Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

De-a  v-aţi  ascunselea cu  vii…

 

Ion NETE *

Membru al USR

comentarii la subsidiar

 

 

                   Zile-n  şir  ,Mirodonie  zăcuse  fără  să dea  vreun semn  de viaţă . După un timp  săturându-se să-l  tot mute  dintr-un pat în altul ,ai lui îl scoteau ,de dimineaţa ,când se  zorea  de ziuă , în  joana şoselii, unde ştiau  că avea să bată mai mult soarele. Întindeau sub el  o cergă  ponosită,păstrată în grajd  să  le  fie la îndemână atunci când vaca ,capra  sau vreuna dintre cele cinci oi  aveau să fete şi noua vietate  trebuia  învelită ca într-o  gogoaşă  de abia  i se mai vedea o parte  din botul  fraged ,mirosind a lapte şi  străluciri din lumina ochilor pe care îi ţineau mereu deschişi de parcă s-ar fi temut  să adoarmă  înainte de a se obiş-nui cu   lumea în care  ajunsese.

                  Femeile  bătrâne ,venind în alai după  alai  ,nu mai pridideau  să-i dea ocol  de dimineaţa până seara  ,stârnind  un vacarm ,amestecând  tânguiri ,văietaturi  îndurerate şi implorări adresate Celui de Sus  să se îmbuneze şi să mai adaste  cu sfârşitul lumii. 

                 Zorilor,zorilor/Voi  surorilor/Ia nu vă tot pripiţi /Şi nu năvăliţi /Până s-o găti /Dalbul de pribea-aaaaaaaaaaaaggggggggg !

                   Înainte  ca ecoul jelaniei să  umple  hăul  vălcelelor,bătrânele,scărmănându-şi  câlţii ascunşi sub broboade  miţoase ,lălăiau începutul unui nou bocet .Apoi , încurajându-se  din priviri , îşi dădeau drumul din toate puterile:Dalbule pribeag/Turtiţa de ceară /Fie-ţi de vedeală/Văluşel de pânză/Liniştea-ţi s-ascunză/Carul cărător/Meargă călător/Din lumea-aice/ Dincolo-n Vetrice/La  rudari la vale /Pe calea cea  mare /.

                    După care se dezlănţuiau în plâns  sfâşietor: Ridică,ridică/Gene sub sprâncene/Şi desfă,desfă/ Buze subţirele/Grăieşte cu ele /Cearcă,dalbule,cearcă/ Cearc-a ne  grăi/ A ne linişti/ C-azi cu tine stăm/ Şi  ne-ndurerăm/Doar ieri dimineaţă/ Îmi ieşai-n viaţă /Dar ţi s-a  pus ceaţă/ Chipul s-a smolit/ Gura a ruginit/ Geaba îl rugaţi / Şi-l tot hâţânaţi / Graiul i-a secat / Umbrele l-au luat…

                   Apoi,după un scurt răgaz , bătrânele îşi forţau puterile plânsului pentru a-l porni într-un şuvoi de nestăvilit : Scoal,dalbule,scoală/Scoal şi ne priveşte /Cearcă şi  porneşte/Cu bruma-n picioare/Că-ţi fa-cem rugare /O rugare mare /Seama tu să iei / Seama drumului / Nu cumva s-apuci /Către mâna stângă/Cu văi în părângă/ Ai grijă s-apuci /Către mâna dreaptă/Pe calea curată/Nainte să mergi/Să nu te sfieşti/ Dacă mi-oi vedea / Răchită-mpupită /Că nu e răchită/ Ci e Maica Sfântă//Nici dac-oi vedea /Un pom înflorit /Că pomu-nflorit/Este Domnul Sfânt/Nainte să mergi/Până-n bâlciuleţ/De-un să  târguieşti /Cu banul din gură/ Şi cei de pe ochi/ Până te deochi /Pâlcuri,umbre te-or lua /Bine le-o părea/ Şi tu să le spui/ Că noi te-am trimes /Şi iar să le spui / Că noi i-aşteptăm / Tot la zile mari / Ziua de Joi Mari /Cu mesele noi/Ulcele cu-rate/ Şi străchini cu lapte/ Şi cu  turte coapte/Cu ulcele pline /Să le pară bine / Şi haine curate/La soare us- cate /De lacrimi udate…    

                Ajungând  la  lacrimi ,corul pelerinajului ,mai hărmălăios decât un cârd de gâşte ,se poticnea ,ca apoi ,brusc ,bătrânele  să vorbească  firesc ,de parcă nu ele bociseră  cu câteva clipe mai înainte.Îşi dădeau  cu  părerea ,ba  prindeau să  ghicească în bobi dacă  Mirodonie avea  s-o mai ducă mult în aşa  muţenie .

 

 ...........................................................

