Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

Am aşteptat să vină īngerii

Lucia Dărămuş

Impresii si pareri personale in FORUM

 

    Gerul scīrţīia sub picioare şi lătra pe la īncheieturile geamurilor.

Pe frigul acela cumplit Ilinca primi o vizită. Nu i se īntīmpla prea des. Aveau la dispoziţie doar o oră. Īnserarea coborīse deja iar bărbatul, ca să ajungă la gară, trebuia să traverseze o pădure deasă de brazi. Nu-şi spuseră prea multe, aşa că ora aceea trecuse foarte greu. La despărţire, Ilinca se agăţă de gītul tatălui ei. Voia să rămīnă acolo cu ea pentru totdeauna. Fără cuvinte de prisos, bărbatul īi desprinse mīinile, īi aminti că trebuie să plece, că nu poate să mai rămīnă şi să fie cuminte.

Micuţa rămase īn pragul uşii sanatorului privind conturul acela bine făcut cum dispare īn ceaţa răvăşită de ger. Lacrimile, rostogolindu-se īn năpraznicul vifor peste obraji, se transformară īn perle albe. O mīnă puternică i se īnfipse īn umăr, trăgīnd-o īnăuntru.

-         Nu voi auzi toată seara scīncetele tale, replică pe un ton grav asistenta de gardă. Sper să nu-l mănīnce pe taică-tu lupii  īn pădure; asta doar dacă īncetezi!

Ilinca alergă spre fereastră. Buzele cu tot cu bărbie īi tremurau. Īşi īnghiţi fiecare lacrimă, fiecare sughiţ, un nod cīt un ou i se puse īn gīt, că abia mai putea respira. Trebuia să se oprească din plīns, altfel lupii i-ar fi mīncat tatăl. Din depărtare pătrundeau īn mintea ei urletele ascuţite de cīini. Īşi īnchipuia că sīnt lupi, că s-au năpustit asupra tatălui ei, că īn curīnd vor coborī din cer īngerii să-l ia, asta aflase de la buna,  că lumea va fi tare tristă īn lipsa acestui om. Fetiţa credea că tatăl este o persoană foarte importantă, că totul depinde de el, din acest motiv nu o vizitează prea des, că aşa trebuie să fie, că toţi copiii sīnt singuri.

 Era din ce īn ce mai īngrijorată. Ziua aceea fusese pentru micuţă tare grea. Acum, īnsă, nici nu mai conta că de dimineaţă codiţele ei blonde fuseseră  tăiate pentru că nu avea cine să-i spele părul, nici că tatăl ei nu observase lipsa lor, nici că n-a mai putut rămīne cu ea. Acum alta era preocuparea Ilincăi: pe tata īngerii să nu-l ia -  īşi spunea īntruna, fixīnd cu ochii albaştri īndepărtata pădure de brazi scăldată īn zăpadă.

         Bărbatul trecea īn ochii multora un om cu vază. Īn afară de statura īnaltă şi bine croită, purta haine elegante, sobre, ochelari cu rame mari, lentile fumurii, pălărie cu borul larg, mănuşi negre de piele, cravata nelipsită, la fel  diplomatul; privirea uşor īncruntată şi tăcută trăda o persoană mai mult decīt interesantă; curtenitor cu femeile īn limitele respectului, sobru şi cumpătat īn discuţii cu bărbaţii.

Prezenţa Ilincăi nu-i stīrnea nici o reacţie.

         De fereastră se apropie Zenobia. Gīndurile micuţei erau departe, īncīt nu simţi prezenţa prietenii ei mai mari. Zenobia avea zece ani, Ilinca nouă. Īn sanatoriu, pe līngă copii diabetici, erau şi hepatici. Zenobia avea pielea pămīntie, mīinile şi picioarele foarte subţiri şi o burtă extrem de mare, mersul uşor legănat şi greoi dădea la iveală un clipocit de apă venit din abdomen. Īn afară de aceasta Ilinca nu mai avea alţi prieteni printre copii. Zenobia era internată īn sanatoriu de vreo patru ani. Īn timp hainele īi deveniră zdrenţe, murdară ca toţi cei mici, desculţă, din cīnd īn cīnd ieşea īn sat la cerşit. Ţărăncile īi aruncau īn batjocură cīte un biscuit. Deşi şcoala se afla peste drum de spital, ea nu era lăsată să participe la orele de curs. De altfel, copiii se confruntau cu multe probleme, cei mai mulţi suferind īn special de foame. Ilinca avea noroc de īnvăţătoarea ei care o īndrăgise, uneori o lua la ea acasă, o spăla, īi dădea să mănīnce sau făcea temele cu ea, dar nu prea des, pentru că se izbea de dezaprobările medicului. Pe furiş, tīnăra īnvăţătoare īi strecura fetiţei printre zăbrelele gardului cărţi.

