Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Alex VÂLCU,

ROMÂNUL S-A NĂSCUT POET

 

Patru proze scurte

 

 

N.R. Alex Vâlcu este redactor la revista Climate Literare din Targovişte, Damboviţa, prozator, poet, 4 cărţi de poezii pentru copii, o carte de poeme de dragoste, interpret de muzică populară, trei CD-uri imprimate.

 

Sintagma - Românul s-a născut poet - aură strălucitoare pe capul românilor, este un dar de la Dumnezeu. Nimeni nu poate să ne ia acest dar. În toate momentele vieţii, noi românii, scriem şi cântăm. Scriem şi cântăm când ni se duc înaintaşii, scriem şi cântăm când ne vin urmaşii.

 

În vremuri de restrişte, românii au ştiut să ducă mai departe iubirea de ţară şi neam. Nu toţi înaintaşii au ştiut să scrie şi să citească, dar doinele, baladele, poveştile şi faptele de vitejie au fost transmise prin viu grai, din generaţie în generaţie, de multe ori ferite de urechile care nu trebuiau să le audă.

 

Frumuseţea naturii pământului nostru, îndeamnă la meditaţie, îndeamnă la creaţie.

 

Deasupra tuturor este dorul. Niciun alt popor nu şi-a însuşit cuvântul -Dor. Dorul de mamă, dorul de nevastă, dorul de copii, dorul de ţară. Când pe român îl cuprinde dorul, talentul poetic iese la lumină ca soarele la răsărit sau cum iese curcubeul după ploaie. Atunci românul este capabil de creaţii uimitoare.      

 

Ne exprimăm atât de uşor, că unele popoare ne invidiază, ne invidiază nu tăindu-ne aripile, ci admirativ, încercând să fie şi ele ca noi. Vă invităm să trăiţi în mijlocul nostru, să trăiţi cu noi, să ne cunoaşteţi obiceiurile, să cunoaşteţi natura umană a românilor.

 

Însuşindu-vă toate acestea, veţi fi ca noi.

 

 

Scriitorul, lumea şi neantul

 

Poetul, înainte de toate, este un trup ce ascunde în labirintul sufletului, un pegas ale cărui enorme aripi, străpung omoplaţii, pielea corpului gazdă. Din această cauză, cei ce au darul de a privişi altfel, văd trecând pe stradă un înger ce-şi târâie prin praf aripile. E poetul. Dar înainte de a scormoni prin visele ce viaţă le dă calul înaripat, pentru a le modela în cuvinte închise în matricea timpului, poetul este văzut de cei mulţi prin ceea ce este trupul în timpul existenţei efemere: sudor, profesor,zidar, lăutar, inginer, mecanic ş.a.m.d. În momentul în care au aflat că s-a apucat de scris, chiar şi prietenii au început să-l ocolească. Când fostul sudor, profesor, zidar, lăutar, inginer, mecanic ş.a.m.d. acum doar scriitor, apare în lume etalându-şi aripile angelice, lumea îşi dă coate şi exclamă suficient de tare ca să fie auzită: „Uite-l şi p-ăsta, s-a tâmpit, săracu’!”.

 

„Oameni buni, sunt tot eu, cel pe care îl cunoaşteţi de o viaţă, cel care vă spunea bancuri şi râdeaţi cu gura până la urechi, cel care vă cânta şi vă încânta auzul, cel care tot timpul era pus pe glume, cel care muncea, cot la cot, cu voi, cel care nu lăsa o treabă neterminată. Opriţi-vă, măcar o clipă, în drumul vostru spre neant şi întrebaţi-mă ceva, orice, din ceea să vreţi să ştiţi despre mine. Dacă veţi constata că am luat-o razna, că nu mai sunt cel pe care îl ştiaţi,aveţi dreptul să mă ocoliţi, să faceţi afirmaţii răutăcioase la adresa mea”.

 

Câte unul se mai opreşte să vorbească cu mine. Niciodată acelaşi, niciodată mulţi, ca pe vremuri, de nu mai puteai privi cerul de ei. Îşi caută cuvintele, sunt reţinuţi. Parcă între mine şi ei este un paravan.

 

- Ce... mai faci?

- Mă lupt cu neajunsurile.

 

- Am... auzit... că... te-ai apucat... de scris.

- Da, scriu.

 

- Scoţi... bani din asta?

- Nu.

- Atunci... n-ai făcut...nicio afacere.

 

În secunda următoare, pleacă. Îl mai văd uneori. Mă salută tot mai rar, până mă ignoră total.

 

M-am consolat cu gândul că nu mai am prieteni, dar sunt un luptător, nu mă dau bătut uşor.

Încerc să-mi fac alţi prieteni, printre scriitori. De câţiva ani încerc. Am trimis poeme, chiar cărţile mele, la reviste literare din diferite oraşe. Am primit foarte puţine răspunsuri.

Importanţii domni scriitori n-au timp, au preocupări „înalte”:se ceartă între ei, se luptă acerb cum să-şi „tragă” porţia cea mai mare, să găsească metoda prin care să le intre câţi mai mulţi bani în buzunare. Când unul ca mine încearcă să pătrundă în lumea lor fascinantă, i se închid uşile. Sunt unii care, după ce au călătorit prin labirinturile sufletului meu, m-au acceptat în lumea lor. Nu sunt mulţi, dar sunt.