 

               Într-o joi ,după ce  a fost  colindat ,din alaiul  bocitoarelor a mai  zăbovit lângă el doar  Mitrodo-ra. Bătrâna s-a ghemuit ca pisica  pe colţul cergii,aproape să-şi înfigă genunchii osoşi în capul lui Mirodo-nie şi ,ţintindu-l drept în  frunte  cu privirea ,a pornit iarăşi bocitul, încercându-şi norocul să-l scoată de u- na singură din apa  uitării :Mirodonie ,Mirodonică ,hai ,râzi cu tuşa ,dragule , de ce  te-ai îmbufnat  tu aşa pe noi ? Cine mi te-a necăjit ,ia,să  mi-l arăţi mie acu  pe afurisit şi dacă  nu ţi-o plăcea scărmăneala pe ca-re  i-o trag ,să nu-mi mai zici mie Mitrodora !Ridică ,oleacă ,capul şi arată-mi-l ! Cum să te  îmbii,puiule , să  crapi măcar oţâră ochii ? Ce  pot să-ţi fac,să te ajut , hai, dă  măcar un semn de viaţă !Clipeşte ,mişcă o sprânceană ,un deşti ceva ,scutură  din umeri ,cum faci când te pătrunde frigul până  în oase.Ori mărunţeş-te  din buze ,de parcă l-ai vedea pe  ăla de te-a împins  să calci tocmai în locul rău.Tu, Mirodonie ,m-auzi, te-ai dus  pentru totdeauna sau  doar te prefaci ?Băiete ,ştii ceva ,şi-a înăsprit,brusc, Mitrodora glasul ,cu Dria  şi Iudaru poţi să  te joci cum vrei,că sunt părinţii tăi , dar cu mine  nu-ţi merge,o să vezi  că până la urmă  tot aflu eu ce ai în gând  şi-atunci  îţi şi găsesc  ac de cojoc. Numai o dată de te împung ai să ţuşti în picioare ca un ied …Păcat  că acu  nu  prea am timp ,mă  cam grăbesc ,trecui numai  aşa în fugă ,da lasă că mâine ,poimâine ,îmi fac  răgaz ,o să  viu mai devreme şi-atunci  stăm noi pe îndelete  la taifas .Şi-om vedea ,care pe care !Află că ,de mine, n-ai  să scapi  cu una cu două .Ce-ai de gând ,să faci,toată viaţa  pe mutu? Las-pe mine, c-o să-ţi  scot io gărgăunii din  cap !Numai ce ajung  acasă şi pun buruienile de leac la fiert în tuciul  de pe foc !E-he-he-he ,de-ai şti câţi a  întors  baba  Mitrodora  înapoi la viaţă  după ce le-a uns buzele cu zeama aia ,după ce  se  plângeau  că e aşa  de puturoasă,că nici  morţi  nu se  lasă atinşi de  ea . I-am  lecuit  chiar după ce-o  luaseră ,tot aşa ,razna ,ca tine…Poţi să-ţi pironeşti ochii  cât vrei în ta-vanul cerului, de mine  nu scapi  uşor.Geaba  încerci, dincolo n-o să treci , tu Mirule !

                     Auzindu-şi numele  ,cântat  aşa cum numai mama Dria îl alinta ,când avea  mare nevoie s-o ajute , lui Mirodonie îi  tresărise o  venă  sub tâmplă . A fost de-ajuns  ca  Mitrodora  să  umple  satul că  afurisenia de copil al Driei se preface bolnav . N-are nici pe dracu ,spunea oricui  deschidea vorba despre necazul  Driei .Bag  mâna în foc  că  afurisitu tăinuieşte ceva . A intrat într-o mare supărare, poate să se fi abătut  asupra  lui  şi  boarea  vreunui blestem ,că bântuie cât e ziua de lungă, răscolind prin  bojii de pe toate hududoaiele iar când se satură de matcă îşi pierde urmele tocmai prin coclaurile din Vălceaua Crucii sau  trece pe dincolo de Chisamera,se  strecoară  ca veveriţa prin curpenişul din Valea Moriştii ,ca apoi să-l vezi licărind pe sub fagii de la Dimonaş, de unde o taie drept peste  Pietrişul  Mare ,ajungând  în  Gră-dişte ,la Râpa  Dracului ,tocmai  dincolo de Poiana  Rudarilor . O  să  zacă  aşa până  îi iasă  amăreala din suflet , îi liniştise pe  Iudaru şi  Dria, siguranţa  din vorbele  ei înseninându-le chipurile pământii de teama că o să  sufere cea mai grea  pierdere din viaţa  lor  .Singurul  copil pe care îl aveau .

                   O  altă  bătrână  ţinuse  să întărească  părerea Mitrodorei  că  Mirodonie   bântuie ca  necuratul peste tot şi acolo unde nu te aştepţi  te pomeneşti că-ţi  apare ca o stafie în cale  ieşind  din mărăcinişuri în care şi-ar încurca până şi dracul barba.De fapt,Duroaica  nu-l prea  avea  la suflet pentru că  vară de vară, cum dădeau  dudele în copt ,trebuia  să le păzească  din  zori  până înnopta dar de fiecare dată Mirodonie o păcălea şi da iama în dud cel puţin de câteva ori iar după ce îşi umplea burta  nesăţioasă mai avea şi obi- ceiul  prost să fac jaf ,scuturând  vârful  îndepărtat al crengilor până acoperea  pământutul de sub dud cu un covor alb-sângeriu ,pentru că ,printr-o ciudăţenie ,tulpina dudului  îngemăna două trunchiuri , unul fă-când  dude albe  iar celălalt roşii.Îmbelşugarea  picată din  cer  bucura cârdurile de gâşte , raţe şi curci  din tot satul ,care veneau  în zbor auzind zgâlţâiala crengilor şi se îndopau scoţând tot  felul de gâgâieli şi bol-boroseli ,care  ţineau  ca un cor tot  timpul cât mâncau  până  ajungeau să se  săture .

