Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

De pe vremea lui moş Pâldar

Florin  CONTREA

 

 

FLORIN CONTREA (foto: Florin Sofronie Lucian Contrea), n. 11 mai 1942, Timişoara este prozator şi critic literar.

A absolvit Şcoala medie nr. 5 din Timişoara, licenţiat al Facultăţii de Filologie, Universitatea din Timişoara, secţia română pură (1969), Doctor în litere al Universităţii din Timişoara Facultatea de Filologie, cu o teză de literatură comparată, (1981). 

A lucrat ca profesor de limba română la Şcoala generală cl. V-VIII din Bucovăţ, com. Dumbrava, Uliuc şi Berini, com. Sacoşu Mic, Dudeştii Noi, com. Becicherecu Mic, Şcoala generală nr. 16 şi la Liceul Alimentar din Timişoara, judeţ Timiş; Conducător de club studenţesc la Institutul Agronomic din Timişoara; muncitor necalificat la ILCHIM Timişoara, şi Asistent suplinitor la Catedra de Studenţi Străini, la Universitatea din Timişoara. În prezent este pensionar. Din 2007 este membru al Filialei din Sibiu al Uniunii Scriitorilor din România. Tot din 2007 este ales consilier redacţional al revistei culturale „Anotimpuri literare” editată de Cenaclul „Pavel Bellu”, al Casei de Cultură a Municipiului Timişoara. Este membru al Asociaţiei culturale Constantin Brâncuşi, colaborator al revistei „Coloana infinitului” din Timişoara. 

A avut o mulţime de colaborări la periodice , cum ar fi: Suplimentul literar „Paradox” al revistei „Forum studenţesc”, „Helion”, „Lumină divină”, „Anotimpuri literare”, „Coloana infinitului”, „Oglinda”, (Timişoara), „Suflet nou” (Comloşu Mare, judeţul Timiş), „Banat”, (Lugoj), „Reflex” (Reşiţa), „Luceafărul”, (Bucureşti), „Dacia literară”, (www Dacialiterară.ro), (Iaşi), „Agero” (Stuttgard, revistă pe internet, www agero-stuttgard.de/CULTURA), „Arcada”, (www.poezie/ro,php/press), ş.a.  

Dintre volumele  publicate de Florin Contrea amintim:

Povestiri stranii de pe cealaltă câmpie, proză scurtă, Timişoara, Editura Marineasa, 2003, (ISBN 073-631-000-0)  Portret în gri minor, proză scurtă, Timişoara, Editura Eurostampa, 2006, (ISBN 973-687-389-7), Dimitrie Cantemir – Discurs narativ şi normă retorică, istorie şi teorie literară, Timişoara, Editura Hestia, 2006, (ISBN 973-105-005-1), Labirynth, roman, Timişoara, Editura Anthropos, 2006, (ISBN (10) 973-7985-33-8), Eseuri critice, sub tipar la Editura Hestia, Timişoara.

            A îngrijit editorial mai multe volume şi a valorificat opera literară a tatălui său; scriitorul Aurel Contrea, Bănatului, poezie, Timişoara, Editura Marineasa, 2003, (ISBN 973-631-009-4), Aurel Contrea, Scrieri, poezie şi publicistică, Timişoara, Editura Eurostampa, 2007 (ISBN 978-973-687-543-4).

            Dintre premiile literare cu care  a fost încununată activitatea sa menţionam: „Diploma de excelenţă” pentru colaborare, oferită de redacţia rev. „Suflet nou” din Comloşu Mare, judeţul Timiş, la 15 august, 2003.

            Referinţe critice la opera sa găsim semnate de Ioan Viorel Boldureanu, în „Cuvânt înainte” la vol. „Portret în gri minor”  şi în periodice, sub semnătura mai multor  autori, dupa cum uremază:

            Viorel Marineasa, „Reflex”, nr. 1-2-3, 2003, Ion Pachia Tatomirescu, „Anuarul din martie”, editat de Colegiul Bănăţean din Timişoara, şi pe internet (criticiliterare/ Worldpress.com) 2007; Mircea Şerbănescu, „Anotimpuri literare”, nr. 57, 2007 şi „Suflet nou”, nr. 7, 2007, Michael Haulica, „Observatorul cultural”, (www observatorul cultural.ro).

