Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

Când se aude cucuveaua

Daniel DRAGOMIRESCU

 

 

         Sfârşind de scos tabla cea veche, omul lui Dumnezeu se strecură agil printre căpriorii dezgoliţi ai casei, apoi se apucă să cerceteze, la lumina zilei, podul. Pe jos erau scânduri şi stinghii lipite cu lut, dar pe alocuri lutul crăpase şi prin crăpături se putea vedea destul de bine în toate odăile casei activistului, ceea ce părea să ofere un spectacol destul de interesant, mai ales că cei de jos habar n-aveau că acum erau văzuţi de meşterul aflat deasupra. Lângă huceagul cel mare al casei omul lui Dumnezeu zăbovi mai mult. El dădu peste un cuib mare făcut de cucuvele, care-şi găsiseră tocmai acolo locul cel mai potrivit de sălaş, la întuneric şi la căldură. Cu un băţ, meşterul strică acel cuib, iar cucuvelele, vreo zece la număr, mari şi mici, tinere şi bătrâne, clipind din ochii lor ciudaţi spre lumina vie care se revărsa peste ele, le adună într-o traistă, cu gândul să le ducă mai târziu pe vale, la Cocioc şi să le dea drumul pe-acolo, unde trilurile lor mai puţin graţioase n-ar fi stricat somnul nimănui. După aceea, el puse mâna pe o prăjină ţeapănă din lemn de salcâm şi, cu toate că lucrul ăsta nu era în nici un fel cuprins în învoială, ci doar aşa, din pură dragoste creştinească şi frăţească ori de amorul artei, începu să cureţe îndelung şi cu de-amănuntul huceagul înfundat cu funingine. Se murdări tot de funingine şi înghiţi o grămadă de praf negru ca smoala, dar o făcu pe coşarul cu conştiinciozitate până la capăt. Omul lui Dumnezeu nu era ca acei terchea-berchea de meşteri care lucrau de ochii lumii şi numai de mântuială. La el treaba era treabă, nu vorbă. Sfârşind într-un târziu, azvârli prăjina înnegrită în dosul casei şi se sprijini cu spatele de nişte căpriori, ca să-şi tragă puţin sufletul. Pe când se odihnea el aşa, scuipând funinginea din bojoci şi ştergându-şi faţa cu o cârpă, auzi gălăgie de glasuri în uliţă şi, întorcându-se, îi văzu venind pe activiştii raionali Casapu şi Ilici Vasile, împreună cu Tarbacea, Belghiru, preşedintele sfatului şi cu agentul fiscal. Toţi şase, trăgând din ţigări ca turcii, se opriră pe podişca din faţa porţii, vrând să intre, dar dând ochi cu dulăul care îşi rânjea colţii din dosul ulucilor, rămaseră afară. Îi scoase din încurcătură Bibina, care le ieşi în întâmpinare, poftindu-i să intre fără nici o grijă. Activiştii întrebară ceva, apoi intrară în curte lătraţi de câine şi dispărură pe uşa casei. 

         Pe coama acoperişului, omul lui Dumnezeu se simţea ca un spectator la bâlci. Când musafirii intrară în casă, el se aplecă şi, descoperind o crăpătură suficient de largă între două scânduri,  îi putu vedea pe musafiri aşezându-se, într-o odaie, pe nişte scaune, în jurul unei mese, pe care Bibina tocmai înşiruia blide cu ceva de-ale gurii şi sticle cu băutură.

         - Ziceam că nu mai veniţi azi, vorbi Muică, turnându-le musafirilor săi ţuică în nişte pahare mari. Hai să trăiţi! le ură, ridicând braţul sus în aer. Ceilalţi făcură la fel şi paharele se auziră ciocnindu-se unele de altele cu zgomot.

         - Păi să trăim, că de-aia ne-a dat Partidul pâinea şi cuţitu-n mână, ce mama dracului!… glăsui gros vicele Casapu, dând  ţuica pe gât şi rânchezând cu satisfacţie. La fel făcură şi ceilalţi, apoi începură să se înfrupte din friptura de porc pe care le-o pregătise Bibina şi, pentru o vreme, Părcălici nu mai avu nimic interesant de văzut, afară de faptul că activiştii păreau hămesiţi ca nişte lupi, judecând după pofta cu care înfulecau bucatele alese ale lui frate-său. Scârbit de atâta lăcomie, omul din pod scuipă într-o parte şi îşi făcu de trei ori cruce. 

         - Da’ nişte praz n-ai?… se interesă plutonierul Belghiru, care, aşa pricăjit şi  năpăstuit de soartă cum era, se înfrupta cât şapte. 

         - De unde praz?! se miră Muică. Ia mujdei, Mitică, îl îndemnă pe miliţian, întinzând înspre el o strachină cu ceva alb-verzui pe fund.