                  Iete-te , afuristul iar  îşi făcu de  cap ,îşi frângea mâinile  Duroaica ,ridicându-şi capul peste  u-luci,  în căutarea  vecinii Tălica, s-o aibă ca martoră pentru vraiştea lăsată pe urmele  lui.Cum  prinde  de veste că apuc să mă depărtez şi eu o ţâră de dud, încornoratul hopa-sus,printre crengi !Măcar de-ar  mânca şi el ca oamenii !Da , ţi-ai şi găsit , jaful jafurilor ,nu alta, rămâne  în  urma prăpăditului ,înghiţi-l-ar adân-cul cel  flămând al pământului…

   ...........................................................

 

                   De cum  se răspândise  zvonul  că Mirodonie zace nemişcat ,şi ai lui îl scot zilnic ca pe moaş-te ,în  văzul lumii ,pe troscotul din marginea drumului,Duroaica îşi ferecase gură,dar  nu-şi putuse  înfrân-ge ispita  de a-l vedea  cu ochii ei ,aşa că  întruna din zile  se tot apropiase cam până  la o lungime de băţ după  ce trecuse, păşind în vârful picioarelor, de podeţul lui Culică şi-apoi,prefăcându-se zorită să adune buruieni, intra-se în porumbii din capul  locului  Ancuţeştilor. În timp ce smulgea clădăriile de costreie sau  graşiţa cu care  să-şi umple şorţul, se ridica,sprijinindu-se de covragii porumbilor,încercând  să-i vadă  faţa,de parcă  tot  nu-i venea  să creadă  că bântuilă de Mirodonie  se potolise şi zăcea ,făcut morman ,aco-lo  în joana drumului .

                 Iar atunci când  Dria a prins-o că  trage  ocheade  spre  cerga  lui  Mirodonie şi a  luat-o la su-duit ca pe hoţii de cai ,Duroaica şi-a  pus mâna  la gură şi a mărturisit,pe nerăsuflate,ca la spovedanie, sub patrafirul popii.Am  păcătuit cu gura asta păcătoasă.Drie,am păcătuit ,să ştii,eu mă simt de vină,atâta l-am blestemat şi m-am rugat de Dumnezeu să-l potolească până Cel de Sus se vede că  s-a milostivit de mine. De poţi să  mă ierţi  bine, de nu,uite cum o să facem. Din Duminica Mare îţi îngădui  să mă blestemi şi  o să  mă blestem şi eu ,cot la cot cu tine , până  îmi ispăşesc cumva păcatul ăsta .Zic să începem atunci când  se adună  lumea  să se  uite  la căluşari .Poate  c-ar fi bine  să  ne apropiem cumva  şi de  mut ,să-i spunem şi lui  păsul ,c-aşa se zice  c-ar fi în stare de  orice !Nici  pentru Dumnezeu ,nu vreau să mor , cu  sufletul încărcat de aşa păcat , oricât m-o  fi  necăjit  prăpăditul ăla de copil.Că,la urma urmelor ,nu e vorba decât de un copil şi,ştii vorba lumii că încă  nu s-a mai pomenit să vezi copil cuminte şi babă  frumoasă .În fine, asta e,mi-am pierdut minţile,Drie,şi când mă gândesc pentru ce ,îmi vine  să-mi iau câmpii!Un amărât de dud, măcar de-ar fi  fost  un cireş,acolo, sau baremi un prun  popesc ,din ăia altoiţi ,un păr din ăia  tămâio-şi  ori sântămărieşti ,cum avea  Scrieciu în Piscul  Zăvidenilor,acolo mai la vale de Vetrice, ţi-aduci amin-te cum furam ,pe rupte ,vara  întreagă ,când eram copii şi veneam  de la scăldat lihniţi de foame ?Duceam  din timp vitele în crâng ,la iarbă grasă…

           Termină cu prostiile şi  de-acum încolo  să nu  te prind  ca te mai atingi cu o vorbă de copilul meu , se înfuriase  Dria ,întinzând  mâinile ,gata să-i le înfigă  în păr .Uită  imediat  tot ce mi-ai spus ,o să vor-besc  cu popa, poate-i  face moliftă  sau  nişte slujbe de dezlegare,dacă o fi  nevoie îl  mai trecem încă o dată  şi prin  apă  sfiinţită .Tu ,de-acum încolo ,să taci ca  mormântul ! Nu cumva să duci vorba mai departe prin sat că chiar  nu te mai scapă  nimeni dacă apuci să încapi în mâinile mele.Fă bine şi piei ,iar de azi  încolo să nu te mai prind dând târcoale  pe  lângă  gardul casei  mele că-ţi  frâng  picioarele ca la puiul de  găină…

 

 ...........................................................

 

                   Mamă, ce-o  tot  fugăreşti  ca pe câine ,las-o ,dac-a venit şi ea să mă  vadă , uite ,de  când  îmi dă ocol , încep să mă simt mai bine .Acum  îmi pot ridica şi capul ,na ,ca să vezi !

