Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

 

Anotimpul meu - proză scurtă

Sorin CALEA*, Curtea de Argeş

 

 

“Ţi-am spus că sunt romanul

scris pe albia râului meu.

Ştiam ieri, dar azi ştii

mai bine decât mine.

Mi-ai zis că sunt un tei,

care înfloreşte iarna...

 

Sunt o poveste,

mi-ai zis “love story”

şi mi-ai promis

că mă vei citi duminica,

la gura toamnei...”

 

Încep prin a demonstra că anotimpurile care mi se potrivesc acum, sunt toamna şi chiar iarna; am ajuns să înţeleg că odată cu umplerea clepsidrei, se mai produce şi alt fenomen cu conotaţii multiple şi nisipul fin (de preferinţă cuarţ...) se poate transforma uşor în altceva, adică o pastă liant, care refuză să coboare alunecând pe sticlă.

Murdăria nu încape în sufletul meu, fac curăţenie totală şi renunţ la trecutul,  care include realizări, dar şi neîmpliniri, pe care am ştiut să le trec ca pe nişte examene luate uneori cu nota cinci, dar important e ca nu le-am picat  atunci şi chiar există destui, care mi-au cerut parerea  în perioada de după... Ar fi simplu să dăm foc  timpului nostru, să ascundem în debaraua proaspăt aerisită hainele cele vechi, care pot  activa jocul de–a v-aţi ascunselea, dar si moliile trecutului, care ne rod până şi gândurile; nu putem renunţa aşa la timpul poeziei adolescentine, dar nici la proza scrisă pe cearşafuri albe, coala de hârtie format A3 neajungând, se pare...

 

Posibil să căutăm sezonul estival, să ne dezbrăcăm de hainele colorate şi să ne asiguram bronzul necesar, hrana compusă din ultraviolete la pachet cu băuturi răcoritoare, o mare de bere rece şi spumoasă ne îngheaţă mintea mărindu-şi volumul, în loc să se evapore, face partida vietii.

Nu scap nici primavara, prinzând  colacul de salvare al verii virtuale mă împiedic în gând de geamandurile timpurilor şi mă trezesc strigat de sunetul ierbii, care a încolţit pe furis şi e normal să trasez curba de salvare înaintea salvamarului, care ţine la vedere cordelina colorată de clorofilă şi e pregătit să arunce colacul.

 

Deci, continui şi afirm:

“Sunt un ghiocel sălbatec,

 care înfloreşte ca şi tine,

 doar primăvara ...”

de aici, tot soiul de hibrizi care muşcă din zăpadă şi aruncă mănuşa frigului hibernal, care a încetat să fie prezent for ever.

 

Viaţa nu-i mereu doar poezie, care se termină cu happy end, versuri ritmate urmate de versuri pestriţe, versuri albe şi uneori gri îşi dau mana şi rezultă ceva ce seamănă a scriere, dorit originală şi tragem de silabe şi aruncăm grenade fumigene pentru că asta reprezintă cuvântul, cel de acum. Tragem grupat în ţinta piept şi primim medalia de ţintaş de elită, după ce am încercat să omorâm timpul liber, făcând mişcări de dute-vino de neînţeles pentru majoritate... Şi asa cum învăţăm să înotăm sau să mergem pe bicicletă de la o vârstă cât mai fragedă, refuzăm să ne arătăm slăbiciunile în faţa cunoscuţilor, dar şi a străinilor şi obţinem FB-ul, pe jumătate al nostru, iar cealaltă jumătate e aşezată în coşul speranţei. Oricum, e mai bine să înţelegem că ştim să căutăm, fiindcă am învăţat când trebuia să punem punctul pe zi, virgule pun toţi şi unde ajungem?

Casa sufletului e construită meticulos, are temelie o inima mare, care împărţită în  patru încăperi, ne duce cu gândul la cele patru puncte cardinale sau la cele patru anotimpuri, de care am tot vorbit acum.

 

I-am zis casă,  deşi aceasta construcţie e mult mai mult decât atât, o alternare a celor patru sezoane, cu un plus pentru că simţim altfel, în funcţie de lună, săptămână, zi, oră, secundă şi nu putem împiedica o anumită degradare sau mai bine spus schimbare de atitudine. Am alergat să prind ultimul tren al speranţei  într-o zi, în care toţi se înghesuiau în maşinile timpului, doream să călătoresc singur prin tunelul timpului, să nu scot nici o vorbă legată de punctele de vedere divergente, căutam drumul drept pavat cu bune intenţii şi lăsam intenţionat pe alţii să pună semnele de circulaţie, deci cedează trecerea se transforma în stop.

 

Nu încape îndoiala, am reuşit să adorm instinctele, care terorizau de-a dreptul, alter egoul şi somnul binefăcător a venit când trebuia, eliberarea de energie potenţială transformată acum cinetic, produce conservarea sinelui.

Simt în mine dorinţa de a depăşi viteza legală pe autostrada iubirii, în care accidentele se ţin lanţ, dar răniţii (nu acceptăm altfel de victime...) ajung în timp util şi sunt salvaţi, dacă am avut cândva îndoiala că poţi deveni victima planului tău, acum  afirm cu tărie că prezentul contează mai mult decât trecutul, chiar dacă a fost unul glorios, el a trecut şi acele piese de puzzle se aşează azi altfel decât ieri .

Îmi vreau cele patru anotimpuri înapoi, prea s-a făcut vâlvă că au dispărut toamna şi primăvara înghiţite de soarele orbitor şi zăpada, care ne îngheaţă sufletul încărcat de iubire... .

 

 

* Sorin CALEA

Autor al volumelor: „Sufletul ca o perdea”, versuri, 2008 Editura Tiparg, „Cuvântul, ecoul tras de urechi”, proză, 2009, Editura Contrafort

 

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com