrat la tine-n casă,
Căci ca să vin, tu te-ai rugat.
22
Dar nu m-ai cunoscut pe dată.
De unde-ai fi putut să stii,
Că eu visam, prin lumea toată,
Din lumea viselor să-mi vii?
23
Cu gândul, dorul si cuvântul,
Nu conteneam a căuta.
Eu răscoleam întreg Pământul,
Tu m-asteptai în casa mea.
24
Si povestind, în seara-aceea,
Imi aminteam tot ce-am uitat.
Simteam ascunsă-n tine cheia
Comorilor ce-am ferecat.
25
Si parcă mă trezeam, în noapte,
Din bezna-n care am trăit.
In ochii tăi, duioase soapte,
Lumină… timpul s-a oprit.
26
Si te-as fi strâns în brate-odată,
Că am uitat de orice chin.
Si îmi venea să-ti spun:-Măi fată,
Să stii că mâine iarăsi vin!
27
Si-o să te rog să vii cu mine.
Sau să mă lasi să fiu si eu,
Acolo unde-oi fi cu tine,
Să-ti povestesc de visul meu…
28
Apoi, iar nu mai stiu, iertare!
Parcă-ntr-o zi ne-am sărutat.
Si toată lumea asta mare
Părea că nouă ni s-a dat.
29
In noaptea când mi-ai dat Iubirea,
Am înteles că tu esti eu.
Sorbeam cu sete fericirea,
Trăiam aievea visul meu.
30
Căci cea din vis, femeia care
Nu-mi arătase chipul său,
Erai chiar tu, fetită mare.
Iubirea are chipul tău!
31
Cânta o pasăre măiastră
Atuncea când ne-am regăsit.
Am pus doi trandafiri în glastră
Si ne-am pierdut în infinit.
32
Simteam abisul si înaltul
In dansul ce noi l-am dansat.
Si ne-am topit unul într-altul…
Dansând, noi am îngenuncheat
33
Si-am multumit Fortei Divine
Care de noi s-a îndurat.
Eram al tău, erai în mine,
Murind, în Noi am înviat.
34
Mi-ai spus că vei veni cu mine,
Chiar si pe Lună de-oi pleca.
Cu tine-oriunde-mi va fi bine.
In tine este casa mea.
35
De ziua ta, a mea frumoasă,
Eu multumesc Cui mi te-a dat.
Când sunt în tine, sunt acasă,
Si tu esti tot ce am visat.
36
Dar ce vorbesc? Tu esti Femeia,
Esti mult mai mult decât visam!
Iubita mea, tu esti aceea,
Pe care mi-am dorit s-o am.
37
Si-as vrea să-ti spun… dar n-am cuvinte.
Incă mai am multe de spus…
Eu… te iubesc si sunt cuminte.
Si iartă-mă, că iară-s dus.

Celei mai iubite Femei, Diana Voicu, Rastatt, 14.05.04

 

Spovedanie

Cu trupul greu şi ostenit,
Cu sufletul robit de chin,
Eu vin Părinte să mă-nchin,
Să mă căiesc, căci am greşit.

In nopţi cu lună, fermecate,
Am plâns de dor şi de frumos
Şi toate le-am făcut pe dos:
Am râs de viaţă şi de moarte.

In minte gânduri multe ţes,
Mi-e sufletul uscat, pustiu.
De ce-i asa, nici eu nu ştiu
Si când vorbesc nu-s înţeles.

In cerc mă-nvârt, ca un smintit,
Mă-nsel, mă mint, mă amăgesc,
Mă-mpiedic, cad, mă rătăcesc,
Ajung de unde am pornit.

Cărarea mi-e întortocheată
Şi nu pot la liman să ies
Şi mă opresc din drum prea des.
Nu merg pe calea ce mi-e dată.

Atuncea când nu-mi merge bine
Eu simt că-s singur vinovat.
Dar vina mea pe alţii-am dat,
Crezând în ei răul din mine.

Şi poate prea mult îmi doresc
Ce n-am şi nu-i să fie-al meu,
Că sunt orbit de propriul eu
Şi ce-am primit, nu pretuiesc.

Vreau toate-acum, într-o clipită,
Nu pot s-astept, să am răbdare,
Să merg pe drum, nu pe cărare
Şi ruga mea nu e primită.
Eu simt că Dumnezeu e-n mine
Şi nu prea umblu prin biserici.
Mi-e greu şi nu pot s-ascult predici.
Nu ştiu Părinte dacă-i bine.

Un gând mă-ncearcă tot mai des:
Că am pierdut ce mi-a fost dat,
Că m-au robit şi-ncătusat,
Cărările ce le-am ales.