                    Uluită, Dria  ţine ochii fix pe  el,de parcă ar vedea o  arătare . Nu înţelege ce se întâmplase ca dintrodată  să se poate ridica , singur  , în capul oaselor.

                    Miru ,mamii ,Miru mamii,îngână ,frământându-şi  mâinile împreunate de parcă i se  încleşta-seră  pe buruienile  îngrămădite în  poala  şorţului .

                   Miru mi-a spus şi Duroiaca ,de-aia  o certai ?N-o laşi  şi pe ea să-mi zică tot aşa ?Crezi că ,da-că n-o auzeam strigându-mă , nu mă mai trezeam niciodată  ?

                   Of,mamă,d-aolică, Doamne ,o podidise  pe Dria  plânsul hohotit ,să nu mai vorbeşti  aşa ,că nici  nu  ştii mamă cât ne-ai mai chinuit.Am umblat cu tine ca şi cu mortul ,te-am tot  dus ba într-o odaie , ba în alta !  Noroc cu  popa  Evalvie ,sfiinţia sa  ne-a  povăţuit că dacă  tot  eşti pornit pe drumul fără de întoarcere  de ce  n-am face o  probă ,scoţându-te până  în joană .Să vedem ,poate ne dai  vreun semn , dacă pleci sau nu! Şi uite  că  a avut  gura aurită .Popa  e popă  mamă , plin de  sfinţenie ,întotdeauna ştie ce zice! Să-ţi spun  drept ,nu ne-am îndurat  uşor să-ţi facem  aşa pocinog . Scoţându-te  în drum , ni s-a părut c-ar fi aşa  de parcă  te izgoneam din casă. Părintele Evlavie  nu s-a lăsat ,ne-a chemat la biserică şi , din uşa  altarului ne-a dat dezlegare: Îndrăzniţi,oameni, nu  fiţi îndărătnici! Odată şi odată,tot  o să  ia dru-mul  cimitirului , dacă  e  s-o facă acum ,se duce ,dacă nu  ,o să se întoarcă în casă !Ce era  să mai facem , l-am ascultat ,deşi  aveam sufletul cătrănit  că-ţi zoream plecarea .Tot  timpul cât  am făcut-o ,să ştii că  ne rugam să ne dai semn că nu ţi-a venit timpul să  te duci de tot !Ba ,ne-am mai împăcat  sufletul că,depăr-tându-te de casă azi câte puţin,mâine câte puţin ,o să ne fie mai uşor  atunci când o fi să fie ,mă înţelegi  tu ce  vreau să-ţi spun . Ce-o fi ,o  fi , aproape  să credem că te-am pierdut . Bine că  părintele  Evalvie ,după ce ţi-a făcut  maslu ,ne-a dat binecuvântarea ,mamă , chiar  dacă acum îmi vine să intru în pământ de ruşi-ne că am fost aşa de slabi în credinţă . Poate că  de ne-am fi rugat  cu sârg  mai mult…Da , uite , ce se  în-tâmplă  acum ,tocmai Duroaica să te trezească ,mamă ,cutra  aia, împăturită  în două,că poţi s-o întorci şi pe faţă şi pe dos şi tot la fel arată.Umblă cu ciobul ,descântând  prin spatele caselor ,de-o fugăresc câinii  ca pe vulpe ,tocmai ea, să te aducă la viaţă ,mamă ? Şi noi cum de  n-am putut fi vrednici de ascultarea lui Dumnezeu?Hai, mamă ,în casă,c-avem multe de lămurit ,păi îţi închipui tu ,că scapă  aşa de mine ,cine s- o  fi crezând ,Duroaica aia ? Până mai  ieri  umpluse  satul că  te-ai pre-făcut tot timpul ,doar aşa ca să  te răzbuni ,dând  de înţeles  că ţi-am fi  făcut  noi cine ştie  ce ! De e aşa , cum zicea ,hai ,mamă şi spune  ce  ai pe suflet,ce-am  făcut,d-aolică ,Doamne, de te-am supărat atât de rău,da să-mi spui  acum  că nu mai pot să rabd încă o ruşinea  după  ce m-am chinuit   tot într-un zbucium zi şi noapte atâta timp,mamă, simt că nu  mai am  nicio picătură de vlagă în oase !Hai,să nu ne mai vadă lumea ciorovăindu-ne în  drum.Dacă e aşa ,cum pretinde Duroaica , ajungem de  ocara  lumii . Ce-ai avut , cu noi ,mamă,de ne-ai  chinuit aşa de groaznic, spune , mamă ,măcar ,dacă  ţi-am greşit cu ceva  ?