         - E-he, hăăăă!… Praz ca pe la oltenii noştri nu găseşti tălică  p-acilea! filosofă, cu gura plină şi cu ochelarii gata  să-i cadă în farfurie, casierul Pârpălescu. La vărăştenii ăştia le place doar ardeiul iute, nu ţi-ar semăna ei zece pogoane cu praz să-i pici cu ceară! conchise cu părere de rău agentul fiscal şi îşi goli paharul cu ţuică sughiţând din adâncul rărunchilor.

         - Păi ia să pună, ce mama naibii!… stabili plutonierul Belghiru, adunând resturile de mujdei din strachină cu un colcovan de pâine, pe care îl înghiţi dintr-o îmbucătură. Ilici Vasile, ca un mare specialist în prazologie, de la Miciurin citire, se grăbi să preia ideea din zbor:

         - Când se va face gospodăria agricolă colectivă în comuna voastră, dragi tovarăşi, să treceţi neapărat în planul de culturi şi vreo zece-cincisprezece hectare cu praz selecţionat!

         - Cincizeci! plusă apăsat plutonierul Belghiru, ştergându-şi cu degetele-i groase şi scurte apa care i se scurgea pe frunte de-atâta îmbuibare.

         - E prea mult, obiectă Muică, după un minut de reflecţie. Cine dracu’ să mănânce atâta praz, mă Mitică?!

         - Cum cine?! se înroşi la faţă Belghiru, dar nu mai adăugă nimic. Ideea că atâta amar de praz ar fi putut prisosi într-o gospodărie colectivă era prea anapoda, ca să merite vreun răspuns.

         - Ia să lăsăm prazul în pace şi să vedem mai bine cum ne desfăşurăm noi cu campania asta de colectivizare, că n-avem vreme de pierdut! puse capăt controversei prim-vicele Casapu, cu glas hotărât şi poruncitor. Ce măsuri aţi mai luat în ultima vreme?… Că, de când am fost pe-aici ultima oară şi până acum, parcă nu s-a urnit nimic din loc!… Să nu vă miraţi dacă o să se lase cu nişte sancţiuni grele!…

         - Am ţinut trei adunări la cămin cu tot activul de partid, îl informă Tarbacea, făcând scaunul să scârţâie sub el. Am prelucrat documentele de partid de la ultima plenară şi discursul tovarăşului Gheorghiu-Dej… Ăla cu ascuţirea luptei de clasă… Am format echipe noi, în care intră, fără discriminare, un român, o femeie şi-un ţigan, şi-am dat sarcini pe linie de muncă informativă şi de propagandă de sus şi până jos… O să facem tot ce este posibil, tovarăşe prim-vice!…

         - Aşa, foarte bine, foarte bine, trebuie să faceţi totul, dragi tovarăşi, să nu precupeţiţi nici un efort!… sublinie apăsat Ilici Vasile, sentenţios şi oficios. Prim-vicele îşi săltă o mână în aer şi plesni cu ea pe colţul mesei, în semn că ce auzise era de ajuns.

         - Da, da, bine, lasă, o să mai discutăm noi despre partea asta cu propaganda… Acum să luăm lucrurile la concret. Trebuie să stabilim cum ne desfăşurăm cu munca pe teren, de la om la om!… dispuse el.  Concret, cum am zis, pe etape, cu obiective şi cu termene precise!… Fiindcă una din două: ori înfiinţaţi anul ăsta gospodăria colectivă în Vărăşti, ori vă dăm pe toţi afară din partid şi vă băgăm la puşcărie!  Asta să vă fie clar la toţi, aţi priceput?… 

         - Este foarte clar, tovarăşe preşedinte! se repezi  Ilici Vasile să răspundă în numele celorlalţi, care o cam sfecliseră şi nu-şi găseau cuvintele. Partidul vă călăuzeşte în luptă şi voi nu trebuie să precupeţiţi nici un efort în lupta pe care o ducem pentru o lume mai bună şi mai dreaptă pe pământul… Aţi înţeles, tovarăşi?… Să faceţi totul, ca Partidul să fie mândru de voi!... Că, altfel, n-o să vă dea nimeni nici o medalie, nici o…

         - O să facem, o să facem, că toţi suntem ai Partidului! se angajă preşedintele sfatului speriat. Nici nu se pune problema că n-o să înfiinţăm gospodăria colectivă!…

         - Şi dacă o să întâmpinăm greutăţi, îl completă secretarul Tarbacea cu dinţii încleştaţi, îl avem pe tovarăşul Belghiru, avem organele…, miliţia, armata, Securitatea Poporului… tot ce ne trebuie!