Acum īnsă era iarnă, era vacanţă. Nici una, nici alta nu putea să stea pe uliţă, nu i se permitea să citească. Nu de puţine ori Ilinca fusese pedepsită pentru că īncălcase această regulă stupidă de a nu citi, abătīndu-se de la programul impus de personal. De obicei, iarna toţi copiii erau strīnşi īntr-o sală mare cu sobă, unde fiecare se īndeletnicea cu altceva, īmbrīnciturile şi ţipetele fiind distracţii zilnice, la fel pedepsele şi īntrecerile cu pumnii provocate chiar de asistente şi infirmiere. Zenobia se simţea din ce īn ce mai rău; vărsa ceva urīt mirositor cu aspect ciudat, ca ficatul de găină stricat. Cele două nu prea  erau băgate īn seamă, Zenobia pentru că se simţea extrem de rău iar Ilinca nu prea vorbea cu nimeni, nu privea pe nimeni īn ochi, totul făcea īn singurătate. Cu toate acestea nu era scutită de pedepse fără nici un rost.

         Monotonia zilei acesteia fusese spartă de prezenţa unui părinte. După cină venea tratamentul, apoi stingerea. Biata fetiţă, gīndindu-se la tatăl ei, la ger, la lupi şi īngeri, nu adormi. Spre dimineaţă, după miezul nopţii, īnfăşurată īn pătură, se strecură pe uşa sanatorului care nu era niciodată īncuiată, pornind spre poartă. Aici aşteptă cu privirea spre pădure să coboare īngeri īnaripaţi, să-i roage s-o ducă pe ea īn ceruri, īn schimb īngrijitorul acestei lumi, tatăl, să fie salvat. Minutele se scurgeau unele după altele. Gerul īi cuprinse treptat īntregul corp, care devenise roşu-albăstrui. Īn mīini şi picioare simţea īnţepături puternice de ace, apoi vīrfuri fierbinţi de lance şi iar īnţepături de gheaţă. Īntunericul īnfricoşător era spart din loc īn loc de luminiţele felinarelor de la porţile caselor. Satul dormea, la fel şi cei din sanatoriu, doar fetiţa, īnghesuită sub pătura peste care cădea zăpada deasă, aştepta īngerii, pentru ca lumea să nu rămīnă fără īngrijitorul ei. Frigul o pătrundea din ce īn ce mai tare, acele de gheaţă īi īncolţiră inima şi stomacul provocīndu-i vomă. Viforul cu săgeţile lui dădea tīrcoale tīmplelor blonde, ochilor īnvăluiţi de văl diafan şi fantasme. Īl văzu pe Moş Ene. Se făcea că urcă de mīnă cu acesta pe un drum tare ciudat. Străduţele erau īnguste, pietruite, urmīnd, parcă, vertebrele unui lung şi īntortocheat şarpe. Era foarte cald, şi un miros....īm...īm...de plăcintă de mere, cozonac, turtă dulce cu arahide, stafide, ciocolată şi acadele, miros de nucă tocmai scoasă din cuptor şi zahăr ars, aluat fiert īn zeamă de lămīie cu scorţişoară, de-ţi lăsa gura apă şi ţi se făcea foame chiar dacă nu-ţi era. De obicei, Ilincăi nu-i era foame, dar īn condiţiile date chiar şi ea ar fi cedat. De o parte şi de alta a străzii, dughenele īnghesuite īţi făceau semn cu ochiul şi te īndemnau să iei ceva. Nimic nu era īnchis, totul se afla la vedere. Moş Ene o prezentă unui băietan de vreo 11 ani, atīt de straniu şi de viu colorat īmbrăcat, că Ilinca izbucni īn rīs. Pe băiat īl chema Alli. Dughenele, pe līngă bucatele frumos mirositoare, c-ai fi spus că mergi prin bucătării nu pe uliţă, mai aveau, tot la vedere, rochii aduse de peste mări şi ţări, brăţări, inele de aur īn cele mai năstruşnice forme, catarame, pietre scumpe, amulete, cărţi vechi, ornamente, sandale, pantofi, cafea, mirodenii, covoare īn mii de nuanţe care, minune mare, şi zburau. Alli luă din dugheana familiei un astfel de covor şi-o invită pe fată la o plimbare. Desigur, Moş Ene nu se dezlipi de ea. Turci, egipteni cafenii şi evrei, toţi vorbeau īn toate limbile pe uliţele transformate īn spiţerii, la vedere ierburi aromate tocmai de prin India puteau să ducă pe cei care le sorbeau pe alte lumi.