            Flroin Contrea a recenzat şi publicat cronici literare în reviste culturale diverse, aplecându-se cu seriozitate şi competenţă asupra operelor literare semnate de scriitori contemporani, dintre care a amintim: Marcel Turcu şi Alexandru Şelaru în „Lumină divină” nr. 537 din 2006; Alexandru Cristian Miloş în „Anotimpuri literare” nr. 57 din 2007; Graţiela Benga, Nicolae Roşianu, Laura Ceica şi Traian Pintilie în „Anotimpuri literare” nr. 59 din 2007, Dana Nicoleta Popa în „Reflex” nr. 7-8 din 2007, Melania Cuc, Elisabeta Bogăţan, Constantin Mândruţă, şi Lucreţia Bucur, în „Anotimpuri literare” nr. 57 din 2007; Mircea Şerbănescu în Luceafărul nr. 43 din 2007; Miodrag Pavlovici în „Oglinda” nr. 34 din 2007 şi Mihai Ţopa în „Anotimpuri literare” nr. 60 din 2007, ş.a.

            Scriitorul Florin Contrea se remarcă printr-o activitate literară efervescentă, printr-un mod elegant şi subtil de abordarea a unor apariţii editoriale care, pe lângă care  alţi confraţi pot trece fără sa le observe.

(Melania Cuc, redactor Agero)

 

DE PE VREMEA LUI MOŞ PÂLDAR

 

            Despre moşu’ Pâldar, lumea prin sat spunea că-i… cum să vă zic, doar unul dintre cei într-o ureche; „solumânar”, un prăpădit de om, umblând hai-hui, aiurea prin păduri şi drumuri neumblate. Ştia când să culeagă ierburi de leac, de toate celea; afla când se mai lasă vremea să fie de vreo vijelie, ori când stă să bată piatra, dar câte nu ştia… Ca-n miturile cele străvechi ştia cum să atragă balaurii din din lacurile îngheţate, să zboare apoi pe ei călare – se spune - prin văzduh. Pârdalnicul acela năzdrăvan fugea de lume cât putea, dormea pe unde apuca, dar mai ales stătea ascuns printre coclauri, trăia şi el din te miri ce… Din când în când tot mai primea câte ceva pomeni de pe la unii mai miloşi, dar nu-apuca să se hrănească decât aşa, cu câte-o coajă de pâine dar şi-aceea neagră învechită, ori ceva rădăcini uscate, ori alte alea…

            „ – Mă, Nilă, făcu Ion al Ploaiei – dar despre zăpăcitul acela de Pâldar, mai ştie cineva ceva, pe unde-o fi?...  Că nu-l văzui de fel, de-o bună vreme.

- Mai ştie-l focu’… Nu mai ştii cum îi el?  Cam şui, de felul său, aşa într-o ureche, zice-se…

- Cam şui e el, asta adevărat grăieşti, nu-i vorbă, dar cât de bine ştie a le întoarce din condei… Şi de-unde nu gândeşti,  chiar de-acolo-apare. Nici nu-i măcar din satu’ nost’, nu ştie nime’ de unde-o fi apărut pe-aci, da’ uite că s-o oploşit destul de bine pân’ la urmă…

- Mai ştie cineva, ceva de el?...

- Prea multe nu. Aşa, numa’ din zvonuri, ce mai scapă vre-o vorbă câte unu’…

- Anume ce?

- Că-i mare nădrăvan, că ar avea puteri tare ciudate, pe care numa’ el mai ştie de unde le-o fi dobândit.

- Ştii, nu-mi prea place de fel s-aud lucruri din astea…

- Nici mie… Dar auzit-am şi eu, de bietul Bogâlzan, că după furtuna aia cumplită de-acu un an, cu vifor şi cu ghiaţă, s-o luat după un bălaur urât şi mare, care zic unii că ar fi ieşit din Balta Neagră. Plin de nomol, aşa spunea…  S-o fi suit pe el şi duşi or fost.  Când l-or găsit, după o vreme, pe ăsta, Bogâlzan, bietu’ de el, deja avea picioarele-amândouă îngheţate. Şi nici că mai putea umbla.

- Ei, măi să fie… Nu glumeşti?...