            Mamă ,îţi ţăcăne gura ,cu d-aolică,Doamne ,ca o  meliţă , te vaieţi  şi plângi , în loc să  te bucuri…

            Mă  bucur ,Mirule ,vezi bine , dar  mi s-a  înnegrit  sufletul  de câtă  durere am adunat ,de-aia nu mă mai pot stăpâni să  nu  răbufnesc aşa…

           Altceva  aveam eu în gând .Nu ţi se pare  c-ar fi mai  potrivit  să te  bucuri şi tu  ca familia lui La-zăr ?  Sculându-mă  din  boala  în care   am bolit ,o să ajungi  vestită ! Du cerga la locul ei în grajd ,şi păstreaz-o  bine ,cine ştie  când o să ai iar nevoie de  ea …

                   Nu  vorbi ,mamă ,d-aolică,Doamne, cu păcat .Mi se  pare  mie sau  te-a cam înrăit  bolitul ? Nici   n-apucaşi să stai  bine pe picioare ,ai răbdare să  le probezi , dacă te ţin să  faci  vreun pas ,doi cu  ele…Măcar să ajun-gi până  în casă …

                   N-ai cerga la îndemână  ? Şi-aşa ,după  cum văd  ,mi se  pare  că pentru tine eu  nu  fac mai mult decât un miel sau viţel!

                 Acum ,înfurie-te,şi tu,mamă,pe mine,asta îmi  mai lipsea !Nu mi-e de-ajuns cât am pătimit ,ob-lojindu-te  !Nu zic ba ,poate ţi-o  fi  căzut  greu văzând  că  te-am pus  tocmai în cerga aia.De-ai şti la ce  m-am gândit şi eu aşa ca  o proastă  ce sunt,m-ai înţelege.Că,de când mă ştiu ,nu mi s-a întâmplat să pierd  nicio vietate  din câte  am învelit  cu  ţolul  ăla .Nici viţei ,d-aolică,Doamne ,nici  miei  ,geaba  faci pe  su-păratul…

                 Fie  aşa  cum spui , da pe biata femeie,cum de-ţi  căşunează  aşa ,de poţi s-o ponegreşti şi s-o bălăcăreşti  ?Albie de porci , o faci , nu alta ! 

                 Bravo ,Mirule ,dacă  Duroaica e pentru tine o biată  femeie ,mie cum ar trebui să-mi spui ,după ce era , cât pe-aci ,să mă bagi în mormânt ?Cum  de poţi ,d-aolică,Doamne,să -i ţii partea iar de mine  nici  că-ţi  pasă ?

                 Mamă ,sunt aşa de obosit  că pic  din picioare .Hai ,s-o lăsăm pe altădată… A,uitasem ,dacă nu te superi şi mai rău , poţi să-mi spui  când  umblă  cetele de căluşari ?

                Păcatele mele ,că  nu  te-ai fi  bolunzit de tot ,de-ţi umblă  acum prin cap   s-o iei după  ei ?

                Mamă ,îmi  spui ,o dată, sau nu ?

                Mirodonie n-a mai aşteptat  să audă  ce-i răspunde . În timp ce înainta  bâjbâind  pe cărarea des-chisă ca  o  pârtie printre  aracii de care atârnau  salbe încovrigate din  teci îngălbenite de fasole ,lunguieţe ca dinţii de crocodil cu care sălbaticii îşi  împodobesc gâturile lungi  ca mânerele cosoarelor,  se căzni  să-şi  limpezească  zvonul vorbelor care i se întorseseră în auz  fără a-şi mai aminti  precis de la cine veneau. Era sigur  că auzise ceva în legătură cu  căluşarii ,dar cum de  fuseseră  pomeniţi  tocmai la căpătâiul lui  ?

                Simţind  cum amorţeala  îi  pătrunde  prin carne  aproape  să-l înmoaie ,se agaţă  cu mâinile de gardul în care era deschisă portiţa dintre grădină şi curte,şi după un popas îndelung,descumpănit  de felul în care Dria îi cântărea fiecare mişcare,neştiind dacă e bine să-l ajute sau nu ,îşi încordă picioarele  şi apu-cându-le cu mâinile pe sub genunchi,le săltă unul după altul,trecându-le peste pârleaz.În timp ce porni iar mersul ,îşi lăsă  creştetul capului mângâiat de  crengile unui piersic  pitic ,până ce , deodată ,glasul uitat îi învie clar  de tot în auz :  Ăsta ar fi numai  potrivit să-l luăm ca mut  în ceata căluşarilor.Mare păcat că nu  poate umbla! Am scoate lumea de prin case de  ni s-ar  duce vestea  până  dincolo de Verdea ,da, ce zic eu Verdea ,s-ar afla de noi şi în Olteanca ,iar de acolo  ecoul  ar  trece  ca vântul  peste  Pădurea  Şirinesii pâ-nă  pe valea  Luncavăţului . Cât ai clipi  s-ar şti de noi pretutindeni ,iar vâlva ,trecând prin Valea Moriştii şi de acolo,drept,peste Piscul Crucii,ar răbufni  între  Scundu şi  Slăviteşti ,de-acolo,dusă  de hăul văii Ol- tului  ar  umple  câmpurile ,făcându-le  să  vuiască  la fel  cum o făceau ,pe vremuri , când  se  alergau  e- teriştii cu pandurii .  Aproape ne-am gătat pregătirile ,tot în  locul vechi , feriţi de ochii lumii,tocmai într-o poiană de lângă Balta fără  Fund ,unde  nu  calcă  picior de om de frica  dracilor.Tot  mai cred că în nopţi-le  fără  lună   se  adună ,roind  deasupra  apei iar  în timpul  zilei  se prefac  în  zburătoarele alea  cu aripi străvezii  care-şi schimbă locul  tot  timpul , sărind  de pe  oglinda  apei drept pe  pămătufurile de papură . Ce mai lovitură am da , să prindem  în ceată un  mut  adevărat ,ca ăsta . Am   ajunge  de  pomină ,nu alta !

