Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

 

 

Diaspora română - Darie Pop

 

irosire

Tot am vrut să-ţi spun ce gândeam înainte să plec, cât de îngrozit eram de drumul de întoarcere, mai ales de traseul în autocar... Însă vezi, cum soarta le drege pe toate în ciudatele ei feluri neaşteptate, după cele şapte ore de întârziere – petrecute în condiţii nu foarte confortabile – în urma panei de motor, pe drumul de întoarcere nu mai aşteptam decât atât, să mă văd odată-n pat. Heh, ce-ţi e şi cu lumea asta!... Aşa-i şi cu drumurile, călătoriile, viaţa ...

 

Parcă am vorbit despre faptul că ceva e fundamental greşit cu universul [1]. Cu cât mă chinui mai mult să-i înţeleg simplitatea, frumuseţea matematică de o răceală imparţială sinceră, cu atât mai mult îmi spun că ceva e-n neregulă. Drumuri, fotoni, autostrăzi, bosoni etc. etc. Cât de absurd, ca şi cum Sorescu ar fi vrut să-şi urce sufletul la cer pe scara lui Plank :)

 

visul

Ultima dată vorbeam despre scris. Cum şi pentru cine scriem. Şi ziceam că trebuie scris pentru nepoţii strănepoţilor noştri, având în vedere cele mai probabile evoluţii tehnologice care acum doar se întrevăd, pentru a ne forma o imagine cât mai clară cu putinţă despre lumea în care aceşti viitori străini vor trăi. Şi oare cum vor fi trăirile lor, care le vor fi sentimentele, sensibilităţile – mai bine zis? Şi oare noi, c-un pix şi c-o hârtie, vom reuşi s-ajungem la ei, cei dintr-o altă dimensiune? Când ei, în lumea lor nu vor mai face parte din acelaşi real concret ci virtualul se va întrepătrunde cu firescul şi va da naştere unui cotidian sintetic, când omul va fi modelat nu numai natura ci şi timpul însuşi, trecerea lui fiind percepută altfel, oare scrisul acesta simplu şi brut, ne hyper-textualizat, îi va atinge? Şi nu doar atât, ci cum va fi perceput? Cum putem noi transmite exact starea pe care o dorim acelora ce n-au să ne cunoască nici pe noi, nici lumea noastră vreodată?

 

univers, materie, viaţă

Îţi aduci aminte când m-am pierdut pe plajă la Costineşti? Eram lângă pătură, cu lopăţica şi găletuşa. Şi parcă mai încolo, cum săpam, nisipul era mai mare. Reuşeam să fac o groapă dar parcă nu la fel de adâncă pecât cea pe care-aş fi putut-o săpa mai încolo. Şi într-un final, când am ridicat capul din nisip, nu mai eraţi acolo. După ce-am început să plâng, cineva m-a întrebat cine e mama mea. „Mama mea e cea mai flumoasă!” i-am răspuns.

 

frica de abandon

Când v-am regăsit, eram supărat pe voi, dar nu puteam să-mi dau pe faţă vina, aşa c-am întrebat: „de ce-aţi plecat?” Nu noi – mi-aţi spus – tu-ai mers mai încolo. De fapt întrebarea era „de ce m-aţi lăsat?”

 

Septembrie, 2012. Paris

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Dreptul de aproba copierea articolelor prezentate in revista AGERO apartine detinatorilor de copy-right (autorul/autoarea), care trebuie contactati si informati in timp util.  Orice preluare de texte din revista AGERO fără aprobarea autorilor și precizarea sursei intra sub incidenta "Legii drepturilor de autor".

 

Impressum

 


Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero, Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu (Rumänien). Redakteure: Ion Măldărescu, Cezarina Adamescu (Rumänien)