Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

VAVILA POPOVICI  -

De la Piteşti la New York 

 

 

„Aş da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valorează, ci pentru ceea ce semnifică “.   

Gabriel Garcia Marquez.

 

Noaptea trecută a plouat. N-am auzit zgomotul picăturilor de ploaie, deşi n-am dormit bine. În mintea mea a plouat cu gânduri. Primul drum - de la Piteşti spre Bucureşti. Orele dimineţii. Toamnă târzie. Puţină ceaţă, vreme mohorâtă, dar drumul pe autostradă este bun. Intrăm în capitală pe centură, ne deplasăm spre aeroport. Aici se cunoaşte că a plouat. Noroiul de pe şosea ne arată cu cât praf este „binecuvântată” capitala noastră. Dintr-o dată, pe partea dreaptă vedem copacii goliţi de frunze şi împodobiţi, ca de sărbătorile Crăciunului!? cu saci din plastic: albi, albaştri, negri. Pe marginea şoselei gunoaiele formează un drum paralel cu sticle, hârtii, ambalaje de tot felul etc. Cum au ajuns sacii în copaci? Ne dumirim când vedem imensa platformă de pe partea stângă a şoselei, plină de gunoaie aruncate, descărcate. Deci vântul a măturat gunoaiele de pe suprafaţa platformei, dintr-o parte a şoselei, în cealaltă.  Scăpăm de acest peisaj sinistru, intrăm pe şoseaua care duce la aeroport. Ajungem, intrăm în aeroportul Henri Coandă (Otopeni). Aici este cald, ordine, aşteptăm. Urmează prezentarea actelor, control bagaje, îmbarcare în avionul care ne duce la Paris. În mai puţin de trei ore ne vom afla pe aeroportul Charles de Gaulle. Decolăm. Închid din când în când ochii, să simt din plin clipa desprinderii de sol. Este o senzaţie sublimă. Zburăm, locul meu este parcă acelaşi de fiecare dată, în partea dreaptă a avionului, de unde pot privi pământul de care ne despărţim curând, apoi cerul albastru luminat de razele soarelui. În interior ecranare LCD, GPS cu care se poate urmări zborul, mâncare destul de bună. Descopăr o figură cunoscută, un analist politic român. Urmăreşte un film pe ecranul televizorului, o comedie. Se deconectează, probabil, de la problemele complicate ale perioadei prin care trecem şi care se numeşte Criză. Eu i-aş spune: Lumea în derută. Îl privesc câteva clipe. Este transpus total în lumea comunicării prin video. Unii privesc ecranele monitoarelor, alţii ale televizoarelor şi alţi ascultă muzică cu căştile pe urechi, o evidentă încercare de a umple golul pe care îl lasă o comunicare lipsită de apropierea trupească a unui partener de discuţii. Fiecare om aici este o mică insulă în oceanul acestor figuri din avion.

 