Covoraşul zburător trecu peste o arcadă care atrase atenţia fetei. Un miros puternic de trandafir amestecat cu mir şi iasomie nici că te lăsa să pleci īn treburile tale. Covorul se opri īn acest cat. Un tīnăr turc stătea īntins pe o rogojină de papură, cu o īnfăţişare gravă de sultan trăgea dintr-o narghilea; turcoaica, nescăpīnd din mīini frīiele negoţului, vindea parfumurile īmbietoare vizitatorilor. Fetiţa trecu pe la fiecare tarabă īn parte. Alli, dīnd din turbanul lui verde ce-i şedea mīndru pe cap, sărind cu şalvarii roşii pe covor, o trase brusc pe fată līngă el, covoraşul prinse viteză maximă şi adăugīnd La ilah illa-lah  lăsă să se īnţeleagă că se apropie ora la care toţi musulmanii se aşează cu faţa spre Mekka şi-şi fac rugăciunea. Ilinca nu se īmpotrivi. Primea fiecare curiozitate ce-i apărea īn faţă. Pe Alli ceasul īl prinse īn zbor, dar nu-l deranjă cītuşi de puţin.

         Următorul popas īl făcu la Hagia Sofia. Cu picioarele goale, fata călca apăsat pe fiecare piatră bătută pe uliţa īnghesuită, parcă pentru a i se īntipări īn memorie forma ei. Īn Al-Meidam īi aştepta Moş Ene; pornise īnaintea lor pentru ceva cumpărături specifice īndeletnicirii lui. Fiind cel mai bătrīn, trecuse prin multe, văzuse multe, cunoscuse toate războaiele şi bucuriile de pe pămīnt. La cīştigarea unor războaie participase şi el, măcar cītuşi de puţin, adormindu-i pe unii, ţinīndu-i treji pe alţii.

Moşul īi duse pe amīndoi cu mult timp īn urmă şi le arătă colonada celor trei şerpi din bronz, semn al luptei din Platea dintre greci şi persani. Trecută prin multe, Biserica, acum trasformată īn Moschee, doar visa la podoabele ei de odinioară, aduse din cele mai vestite colţuri ale lumii.

         Copila căsca gura, minunīndu-se de acest joc de culori, de puzderia de ornamente, de sălbăticia vegetaţiei. Peste tot, pe fiecare zid al casei, viţa-de-vie se căţăra nestingherită de nimeni pīnă spre partea superioară; pīnă şi cimitirele aveau propria podoabă verde prin mīndrul chiparos din dreptul fiecărui mormīnt. Īn depărtare Marea Marmara păzită de mogīldeaţa de om cu turban verde, Alli, fluturīnd mīna dreaptă.

Micuţa tresări, vru să īntindă la rīndu-i mīna. Cu greu o putu urni. Ca dintr-un vis īntoarsă, īntre real şi fantastic, Ilinca īşi aminti că trebuia să aştepte īngerii. Acum era īn pat, īn camera de carantină, cu mīinile şi picioarele bandajate. Īi ardea tot trupul. Līngă ea, pe o pată de sīnge cafenie, stătea  Zenobia. Ilinca făcu un ultim gest să se ridice, dar căzu fără izbīndă. Nu īnţelegea exact ce se īntīmplă, dacă a fost un vis, realitate  sau era doar lumea despre care citise īn cărţile de la īnvăţătoarea ei.

O asistentă intră pe uşă. Parcă dintr-o lume de dincolo mititica īi auzi totuşi nedumerirea:

- Ce-aţi căutat afară?

Ilinca se simţea vinovată. Zenobia o urmase iar ea nu o văzuse la timp. N-a rezistat, era mult prea bolnavă; sau să fi fost mai vrednică de dragostea celui care īngrijeşte lumea, din gura căruia nu auzise niciodată te iubesc, Ilinca? Mintea fetiţei era cuprinsă de un foc de ger cumplit, dar răspunse:

- Am aşteptat să vină īngerii.

 

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face īn virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid īn mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)