Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

 

Domnul Răsucitu

Antonia Iliescu- Belgia
 

Impresii si pareri personale in FORUM

 

Fluieraş. „Ce mai faci tu, Fluieraş?” „Ia spune tu, din ce sunt făcute fundele de la cozi?” „Din mătase artificială.” „Şi unde se fabrică mătasea în România?” „La Cisnădie, la...” „Dar sarafanul tău, din ce e făcut?” „Din stofă”. „Care sunt principalele centre textile din ţară pentru fabricarea stofei?” Incepeam să le înşir, arâtând cu băţul pe hartă. Ceaţa mi se lua de pe ochi şi frica îşi slăbise chinga.

Tonul blând al domnului Răsucitu era un lucru neobişnuit pentru el. Fusese până nu demult spaima şcolii, transmisă din generaţii în generaţii de elevi. „Ai ajuns într-a opta? O să-l ai pe Răsucitu la geografie. Dacă ai nervii tari, e-n regulă.”  Era mic de statură - avea doar 1,5 m. Era slab şi cu obrazul strâmbat de o schijă rătăcită prin tranşee, în timpul celui de-al doilea rărboi mondial. Cu toate acestea domnul Răsucitu era „spaima şcolii”. Când apărea pe culoar, ne împrăştiam ca potârnichile şi ne ascundeam în bănci, făcându-ne mici de tot sub spinarea colegului din faţă.

L-am avut şi eu profesor de geografie, timp de 5 ani. Încă din primele ore am avut un tragic conflict cu acel om care semăna teroare în jur. După ce am luat un 10 m-am culcat pe-o ureche; mai mult de trei sferturi de clasă nu aveau încă prima notă, aşa că după un calcul mi-am zis că puteam sta liniştită, fără să mai citesc la geografie, cel puţin două săptămâni. Dar domnul Răsucitu avea metodele lui şi eu nu le cunoşteam. A doua oră de geografie, intră în clasă cu catalogul imens sub braţ. Il aşează pe catedră şi îl deschide la întâmplare. Inimile nostre sunt nişte purici în bănci. Dă o foaie înapoi şi îşi plimbă ochii în urma degetului care coboară pe pagină. După un timp, degetul nu se mai mişcă şi nici ochii domnului Răsucitu. Gata! A ales! „Ia să vedem noi cum e cu elevii buni, ăi de nota 10... Să iasă la hartă Craiu Dora ...” „Nu, nu se poate! E o greşeală! Eu am deja o notă, o notă bună; nu poate să-mi facă mie una ca asta!” – îmi spun în gând, în timp ce mă ridic anevoie din bancă, îndreptându-mă cu paşi împleticiţi spre hartă. Mă întreabă care sunt vârfurile din Carpaţii Orientali. Tac. Domnul Răsucitu începe să tune: ”Aşa elev bun, halal! Ce, crezi că dacă ai împuşcat un 10 poţi să dormi liniştită tot trimestrul?! Te-am prins! Te credeai la adapost, hai? Trei îţi dau! Ba nu, ţie îţi dau 2, ca să te înveţi minte. Să-ţi aduci aminte că o notă bună obligă elevul la studiu permanent. Ruşine, cu atât mai mult cu cât la alte materii ai numai note de10! Am să te-ascult de-aci-nainte, oră de oră, până la sfârşitul anului!”  Domnul Rasucitu s-a ţinut de cuvânt.

-         Să iasă la hartă  Craiu Dora. Sper că ai învăţat lecţia; dacă nu ştii, doi îţi

dau!

Deşi ştiam lecţia pe dinafară n-am fost în stare să rostesc vreo silabă. Amnezia mea devenise cu timpul cronică. Ieşam la hartă şi după un minut mă întorceam în bancă, fără să fi spus măcar o vorbă. Aşa se face că la coloana „geografie” catalogul s-a umplut cu  note de 2. Aveam zeci de 2, nu mai încăpeau în rubrică şi domnul Răsucitu ataşase o foaie volantă. Acest lucru nu a putut trece neobservat în cancelarie. „Este unul dintre cei mai buni elevi ai clasei. Priviţi! Zece la matematică, 10 la limba română, 10 la istorie... Peste tot numai note de 10! Doar la geografie are un singur 10 şi apoi numai note de 2.” – a spus diriginta în consiliul profesoral. S-a făcut si o anchetă printre elevi. „Ştie lecţia ca pe apă, t’aşa dirigintă! Repetăm noi cu ea înainte de fiecare oră! Nu ştim de ce nu vrea să vorbească când dom’ Răsucitu o întreabă...” – spuneau colegii.

Nu ştiu ce i-a spus diriginta domnului Răsucitu. Ancheta relevase că de vină era un blocaj psihic care îmi ţinea gura încleştată. Colegii mei au spus adevărul curat: eram terorizată de spaimă. Incă o mutare pe tabla de şah şi Domnul Răsucitu avea să sufere o „mutaţie”. Fluieraş...

 

Avusese loc concursul cultural între şcoli. Eu cântam ca solistă, în cadrul acelui spectacol organizat de profesoarii de muzică din scoală. Am cântat „Zii bade cu fluiera”. Domnul Răsucitu era printre spectatori, chiar în primul rând. Am ieşit pe scenă timidă, dar hatărâtă. Era renumele şcolii mele în joc. Am cântat bine, tare bine am mai cântat atunci! Ropotul de aplauze m-a luat pe sus. Domnul Răsucitu nu mai încăpea în scaun de mândru ce era. La prima ora de geografie care a urmat, el se schimbase complet:

- Avem aici în clasă un fluieraş. Unul viu, în carne şi oase. Ia sa vedem noi dacă Fluieraş a învăţat lecţia pentru astăzi. Să vină la tablă Fluieraş (se uita la mine). Hai zii, Fluieraş, ce lecţie avem pentru astăzi?

Mă scol în picioare. „Eu?” „Da, da, tu. Ieşi la hartă, Fluieraş!” Cu genunchii tremurând mă îndrept către hartă. „Ia spune tu, Fluieraş, din ce sunt făcute băncile?” „Din lemn şi cherestea”. „Unde avem noi prin ţară, centre de prelucrare a lemnului?”

Aşa m-am împrietenit eu cu domnul Răsucitu. Răspunsurile veneau fluide, fără opinteli. Toată ştiinta era acolo, în creierul meu şi tonul blând şi pritenos al profesorului mă ajuta să pot răspunde corect la întrebări. Domnul Răsucitu s-a schimbat mult începând cu acel prim conflict care se transformase cu vremea într-o sursă fără sfârşit de iubire. Ne trimiteam unul altuia felicitări de Crăciun şi Anul Nou. Ne trimeteam salutări din vacanţă. Ora de geografie îmi devenise cea mai dragă. Domnul Răsucitu se schimbase iar noi elevii, care l-am avut ca profesor în anii care au urmat, nu îl mai priveam nici cu spaimă nici cu ură. Era un om, om ca şi noi, iar el înţelesese că şi noi eram oameni ca şi el.

Toată acea metamorfoză, cu efecte reciproce, se făcuse numai şi numai prin iubire. Dar pentru a ajunge la acel curat izvor al iubirii, eu trebuisem să cobor mai întâi în miezul de foc din centrul pământului. Vitriolul arsese în mine frica si ura în timp ce în el, arsese intoleranta.

 

Antonia Iliescu

Belgia

 

 

  Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Webmaster (editor) : conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]    

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.