                     Speriat, de cât  de mult şi  clar îşi adusese aminte  dintr-odată  ,Mirodonie închise  ochii  de parcă aşa s-ar fi întors la starea în care zăcuse,pierzând şirul zilelor.Şi-atunci ,în închipuire îi apăru Milică  al lui  Grăpoiu ,aplecându-şi capul de urs deasupra lui până  îi acoperise faţa cu  o umbră ciudată care pă-rea  să-l adulmece .Urmărindu-i mărunţeala buzelor,lui  Mirodonie nu-i fu greu să desluşească exact firul celor spuse  în legătură cu  pregătirea căluşarilor,în ceata cărora lui i s-ar potrivi de minune rolul mutului .

                     Ce rost avea să pomenească dracii ? Oprindu-se în loc ,Mirodonie răscoli prin amintiri până  ajunse  la păţania  prin care se lăuda că trecuse Vică al Bădăniţei.Cică îl apucase noaptea pe drum, venind  de la  tren şi  după ce  a ajuns la Podul de Pământ  s-a abătut  de la drum ,crezând  că ajunge mai  repede , tăind-o drept prin  mijlocul pădurii. S-a strecurat  printr-o rugărie ,a  dat de un luminiş care i s-a părut  cu-noscut şi într-adevăr ,după ce a mai făcut doar  vreo câţiva paşi a ajuns  la Balta  fără Fund. Mă odihnesc, şi-a spus ,ademenit de  apă  şi  fără să stea prea mult  pe gânduri ,s-a  descălţat la iuţeală şi aşezându-se pe mal a lăsat  picioarele să-i  atârne ,afundându-le până  la genunchi  în  apă . Numai că, atunci  când  a vrut  să şi le scoată,nu le-a  putut clinti .Parcă îngheţase apa .Nu şi le-a  mai putut trage cu niciun chip.S-a opin-tit ,s-a răsucit,  în zadar . Stau până  se  face  ziuă şi  pe lumină ,văd eu  ,o să mă descurc cumva ,şi-a  zis . Chiar atunci  simte o bătaie pe urmăr.Întoarce capul şi dă cu ochii de Vălimăreanu .Nu se poate, s-a spe-riat rău de tot Vică al Bădăniţei ,n-ai cum să fii chiar tu ! Ba,uite că  eu sunt !Acum ,ce-ai de  gând  cu mi-ne ?Tot ce mi-ai făcut şi tu.Păi ,atunci a fost altceva,te  luase apa . Chiar  aşa ,de-aia m-am rugat de tine să mă scapi !N-aveam cum !Ţi-era frică,tot aşa cum îţi e şi acum ? Aşa  puhoi mare  n-am  mai văzut în viaţa  mea ,şi cum  să intru  în bulboana aia de la piciorului podului  în care  te răsuceai tu . Aproape că-mi vine  să te  înţeleg .Poate că nici  eu n-o făceam ,dacă aş fi fost în locul tău , pe mal . Înseamnă  că mă  ierţi ? S- ar putea . Atunci? Ce ? Ce aştepţi ,vreun semn  de sus ? A,nu ,n-aştept  nimic.Păi ,de ce nu-mi dai drumul de picioare ? Vorbim de atâta  timp şi nu vezi  că  stau  în spatele tău ,cum aş putea să te ţin de picioare  ? Cum ,nu tu mă ţii ?Poţi  să crezi ce vrei ,dinspre partea mea . Mi s-a părut c-ai spus  că ai  a-proape  să mă ierţi ? De ce n-o faci ,pe loc  şi tot  te uiţi în baltă  ? Ştii ,mă ,Vică ,te înţeleg  că de frică , în apă  nu ai pu-tut sări după mine ,da de ce ţineai  cu tot dinadinsul  să-ţi spun  unde  e  ulceaua  cu coco-şei pe care am găsit-o ? Ispita naibii,Vălimărene,ispita !Ziceam că ,dacă pe tine tot te ia apa ,măcar să fo-losească galbe-nii  cineva .Chiar,mă,e adevărat ,c-ai dat de ei ,în toamnă ,săpând mormântul pentru  Pipile ,ăla de l-a  căl-cat  trenul ? Părintele Evlavie  ştia ceva  ,de te-a  pus să  faci groapa lipită de temelia bisericii .Păi ,cimiti-rul  e mai  întins  decât  ceairul Voiculeştilor , n-ar fi putut  găsi , oriunde ,alt  loc ? Ca să  nu mai vorbim că  ăştia ,care  nu mor  de moarte bună ,nu prea au ce căuta  sub  zidul  bisericii ,am dreptate sau nu ,Văli-mărene ?Să fie aşa cum zici tu ,ispita e cam a dracului , mă rog ,Vică ,dar de ce ai mers  până acolo că  m-ai înjurat când n-am putut să-ţi răspund ? Vedeai şi tu bine  cum îmi intra apa în gură ! Mi se  năzărise că  făceai  pe cărpănosul, mai degrabă înclinai să-ţi  intre apa pe gât , decât să-mi spui unde ai ascuns  cocoşeii! Şi dacă-ţi spuneam, mă scapai ?  Eram  ca o cârpă  şi îngălbenit tot de frică ,mă , cum ai fi  vrut să  mă arunc  ,de bună voie , în vâltoare …Bine ,mă ,Vică ,mi-ajunge, c-atât  am vrut  să ştiu , acum  sunt  lămurit ,aşa  că vezi-ţi de- ale  tele ,cât  o s-o mai duci pe-aci  . Dup-aia , o să mai  vorbim noi…