Când mă gândesc la cele sfinte,
O rugăciune-aş vrea să spun.,
Să scap de rău, să fiu mai bun,
Dar nu ştiu să mă rog Părinte.

Azi, mistuit de setea mare,
In ruga ta nădejdea-mi pun.
Te roagă tu, Părinte bun,
Să-mi deie Cerul îndurare.

Să stingă setea cea fierbinte
Din sufletul meu păcătos,
Căci am iubit tot ce-i frumos
Şi mai iubesc şi-acum, Părinte.

Voicu,
Gernsbach, 21.02.2003

Tic-tac

Am coborât şi ultima treaptă.
Am îngenunchiat
ca să te ajut pe tine să urci.
Tare m-au durut rănile pe care mi le-ai făcut cu tocurile cismelor de lux,
pe care ţi le-am cumpărat din prima leafă
şi am urlat.
Doamne, cât am mai urlat!

Zâmbind cu dispreţ,
mi-ai întors spatele
şi ai început să urci.
Iar eu am amuţit.
Am amuţit pentru circa o sută de ani,
până ai dispărut din visurile mele.

Într-o zi,
stând asa, golit de mine,
am simţit o adiere pe pleope.
Nu stiu de unde a apărut.
De undeva,
din deşertul asteptării
şi speranţelor mele.
De dincolo de capătul răbdării
a venit.
M-a sărutat îndelung,
cu buze de foc şi apă vie,
aşa cum nu m-a sărutat nimeni.
Niciodată.

Mi-am smuls genunchiul stâng din pământ.
Nici nu simţisem că a prins rădăcini.
Şi parcă nici nu m-a durut când s-au rupt de tot.
Parcă-mi erau străine.
Străine,
ca si pământul în care s-au înfipt.

Ea
a îngenuncheat lângă mine.
Apoi s-a asezat
pe genunchiul cel dezrădăcinat,
mi-a sărutat din nou,
tandru,
îndelung,
toate rănile lăsate de tine:
pe ochi,
pe tâmple,
pe crestet,
pe gură,
pe suflet…
aşa cum n-a făcut-o nimeni,
niciodată.
Şi mi-a şoptit: bine ai venit acasă.

Inima mea,
ceasornicul ruginit
şi înţepenit
de circa o sută de ani
în praful uitării de bine,
a început din nou, timid, să bată: Tic-tac, tic-tac…

 

 

Si iarăsi ruga

Ca un nebun, o Doamne, tot gonesc!
Alerg, măsor - de când si până unde? -
Si mărginit de mine, drămuiesc
Viata-n milimetri si secunde.

Pun pe cântar si steaua ce-am primit,
Adun si-mpart telurica-mi menire
In gândul intrupat din infinit,
Eternitate, vid, nemărginire.

Nerăbdător, mă pregătesc s-o sterg,
Să plec cu lectia neînvătată.
Si chiar de stiu c-odat‘ o să-nteleg
Mă amăgesc c-asa mi-e soarta dată.

Blestem uitarea ce mi-ai dat balsam,
Căci vreau sa stiu ce-am fost si de ce sânt,
Uitând ca viata nu se dă la gram
Când moartea mă va trece prin mormânt.

De tot ce am promis si am uitat,
Eu voi veni-ntr-o zi să dau socoată.
Un călător, din lumea de păcat.
Tu să mă ierti, asa ca altă dată.

Si mă voi tângui, Te-oi implora:
Te rog, mai lasă-mă să-ncerc odat‘,
Că preamărită-i sfânta milă-a Ta
Si… stii că nu sunt singur vinovat.

Atunci când eu din nou o să-nteleg,
Căindu-mă amar, mă voi ruga
Mai lasă-mă o dat' să mai încerc,
Si iartă-mă, că iarăsi voi uita!


Voicu Marina, dec. 2000

Dor de libertate
(poezie populară voiculească)


Păsărică- păsărea
Liberă si frumusea,
Cerul e patria ta,
Mare, ca dorinta mea.

Păsărică dragă, mică,
Ia-mă sus si mă ridică.
Ia-mă sus să văd si eu
Unde este locu' meu.

Că aicea unde sânt,
Stau legatu de Pământ;
De pământu‘ rău si tare,
Inimioara rău mă doare!

Că n-am aripi, ca si tine
Si numa' visez la bine.
La bine si la noroc,
Că io n-am avut de loc.

N-am avut si n-oi avea,
Că asa mi-i soarta, rea:
Să nu pot în cer să zbor
Si să mă topesc de dor.

De dorul de libertate
Sufletul-mi tare se zbate.
Sufletul si inima,
Că de-aici nu pot zbura.

Să zbor sus, de tot, cântând,
Să mă uit jos, la Pământ,
Să mă mai despart un pic,
De viata mea de nimic.