Am ajuns pe aeroportul Charles de Gaulle, în apropiere de Paris. Ieşim afară. Nu agreez aceste deplasări cu autobuzul de la un terminal la altul, dar nu avem altă soluţie. Stăm pe o banchetă şi aşteptăm. Citesc ziarele româneşti luate în aeroportul Otopeni… Ni se recomandă, de către unii, mâncare mai puţină, îmbrăcăminte mai puţină… Adică cum? Să umblăm flămânzi şi goi? Şi unii chiar fără adăpost, fiindcă nu se mai dau credite? Grele vremuri! Se spune că suntem doar la începutul crizei economice. Un politician străin spunea mai demult că abilitatea politică constă în a putea prevedea ce se întâmplă în viitorul apropiat (mâine, săptămâna viitoare, anul următor), iar apoi să poţi explica de ce nimic din toate acestea nu s-au întâmplat. Frumos, nu? Caractere „puternice” trebuie să aibă aceşti oameni care devin politicieni! Americanii, din contră, recomandă oamenilor să cheltuiască, industria comercială fiind cea care împinge economia. Oare este suficient? Iar noi, ne-am întins mai mult decât ne-a fost plapuma de lungă? Alţi analişti financiari sunt de părere că dintr-o criză nu se iese prin supraconsum, ci prin economisire. Banii! Ah, banii! Tot la ei se ajunge! Banul, spunea un eseist, jurnalist, poet american în secolul XIX, e ca untdelemnul, el face ca aparatele să funcţioneze fără zgomot. Oricum, teama a pus stăpânire pe oameni. Nu cred că trebuie să ne temem! De Dumnezeu putem să ne temem, aşa ne învaţă Ioan Gură de Aur: „…Acest paznic, frica de Dumnezeu, ne este şi bogăţie şi slavă şi laudă. El le face pe toate să strălucească pline de lumină şi nu numai pe pământ, ci şi în ceruri”. Iată cum ni se sugerează Speranţa. Da, să nu lăsăm speranţa, visele noastre să piară! Dacă ar pieri, atunci viaţa, spunea cineva, ar fi „o pasăre cu aripi rupte, care nu mai poate zbura”. Oamenii mai pragmatici cred că viitorul unei lumi se construieşte, nu se visează, dar fără vise cum ar fi viaţa noastră? Searbădă, nefericită. Toţi visăm să fim fericiţi deşi fericirea perfectă nu există, dar măcar un crâmpei din ea ne atinge, căci ea, fericirea se naşte din iubire, iubirea pe care o avem înscrisă în sufletul nostru…Viaţa este o luptă, este durere, suferinţă, chin, dar ea înseamnă şi prefacere, curgere, transfigurare, spunea un filosof român. Eu o văd ca pe o moară de apă care se învârte, trudeşte şi între spiţele roţii stă scris suferinţă, durere, chin… Şi apa se prelinge şi timpul se dilată şi tu stai şi priveşti, iar zgomotul apei are efect benefic asupra stării tale de spirit… Din când în când mai vezi câte un jet de apă aruncat, strălucind în lumina soarelui… Este o evadare din durere, suferinţă, chin… Poate aceea este clipa de fericire, dar care nu durează mult şi iarăşi viaţa are grijă să te încorporeze în acea mişcare de rotaţie… Şi totuşi, fericirea este un scop al omului, iar în secolul pe care tocmai l-am trecut, ştiinţa şi tehnica au fost căile de atingere, poate părelnice, ale fericirii? S-a creat un confort: mijloace de deplasare comode; mijloace de informare comode; mâncare din produse modificate genetic, îmbrăcăminte sintetică etc. Orizontul uman părea că se opreşte la lumea sensibilă, ternă… Se însămânţa individualismul. Dar omul are nevoie de semenii săi, doar Iisus ne-a spus: ”Cel ce-şi iubeşte egoist viaţa, o va pierde.”  S-a realizat un progres material. Cu toate acestea omul a simţit şi simte dintotdeauna dorinţa, impulsul depăşirii progresului material. Ideea de suflet, de lume, de Dumnezeu intră în domeniul spiritual, idei care reglează, îmbogăţesc activităţile lumii sensibile, terne. Petre Ţuţea spunea: ”Ştiinţa umană este neştiinţă în faţa graţiei şi a revelaţiei.” De fapt civilizaţia înglobează dezvoltarea culturii materiale a societăţii, dar şi pe cea spirituală. A început să ne fie teamă? Suntem neliniştiţi, anxioşi, angoasaţi? Dar toate acestea aparţin în mare parte sferei materiale. Omul trebuie să se îndepărteze pe cât posibil de această sferă şi cu încrederea în Dumnezeu să muncească nu numai pentru trupul său, ci şi pentru suflet. Îmi vin în minte cuvintele lui Mihai Eminescu: „Bogăţia unui popor nu stă în bani, ci în muncă”. Muncind, omul îşi face datoria faţă de semeni, faţă de Dumnezeu şi chiar faţă de el însuşi.

 

Gata cu gândurile! Pe grafic se indică cinci minute de aşteptare, dar nu se respectă acest timp. Escala pe aeroportul din Amsterdam este mai plăcută, fiindcă te determină să te deplasezi în continuu, în interiorul aeroportului, după indicatoare, pe benzi rulante sau pe jos. Ne urcăm în autobuz, coborâm la terminalul indicat pe bilet şi ne îndreptăm spre Gate-ul indicat pe bilet. Ne mai plimbăm prin magazine, luăm ceva de „ronţăit” şi de băut. 9 sau 10 lei o sticlă de apă minerală sau un corn. Preţuri de aeroport! În fine, ne îmbarcăm într-un avion cu 273 de locuri. Wow! (Este noua interjecţie folosită de noi, copiată desigur!) Imens! Avion al companiei Air France. Diverse chipuri, diverse limbi vorbite. Plutim un timp peste norişorii ce alintă oceanul, apoi străbatem stratul gros de nori şi intrăm într-un spaţiu în care soarele străluceşte puternic, spre încântarea privirilor noastre. Traversăm oceanul, 8 ore de zbor. Privesc pe monitor: Temperatura exterioară: -70 grade Celsius, -94 grade Fahrenheit; viteza sol: 783 km/h; altitudinea: peste 12000 metri; distanţa rămasă de parcurs: 1866 km. Majoritatea călătorilor dorm. Nu pot dormi în avion. Zborul devine plictisitor, gustarea şi vinul mai salvează plictisul. Ajungem pe înserat pe aeroportul JFK. Se văd luminile aeroportului, apoi cele ale oraşului New York şi am păşit pe pământul unui alt continent, cel al Americii.

     Este bine, îmi zic, să mergi înainte, chiar şi atunci când unii se opresc. Să fii treaz în momentele când unii închid ochii şi adorm. Poate îi vei trezi din somn! Fiecare cu filosofia sa de viaţă!

 

Vavila Popovici

noiembrie 2008

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România)