- Da’ ce-s bolund? Io nu glumesc, da’ numa’ zic şi eu aşa, ce-am auzit c-or zis şi alţii care să ţin mai înţălepţi. Dacă aceia mint, ei iacă, mint şi eu cu ei…

- Mă tu să nu le zici pă de-alea neadevăratelea, că nu e bine.

- Ei, cred şi eu…mde, iată, oi fi zis şi eu aşa, n-am dat cu piatra…

- Nu prea te cred. Da’ fii şi tu cu grijă ce grăieşti…

- Ba, stai aşa, abia acu’ mi-aduc aminte ceva legat de treaba asta… Era de multă vreme, de nu mă-nşel cumva. Eram încă copil p-atuncea… spuneau bătrânii satului de unu’… Încă de-atunci ziceau de un flăcău ce îl numeau Pâldar voinicul, acel care-a ieşit din Peştera de dincolo de brazii negri. Ieşise el ca din pământ, aşa se spune, târându-se prin pietre şi noroi. Cădeau şi stânci prin jurul lui, că se mirau cu toţii cum de s-a-ntâmplat că nu a fost strivit atunci. Avu atunci noroc pesemne… Iar mai apoi, bolborosind prin tăul cel ca smoala, ieşi bălaurul târâş pe după el… Toţi zâc de un bălaur, eu unu’ cred c-a fost numa’ o biată şopârlă, da’ din alea maari, avea şi aripi negre, ca de liliac. Da’ foc, precum să zice, că i-ar fi ieşit pe nări, ei uite, aşa ceva nu cred să fi avut. Doar în poveste, şi asta-i chiar de necrezut… Aşa se spune…

- Ce ştii că s-a mai întâmplat de-atunci cu el?

- Mai ştiu eu ce? Spun, că atunci când a venit prin sat, având dihania aceea târându-se aşa, cam şerpuit, pe după el, că mai întâi au luat-o – care pe unde s-a putut – la goană, apoi, văzând că nu-i jivina atât de uriaşă cum credeau, cu toţii s-au pornit buluc în jurul ei, care cu furci şi care cu topoare, cu bâte, cu ce-or mai fi avut şi ei. I-au potopit atunci pe amândoi, băietul acela, zic unii că s-ar fi scrântit la cap până la urmă, de loviturile primite atunci, şi umblă-acu’ hai-hui, prin lumea largă, iar fiara aia, nu mai ştiu ce s-a făcut; a dispărut…

- Năzdrăvănie mare. Şi tu chiar crezi să fie-adevărat?

 

- Mai ştiu şi eu? Dacă aşa zic unii, s-o fi-ntâmplat, mai ştii?... Sincer să fiu, eu nu prea cred în d’ale d’astea, dar fie… Când toată lumea zice că este aşa, mai cred şi eu. Iar dacă nu, tot aia.

- Ei, n-o fi chiar aşa.

- De unde ştii, dacă legenda spune…

- Mi s-a-ntâmplat şi mie ceva, cum să-ţi mai zic, aproape asemănător, deşi pe undeva împrejurările sunt altfel. Tot de Pâldaru ăsta era vorba, cam într-o zi de târg, la Zevedei. Nici nu mai ştiu pe unde vine satu’ ăsta, trecuse multă vreme de atunci, şi-am cam uitat…

- E drept, cam toţi uităm câte ceva, cu timpul… Şi eu am fost p’acolo, dar mai demult, pe vremea aceea eram ceva mai tânăr, iar mai târziu, când am mai vrut să merg p-acolo, n-am reuşit. Nu-mi amintesc de ce… Nu mai ştiam pe unde să ajung,  iar cei pe care-i întrebam de satu’ ăsta râdeau zicând că nici ei nu au auzit de el.

- Ei, mai ş-apoi?

- Apoi, ce să-ţi mai spui? L-am mai văzut pe-acel Pâldar numai aşa, în treacăt, câteodată. Umbla prin târguri, ducea cu el o coşniţă plină cu ouă de năpârcă, ori mai ştiu eu ce alte năzdrăvănii… Se mai spunea de el, c-ar fi avut odat’ şi ouă de bălaur, dar sincer spun, nu pot să cred aşa ceva… De unde ar putea să le găsească?  Doar numai de prin poveşti uitate.