               Codin ,ajuns  faimos prin  faptul că se pricepea la orice şi putea proba ,oricând,ca fost dascăl ,că  le ştie  pe toate câte se petrecuseră de la facerea lumii ,fiind în stare să spună ,pe loc ,capitalele fiecărei ţă-ri de pe glob, îi pomenise , din întâmplare ,lui  Mirodonie că  un om mai  fricos  decât  Vică al  Bădăniţei nu  se  află  pe tot  întinsul  Chisamerii. Ascultă la mine , mă , nene , într-o seară , îmi  iau frumuşel puşca din cui şi  cum  mergeam  pitiş prin crâng , dau de Vică. De nu gulerez un urechiat ,să-mi astâmpăr pofta , înnebunesc ,nu alta ,îi spun ,ce zici,vii, s-o facem împreună ?Dacă  ne prinde cineva că umblăm singuri cu  puşca prin pădure şi  ne ia la bătaie , dă înapoi Vică , prostul . Măi, Vică ,eşti cu mine şi eu ,uite ,sunt cu puşca ,n-ai de ce să-ţi  fie  frică ! Da ,iepurele ,cum tragi în el ? Aşa  bine ,cum se împuşcă ,îl  prind în că-tare şi  pac !Dacă tragi,bufnitura puştii răscoleşte toate  văile! Şi ?Ne-aud  oamenii ,Codine ,şi o încurcăm rău de tot . Ascultă  la mine ,bă, mai fac  o ultimă  încercare ,ai chef să mănânci  o friptură  de iepure  sau nu ? L-am văzut cum înghite în sec ,că i se umpluse  gura de apă ,dar  tot  frica a biruit . Codine ,a ţinut-o  înainte pe- a  lui ,nu te superi dacă în seara  asta nu  pot să merg că trebuie să ajung  neapărat  la cineva , am  o înţelegere  să  mergem mâine la târg, aşa  că ,hai , s-o lăsăm pe altădată ! Şi a şters-o înainte  ca să apuc  să-i spun că  e  mai  fricos decât   iepurele  pe care îl căutam ! Aproape  că-mi venea  să-l iau  la ochi ,şi-auzi  poveste  că ,unul ca ăsta , a avut  curaj  să  meargă  singur prin Pădurea Şirinesii !Nici de-ar fi  fost ziua în amiaza mare şi tot  n-ar  fi avut  curaj  s-o facă . Singurul lucru la care  se pricepea  cu ade- vărat  era  să pună  belciuge  porcilor . Atât  ştia  şi el să facă .

              Întâmplarea cu Vălimăreanu ,care  se  înecase de-adevăratelea în bulboana de la piciorul podului, şi-a dat ,apoi ,cu presupusul  Codin , o scornise numai aşa ca să aibe ce vorbi lumea şi despre el . Singurul lucru  adevărat din  toată  tărăşenia  era  că ,întradevă ,dinspre  partea lui Vică , nu te puteai aştepta nici la cel mai mic ajutor, oricât de mare ar fi fost nenorocirea care te lovea .Nu numai că se uitse de pe mal cum se  îneacă Vălimăreanu ,fără a încerca  să-i întindă  mâna sau  măcar să strige după  ajutor ,dar tot el făcu-se ,mult timp ,pe supăratul  că  înecatul  dispăruse în vâltoare fără să scoată  o vorbă ,cu toate că  bietul de  Vică  se rugase de el ,căzându-i chiar în genunchi . Auzi ,să-mi faci mie  una ca asta  , tot  el  se  răţoia ,de parcă  mortul  ar fi fost  de faţă ,şi-l mustra că îndrăznise  să  dea  ortul popii  fără să-şi ia adio , cu  toate  că  Vică  era ,  acolo ,la doi paşi.

             Iar de i s-o fi părut  că  şi-a  prins  vreodată   picioarele în  apa ca  îngheţată  a bălţii , şi Codin în-cruntase sprâncenele , în semn de  mare atenţie , n-ar fi  greu de  ghicit că  un pocinog  ca asta nu  i l-ar fi  putut   face decât  unul dintre  drăcuşorii cu care  s-a înjugat atunci când a vrut să pună mâna pe  comoara   lui  Vălimăreanu  ! Şi ,ca  să-şi  arate încă o dată scârba faţă de Vică , Codin îl  spurcase cu  o înjurătură din alea scârboase , pe care  rar i se  întâmpla  s-o rostească de  faţă  c-un copil .      