         - Tovarăşu’ Mitică are experienţa de la Canal, el ştie cum să lupte cu duşmanii poporului, plusă Muică, plin de mândrie că un om atât de util şi de preţios cum era şeful postului de miliţie le fusese hărăzit anume vărăştenilor, oameni gospodari şi vrednici, dar cam tari de cap şi îndărătnici. Gâdilat la coarda sensibilă, pitecantropul în haine de miliţian bătu cu pumnul în masă şi mugi atât de năprasnic, că sus, în pod, lui Părcălici începu să-i zbârnâie timpanul urechii lipite de crăpătură:

         - Ă-hă!… Cu mine n-o să le meargă la bulgăroii ăştia cu căpăţâna cât dovleacul!… Să-l prind eu pe-ăla care n-o vrea să se treacă de bună voie la colectiv, că  l-am ras din catastif!… Cu pumnii şi cu picioarele o să joc geamparalele pe spinarea lui!… L-am ras!!!… repetă, cu ochii bulbucaţi, omul legii. Şi mai izbi o dată cu pumnul în masă, făcând blidele să zdrăngănească şi să salte, de parcă ar fi intrat necuratul în ele. Muică îi puse mâna pe umăr şi-l potoli, silindu-l să stea jos, după care, câteva clipe, nu se mai auzi nici musca: o pauză de reflecţie, după o dezbatere atât de tovărăşească.

         - Tovarăşul miliţian zice că vrea să folosească mijloace… hm, mai puţin blânde…, dar problema nu se pune tocmai aşa, socoti Ilici Vasile de datoria lui să intervină. Colectivizarea trebuie să se facă, tovarăşi, prin liberul consimţământ al tuturor ţăranilor muncitori, altfel nici nu se pune problema!… Numai şi numai prin liberul lor consimţământ!… Trebuie să-l lămurim pe fiecare ţăran că vremea proprietăţii particulare în agricultură a apus odată pentru totdeauna şi că viitorul aparţine, de-acum, în exclusivitate agriculturii colectivizate…, calea cea mai dreaptă către viito-o-orul de aur al  o-o-omenirii!… sfârşi activistul, lungind cu mândrie şi satisfacţie vorbele, ca să-i sune mai frumos la urechi.  Miliţianul îl privi pieziş, cu o mutră întunecată:

         - Prin liber consimţământ, da… Dar cu parul!!… trânti încruntat el, care ştia  ce ştia de la Canal, unde dobândise acea „experienţă” de care pomenise ceva mai devreme Muică.

         Faţă de un punct de vedere atât de radical şi de ferm susţinut, nici activiştii de la raion nu mai găsiră cu cale să emită obiecţii. În clipa aceea, Bibina îşi băgă iar nasul pe uşă, să vadă ce-i mai făceau oaspeţii, dar de data aceasta Muică o goni afară şi, sculându-se de pe scaun, se duse să închidă cu mâna lui uşa în urma nevestei, strigându-i să aibă grijă să nu mai lase pe nimeni să intre peste ei.  

         - Aşa, Sile, bine faci că n-ai lăsat-o pe Bibina aici, că gura muierii e slobodă, toacă vrute şi nevrute, aprobă preşedintele sfatului, frecându-şi mâinile mulţumit. Să nu ne mai deranjeze nimeni vreo două-trei ceasuri, c-avem lucruri grele de discutat!… 

         - Ce-o să vorbim aici, trebuie să rămână doar între noi…, e strict secret, aţi priceput?… zise cu voce ca din butoi prim-vicele Casapu.

         - Strict secret, tovarăşi! repetă ca un papagal Ilici Vasile, apăsând pe cuvinte, ca să le dea greutatea cuvenită. Din geantă el scoase o mulţime de planuri şi documente, pe care le înşirui pe masă, printre blide şi pahare.  Toţi se aplecară peste hârtii, cercetându-le în tăcere. Ce putea fi acolo?… De sus, din pod, omul lui Dumnezeu îşi lipi mai bine ochiul de crăpătură, dar nu izbuti să priceapă mare lucru. Brusc, de undeva, din dosul casei, răsună un „cucu-mea-a-au!” prelung şi jalnic, care-i făcu pe activişti să încremenească pentru câteva clipe, iar pe dulăul din ogradă să hămăie întărâtat.

         - A dracului cucuvea! afurisi Muică înciudat. Ne ţine de rău…

         - Superstiţii, tovarăşi, superstiţii!… glăsui prim-vicele Casapu, dând la iveală un creion roşu cu mină foarte groasă şi pregătindu-se să le explice celorlalţi ceva de mare taină. În odaia devenită parcă prea strâmtă pentru nişte secrete atât de mari, se lăsă din nou tăcerea. Acum ascultaţi la mine aici.. Punctul unu…, continuă cu o voce sumbră şi sobră prim-vicele, făcând scaunul de sub el să pârâie şe să trosnească.

         - Ai auzit?… se răţoi Tarbacea la Pârpălescu (dar din pod Părcălici nu reuşi să audă nimic). Pune mâna pe toc şi scrie, casiere!…

         De afară, dinspre pomii îngrămădiţi în spatele casei, se auzi pentru a doua oară crăunitul jalnic al cucuvelei.

 

Daniel DRAGOMIRESCU

(fragment din romanul „Cronica Teodoreştilor”)

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România)