- Ehe, nu ştii ce pot să facă ăştia? Azi totu’, dar chiar aproape totul e posibil pentru ei.  Nu vezi ce drăcovenii au apărut de-o vreme? Ei pot alcătui bălauri şi din celule vechi, rămase-n urme de calcar, şi din bucăţi din piele de salamandră prăjită în azbest, din ghiare de dragon medieval adus din Ţările fără de nume, dar şi din alte părţi…

- Da’ vezi, nu poate fi dragon de-adevăratelea ce născocesc aceia.

- Mai ştii,  până la urmă ai cumpărat ceva de la moşu’ Pâldar?

- Am luat, sigur că da, am cumpărat ceva pentru grădină. Voiam numa’ să iau un pui de şarpe, pentru arici. Am luat şi o grămadă de… cum le mai zic, manguste, se joacă puţin cu şerpii şi îi mănâncă de vii. Tare mă mir de ele că nu se otrăvesc.  Au un venin al lor, se pare, mult mai puternic decât al lor. Pot să-ţi aduc şi ţie, dacă vrei.

- Nu, mulţumesc frumos, nu am nevoie acu’. Poate-mi va trebui vrodată pentru… nici nu-ţi mai spun, să nu te sperii. Aşa se zice… Că folosesc şi ele la ceva…

- Pentru neprieteni, cumva?... Aşa-i cum cred?

- În nici un caz, că nu mă tem de ei. Nici n-am duşmani….

- Mă mir. Cum reuşeşti? Ba cred că totuşi, ai destui, da’ nu-i ştii tu. Se-ascund de tine, să nu-i simţi, dar te pândesc aceia, nu te teme.  Nu vei scăpa uşor.  Aşa că, vezi ce faci, fie că crezi, fie că nu; eu zic aşa, să-l cauţi tu pe moş Pâldar, că te ajută el cumva în treburi ca acestea.

- Da’ el îi ştie?

- Cum să nu? Ştie el tot, ce te priveşte… Pe mine mult m-a ajutat pe vremea mea, e drept că nu l-am mai văzut de multă vreme pe la noi. Ar trebui şi tu să-l cauţi…

- Pe unde crezi c-am să-l găsesc?

- Asta eu nu mai ştiu să-ţi spun, dar dacă vrei să te găsească el, nu ai nimica de făcut, numa’ să-l chemi în gândul tău, că vine el. Cum face asta n-am de unde şti, dar ştiu că e adevărat.

- Că bine zici… Am să încerc şi eu, dacă zici tu, o fi aşa…

- Că bine zici… Am să încerc şi eu…

A încercat zadarnic să îl găsească pe moş Pâldar de-atunci. Poate că nici n-a fost adevărată povestea aia cu moş Pâldar, o fi vreo nălucire numa’… Nici de bălaurul acela nu s-a mai auzit pe-acolo. Dar vorba despre el, mai circula, pe ici, pe colo, dar tot mai rar.  Stârnea în sufletele unora o tulburare, o-ngrijorare, mai precis, care-i făcea să fie prudenţi cu-atenţie mărită, în orice situaţie dificilă s-ar fi aflat.

¤

Acesta însă, se zice că s-ar fi retras de multă vreme prin Munţii Păduroşi, într-o colibă veche, părăsită.  Trăia aşa, cu totul izolat de lumea asta, şi-şi aduna puterile ascunse în jurul său, cu un efort mereu mai concentrat. Dar nu-i ieşeau deloc aceste încercări, era cuprins din ce în ce mai mult, de slăbiciune… O slăbiciune care venea de undeva…

 Nici nu-l mai ajutau acele ritualuri, ştiute doar de el, pe care de demult, din neuitata lui copilărie, şi le-a deprins cu multă trudă, în chinuri greu de suportat.  S-au dus acele vremuri fermecate de când, doar numai la gândul său, pădurea fremăta. S-au dus acele timpuri când numai la o privire încruntată se slobozeau furtuni pustiitoare, sau ploile binevenite începeau să toarne şuvoaie nesfârşite din tării.

Cum s-au pierdut acestea toate…  Cum au secat tăriile pe veci…

Nici un balaur adormit în adâncimi nu mai dădea vreun semn de revenire. Dacă totuşi, ieşeau din amorţire, veneau chemaţi de alte forţe, străine, ucigaşe…

Sta frâmântat, pe gânduri, nu mai găsea scăpare.