De viata de târâtoare,
Cea legată de picioare.
De picioare si de mâini,
Cu o mie de stăpâni.

Stăpâni răi si fără minte
Ce ne bagă în morminte.
Stăpâni răi si mofturosi,
Ce-i hulesc pe ăi frumosi.

Că nu pot fi ca si ei,
Drăgăstosi si frumusei.
Păsărea, ce cânti frumos,
Du-mă, nu mă lăsa jos,

Că io stau în colivie!
Numa o pasăre stie
Că am fost si eu cândva,
Liber ca o păsărea.

Pasăre, drăguta mea,
Dacă nu mă poti lua,
Ia-mi cu tine dragostea
Si du-o pe-o altă stea.

Dragostea si dorul meu
Du-le pân la Dumnezeu,
Sau tinele-n piept, la tine,
C-aici nu-i trebe la nime.


Iertare de toamnă

Astăzi se-mplineste anul
De când tu mi-ai spus să plec.
Eu tot sper si dau cu banul,
Număr clipele ce trec.

Arde focu-ncet, mocneste,
In coliba din grădină
Si se vaietă, trosneste,
Plânge-n stropii de lumină.

Dar nu simt a lui căldură,
Dorul în tăcere-mi strig,
Lacăt buzele-mi pe gură,
Plouă-n suflet si mi-e frig.

Plouă-n suflet, plouă-n ceată,
Plouă-n inimă si-n gând.
Mă ard aburii de gheată,
Aud linistea plângând.

Buturugi întortocheate
In pădure, pe cărare:
Două mâini împerecheate
Ce se roagă de iertare.

Singur... stropii grei de ploaie
Răpăie pe-acoperis.
Si-n această hărmălaie
Noaptea vine pe furis.

Stau si-ascult a lor cadentă,
Mă desprind în gând de tine
Si de-a ta indiferentă,
Ca să mă cunosc pe mine.

Inrobit de asteptare,
De iubirea ce ti-am dat,
Obosit de nemiscare,
Singur si însingurat.


Eu mă rog. Asa...de toate...
Si îmi fac al crucii semn.
Două crengi, împreunate
Imi sunt mâinile de lemn.

Seva crucii-mi curge-n vine.
Semnul crucii, semnul sfânt,
Parcă creste-acum în mine:
Cruce vie, pe pământ.

Ridic ochii din cărare,
Mă asez încet pe pat,
Mă topesc în nemiscare,
Ca de-un fulger luminat.

E-ntuneric, focul tace,
Ploaia s-a oprit si ea.
Mă inalt si-adorm în pace...
Uite, sus pe cer, o stea!

Sunt în cer, sunt dus departe,
In lumină eu mă scald,
Imi văd viata ca-ntr-o carte
Si mi-e bine si mi-e cald...

Buturuga neiertată,
Ce din mine s-a-ntrupat,
Buturuga-ngenuncheată,
Imi sopteste: esti iertat.

V.M. Muggensturm, 22.10.03





Iubito...

Iubito, te-am visat din nou azi noapte:
Erai a mea, cum stiu că iar vei fi.
Zâmbeai si îmi spuneai duioase soapte,
Mă îndemnai s-astept, că vei veni...

Zăceam în pat, în vis, asa ca-n viată,
Dar mi-era bine, că deasupra mea
Nu erau cei ce sufletu-mi îngheată,
Ce mă strivesc sub soarta neagră, rea.

Si parcă-aievea, părul tău, pe umeri
Se revărsa în valuri, ca-ntr-un crez;
Tu anii mei ai început să-i numeri
Dar eu stiam în vis, că doar visez.

Din forma ta năsteau a mele gânduri,
Te alintam si-a mea eu te stiam
Si îti scriam nenumărate rânduri
In vis, din gânduri te năsteam.

Un univers, un dor, o poezie,
Mii de culori simteau al nostru cânt,
Iar gustul tău îmi mirosea doar mie,
Tot universul risipeam în vânt.

Fiinta ta mă îmbăta de bine.
Iubita mea cu ochii plini de jar,
Erai a mea, eu mă topeam în tine,
Noi doi eram în vis doar unul, iar.

Apoi te-ai dus. Mângâietoare soapte,
O lacrimă, si-un scâncet de copil
Pe perna rece mi-au scăpat în noapte,
Iar zorii zilei au venit tiptil.

Când te-ai desprins, te-ai rupt. Te-ai rupt din mine...
Am plâns si m-a durut al vietii cânt.
Fiinta mea-i străină fără tine
Si treaz, visez la somnul din mormânt.