 

 

 

Noi, roboţii

       

        Vă mulţumesc Vouă, cei care ne-aţi creat şi ne-aţi numit oameni.

        Nu vreau să ştiu cât a durat acest proiect, şi ca noi, să fim răspândiţi pe Pământ.

        Nu vreau să ştiu nici dacă acest proiect, a fost cel mai ambiţios de până atunci.

        După noi, aţi creat alţi roboţi superiori nouă?

        Voi, Creatorii noştri, ca specie, mai existaţi?

        Dacă NU, suntem sortiţi pieirii.

        Dacă DA, vă reproşeţ că nu ne-aţi dotat şi cu piese de schimb.

        După o jumătate de secol de viaţă, piesele noastre dau semne de uzură.

        Noi ne străduim să ne îmbunătăţim existenţa, dar nu suntem pe drumul cel bun.

        Cred că acel drum nici nu există.

        Încercări, încercări.

        Ne intoxicăm, conştient, cu substanţe, cu gaze şi alte otrăvuri foarte nocive pentru organism.

        În cantităţi importante şi necontrolate, acestea sunt mortale.

        Am început să împrumutăm piese de la semenii noştri – o inimă, un ficat, un rinichi... care de cele multe ori nu sunt compatibile.

        Constatând toate acestea, cred că sunt îndreptăţit să afirm  că suntem roboţi.

        Reparatorii noştri,şi ei roboţi ca şi noi, încearcă să ne ţină cât mai mult în stare de funcţionare.

        Nu aţi lăsat nimic după care să ne orientăm.

        Aşa am fost creaţi – fără piese de schimb şi fără instrucţiuni de reparare.

        Dotându- ne cu inteligenţă şi cu darul reproducerii, avem, deja, prea mult.

 

OPERA VOASTRĂ ESTE SUBLIMĂ!  

                         

 

Pactul cu viaţa - pactul cu moartea

 

Am încheiat un pact cu viaţa şi altul cu moartea. Timp de 20 de ani, de acum înainte, viaţa să mă ajute să trec peste eventualele obstacole, iar moartea să nu mă caute, chiar dacă eu mi-aş dori. Pentru toate acestea m-am angajat să fiu prolific. E mult, e puţin pactele au fost semnate. Fiecare are câte un exemplar. Şi viaţa, şi moartea au pecetluit semnăturile, fiecare în dreptul ei, cu amprenta digitală. Viaţa cu amprenta digitală de la degetul mare de la mâna dreaptă, iar moartea cu amprenta digitală de la degetul mic de la mâna stângă.

 

Eu credeam că ele nu se cunosc, dar în urma discuţiilor pe care le-am avut, cu fiecare în parte, am aflat că se cunosc foarte bine şi de aceea se urăsc foarte mult. Când una află ceva nou despre cealaltă, când viaţa scoate un om din ghearele morţii, când moartea curmă viaţa unui om, ura este şi mai mare. Se luptă pentru supremaţie, lupta este acerbă.

 

M-au întrebat, bineînţeles, fiecare separat, amical, care cred eu că deţine supremaţia.

 

Când viaţa mi-a pus această întrebare, i-am spus să-mi lase timp de gândire, dar când şi moartea mi-a pus aceeaşi întrebare, aveam, deja, răspunsul. Am insistat să fie amândouă de faţă pentru a auzi răspunsul meu.

 

- Supremaţia n-o deţine niciuna, nu se poate viaţă fără moarte şi nici moarte fără viaţă. Sunteţi într-o urmărire continuă. Viaţa se termină cu moarte, iar moartea se termină cu viaţă- viaţa de apoi. Sunteţi un perpetuum mobile care funcţionează perfect; ca soarele şi luna, ca ziua şi noaptea. Fără voi - soare şi lună, zi şi noapte, viaţă şi moarte- universul n-ar exista. Chiar dacă aţi vrea să fie altfel, să schimbaţi ceva, nu puteţi. Aşa a fost făcută programarea şi aşa va rămâne până când creatorul va face o nouă ordine.

 

Se pare că răspunsul meu le-a mulţumit, s-au ridicat, s-au  privit, parcă, cu mai puţină duşmănie şi au plecat, fiecare pe drumul ei.Viaţa pe drumul din jurul meu şi al semenilor mei, să ne ocrotească, să ne ajute, iar moartea pe drumul acela lung denivelat şi prăfuit.

 

Eu am rămas pe loc, privind viaţa cum dansează în jurul meu, cum îmi zâmbeşte, cum îmi face face semne de mulţumire că am reuşit să îndepărtez moartea.

 

N-am putut să mă abţin, am luat viaţa de mână şi împreună am privit cum moartea dispare pe drumul denivelat şi prăfuit. Când n-am mai văzut-o, am ridicat mâinile spre cer şi am strigat: Am învins!

 

Am privit în stânga , în dreapta, în spate şi am văzut mulţi oameni, martori ai acestui moment, care se bucurau.

Am încins o horă a bucuriei- HORA VIEŢII.

 

Alex VÂLCU

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)