¤

Pâldar, cel frământat de gânduri, umbla prin văi, urca poteci şerpuitoare, se căţăra pe stânci tot mai abrupte. Privea dincolo de peisajul muntos, căuta un semn ascuns ştiut numai de el. Nu-l mai găsea… Îşi amintea de câte-o întâmplare de demult, apoi gându-i zbura la altceva.

Frânturi de conversaţii… Nu mai vorbise de ani de zile cu cineva, aproape că uitase cum arătă chipul vreunui cunoscut.

Ar fi voit numai să afle ce s-a ales de ultimul balaur, pe care l-a condus cândva prin nouri, acum câteva zile… sau ore… sau zeci de ani… timpul nu mai conta. Era din specia  jivinelor de piatră, a celor care zac ascunse într-un adânc de hău. Nu le pria de loc să stea în uscăciune, scoarţa de piele aspră li se pietrifica, iar dacă vremea foarte uscată ţinea mai mult, se contopeau în peisajul muntos şi dispăreau apoi fără să lase nici o urmă.

 Urcând cu greu cărarea şerpuită era pătruns de stări de spirit contradictorii.  Se detaşa de sine însuşi, mergea cu pas mecanic lăsându-se condus numai de ceea ce simţurile îi comunicau. Privea în jur, când pietrele ascuţite, când jnepii împletiţi, când trunchiuri contorsionate de arbori căţărate pe stânci… Păşea decis, fără ca să privească locul unde i se punea piciorul şi totuşi niciodată nu i se întâmplase să calce strâmb cumva, să se rănească.

 Până-n momentul când se-opri din mers.  Simţea în mers o barieră nevăzută.  Ceva atât de cunoscut. Dar unde?... Privi în jur. Nimic neobişnuit. Totuşi, era înconjurat de-o prezenţă copleşitoare, vie.

- Fârtate, tu erai pe-aci? Unde te-ascunzi? ...  Apari!

            Nici un răspuns. De nicăieri. Totuşi, simţi inconştient cum stâncile din jurul său se pregăteau s-o ia la vale, cu el cu tot, la început pe-ncetul, apoi tot mai abrupt, tot mai vertiginos, către prăpastia adâncă din dreapta sa.

- Fârtate, ştiu ce vrei să faci… Rog, mai aşteaptă un pic, nu te grăbi, mai stai!...

            Nici un răspuns. Dar tensiunea din jurul lui creştea văzând cu ochii. Venea de undeva din adâncime mare.

- Eşti prea departe încă. Nu ştii nici tu ce vrei, nu te mişca!

- Ehei, te simt eu pe-aproape. Am amorţit, mi-e greu… - i se trezi din adâncimea pământului vibrând un gând profund – găsesc că ar fi cam timpul să mă trezesc… Pe acolo, pe sus, de multă, multă vreme n-am mai umblat. O sete de nestins mă mistuie de-o vreme… Aş vrea să ies de-aici… dacă s-o mai putea…

- Eu nu te sfătuiesc acum să te trezeşti, mi-e teamă să nu mă striveşti dacă te mişti cumva, fără de veste…

- Oho! Că tare muult îmi pasă mie de ce păţeşti şi tu pe-acolo!... Simt doar c-am amorţit… mi-e greu… Cum mi-aş întinde oasele un pic…

- Te mai abţine măcar vreun secol, două, până să plec…

- Nu e cam mult? Dar fie… O să aştept… Dar tu va trebui, în schimb, ca să-mi aduci şi tu… ceva de preţ.

- Ce mai aştepţi să-ţi dau? N-a fost de-ajuns?

- Ştii tu prea bine, nu trebuie să-ţi mai spun. Aştept, poate nu chiar atât de mult cât vrei, dar să ai grijă…

- Bine, mă duc… şi rogu-te, mai rabdă…

¤

“ Ce să-i aduc acum ?... Gândi Pâldar nedumerit storcându-şi mintea, înciudat. Ce pot să-i mai aduc acum? Că mintea, uite, nu mă prea ajută. Nu-mi amintesc nicicum ce i-am adus odinioară? Şi-acum ce vrea?... Nu-mi amintesc şi pace…

A fost o vreme când se mulţumea doar cu-n cocoş de foc… iar altă dată, nu mai ştiu… I-a fost de-ajuns un şarpe de nămol, de-acei cu nestemată?... Ori din acei otrăvitori… Sau poate numai un arici dintre aceia care?… Minte nebună, de ce mă laşi tocmai acum?...”