 

Ion NETE

 

Persona

Ion Nete

Membru al USR, nascut in Pesceana, judetul Valcea, absolvent  al Facultatii  de limba si literatura romana  din cadrul  Universitatii  Bucuresti.

Domiciliul in Miercurea  Ciuc, judetul Harghita, unde a lucrat ca ziarist la Informatia Harghitei si dupa l989 consilier la Inspectoratul pentru cultura al  judetului Harghita . 

A debutat  in revista studenteasca  bucuresteana  AMFITEATRU cu proza scurta  TRADAREA UMBREI (1968).

A mai publicat in revistele Luceafarul ,Vatra, Ateneu, Academia Barladeana, Szekelyfold, fiind  distins cu premii si mentiuni  la concursuri nationale precum : Marin Preda, Iosif Vulcan,Tudor Arghezi , Pavel  Dan, Mihai Eminescu,etc.

Debutul editorial (anuntat prin planul ESPLA  pe 1970) a avut loc abia in l986, in volumul colectiv de reportaje CARTEA MURESULUI, Editura Eminescu iar in 1994 cu volumul de proza scurta SERPII  DE TAMAIE, Editura Tipomur,Tg.Mures.

A mai publicat volumele de proza  RASTIGNIREA IN CRUCEA  LUI  NASTAVNIC, 2001 si NOAPTEA  ALBASTRA - bilingv (romana si  maghiara)2003, la editurile Szekelyfold si Neptun din Miercurea Ciuc.

 

Comentarii de la cititori

-------------------------------------------
-- Formular: 'Parerea'
-------------------------------------------

1. Ce doriti sa ne transmiteti?:   'Felicitari'
2. Tema / articolul / autorul::   'De-a  v-ati  ascunselea cu  vii…, Ion Nete'
3. Numele si prenumele Dvs.:   'Rostas Cristian'
4. Adresa Dvs. E-mail:   'majus13k@yahoo.com'
5. Numarul Dvs. de telefon (fix):   ''
6. Numarul Dvs de telefon (mobil):   ''
7. Textul mesajului Dvs.:   'in speranta unor viitoare lecturi similare,apreciez proza ca fiind de interes si mai deosebita fata de altele de duzina'


-------------------------------------------
-- Formular: 'Parerea'
-------------------------------------------

1. Ce doriti sa ne transmiteti?:'comentarii-colaborare'
2. Tema / articolul / autorul::'"De-a v-ati ascunselea cu vii..."/Ion Nete'
3. Numele si prenumele Dvs.:'Chisamera Mihai'
4. Adresa Dvs. E-mail:'mchisamera_home@hotmail.com'
5. Numarul Dvs. de telefon (fix):'0217814963'
6. Numarul Dvs de telefon (mobil):'0744635758'
7. Textul mesajului Dvs.:'Stimate Dle Nete,
Am citit cu interes articolul Dv "De-a v-ati ascunselea cu vii..." si mi-a facut o deosebita placere din cel putin trei motive:
1. Reproduce un crampei din viata, parca amortita in negura vremurilor, a populatiilor care locuiesc in catunele izolate din podisul Getic care nu au fost inca prea mult afectate de evolutia galopant -distrugatoare a civilizatiei moderne.In aceste zone, ca de altfel in multe altele din tara, inca se mai pastreaza cate ceva din traditiile la care apelam in momente importante din viata(nastere,nunta,boala,moarte,sarbatori religioase) sau din interes propagandistic.
2. Fiind nascut si copilarind in zona (loc. Piscoiu, peste doua dealuri spre vest de Gradiste) m-am regasit cu toata fiinta in peisajul descris care imi aminteste de copilaria traita acum cca 50 de ani.Personaje ca Mirodonie sau Mitrodora precum si refereririle la Chisamera si intinsul Chisamerii m-au dus cu gandul la perioada fanariota pe care, personal, am resimtit-o atat prin slujbele religioase care acum 50-60 de ani se tineau dupa canoane grecesti cat mai ales dupa numele pe care -l port (Chisamera) si care se pare ca este de origine greaca .]
3. Dupa cum cred ca banuiti, cel de al treilea motiv este legat de apelatiunea "Chisamera" utilizata de doua ori in articolul Dv, motiv care m-a facut sa cred ca are un temei real. In satul Piscoiu, jud. Gorj, unde m-am nascut si cu care pastrez o legatura permanenta, exista o asa-zisa vatra a Chisamerestilor care mai contine 6 familii cu numele de Chisamera din care practic 4 sunt statornice.Eu am incercat sa reconstitui arborele genealogic al acestei grupari si am ajuns la un trunchi comun , un anume Ionita Chisamera, care s- ar fi nascut pe la 1820-1830 avand tata de origine greaca.Alte date nu am legat de provenienta acestuia.
Legat de aceasta, as avea intrebarea -daca in zona pe care o descrieti exista o grupare similara cu cea pe care v-am semnalat-o si daca, da, as avea rugamintea sa-mi dati mai multe informatii despre aceasta sau eventual sa ma indrumati catre cineva de la care sa gasesc mai multe informatii. Eu sunt convins ca acesti Chisameri cu acest nume ciudat, au o origine comuna si eu ma straduiesc sa elucidez cat mai multe lucruri in acest sens.

Cu stima,
Mihai Chisamera'


 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)