V.M., Muggensturm, 21.05.03

 

Rătăcit


Dorintele eu le-am uitat demult
Si să trăiesc aproape nu mai stiu,
Că rătăcesc ca orbul în pustiu
Cătând umil, destinul să-mi ascult.

Pe lume când mi-a fost sortit să vin
Tu, mamă dragă, ai uitat de mine
Că te gândeai si tu numai la tine.
Si-am supt la pieptul tău fiere, venin...

Sunt condamnat, eu unul, să fiu doi,
Aici să nu mă întâlnesc nicicând
Si căutându-mă mereu, în gând,
Să tăvălesc sublimul în noroi.

Râzând a plâns, sfârsesc în focul meu,
Neascultând lăuntrica-mi povată:
Să multumesc pentru fierbintea ghiată
Si crucea ce mi-o dete Dumnezeu.


Voicu, Muggensturm 1998
 

Inima ruptă

De multe ori mi-auzeam inima
cum bătea.
Nu în piept, ci aici,
chiar lîngă urechea stângă,
pe pernă.
Mă uitam la tine
cum dormi,
cu spatele la mine
si lacrimi amare îmi otrăveau
limba.

Tu n-ai vrut niciodată
să adormi cu capul pe pieptul meu
si n-ai auzit
ce spunea ea.
N-ai vrut să stii
ce spunea ea.
Si-ai auzit
doar vorbele...
vorbele amare
de lacrimi si repros.

Am visat odată,
că inima trebuie unsă,
ca să functioneze cum trebuie:
cu tandrete,
cu mângâieri si vorbe bune.
Si-atunci m-am gândit că ar trebui să-i fac o revizie,
că parcă scârtâia,
din când în când
si parcă se si oprea
câteodată.
Tot mai des.

Când m-am uitat,
să văd ce-i cu ea,
a căzut în mii de bucătele mici
si s-a risipit pe podea,
lăngă patul tău.
Cănd te-ai trezit,
ai alunecat putin,
dar, ca de obicei,
n-ai observat pe ce-ai călcat.



Iar eu...
eu n-am simtit nimic.
Si m-am mirat că nu mă mai doare
inima ruptă,
făcută ferfenită.
De fapt ce să si doară?!
Acolo unde a fost,
odată,
inima mea,
era vid.
Un gol imens.
Un nimic.
Si nimicul nu poate să doară!

Asa că, într-o zi,
bucătelele de inimă,
care nici ele nu mai foloseau la nimic,
deci, ceea ce odată a fost
inima mea,
dacă tot nu folosea la nimic,
ca orice nimic,
am măturat-o de pe jos
si de pe talpa pantofilor tăi,
si-am dat-o unui lup flămând,
ce trecea prin grădină.
Pe ea,
pe inima mea.
Măcar să-i astâmpere,
ăstuia, foamea.
A-nghitit-o într-o clipită.
Apoi s-a strâmbat de lehamite,
că parcă nu era nici pe gustul lui,
s-a uitat fioros la mine
si a dispărut în vesnicie.

Cu inima mea.

Apoi am murit.
Că nu se poate trăi fără inimă!
Asa zic medicii....
Dar, din cănd în când,
din văgăuna unde, mai ieri,
bătea o inimă pentru tine,
răzbat urlete de lupi flămânzi
 

Contopire

Da,
a nins ieri peste cenusa sufletului meu.
Albul imaculat al zăpezii
răzbate prin mine,
ca o amintire,
sub forma unor fire albe
ce-mi pecetluiesc buzele.

M-am temut
că dacă ghiata de lacrimi se va topi,
va răzbate prin ea
cenusa.
Cenusa focului mistuitor în care am ars de tot :
de tristete,
de dor si sperantă,
de renuntare si moarte,
de iubire…
Mă gândeam uneori,
asa… parcă dinafara mea,
că e bine să nu se vadă câtă mizerie
poate să lase în urma ei
Apocalipsa…

Dar ai apărut TU.
De fapt nu ai apărut de nicăieri.
Erai.
Erai dintotdeauna,
acolo,
undeva,
în mine.
Ieseai să mă alinti
în vis…

Azi
Te simt în tot ce mă-nconjoară.
Atingerea buzelor tale,
foc si apă vie.
Ochii tăi,
plini de lumină
si căldură,
ferastră deschisă spre mine.
Sufletul tău…sufletul meu…
curătat si proaspăt.
Tu… Floare de Iubire.
Tu… Rază de Soare.
- Tu?
- Eu?
Noi !

 

 

 index revista agero | poezie | proza | cultura | istorie | jurnalistica | anunturi

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

WEBMASTER : Conceptia sitului, redactarea Revistei Agero :  ec.Lucian Hetco [contact]  [ Impressum ]

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.