Se frământa căci nu voia de loc să-l întărâte pe balaur, de s-ar mişca acum, cât de puţin, aşa cum se afla înghesuit strâns între stânci acum, isca o prăpădenie de avalanşă de stânci şi de pietriş, care l-ar arunca într-o rostogolire fără de sfârşit în hăuri negre. Nici nu prea ştia pe unde s-o apuce…

- “Ehei, Pâldar pogan,  vericule, de unde-mi apăruşi în calea mea? De câtă vreme prin pustiuri ca acestea hălăduiesc, fără a şti pre unde-mi umbli… Cu ce treburi pe-aci, mai pot să ştiu şi eu?

- Chiar tu erai? Nu m-aşteptam de loc să dau tocma’ de tine pe-aici, e-adevărat… Te scoase nu ştiu cine-n preajma mea, prin stâncăriile-astea! Tare mă mir că nu te-ai prăpădit de-atâta vreme! Măi, năzdrăvane Barbăcot, de câtă vreme umblu prin păduri ca să-ţi găsesc cărarea… Chiar vrei să ştii de ce te caut? Nu o să-ţi placă prea mult ce-o să auzi.

- Te cred, ştiu eu prea bine ce-ai vrea să-mi spui… Dac-ai putea… Nici nu te sfătuiesc să-mi zici acu’, mai bine las-o moartă… nu prea e bine ceea ce cred eu că e pe cale a ţi se întâmpla…

- Vezi, tocma’ asta e… că nu mai ştiu…

- Din ce motiv tu nu mai ştii, chiar asta vrei să afli? … Afurisită treabă, zic aşa… Ho, ho, io cred că nici asta nu-i bine ca să ştii… E prea devreme pentru… Dar dac-am şti ce e pe cale să se întâmple acu, din vreme-am şti cum ne păzi,… Aşa se zice, dară… Oricum ar fi, tot se va întâmpla ce trebuie să se-ntâmple până la urmă… Dacă aşa e scris în soarta ta…

- De unde zici că ştii ce-mi este scris?

- Ei, asta e acu’! Crezi că am nebunit de tot să-ţi spui eu totu’?... Ghiceşte singur, doar tu eşti mai dibaci ca mine-n treburi ca acestea…

- Dar ăsta e necazu’ meu, că nu mai pot să ştiu…

- Bine-nţeles că nu-ţi mai aminteşti nimic, dac-ai intrat fără a şti în Valea uitării celei veşnice de lângă Dealul orb…

- Poţi să mă scoţi de-acolo, dacă vrei…

- Oho, cum să nu vreau să ies de-aici… Numa’ că vezi tu… Nu ştiu nici eu, mai mult ca tine, cum să ies…

- Nu prea te cred… Viclean cum eşti, de când te ştiu… Vrei tu ceva în schimb şi nu îmi spui… lasă că…

- Adevărat, o fi cum spui… Ei bine, uite, am să-ţi spun. Nevoie multă am de…

- Stai mă, opreşte-te, nu rosti această vorbă încă… E cineva acolo, după stânci.  De vrei să-l vezi, priveşte-i urma. Vezi pe unde se duce…  Acolo-n dreapta ta.

- Prostii vorbeşti! Nu-i nimeni pe acolo, numa’ vedenii ai, de când ţi-ai pierdut şi ultima urmă de ţânere de minte ce-ai mai avut-o…

- Mă, tu serios vorbeşti? Ai grijă, vezi că eu…

- Ce vrei să văd? Că te-ai pierdut de tot cu firea?  Că ţi-ai pierdut toate puterile şi mintea?  Că ai îmbătrânit de tot?

- O fi, dacă tu zici aşa, dar ştiu că eu… Eh, ce mai ştiu?...

- Te las acu’ să-ţi mai vii în fire… dacă mai ştii ce vrei, cumva…

Şi dispăru de-acolo, definitiv. Ce s-a-ntâmplat apoi cu bietul Moş Pâldar, povestea nu mai ştie să ne spună. Se pare că şi urma lui i s-a pierdut pe veci, cu totul… Doar dacă nu…

 

Florin  CONTREA

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)